Ioanichie, sfânt al munților românești!

În zorii zilei de 13 aprilie 2011, îngerii luminii m-au purtat într-un loc necunoscut.

M-am văzut mergând pe o cărare într-o pajiște cu iarba verde și multe floricele albe. Adia un vânt plăcut de primăvara care mă învăluia în mireasma îmbietoare a florilor de camp.
În drumul meu, chiar în mijlocul cărării am vazut o cruce de lemn. M-am oprit în fața crucii, m-am închinat și am spus rugăciunea: Bucură-te Marie! Am plecat mai departe pe cărare, însă priveliștea era cu totul alta. Vedeam doar pe partea dreaptă a cărării iarba verde și florile de câmp, deoarece pe partea stângă era un deal care pe masură ce mergeam pe potecă devenea tot mai abrupt. Privind spre dealul abrupt, mi-au atras atenția mai multe pietre lucitoare care luminau ca niște beculețe. Ceva m-a îndemnat în sufletul meu să ajung la acele pietre. M-am agățat de ierburi și de colțurile pietrelor înfipte în pământ și am reușit să urc dealul. Pe deal, priveliștea era deosebită, se vedeau mult mai multe pietre strălucitoare, printre floricele albe și viorele. M-am îndreptat spre o piatră care era fosforescentă și emitea multă lumină în jur. Când am ajuns în fața pietrei, din Înalt s-a revărsat peste ea o rază albă de lumină și urmărind-o atentă, am observat că pe piatră scrie ceva. Am întins mâna spre rază și din ea s-a desprins o steluță  care a venit peste creștetul meu. Pe măsură ce treceam cu mâna dreaptă peste piatră mi se arăta câte o literă.
Am început să rostesc câte o literă I-O-A-N-I-C-H-I-E și când am terminat primul cuvânt m-am oprit. Am spus cu voce tare: IOANICHIE și am rostit de câteva ori: IOANICHE, IOANICHIE! Am tresărit rostind: Ioanichie. Am observat că abia se lumina de ziua și membrii familiei mele încă dormeau. M-am întrebat: ce înseamnă oare toate acestea? Ioanichie este un nume, mă gândeam. Dar mă întrebam: cine este? Reconectându-mă la ceea ce trăisem, m-am văzut la crucea din mijlocul potecii spunând: Bucură-te Marie!
Am spus emoționată: Maica Sfântă, te rog ajută-mă să înțeleg cine este Ioanichie și de ce îngerii mi-au arătat toate acestea. Și cum meditam eu la Ioanichie, deodată mi-a trecut un fior fierbinte prin corp și mi s-a transmis: Ioanichie, sfânt al munților românești.

Oricât m-am gândit în acea dimineață nu am mai aflat nimic. În jurul prânzului, după ce Gheorghe a plecat la școală și am rămas singură acasă, am cerut iarăși ghidare să înțeleg cine este Ioanichie. M-am întrebat: dacă este sfânt, cum de nu știu nimic despre el. Am deschis calculatorul și cu emoție am scris: Sf. Ioanichie. Am rămas fără cuvinte, citind povestea Sf. IOANICHIE, Schimonahul. Astfel am aflat că există la noi în țară un deal abrupt, o veche vatră isihastă românească  și am înțeles ca luminițele pe care le-am văzut strălucind erau spiritele sihaștrilor care au dus o viață sfântă. Ioanichie, a trăit  în peșteră în post și rugăciune mai bine de 30 de ani. Cunoscându-și sfârșit-ul vieții, a scris pe peretele peșterii în care a vițuit: Ioanichie, Schimonah, 1638. Peste câteva sute de ani, în 1944, în timpul postului cel mare, un preot credincios s-a retras în post și rugăciune chiar în peștera în care a viețuit Ioanichie și astfel i-au fost descoperite osemintele intregi. Erau galbene și emanau un miros plăcut de flori de câmp. Moaștele Sf. Ioanichie au fost mutate din peșteră în biserica Mănăstirii Cetățuia. Sunt singurele moaște ale unui sfânt român păstrate pâna în zilele noastre în întregime. Este greu de scris în cuvinte ceea ce am simțit eu în sufletul meu. Ziua toată am rămas în reculegere și rugăciune. Mă întrebam ce anume trebuie să fac și de ce mi s-au arătat toate acestea. După meditația de la ora 19 am spus: Maica Sfântă, te rog luminează-mă și ajută-mă să înțeleg ce am de făcut. Mi-a venit în gând Elena prin care am primit multe confirmari la trăirile pe care le-am scris în această carte și i-am transmis: Elena, suna-ma. Si după scurt timp a sunat telefonul. Era Elena. Mi-a spus că i-am  apărut în față de două ori și m-a simțit foarte emotionata. Când îi povesteam despre raza albă de lumină care s-a revărsat peste piatra strălucitoare și cu ajutorul careia am înțeles că pe piatră scrie Ioanichie, Elena m-a întrerupt și mi-a spus: Nicoleta, este lângă noi Maica Sfântă. Eu atunci nu am văzut-o, dar  i-am simțit prezența cu tot sufletul meu.

Iată ce-ți transmite:

Lumea trebuie să cunoască acest loc sfințit prin jertfă și rugăciune. Trupul lui Îoanichie este sfânt! Să scrii despre aceasta și să luminezi prin rugăciune canonizarea lui IOANICHIE, sfânt al munților românești!
Un timp nu am mai scos nici o vorbă. Cu lacrimi pe obraji, cu inima tresăltând de emoție  și bucurie am auzit-o pe Elena spunându-mi probabil în timp ce vizualiza: Mai sunt oseminte de-ale sihaștrilor în acest loc. Nicoleta, ai o steluță de lumină albă strălucitoare desupra capului tau!

Atunci i-am spus Elenei că este steluța care s-a desprins din raza de lumină care se revarsă peste piatra pe care scria IOANICHIE. În 15 aprilie dimineața, în jurul orei 10, imediat ce am rămas singură acasă, m-am îndreptat spre locul meu de rugăciune și meditație unde am rămas într-o rugăciune tăcută. Am intrat în altă stare vibrațională și am văzut în fața ochilor mei pe Maica Sfântă. Era îmbrăcată într-o rochie de lumină albă strălucitoare, iar peste umeri și brațele larg deschise purta o capă în culoarea cerului. Am început să plâng de emoție și bucurie și am spus doar atăt: Maică Sfântă, Maicaă Sfântă!

După Binecuvântarea Maicii Sfinte, am simțit să scriu această trăire

Am cerut ghidare îngerilor și  am înțeles ca a-i lumina canonizarea lui Ioanichie, nu înseamnă a ne ruga ca el să fie sfânt, pentru ca Ioanichie este sfânt al munților românești, ci a face cunoscut acest lucru. Când mă conectez la Sf Ioanichie prin rugăciune, mi se arată o lumină mare albă  din care se răspândesc multe raze strălucitoare. Este lumina albă a iubirii vindecătoare!

Pelerinii care ajung în acest loc și se roagă cu credința cerând ajutor Sf. Ioanichie se pot vindeca de boli și neputințe sufletești și trupești.

Citind pe net informații despre Mănăstirea Cetățuia, am aflat că are hramul Izvorul Tămăduirii și ca începând de la aceasta sărbătoare curge un izvor cu apă tămăduitoare în altarul bisericii din peșteră.

La meditația din 21 aprilie, am comunicat celor prezenți, intenția mea de a merge în pelerinaj la Mănăstirea Cetățuia în 30 aprilie.

Cum la meteo s-a anunțat un sfârșit de săptămână ploios, mă gândeam să amăn pelerinajul, însă seara în vis m-am întâlnit cu Amelia din București care mi-a spus:

Nicoleta, vino sâmbătă, eu sunt în zonă și te aștept.

A doua zi dimineață, când am citit mesajele pe calculator am rămas fără cuvinte deoarece aveam și în plan fizic un mesaj de la Amelia, care-mi transmitea: Nicoleta, eu sâmbătă, în 30 aprilie sunt la mama mea, în Stoenești. Vino, te aștept să urcăm împreună la Cetățuia. Am simțit că este un semn și că sunt susținută să ajung în acest loc sacru de îngerii luminii, care lucrează acum prin Amelia, care a copilărit în vibrația energiei acestor locuri sacre.

În noaptea de 29 spre 30 aprilie, am dormit foarte puțin, deoarece mi se întâmplă ca atunci când închideam ochii și rămaneam în liniște să simt cu intensitate cum se rotește  centrul coroanei și energia arzătoare care-mi trecea prin întreaga ființă. Spre dimineață am ațipit și am visat că eram pe un deal împreună cu mai multe persoane și Gheorghe mi-a oferit să beau o cană de apă  dintr-o fântînă cu apă tămăduitoare. După ce am băut apa am simțit o stare de bine, de refacere și am spus celor care mă însoțeau: veniți să beți apa tămăduitoare și le-am oferit câte o cană de apă, iar apoi am așezat cana deasupra fântânii ca să fie văzută de toți cei însetați și îndreptându-mi privirea spre cer am observat că era apus de soare, iar razele care se revărsau deasupra fântânii făceau apa să strălucească si-ți puteai vedea în ea chipul.

Dimineața la ora 6.30 am plecat din Sibiu spre Mănăstirea Cetățuia un grup de 17 persoane. Am mers pe Valea Oltului și după un drum de 240 Km, am ajuns în Stoenești, unde ne-am întâlnit cu Amelia, care ne aștepta cu cafeaua aburind și plăcinte calde. Ea ne-a amintit că prin aceste locuri suntem pe urma pașilor lui Mihai Viteazul și ne-a povestit legenda cunoscută de locuitorii din zonă. Iată legenda:

”Pe vremea când țara era cotropită de imperiul otoman, Mihai s-a retras de la Târgoviște la Stoenești pentru a aștepta oastea otomană. Cu ajutorul pieilor de bivoli au adunat apele învolburate ale Dâmboviței în defileu și când oastea otomană s-a apropiat, au eliberat apele din spatele barajului și au înecat astfel oastea otomană, care a fost prinsă între munți.”

Am trecut podul peste Dâmbovița și am început să urcăm pe poteca care șerpuia printre pietre și stânci abrupte. Poteca fiind îngustă eram cumva nevoiți să mergem ca într-un șir indian în liniște.

Făceam popasuri în fața crucilor la care spuneam Tatăl Nostru și Bucură-te Marie. Energia pe care o accesam prin rugăciune ne ajuta să urcăm poteca fără să simțim un efort deosebit și asfel urcușul pe Drumul Crucii a fost o binecuvântare.

Pe poteca am perceput energii diferite. La primele trei cruci, când ne rugam, ne-a învăluit o energie albastră, la crucea a 9-a, când am închis ochii în rugăciune, aveam deasupra noastră imaginea unui soare cu raze strălucitoare, iar la crucea a 12-a apărut o cruce de lumină albă aurie.

Și iată-ne ajunși  în fața bisericii din lemn în care sunt moaștele Sf. Ioanichie. Am pașit cu emoție scările care duceau în biserică și m-am îndreptat spre moaștele Sf. Ionichie. Când am ajuns în fața raclei cu sfintele moaște, au început să-mi tremure picioarele. Nu am mai fost în stare să spun nici o rugăciune prin cuvinte sau în gând, deoarece m-a cuprins o energie asemeni  flăcărilor de foc care a trecut prin întreaga mea ființă.

Simțind cum arde intens focul din interiorul ființei mele și cum se revarsă prin toți centrii energia arzătoare am început să plâng cu lacrimi fierbinți.

Când am ieșit din biserică, Gheorghe mă privea uimit. Mi-a spus: mama știi ce mi s-a întâmplat?

Când am pus mâna pe capul Sfântului Ioanichie, mi-a trecut un curent puternic prin mână care s-a dus până în inima mea și m-a cutremurat. Cred ca s-a mițcat Sf. Ioanichie, că altfel cum să vina acea forță de la el prin mâna mea?

I-am spus fiului meu, că a primit binecuvântarea Duhului Sfânt pe care a simțit-o ca un fior puternic.

Amelia, ne-a condus pe o poteca în spatele bisericii și am urcat spre crucea cea mare, pe o stâncă îngrădită din care se vedea o priveliște minunată.

Din acel loc am emis pace și iubire cerului, pământului, văzduhului, apelor și tuturor văzutelor și nevăzutelor.

Apoi  una câte una, persoanele care mă însoțeau au coborât spre curtea mănăstirii și am rămas singură pe stânca cea mare în fața crucii.

Am închis ochii și am rămas în liniște. Pe ecranul meu mental mi-a apărut o rază de lumină albă strălucitoare care se revarsă peste stânca pe care eram și se ducea în jos prin dreapta mea spre pământ.

Un fior a trecut prin inima mea și mi-am amintit de raza de lumină cu care am descoperit în 13 aprilie  literele: I.O.A.N.I.C.H.I.E. scrise pe piatră.

Înainte de a pleca de la mănăstire am intrat din nou la moaștele Sf. Ioanichie, să-i mulțumesc că m-a învrednicit să ajung în acest loc sacru.

Am întins mâna dreaptă peste trupul său și am închis ochii. Pe ecranul mental mi-a apărut o imagine cu cerul albastru senin și m-am văzut clar cum stau în față la trei uși, două identice, pe partea stângă și dreaptă, iar ușa din mijloc mai înaltă și sub forma unei bolți. Am pășit spre ușa din mijloc și deși am avut intenția să o deschid, ceva m-a oprit să fac aceasta deoarece am simțit că dacă trec prin ea ajung pe un alt tarâm.

Când coboram emoționată poteca, mi-a atras atenția un indicator pe care scria: spre Peștera Sf. Ioanichie. Am mers pe poteca și când am privit spre locul în care a viețuit Ioanichie, am înțeles unde mergea raza de lumină pe care o văzusem sus pe stânca.

Mi-am spus în gând:

iată canalul de lumina de la peștera în care a viețuit Ioanichie spre Înalt, canal care trecea prin stânca în care a fost amplasată crucea și se ridica în văzduh. Iată un portal de lumină prin care se revarsă lumina albă vindecătoare.

Spre Sibiu ne-am întors prin culoarul Rucăr Bran, o poartă printre munți încarcată de istorie care leagă Muntenia de Transilvania, un tărâm plin de frumusețe, care ne-a încântat privirile și ne-a bucurat inimile, deoarece în orice parte priveai rămâneai copleșit de frumusețea reliefului, îmbinată cu îndeletnicirile meșterilor acestor meleaguri.

Vedeam crestele înzăpezite ale munților care parcă se uneau cu cerul, pădurile de conifere și foioase, pajistele montane cu floricele multicolore și arhitectura frumoasă a caselor.

Am repetat de multe ori: cât de frumoasă este țara noastră!

Am simțit să facem un popas și la Sinca Veche. Am urmat indicatorul care arăta spre mănăstire și am urcat un deal pe o șosea amenajată, aproximativ 3 km. Când am coborât din mașini și am mers spre mănăstire, parcă am intrat într-o altă lume.

Venea un miros atât de plăcut de la padurea de pini, iar dealul amenajat cu multe potecuțe delimitate prin garduri micuțe din nuielușe te îmbia la plimbare. Ne-am plimbat pe potecuțe în stânga, în dreapta bucurându-ne de acest loc minunat și am coborât spre templu.

Deodată, l-am auzit pe Gheorghe strigându-mă să merg să beau apa de la izvor.

Am mers la izvor și când Gheorghe mi-a întins cana să beau apă am tresărit deoarece un fior mi-a trecut prin inimă și mi-am adus aminte de locul arătat de îngeri prin vis, când m-am văzut pe un deal la apus de soare și Gheorghe îmi oferea să beau o cană de apa. Am spus emoționată celor care mă însoțeau:

Această apă este vindecătoare. Știu aceasta de la îngerii care mi-au arătat că voi ajunge în acest loc prin vis.

Și atunci când am văzut în fața izvorului scrise pe o piatră: Izvorul Bunavestire, Maica Sfântă, bucuria neașteptată am înțeles de ce îngerii m-au înștiințat prin vis despre acest loc în care voi ajunge. Mi-au dat lacrimile de bucurie și recunoștința și am mulțumit Maicii Sfinte.

Am mers apoi în templu, unde era răcoare și aveam un sentiment de respect profund față de acest loc.

Nu-ți venea să scoți nici un cuvânt. Am trecut prin două încăperi și m-am oprit emoționată în mijlocul templului, într-un loc în care venea lumina din înalt. Îmi tremurau picioarele de energia pe care o simțeam cum vibrează prin mine. Când mi-am ridicat privirea am văzut că locul prin care se revărsa lumina soarelui avea formă  spiralată. Am rămas puțin în acest loc în reculegere și m-am văzut cum mă înalț într-un flux de lumină care se rotește în spirală iar în jurul meu pluteau mii de steluțe sclipitoare asemeni pulberilor de aur.

Ce energie puternică este aici am spus în șoaptă celor care mă însoțeau și am ieșit afară din templu.

Între timp oboseala îmi dispăruse deoarece eram în stare să urc din nou poteca către Cetățuia.

Cu aproximativ 15 minute înainte de a ajunge în Sibiu, cerul a fost acoperit de o fâșie de lumină în culorile curcubeului. Eram emoționată deoarece știam că este binecuvântarea cerului pentru misiune îndeplinită. Fetele din celelate mașini m-au sunat și mi-au spus:

Nicoleta, misiune îndeplinită!

A fost o zi în care am primit multe daruri și binecuvântari. Atasez câteva poze să vedeți locurile frumoase ale țării noastre prin care ne-au purtat pașii îngerii luminii.

Astazi,de 1 mai, când majoritatea semenilor sunt la iarba verde, eu sărbătoresc scriind aceste rânduri pentru voi, toți iubitorii de lumină.

Vă îndemn să mergeți pe urmele sihaștrilor străbuni, în locurile sacre ale țării noastre sfințite prin jertfă și rugăciune.

Tuturor,

Binecuvintari Divine !