Sfinxul Bucegi17-19 iulie 2009 – Întâlnirea Maeștrilor Milenari

Tabăra de inițiere organizata de Melfior Ra s-a desfăşurat la Sfinx. Fiind locuri limitate a invitat în tabără organizatorii cursurilor de iniţiere din ţară.

S-a întâmplat ca din cauze diverse, organizatorii să nu poată veni şi atunci am invitat câteva persoane din grupul sibian. Când am vorbit cu Melfior Ra la telefon şi i-am spus că din Sibiu doresc mai multe persoane să vină în tabără, Melfior Ra mi-a spus că nu mai are disponibilă decât o camera cu opt paturi.

În timpul discuţiei noastre, s-a întâmplat să cânte Pasărea Măiastră. A cântat atât de tare, încât Melfior Ra a spus bucuroasă: „Înseamnă că sibienilor trebuie alocată camera cu opt locuri”. A rămas ca eu să vorbesc cu trupa sibiană şi până seara la ora 22:00, să dau răspunsul, cu numele persoanelor care merg în tabără.

Am trimis mesajul bucuroasă că Pasărea Măiastră a ţinut cu grupa sibiană. Eram eu cu Ionuţ şi copiii într-o camera cu două paturi, (întrucât nu puteam lua din locurile alocate altor persoane şi am ales să dormim împreună cu copiii în două paturi) şi o parte din grupa sibiană în camera cu opt paturi. Eram în total din Sibiu douăsprezece persoane.

Dimineaţa devreme când am deschis calculatorul am citit mesajul de la Melfior Ra, prin care eram nevoită să renunţ la două persoane din cele opt, întrucât s-au hotarit din Moldova să mai participe două persoane dintre organizatori. Dar, asa s-au derulat evenimentele, încât din alte oraşe nu au putut să mai vină persoanele care s-au înscris iniţial şi astfel grupa sibiană a rămas formată din douăsprezece persoane.

Am zâmbit bucuroasă şi i-am spus lui Melfior Ra: „Pasărea Măiastră nu a cântat degeaba. Este clar că se doreşte din Înalt ca să fiu împreună în Împărăţia Sfinxului şi cu o parte din membrii grupului sibian de rugăciune şi meditaţie, din inimile cărora s-au înălţat de atâtea ori gânduri de iubire şi lumină pentru neamul românesc.”

Am hotărât să plecăm din Sibiu către Sfinx, vineri dimineaţa la ora 06:00. Marţi seara, în 14 iulie eram în camera mea, răvăşită de povara cheltuielilor şi realizam că plecarea mea la Sfinx cu Ionuţ şi copiii însemna o sumă de bani de care încă nu dispuneam. Cum stăteam aşa gândindu-mă la toate neajunsurile, deodată cântă Pasărea Măiastră. La auzul cântecului ei, sufletul meu s-a ridicat deasupra poverilor materiale şi am mulţumit cu lacrimi în ochi. Spuneam: „Mulţumesc Pasărea mea Măistră, căci prin cântecul tău mă înalţi deasupra tuturor greutăţilor vieţii pământene.” Apoi, cu bucurie în suflet am cerut ajutor îngerilor şi Păsării Măistre să aducă către mine resursele financiare ca să pot face faţă cheltuielilor aferente.

Am plecat afară, era în jurul orei 21:00. Am ieşit din bloc şi dupa câţiva paşi, la colţul străzii, când să mă îndrept spre pădure am văzut înaintea mea o bancnotă de zece lei (o sută de mii vechi). Deşi erau zeci de copii care se jucau în jurul blocului, nimeni nu a văzut banii. Am luat banii, am mulţumit Îngerilor, nu atât pentru suma în sine, ci pentru ceea ce am simţit când am luat banii şi anume că este un semn, că totul va veni către mine la momentul potrivit şi să nu-mi mai fac griji.

Am plecat zâmbind şi mulţumind. Eram în altă stare sufletească. Plimbându-mă prin pădure, am îmbrăcat în lumină şi iubire pământul întreg şi am mulţumit universului pentru tot. Ştiam că va aduce în calea mea tot ceea ce am nevoie.

A doua zi dimineaţa devreme, am primit un mesaj telefonic prin care eram informată că voi primi două sute de lei pentru cărţile vândute. Peste câteva ore m-a sunat Ionuţ care-mi spune fericit că au ieşit trei numere la noroc şi să merg la agentia Loto să ridic trei sute de lei. Masa lui Gheorghe i-a oferit-o Ramona, întrucât prietenul ei, participant la tabăra de iniţiere era la o perioadă de curăţare trupească şi mânca doar fructe.

Realizam că în mai puţin de o zi, Universul a adus către mine banii pentru cazare, pentru telecabină şi masa de la Sfinx. Cu lacrimi în ochi am scris la Melfior Ra un mesaj şi i-am povestit cum Universul a adus către mine resursele necesare taberei. Melfior Ra mi-a răspuns bucuroasă: „Nico, mă bucur mult pentru voi, iată încă o dovadă, cum prin oameni lucreaza Dumnezeu şi nu suntem lăsaţi niciodată de izbelişte.”

Miercuri în jurul prânzului m-a sunat Stelică, era în trecere prin Sibiu căci mergea în tabără la Sfinx. Eu ii povestesc emoţionată cum s-a rânduit să mergem douăsprezece persoane din Sibiu şi cum a cântat Pasărea Măiastră, când eu ceream la Melfior Ra locuri la Sfinx pentru o parte din trupa sibiană, care lunar ne adunam la programul de luminare din 21.

Stelică emoţionat mi-a spus: „Nico, camera cu opt paturi are numărul 21…” Mi-au dat lacrimile. Era încă un semn că Maica Sfântă ne-a binecuvântat în mod special pentru lumina şi iubirea pe care noi o oferim în data de 21 a fiecărei luni.

Stelică m-a sfătuit să plec şi mai devreme din Sibiu, căci altfel vom aştepta mult timp la telecabină să urcam la Sfinx. Am urmat sfatul şi iată-ne într-o zi de 17 a lunii iulie, la ora 05:00, un grup de douăsprezece persoane care ne îndreptam din Sibiu spre Sfinx.

Am ajuns la telecabina din Buşteni în jurul orei 08:00, unde ne-am întâlnit cu alte grupuri din ţară, venite în tabăra de iniţiere. Am urcat cu telecabina şi la ora 09:00 eram deja pe platoul BABELOR. Ne-am acomodat cu energia înalt vibraţională a muntelui sacru Bucegi, ne-am cazat şi având câteva ore la dispoziţie până la începerea workshop-ului, am pornit în drumeţie spre Crucea de pe Caraiman.

A fost pentru noi toţi o adevărată binecuvântare să mergem cu bucurie în suflete pe aceste drumuri de iniţiere spirituală, la o altitudine de 2200 m, sub mângâierea razelor de soare şi a Îngerilor care aveau grija noastră, îndreptându-ne paşii spre Crucea de pe Caraiman, sub protecţia căreia se află Valea Prahovei. Spun că Valea Prahovei se afla sub protecţia Crucii de pe Caraiman, întrucât de câte ori am avut ocazia să trec prin acestă zonă, cu maşina sau cu trenul, înălţând privirea către înalt, vedeam în zare, sus pe vârful muntelui, Crucea, simbolul învingătorilor care cuprindea întreaga zonă sub razele ei de lumină.

Pentru noi, oraşenii, obişnuiţi să ne plimbăm prin parcuri, a fost un efort să urcăm ultima pantă către Cruce. Însă a meritat efortul căci ajunşi în vârful pantei, s-a deschis în faţa noastră o privelişte de vis. Vedeam CRUCEA înălţându-se către Cer, priveam în jur măreţia munţilor, iar la poalele munţilor se înşiruiau staţiunile de pe Valea Prahovei. Deşi am fost pentru prima dată în zona aceasta, imaginea Crucii şi a soclului pe care era ridicată crucea mi se părea atât de cunoscută. Mă întrebam în sinea mea „Oare de unde mi-e cunoscută priveliştea ?”

Şi dintr-o dată, cu întreg corpul meu am retrăit emoţia peleri-najului din septembrie 1998, când mă aflam împreună cu familia mea la Medjugorje, de sărbătoarea Sfintei Cruci. În vârful muntelui KRIZEVAC care aminteşte de patimile lui Hristos şi de Crucea noastră, munte pe care pelerinii îl urcau desculţi, cu inimile săltând de bucurie în rugăciunea „Bucură-te Marie”, se înălţa o Cruce de Lumină care domina întreg ţinutul Medjugorje, la baza căreia exista un soclu imens, unde pelerinii depuneau scrisorile cu cererile lor. Cei care reuşeau să urce până la Cruce se numeau învingători, iar muntele devenea „loc al învierii” căci aşa cum se spune, nici un Krizevac (munte) nu există pentru a te distruge, ci pentru a te ajuta să ajungi la înviere.

Văzând imaginea planului fizic, m-am gândit la ceea ce simbolizează şi în plan subtil şi anume: cu toţii urcăm pe Golgota, pe muntele nostru interior spre împlinire şi desăvârşire spirituală şi să reţinem că nu suntem singuri niciodată, avem în permanenţă Forţele Luminii lângă noi.

Cu emoţie, ne-am apropiat de Sfânta Cruce de pe Caraiman. Simţeam cum îngerii ne mângâie cu aripile lor diafane şi cum ne scăldăm câmpurile în razele de lumină emanate de Crucea de pe Caraiman.

La baza crucii am văzut cum ne-a înconjurat un flux de lumină albă, din care iniţial s-a format imaginea unui porumbel cu aripile larg deschise şi apoi s-a conturat imaginea Fecioarei Maria. Şi-a coborât privirea către noi, şi-a întins braţele din care se revărsau raze de lumină cuprinzându-ne pe toţi şi ne-a binecuvântat.

De câte ori îi simt prezenţa sufletul meu se înalţă. Astfel am ales să nu ne grăbim, ci să mai rămânem în acest loc binecuvântat. În linişte ne-am aşezat pe muntele de la poalele crucii, ca din greşeală să nu călcăm Florile de Colţ, care erau peste tot în jurul nostru. Privind florile de colţ, mi-a venit în minte un cântecel: „Floare de colţ, sălbatică floare, simbol al iubirii care în veci nu moare”.

Am făcut împreună cu ceilalţi participanţi la drumeţie o rugăciune şi meditaţia de transmitere a energiilor cosmice. Curgeau peste noi fluxuri de lumină verde, albastră, mov şi albă. Privind în zare am rămas impresionată că alături de entităţile de lumină din jurul nostru, care umpleau întreg văzduhul, vedeam aura munţilor, a florilor şi a firelor de iarbă.

Am spus celor prezenţi că datorită fluxului de energie creat în jurul nostru pot vedea, dacă ţin ochii întredeschişi, aura florilor şi a munţilor. Şi mare bucurie a fost în sufletul semenilor mei când au văzut cu ochii fizici frumuseţea din jurul nostru, culorile frumoase care înconjurau munţii şi firele de iarbă. Am plecat spre cabană într-o altă stare vibraţională. Eram fericiţi, plini de lumină şi drumul la întoarcere ni s-a părut atât de uşor, chiar dacă a trebuit să urcăm potecuţa abruptă.

Ajunşi la cabană, am servit prânzul şi ne-am îndreptat în jurul orei 17:00 spre Platoul Babele, unde ne-am întâlnit toţi participanţii la tabăra de iniţiere. Am format un cerc în jurul Doamnei Melfior Ra şi fiecare din noi a fost onorat astfel:

„Spirite Întrupat, tu însemni mult pentru mine şi te onorez. Prin tine şi cu ajutorul tău îmi îndeplinesc şi eu menirea. Te onorez şi îţi port recunoştinţă. De mii de ani lucrăm şi venim împreună. Tu eşti spiritul care deţine: Cunoaşterea şi Înţelepciunea Babelor. Eşti Bine-cuvântat. Eşti Binevenit.” (Melfior Ra)

Fiecare participant a primit o cravată în culoarea mov strălucitor, cu semnul întâlnirii Maeştrilor milenari. Ne-am îndreptat apoi spre Sfinx, unde am desfăşurat workshop-ul.

Deodată toţi ne-am ridicat privirea către cer.Vedeam clar un flux imens de lumină care se îndrepta spre Sfinx. Era lumina trimisă de fratele Sfinx giptean, Sfinxului din Bucegi. Priveam emoţionaţi la acest eveniment şi pe o parte a cerului, din senin, a apărut curcubeul. Am strigat cu toţii de bucurie. Da, iată un semn al legământului între Om şi Dumnezeu. Era o confirmare a faptului că ne îndeplineam misiunea ! Realizam că noi, Scântei Divine, ne-am grupat şi am devenit o Flacără. Prin Sfinx am devenit FOC VIU spre desăvârşirea şi împlinirea programului Celest.

Târziu în noapte am încercat să adorm, însă nu am reuşit.

Eram încărcată de energie. În camera mea, către miezul nopţii, au apărut mai multe entităţi de lumină care aveau forma energetică a corpurilor umane. Au făcut în jurul meu un cerc de lumină, iar una dintre entităţi a venit asupra mea şi a făcut peste întreg corpul câteva simboluri. Când ducea mâna de lumină peste corpul meu, vedeam cum în urma ei rămâneau raze de energie, asemeni unei dâre de foc. Apoi, entităţile de lumină s-au retras şi au venit în preajma mea spirite ale persoanelor din grupa sibiană, care nu au putut veni fizic în tabără.

Când am închis ochii încercând să adorm, pe ecranul mental mi-a apărut imaginea Sfinxului şi prin el se deschidea o poartă, prin care eram invitată să intru. Nu am dat curs invitaţiei. Eram copleşită de tot ceea ce mi se întâmplase.

Sâmbătă dimineaţa ne-am împărţit în mai multe grupuri, unii au ales să rămână în preajma Sfinxului, unii să meargă la Vf. Omu, iar unii la Peştera lui Zalmoxe. Eu am mers la Peşteră împreună cu încă zece persoane. Nu funcţiona telecabina spre peşteră, dar am sperat cu toţii să fim mai norocoşi la întoarcere. Drumul a fost solicitant pentru noi orăşenii cu încălţăminte neadecvată, am coborât pe un drum abrupt de la altitudinea de 2200 m la 1600 m.

În aproximativ o oră am fost la peşteră. Am intrat în peşteră emoţionaţi că păşim pe urmele lui Zalmoxe şi a iniţiaţilor străbuni. În peşteră. deşi era aer umed şi rece, eu am început să mă încălzesc. Eram învăluită de energia înalt vibraţională a locului. Cu emoţie şi bucurie urcam treptele, minunându-ne de frumuseţea din jur şi încorporând energia locului.

La un moment dat, am simţit să rămân pentru câteva mo-mente separată de grup. Am cerut îngerilor să mă îndrume unde să stau câteva momente singură într-o meditaţie. Şi am început să cobor până la peştera lui Decebal. Iniţial am vrut să mă aşez pe o piatră asemănătoare unei mese pe partea stângă cum cobori, însă îngerii m-au ghidat să trec pe partea cealaltă. Eram pe partea unde scrie pe peretele stâncii: „Peştera lui Decebal”.

În mijlocul peşterii lui Decebal am închis ochii şi am spus o rugăciune. M-a învăluit un flux de energie, care făcea să ardă întreg interiorul corpului meu. Deşi eram doar eu în acea zonă, aveam sentimentul clar că în spatele meu cineva mă veghează. Am renunţat la cuvinte şi am început să fac o meditaţie. S-au derulat pe ecranul meu mental câteva imagini, prin care vedeam cum se deschid porţi de lumină între acest loc şi alte locuri sacre din ţara noastră.

M-am gândit să păşesc pe una din porţile de lumină, când deodată am simţit cum vine înaintea mea cineva. Se auzeau din depărtare „tropote de cal”. Am tresărit, „Nu se poate” mi-am spus în sinea mea, „ce să caute în peşteră spiritul unui cal ?”. Însă aveam să realizez puţin mai târziu ce anume se întâmpla.

Între timp a apărut lângă mine spiritul unui prieten drag sufletului meu. Tropotele se auzeau tot mai intens. Vedeam în plan subtil cum a apărut lângă noi doi un cal superb, de un negru strălucitor, care şi-a plecat capul în faţa mea. Prietenul meu a vrut să-l alunge, ca să nu mă deranjeze, însă eu i-am spus: „Lasă-l să stea lângă noi, este calul lui Decebal, de acum încolo el mă va conduce în drumul meu.” Calul mi s-a părut foarte inteligent căci înţelegea tot ce-i spuneam. L-am mângâiat, am urcat în şaua Sa şi i-am permis să ne poarte pe drmurile de el ştiute, simţindu-ne în siguranţă.

Deodată am deschis ochii, că am simţit lângă mine în peşteră prezenţa fizică a unei persoane. Era un domn care mi-a spus fără ca eu să-l fi întrebat ceva: „Din această peşteră se duc tuneluri spre alte locuri sacre. Este un loc binecuvântat.” S-a îndepărtat şi am rămas din nou singură în peştera lui Decebal. După câteva clipe, emoţionată fiind de ceea ce trăisem, m-am îndreptat spre ieşire. Am ieşit afară din curtea mănăstirii şi am stat aproximativ zece minute singură, retrăind clipele din peşteră. Mi-am spus în sinea mea că nu voi povesti la nimeni ceea ce am trăit, până nu voi primi alte confirmări.

Deodată am simţit că Gheorghe mă caută. Am intrat iarăşi în curtea mănăstirii care duce spre peşteră şi l-am văzut pe Gheorghe cum mă priveşte şi-mi spune: „Mama, unde ai fost ? Nu te-ai gândit oare că-mi fac griji că nu te găsesc ?” Am aflat de la el că m-a tot căutat şi strigat prin peşteră, atunci când eu am rămas separată de grup ca să fac singură meditaţia. M-am bucurat sincer să aflu că cineva mi-a simţit într-adevăr lipsa.

Ne-am reunit tot grupul la poarta mănăstirii, am mâncat câte un sandwich, am făcut câteva fotografii şi am plecat spre telecabină, cu speranţa că acum va merge. Fiul meu Andrei ne-a făcut mie şi lui Gheorghe o fotografie cu telefonul mobil, chiar când am ieşit din peşteră şi am rămas surprinsă să constat că a ieşit în fotografie culoarea albastră strălucitoare a corpului eteric.

Am plecat cu toţii spre telecabină. Afară era cald şi mă simţeam răvăşită de trăirea mea din peşteră. Speram din tot sufletul să meargă telecabina până la Sfinx. Sincer, când priveam la cât am de urcat pe jos şi că afară era deja foarte cald, mă apuca durerea de cap. Colegii de grup au zâmbit şi mi-au spus: „Nico obişnueşte-te cu ideea că vom urca pe jos, în câteva ore suntem la cabană.” Atunci mi-am înălţat privirea către cer, către Sfinx şi am spus: „Măicuţă Sfântă, Sfinxule, dacă nu merge telecabina să pot urca, te rog trimite-mi o rază de lumină sau o stea călătoare să mă poarte până la cabană.”

Când am ajuns la telecabină am citit afişul prin care se anunţa că telecabina nu funcţionează. „Doamne”, mă întrebam în sinea mea, „cum urc eu cu Gheorghe atâta drum ?”

Deodată aud în spatele meu motorul unei maşini care se apropie. Când mă întorc să văd cine este, am rămas foarte surprinsă. Era Stelică din Timişoara. M-am bucurat atât de mult, că nu se poate descrie în cuvinte.

„Stelică, ce cauţi tu aici ? Cine ţi-a spus să vii ?”

„Am simţit să vin, că aveţi nevoie de ajutor. Eram lângă cabană şi parcă cineva mă tot îndemna «mergi după ei că au nevoie de ajutor.»”

Emoţionată i-am spus: „Stelică, eu am cerut ajutor, eu am cerut o rază sau o stea călătoare care să mă poarte până la Sfinx. Stelică, tu eşti steaua călătoare trimisă de Sfinx în ajutorul meu.”

Am urcat bucuroşi în maşina lui Stelică trei persoane din grup, eu, Gheorghe şi Helga, iar restul membrilor au luat pieptiş drumul spre Sfinx şi în funcţie de antrenamentul fiecăruia, unii au făcut drumeţia într-o oră, iar alţii în două – trei ore. Noi, cei care am mers cu maşina ne-am încântat sufletele de frumuseţea peisajelor unice de pe Valea Ialomicioarei, de la Cheile Tătarului, am făcut popasuri şi fotografii.

Urcând către cabană pe drumul ce şerpuia printre stânci, deodată în faţa noastră se dezvăluie imaginea unor tineri cu bicicle-tele. Cu câteva clipe în urmă, unul dintre tineri căzuse cu bicicleta şi se lovise la cap. O familie care era cu maşina în faţa noastră a oprit să-i ajute. Ne-am oprit şi noi, Stelică l-a bandajat, iar eu l-am îmbră-cat în lumină. Îngerii vindecători l-au înconjurat în lumina şi iubirea lor şi am simţit în inima mea că este un suflet luminos şi credincios. Apoi, tânărul originar din Buzău, acum student în Bucureşti la arhi-tectură, ne-a mulţumit şi a plecat cu maşina din faţa noastră să ia telecabina spre Buşteni, să ajungă la spital. Duminică seara am primit un mesaj telefonic de la el, prin care mi-a spus că ajuns în capitală, că este bine şi ne mulţumeşte pentru ajutor.

Iată că nu întâmplător Stelică a venit după noi cu maşina, trebuia ca noi să fim pe drumul rutier care urca spre cabană, să oferim ajutor unui semen aflat în suferinţă, care cu siguranţa ceruse şi el ajutorul îngerilor când pornise la drum.

Am ajuns la cabană în jurul orei 15:00. Am servit prânzul şi ne-am îndreptat către cameră să ne odihnim câteva ore. Seara în jurul orei 18:30, ne-am reunit tot grupul în jurul Sfinxului unde am continuat workshop-ul.

Fiecare din noi a luat câte un bilet prin care am primit câte un mesaj din partea Sfinxului. Eu am rămas atât de impresionată de mesajul primit. Realizam calea spre care mă purta Sfinxul, când m-a invitat să păşesc pe poarta de lumină pe care mi-a deschis-o.

„Sfinxule,

Entitate de Piatră şi Lumină

Venită din sferă divină,

Tu mă conduci spre tainica forţă nucleu,

În care cu toţii suntem Dumnezeu.”

Era emoţionant. Înveşmântaţi în veşminte de culoare mov strălucitor, cu torţe în mâini, simbol al luminii noastre interioare, în şir indian am participat la un eveniment măreţ.

În urmă cu trei ani, Melfior Ra, când a fost în excursia din Egipt, a fost ghidată să aducă pentru Sfinxul din Bucegi nisip şi pietriş de la Sfinxul din Egipt, să se facă conexiunea fizică între aceste locuri sacre ale Terrei. Şi iată, după trei ani, cu un grup de patruzeci şi şase de persoane, participanţi la tabără, Melfior Ra a îndeplinit aceasta. Alături de noi cei prezenţi în plan fizic care participam la acest ritualul sacru, în plan subtil erau zeci de entităţi de lumină. Şi marele zeu Ra a trimis către noi, într-un flux imens de lumină aurie, entităţi de înaltă frecvenţă vibraţională.

Iată că se îndeplinea această lucrare, la care conlucram noi cei aflaţi în corpuri terestre cu fraţii noştri de dincolo de voal în corpuri imateriale, sub supravegherea mareului zeu Ra. Era foarte înălţător. Trăiam clipe de înaltă frecvenţă vibraţională.

Gheorghe mi-a spus că Sfinxul şi noi toţi cei prezenţi suntem cuprinşi într-o energie care seamănă cu un trifoi cu patru foi, iar frunzele sunt ca nişte cercuri. Abia acasă, am înţeles la ce se referea Gheorghe. Era un simbol care oferă protecţie şi prin care noi acce-sam energii de înaltă frecvenţă vibraţională.

Târziu în noapte la sfârşitul ritualului sacru, am cântat cu toţii aducând omagii Părintelui Luminii, în semn de slavă şi mulţumire, Doamnei Luminii, protectoarea spirituală a României, lui Ştefan cel Mare şi marilor iniţiaţi străbuni.

Duminică dimineaţa, având ca martori BABELE am primit diploma de participare la „Întâlnirea Maeştrilor Milenari”. Deodată au început ca norii să se adune şi să picure. Ne-am îndreptat cu toţii spre telecabină şi am coborât la Buşteni, ne-am luat maşinile şi am pornit fiecare către casa sa, cu bucurie, lumina Sfinxului şi o parte din înţelepciunea Babelor.

Luni dimineaţa am început să scriu la carte despre tabăra de la Sfinx. Deodată a sunat telefonul. Era persoana care a venit în spirit când eu făcem meditaţia în peştera lui Decebal. Ştia că plec la Sfinx în tabără şi a spus că se va conecta cu noi, însă acum era dezamăgit, că nu înţelegea ceea ce i se revelase. „Nicoleta”, spunea el, „eu ştiu că tu ai fost cu grupul la Sfinx, însă mie mi s-a revelat ceva şi te rog să mă ajuţi să înţeleg ce este.”

L-am rugat să-mi povestească ce a văzut. Iar prietenul meu spune: „Dintr-o dată eram lângă tine într-o peşteră şi culmea, nu erau alte persoane în plan fizic în jurul tău. Eu mi-am spus că nu se poate ca tu să fii singură, ştiam că eşti cu grupul şi nu aveai cum să fii singură într-o peşteră. Erai vegheată de un ghid al locului care nu permitea nimănui să se apropie. I-am spus că am stabilit înainte ca tu să pleci în tabără să vin în spirit lângă tine şi abia atunci mi-a permis să mă apropii de tine. Deodată am văzut cum vine spre locul unde eram amândoi, un cal în galop. S-a apropiat, era negru străluci-tor şi am vrut să-i spun să plece în altă parte, însă tu m-ai oprit şi mi-ai spus: «Cum să plece? Este calul lui Decebal. Este foarte înţelept şi el ne va arăta drumul şi ne va conduce mai departe.» Şi am văzut cum calul acela superb a lăsat capul în jos şi asculta ceea ce-i spui tu. Într-adevăr era foarte înţelept !”

Când a terminat de povestit i-am confirmat că aşa a fost cu adevărat. I-am confirmat cum fiind în peşteră am simţit să mă retrag pentru câteva clipe singură, să fac o meditaţie şi cum îngerii m-au îndrumat spre peştera lui Decebal, cum a venit şi el în spirit lângă mine, cum simţeam în spatele meu prezenţa unei entităţi care mă veghea, iar dintr-o dată s-a auzit tropot de cal şi a apărut „calul lui Decebal”.

Deodată am realizat că de fapt eu cerusem Universului confirmări şi chiar mi-am spus, că nu povestesc nimănui de ceea ce s-a întâmplat în peşteră până nu primesc confirmările. Odata primită confirmarea mi-am spus că este ok ca să scriu în carte. Am scris toate acestea şi cei care vor citi aceste rânduri vor înţelege că străbunii noştri, mesager fiind acum Decebal, ne oferă călăuze înţelepte care să ne conducă pe drumurile de înălţare spirituală. Calul este şi un simbol al împlinirii destinului.

Peste aproximativ o săptămână de la trăirea mea din peşteră, am mai primit o confirmare. Am primit un mesaj pe grup armonia, trimis de Cornelia din Iaşi. Era un mesaj de la Arh. Mihail despre calul înaripat care pavează calea către cea de-a şasea dimensiune cosmică. În mesaj sunt detalii despre calul înaripat, calul fiind considerat un animal sacru care zboară peste munţi, ca un simbol al faptului că poţi zbura spre libertate, călătorind pe valuri crescânde spre noi niveluri de evoluţie. Ochiul calului deţine inima de diamant a codurilor lui Dumnezeu.

Iată că prin mesajul Sf. Arh. Mihail, mi s-a confirmat ce semnificaţie are pentru mine prezenţa calului în peştera lui Decebal şi că acesta mi-a fost dăruit ca şi ghid, care să mă conducă pe drumuri de el ştiute spre libertate şi împlinire spirituală.

Mulţumesc Sf. Arh. Mihail, tu mi-ai arătat semnificaţia culorilor cărţii „Revelaţii”, iar acum prin acest mesaj, mă ajuţi să înţeleg că nu suntem singuri niciodată şi că voi, cei de dincolo de voal, fraţii noştri mai mari, ne luminaţi calea şi ne trimiteţi mesageri care să ne poarte spre Lumină, spre Inalt !

Va indemn sa ajungeti  si sa va impartasiti cu energia acestor locuri sacre ale tarii noastre !

Nicoleta Pasat

(capitol Cartea Fiintelor Vii, autor Nicoleta Pasat)