Ieri am fost în drumeție pe potecile Munților Cindrel și m-am simțit minunat.

Seara, după rugăciune, am avut parte de o trăire care mi-a înălțat sufletul în lumină.

Stăteam întinsă în pat într-o stare de bucurie și recunoștință pentru  ziua minunată petrecută cu familia în mijlocul munților.

Deodată, m-am văzut în grădina din fața casei mele și priveam la statueta Maicii Domnului, care s-a înălțat din rondul de flori și plutea în văzduh.

Din brațele întinse ale statuetei, pe o rază de lumină, a venit spre mine un dar. Când am primit darul în mâinile mele, mi-a trecut un fior prin corp și o stare de bucurie mi-a cuprins inima. Brusc, am revenit în camera mea.

Am mulțumit îngerilor că mi-au arătat aceasta, și întrebându-mă ce va însemna, am înțeles că voi primi un dar în planul fizic, cu binecuvântarea Maicii Domnului. Nu știam ce voi primi și de unde va veni darul către mine.

Azi dimineață, am primit un mesaj de la FANCourier că urmează să primesc un colet.

Am mulțumit pentru confirmare și am așteptat coletul.

În jurul prânzului, coletul primit cu binecuvântarea Maicii Domnului a ajuns la mine. Darurile erau însoțite de câteva rânduri scrise, printre care și următoarele cuvinte: „Dacă vorbești cu Maica Domnului înaintea mea, mulțumește-I te rog frumos pentru toate cele date.”

Am sunat persoana care mi-a trimis coletul, și relatându-i trăirea mea, i-am mulțumit că a fost mesagerul prin care Maica Domnului a trimis în planul fizic darul către mine.

Am fost ghidată să scriu aceasta ca o confirmare a faptului că îngerii sunt în preajma noastră. Prin mesaje simbolice, ei ne transmit veștile care vin spre noi cu binecuvântare din Înalt.

Când scriam aceste rânduri, a strălucit lângă mine o lumină ca o stea. Am știut cine era îngerul ce mi-a adus vestea: era sora persoanei care mi-a trimis coletul și care acum viețuieste în alte spații celeste!

Acum câteva luni, prin rugăciune, i-am deschis cale de lumină să se înalțe spre alte planuri de existență, iar de atunci, sora ei se roagă la Maica Domnului să primească un semn de la ea. Iată semnul și confirmarea!

Cei dragi nouă, plecați pe alt tărâm, sunt alături de noi și ne învăluie cu lumina și iubirea lor.

Mulțumesc Maicii Domnului pentru binecuvântare și tuturor îngerilor luminii care ne veghează!

Tuturor cititorilor,

Binecuvântarea Maicii Domnului și a îngerilor luminii!

Nicoleta Păsat

Sibiu, 16 decembrie 2019