Lansarea cărții,,Lumina Iubirii ”

Dragi cititori,
,,Lumina Iubirii” este numele lucrării noastre spirituale.
Lumina iubirii divine este energia care învăluie rândurile scrise spre luminarea, vindecarea și înălțarea spirituală a semenilor mei.
,,Lumina Iubirii”,este cartea care are menirea de a înălța inimi și ființe terestre .
Cititorii cărților mele, îngerii luminii și Sinele meu Divin m-au îndemnat să scriu.Mi-au transmis că am o misiune frumoasă, aceea de a scrie și de a împărtăși lumina iubirii divine din inima mea, ca să înalț alte inimi și suflete!
Am scris cu bucurie și iubire în inima mea!
Noul meu copil spiritual, cea de a optsprezecea carte, s-a rânduit să vină pe lume într-o zi aniversară, 21 octombrie 2025, când se împlinesc 18 ani de când desfășor lucrarea spirituală ,,Lumina Iubirii”.

Pentru coperțile față și spate a cărții, am ales imagini cu flori, simboluri spirituale ale trăirilor cuprinse în carte.
Pe coperta față a cărții este o floare galben-aurie, sub formă de stea, simbolul spiritului care ne călăuzește, luminează și veghează .
Omul, asemenea unei flori, își deschide petalele, emite mireasmă în jur, lumină și iubire divină și este inspirat, luminat și vegheat de Sinele Divin din interiorul ființei sale.
Pe coperta spate a cărții am ales o fotografie făcută în grădina cu nuferi de la Templu Meiji din „Țara Soarelui Răsare” .
Nufărul este un simbol al frumuseții și purității sufletești, al renașterii, nemuririi și înălțării spirituale.
Florile de nufăr, deși cresc în noroi și apă tulbure, se ridică neîntinate deasupra apei, înfrumusețează grădinile și răspândesc în jur o mireasmă plăcută.
Florile de nufăr sunt un simbol al evoluției și înălțarii spirituale a omului, care prin cunoaștere de sine, iubire și trăire se ridică din întunericul ignoranței la lumina spirituală.
Spiritul se poate înălța neîntinat deasupra condițiilor materiale și poate răspândi mireasma fructelor sale: pacea, lumina, iubirea, armonia, bunătatea, credința, răbdarea, autocontrolul.
Marți, 21 octombrie, am avut parte de o zi minunată!
Spre zorii zilei, îngerii m-au dus în spirit într-un centru de vindecare. Era o clădire mare, cu multe camere, în care se desfășurau activități pentru sănătate și evoluție spirituală. Într-o cameră am văzut o persoană cunoscută, care făcea plasturi din plante medicinale pentru diverse afecțiuni. În altă cameră, erau persoane așezate pe scaune, care priveau la proiecțiile care se derulau pe ecran, ca într-un film.
În sala de tratamente mă aștepta un medic cosmic.Era un bărbat înalt, brunet, cu ochii mari și fruntea lată și bombată. I-am spus că uneori am dureri de spate. M-a măsurat de câteva ori cu privirea din cap până în picioare, apoi mi-a oferit să încalț niște papuci, ca și botoșeii de casă, intersectați de fire luminoase. A conectat firele luminoase de la picioare și alte fire luminoase din dreptul centrilor energetici la un aparat. Vedeam, simțeam curenții de energie prin corp.
Medicul a spus un diagnostic din două cuvinte, dar nu l-am reținut. Am înțeles ce mi-a explicat, cum că durerile de spate sunt din cauza posturii. Mi-a spus să am în vedere exerciții fizice și să consum alimente bogate în magneziu (m-am documentat și amintesc câteva: legume cu frunze verzi, nuci, semințe, leguminoase, fructe, pește, ierburi aromatice).
Împreună cu medicul, am mers în sala de cinema. Pe ecranul mare cât peretele, se derulau imagini prin care primeam și înțelegeam informații despre corpul spiritual al omului.
Într-o imagine, am văzut floarea galbenă-aurie, transformată în stea de pe coperta cărții „Lumina Iubirii”, simbolul spiritului care ne călăuzește, luminează și veghează.
Pe măsură ce priveam floarea-stea cu cinci colțuri, primeam confirmări ale trăirilor mele.
În multe dintre trăirile mele spirituale am scris că atunci când îmi ridicam frecvența vibrațională prin rugăciune și meditație, brusc mă înălțam în spirit și mă vedeam în alt loc. Acum înțelegeam că se întâmpla aceasta pentru că se activase corpul conștiinței.
În unele trăiri aflam informații din vieți trecute sau evenimente care urmează să se întâmple. Acum primeam confirmarea că dincolo de lumea noastră nu există timp, ci un prezent continuu, iar noi avem acces la informații când ne sunt activate vehiculele corporale de lumină.
Am venit în planul fizic, având pe ecranul mental floarea în formă de stea de pe coperta cărții, care strălucea într-o lumină galbenă-aurie. Am mulțumit îngerilor luminii și i-am invitat la lansarea cărții.
La ora 18, Casa de Lumină Maria a fost în sărbătoare, plină de flori, îngeri și iubitori de lumină și carte.



Nașa spirituală a cărții a fost Melfior Ra, care ne-a transmis telefonic următoarele:
,,Pace și Iubire!
Mă bucur că sunteți prezenți la acest important eveniment prin care sărbătorim împreună acest superb botez născut prin LUMINA IUBIRII. Spun că sărbătorim împreună, deoarece sunt și eu acolo, în spirit, dacă priviți într-un anumit fel, mă puteți vedea prin ochiul spiritual acolo în fața voastră, în partea dreaptă a Nicoletei.
Astfel, și eu îmi aduc și manifest respectul, bucuria și felicitările sincere pentru Nicoleta, care, prin efortul ei și a soțului ei, Ionuț, și a susținerii voastre, a tuturor, a adus aici în zona țării noastre Lumina Soarelui Răsare, prin LUMINA IUBIRII.
Iar acest copil spiritual s-a născut prin și din sufletul și inima ei și l-a înveșmântat atât de frumos între aceste veșminte-coperți, care și ele dețin o mare taină.
Nicoleta contribuie astfel din plin la înălțarea și ridicarea stării și frecvenței vibraționale a acestei zone terestre, precum și a tuturor locuitorilor, dar în mod special al cititorilor acestei cărți, care se vor împărtăși din energia atât de necesară pe calea luminării conștiinței spre înalt, spre 5D, întrucât aceasta este calea evoluției ființelor umane terestre.
Iată că suntem cu toții încă o dată privilegiați prin cunoașterea, dăruirea și munca spirituală depusă de Nicoleta Păsat, pe care o numesc „Mama LUMINII IUBIRII!”.
Binecuvântări celeste tuturor. Pace și Iubire!”

După lansarea cărții, am desfășurat programul de rugăciune și meditație, unde am trăit alte momente de înălțare sufletească. Au fost cu noi în rugăciune și ne-au binecuvântat entitățile de lumină, care ne susțin în lucrarea spirituală: Maica Vian, Fecioara Maria și Domnul Iisus, Lumina Iubirii!
Am mulțumit celor prezenți și mai ales persoanelor care mi-au fost alături timp de 18 ani, de când desfășurăm lucrarea spirituală „Lumina Iubirii” (în poză sunt persoanele cărora le-am spus să ridice mâna: Anca D, Sorina, Anca P și Ionuț).

La sfârșit, am savurat prăjituri, bomboane de ciocolată și alte bunătăți în cinstea noului copil spiritual.


În următoarea zi, am primit acest mesaj de la Melfior:
„M-am conectat și concentrat la voi și la Casa de Lumină Maria. Înainte de lansarea cărții, voiam să simt oarecum vibrația, pulsul întrunirii voastre și iată ce am vizualizat!
Te vedeam pe tine și pe toți invitații tăi acolo în sală, erați bucuroși, fericiți. Ați format un cerc foarte luminos, erați prinși așa ca într-o horă, o horă inițiatică, toți erați fericiți și zâmbitori și emanați o energie foarte frumoasă, luminoasă, alb-argintie.
Deodată, toți v-ați ridicat mâinile și odată cu ele energia care le însoțea de acel alb-argintiu, le-ați apropiat, s-a format o cupolă de lumină la vârful palmelor voastre și deodată a țâșnit dintre ele, din vârful cupolei o minunăție, ceva de nedescris, era ca o mică mireasă, ca o fetiță mică, ca un îngeraș, înveșmântat în alb și l-ați ridicat cât mai sus, iar veșmântul ei curgea peste mâinile voastre și peste toți de acolo, care formați acum Cercul Luminii!
Era ceva ce nu poate fi redat în totalitate prin cuvinte. Erați fericiți și luminoși. Eu vedeam aceasta și mă bucuram de bucuria și luminozitatea voastră!
Apoi, după un timp, viziunea a dispărut, eram din nou în camera mea, am revenit în plan terestru, dar cu o mare bucurie în suflet. Încă trăiam clipa, viziunea și aveam în suflet certitudinea că vă veți bucura cu adevărat și aici în plan fizic, în Casa de Lumină Maria, la lansarea minunatei tale cărți „Lumina Iubirii”.
Retrăiam cele vizualizate, apoi ai sunat tu și mi-ai făcut legătura, nu numai telefonică cu voi, ci și energetică, pentru că legătura comunicării noastre în plan astral fusese realizată deja.
Îmbrățișări și mulțumiri pentru onoarea făcută mie ca nașă la cel de al optsprezecelea copil spiritual al tău.
Felicitări atât ție, cât și coechipierilor tăi, precum și întregului grup! Sunteți minunați și binecuvântați din Înalt, că altfel nu s-ar fi legat toate aceste „nașteri” energetico-spirituale! Cu infinită iubire, Melfior Ra.”
Meditând la cartea „Lumina Iubirii”, cartea cu numărul 18 (1+8 = 9), realizam că se încheie un ciclu de evoluție și trecem într-o nouă etapă în evoluția spirituală.
Am învățat noțiuni despre corpul fizic, corpul eteric, corpul emoțional, mental, despre chakre și meridiane energetice. În următoarea etapă de evoluție, pe calea luminării conștiinței spre Înalt (5D, cum ne-a transmis Melfior), ne activăm cele cinci vehicule corporale de lumină, prin care ne conectăm conșțiința umană „Eu sunt” „La conștiința Înaltă,, „Eu Sunt”.
Sunt ghidată să aduc în atenția cititorilor informații din „Cartea Cunoașterii. Cheile lui Enoh”, despre cele cinci vehicule spirituale energetice, care se interconectează cu vehiculul corporal al omului pentru eliberare și transformare spirituală. Acestea sunt: corpul Electromagnetic, corpul Epi-kinetic, corpul Eka, corpul Gematrian şi corpul Zohar.
,,Când aţi intrat în continuumul de colectare a Luminii, veţi realiza că aveţi mai mult de un singur corp. Într-o stare pe deplin activată de conştientizare a conştiinţei, puteţi avea cinci corpuri. Acestea sunt corpurile electro-magnetic, epi-kinetic şi eka (alcătuit din mai multe corpuri de relativitate), corpul Gematrian de Lumină din interior şi corpul Zohar de Lumină exterioară. Aceste corpuri colectiv fac uz de înţelepciunea divină. Când utilizaţi cu adevărat aceste corpuri, limitarea fizică este depăşită şi vă manifestaţi energia divină pe plan uman.”
Corpul Electromagnetic
„Acest vehicul corp codifică corpul vostru fizic direct în alte regiuni ale conştiinţei universului local prin toată gama undelor electromagnetice. Vehiculul EM trebuie să lucreze cu „Corpul sau Cristic al Sinelui Suprem” sau al unui Maestru al Luminii dacă va lucra cu multe spectre electromagnetice. Enoh a spus că „cele zece fecioare” ilustrează spectrul energetic pierdut care se aplică potenţialului omului pentru a ocupa alte corpuri ale Luminii în mega realitatea multelor spectre. Cineva trebuie mai întâi să ilumineze vehicul EM cu Lumină înainte de a putea trece pragul masei negative.”
Corpul Epi-Kinetic
„Plasma biologică utilizată de către corpul energetic vibratoriu pentru proiecţie şi teleportare într-o dimensiune singulară. Corpul Epi-kinetic este vehiculul conştiinţei vibratorii care pot trece prin paradigmele cinetice comune ale vitezei şi masei. Energii mari de protecţie vibratorie, inspiraţie şi echilibrare a nivelurilor conştiinţei creative cu nivelurile inconştiente şi subconştientul pot avea loc prin intermediul acestui vehicul de sinteză vibratorie, de exemplu, într-un aranjament al chakrelor a 4-7-8.”
Corpul Eka
„Există un substrat de potențiale directe curente în corp care precede potențialul de acțiune al realităţii biologice. Acesta este un corp superior de conştiinţă. Două substraturi care pot coordona realităţile interioare ale fiecărui vehicul de conştiinţă printr-o varietate ceas de interconectare prin care timpul conştiinţei poate fi în controlul perfect al ceasurilor biologice comune ale realităţii. Enoch numeşte acest vehicul Corpul Eka care este o colecţie de mai multe relativități plus şi minus, în funcţie de natura nivelurilor conştiinţei. Vehicul conştiinţei utilizat pentru călătoria temporară în timp ce susţine o relaţie directă cu vehiculul fizic care este lăsat la un moment dat în timpul biologic. Dacă vă ştiţi originea, vă ştiţi destinul, pentru că şi Corpul Eka este un vehicul de sinteză în curățarea timpului conştiinţei. De exemplu, o configurație a chakrelor 7-8-9 permite vehiculului conştiinţei să lucreze simultan în şi în afara timpului.”
Corpul Gematrian
„Vehiculul de sinteză de Lumină din corp format de „forţa de viaţă” Shekinah, care controlează toate relaţiile interioare ale Luminii. Acest corp pregăteşte vehiculul uman pentru a fi conectat cu Corpul Sinelui Suprem Cristic. Pe plan fizic, poate controla raportul dintre starea plasmică a lucrurilor vii şi materia atomică-moleculară. Corpul Gematrian este alcătuit din „geometrii de Lumină” utilizate în creaţia conştiinţei, inspiraţiei, vindecării, etc, care pot aranja matematic fiecare dintre aceste meridiane energetice ale sistemului uman pentru a le face disponibile pentru a ghida şi a energiza corpul. Corpul Gematrian cu Shekinah poartă mărturie că locuim „activ” într-un corp de Lumină într-un corp de carne. Ca un vehicul pentru sfinţi, corpul Gematrian eliberează viaţa creativă din sclavia corpului fizic.”
Corpul Zohar
„Vehiculul de Lumină exterior care permite corpului să meargă dincolo de conul de Lumină al relativităţii imediate. Acest corp plasează o legătură de Lumină în jurul celor patru vehicule de energie ale „încarnării” astfel încât corpul fizic să poată face distincţia între spaţiul sacru de Lumină şi spaţiul profan de Lumină.”
Dragi cititori,vă mulțumesc pentru susținerea voastră în lucrarea spirituală și editarea cărților de inițiere și înălțare spirituală pe care le scriu. Vă iubesc!
Nicoleta Păsat
Sibiu, 24 octombrie 2025

