Pietrele-DoamneiŢara noastră România se află sub protectia unui Triunghi de Lumină: SFINX, RETEZAT, RARĂU.

În Rarău, Pietrele Doamnei, ne-am adunat iubitori de lumină din toată ţara, sub îndrumarea Maestrului Melfior Ra. BUCURIE ! Multă BUCURIE, IUBIRE şi LUMINĂ! acestea sunt cuvintele care au caracterizat întâlnirea noastră.

Este o mare realizare să reuşeşti să te detaşezi pentru câteva zile de forfota lumii şi să te aduni în vârf de munte, să fii în rezonanţă cu semenii tăi cu aceleaşi preocupări de evoluţie spirituală.

Formam cu toţii UN ÎNTREG ! Fiecare eram o părticică din marele întreg. Forma platoului unde s-a desfăşurat workshop-ul ne-a determinat să ne adunăm sub forma unei Inimi. I-am spus cu toţii că este forma INIMII LUI IISUS ! În plan fizic formam imaginea unei inimi, iar în plan subtil băteau inimile noastre împreună cu a lui Iisus !

Pentru mine a fost o adevărată binecuvântare să fiu în acest loc „GURĂ DE REVĂRSARE A LUMINII CELESTE” loc sacru ce face legătura între Cer şi Pământ, între lumea fizică şi cea subtilă.

Am făcut pelerinajul iniţiatic Pietrele Doamnei. Am pornit cu toţii pe potecă într-o linişte deplină, se auzea doar şuierul uşor al vântului cu miros de brad ce ne mângâia feţele, aveam sentimentul că era o formă de salut al muntelui, faţă de noi !

Poteca te ducea printre brazi şi stânci, drumul devenea tot mai abrupt, trupurile erau supuse unui efort intens şi inimile băteau cu putere. Mă întrebam în sinea mea: „Oare doar efortul depus este cauza acestor bătăi intense ?” şi am primit confirmarea că nu. Era şi bucuria reîntâlnirii şi comunicării cu zecile de ENTITĂŢI de LUMINĂ, cu fraţii noştri în corpuri energetice care veghează aceste locuri sacre ale pământului românesc. Dansau în jurul nostru bucuroase că le-am urmat chemarea de a păşi în împărăţia lor.

Iată-ne în sfârşit pe platoul cel mai înalt al muntelui Rarău. Doamne, câtă minunăţie ! Este Raiul pe Pământ şi noi îl tot căutăm, uitasem că se află în jurul nostru şi în inimile noastre ! Eram atât de aproape de CER ! Mă simţeam UNA cu CERUL şi cu PĂMÂNTUL ! Aveam sentimentul că sufletul meu putea cuprinde în el Totul, Cer, Pământ şi Oameni, de fapt eu eram o părticică ce formam întregul.

Am meditat şi am spus rugăciuni tăcute, fiecare cum a simţit în inima lui. Am emis din inima mea Pace, Iubire, Armo-nie şi Lumină către întregul Univers. Am închis ochii şi am încercat să întind mâinile către Cer, să ating Cerul şi am simţit că Sinele meu spune: „Nicoleta, cerul este şi în tine !”

Din acel loc puteam privi măreţia împrejurimilor iar în faţa noastră, se ridicau semeţe spre cer Pietrele Doamnei. Privind la ele simţeai şi tu dorul de Înalt, parcă-ţi spuneau „Acesta este drumul, spre Lumină, spre Înalt.”

Am coborât apoi pe o altă potecă printre stânci către Baza Pietrelor Doamnei şi ne-am îndreptat spre Cabana Rarău cu o bucurie nemărginită, încărcaţi de energie şi lumină. Mai târziu, ne-am reunit în forma inimii pe platou !

Aveam pe platoul unde se desfaşura workshop-ul complexul piramidal compus din: piramidă, obeliscuri, soarele, crucea energetică, diadema lui Tutankhamon şi baghetele magice.

Melfior Ra ştiind că eu am activat darul Clarauzului, m-a rugat să intru în piramidă şi să-l ofer semenilor mei prezenţi care doresc acest dar. Şi iată-mă în piramidă cu diadema lui Tutankhamon pe cap, cu bagheta magică în mâini şi scăldată în Razele Aurii ale Duhului Sfânt. Eram transformată în LUMINĂ ! Din fiecare por al corpului meu curgea lumina. Eram susţinută de o mare forţă să ofer daruri semenilor mei.

Când o persoană păşea în piramidă să primească darul, vedeam cum Îngerii de Lumină o însoţeau şi cum spiritul persoanei respective se înălţa, bucurându-se. Erau persoane însoţite de Domnul Iisus, care-i învăluia cu atâta iubire în energia albastru azur ! Când aşezam bagheta magică în dreptul celui de-al treilea ochi, cobora o rază aurie şi umplea locul cu lumină. Primeau prin mâinile mele, Binecuvântarea Duhului Sfânt, energie emisă de Sfânta Fecioară Maria, prin Cântecul Păsării Măiastre !

Am oferit darul Clarauzului, în numele Îngerilor Luminii şi a Maicii Sfinte, protectoarea mea spirituală, în CÂNTECUL PĂSĂRII MĂIASTRE !

Ultimii care au aşteptat în linişte să intre în piramidă să primească darul, au fost copiii mei, Gheorghe şi Andrei. Când a intrat în piramidă Gheorghe a spus deodată: „Mama, parcă eşti alta. Eşti o mare lumină ce străluceşte şi ai atâtea culori frumoase în jurul tău.”

Avea dreptate, eu simţeam că sunt compusă din mii de scântei de lumină ce străluceau şi formau un IMENS GLOB de LUMINĂ, dar el vedea ceea ce eu simţeam, să-mi confirme desigur trăirea mea ! Am ieşit din piramidă un alt om, am intrat în piramidă să ofer darul Clarauzului şi iată că primisem şi eu atât de multă Lumină, parcă mă transfigurasem.

Mergeam spre cabană având sentimentul că zbor, eram acolo pe platou dar simţeam că sunt în Împărăţia Luminii. Doamne ce trăire şi binecuvântare ! Am plecat spre cabană în acea stare deosebită, mai aveam o bucurie, lansam cartea „Misterul Păsării Măiastre” !

Iată-mă în holul hotelului Rarău, înconjurată de zeci de Îngeri Umani şi sute de Entităţi de Lumină ! Aveam o forţă interioară ce greu o poţi descrie în cuvinte, simţeam susţinerea Îngerilor Luminii şi mai ales a Sfintei Fecioare Maria, a DOAMNEI LUMINII ! Ce bucurie poate fi mai mare decât aceasta ? Să trăieşti clipe de înălţare a sufletului şi să le îm-părtăşeşti cu fraţii tăi întru Lumină, învăluiţi în Lumina Maicii Sfinte ?

Am sărbătorit şi aici Botezul primului meu „copil spiritual”, căci aşa am numit lansarea cărţii mele; participanţii au fost mesenii ce şi-au hrănit sufletele, naşa copilului în plan fizic Melfior Ra şi naşa în plan subtil Fecioara Maria.

Bucuria serii s-a amplificat odată cu începerea Carna-valului Bucuriei. Fraţii noştri în corpuri energetice dansau alături de noi. Era o regăsire şi o contopire a sufletelor noastre, a celor din plan fizic şi a celor din plan subtil.

Seara în vis m-am întâlnit cu tatăl meu, plecat din planul fizic anul trecut în iulie. Mi-a spus să-i dăruiesc şi lui o carte, că se afla aici în zonă, este înger protector al zonei Rarău. Mi-a dăruit o floricică albastră micuţă şi mi-a spus: „Nu uita că te aştept !” Bucuroasă, dimineaţa devreme l-am trezit pe soţul meu şi i-am spus că l-am visat pe tata, că este în zonă şi mă aşteaptă. L-am rugat să vină cu mine, să urcam împreună la Pietrele Doamnei.

Am lăsat copiii dormind şi am plecat cu soţul meu de mână să dăruiesc tatei şi îngerilor protectori ai zonei cartea: „Misterul Păsării Măiastre”.

Urcam cu cartea la pieptul meu, cu inima tremurândă de bucurie că mă întâlnesc cu tatăl meu! Ajunsă la baza Pietrelor Doamnei, m-am tot gândit unde să aşez cartea şi tot privind în jur, văd lângă o stâncă o floricică mică albastră. Semăna cu floarea ce mi-a dăruit-o tatăl meu. Mi-au dat lacri-mile şi m-am aşezat lângă acea stâncă. Privind atentă am văzut în spatele ei o crăpătură, chiar lângă Piatra mare a Doamnei. Am scris pe carte că o dăruiesc tatălui meu şi tuturor Îngerilor protectori ai Zonei Rarău, cu toată Iubirea din Inima mea şi a lui Iisus ! Şi am dat drumul cărţii în acea crăpătură, să pătrundă sub Piatra mare, să o citească toţi îngerii zonei.

După ce am dăruit cartea, îngerii de Lumină m-au învăluit în lumina lor. Era atât de emoţionant ! Şi dintr-o dată adie un vânt cu o mireasmă de flori de munte şi am simţit că este semnul de mulţumire, al veghetorilor zonei Rarău! În timpul acelei adieri de vânt mi s-a transmis că mi se oferă şi mie un dar şi mi-au spus să-mi aleg o pietricică de la baza Pietrelor Doamnei. Privind atentă în jur să aleg o pietricică, privirea mi se opreşte asupra unei pietre şi o iau în mâini. Când am privit-o mai atent am rămas surprinsă, era forma asemănătoare cu piatra cea mica a Doamnei.

Doamne ce bucurie ! Este în miniatură forma uneia din Pietrele Doamnei. O strâng la piept şi mulţumesc, mă uit din nou la pietricică şi văd în relief imaginea unui chip uman, înconjurat de alte chipuri mai micuţe, iar în partea de sus, conturate de apă şi vânt câteva litere. Strângând-o iar la pieptul meu aud din nou „Mai caută o piatra…” Privesc atentă în jur şi observ o piatră asemănătoare cu Piatra cea mare a

Doamnei ! „Doamne” gândeam eu, „am în mâinile mele Pietrele Doamnei în miniatură. Ce dar frumos, am primit de la tatăl meu şi Îngerii protectori ai zonei !”

Am mulţumit din nou cu lacrimi în ochi şi am plecat spre cabană cu soţul meu de mână care spune: „Mai ia câteva pietricele să aşezi la baza pietrelor alese de tine, ca să ai acasă imaginea de la Pietrele Doamnei.” Avea dreptate, am luat pietricele mici să formez acasă imaginea completa a zonei Pietrelor Doamnei. Apoi am coborât fericită la cabană unde mă aşteptau copiii mei şi ceilalţi participanţi la tabără.

Cântecele, voia bună, poeziile au continuat în restul programului, dar mai ales la Focul de Tabără, unde au partici-pat şi Entităţi de Lumină din alte spaţii dimensionale. Am cântat până târziu în noapte, sub escorta Navelor Spirituale ale lui Asthar Sheran. Irina, organizatoarea acestei tabere de iniţiere a comunicat cu Asthar Sheran. Era emoţionată şi fericită. „Vezi”, i-am spus eu, „ai fost răsplătită că ne-ai adunat aici şi am lucrat împreună la activarea acestui portal energe-tic.” Am văzut-o vibrând de bucurie şi fericită ! I-am simţit FORŢA INTERIOARĂ ! Să te salute comandantul Navelor Spirituale, înseamnă totuşi o mare realizare !

Irina are frumoase realizări spirituale. Ea comunică cu Anastasia care o îndrumă de fiecare dată înainte de a pleca în taberele de iniţiere. Între ele este o legătură puternică şi o comunicare telepatică. Anastasia o alintă spunându-i „surioara ei”. Irina şi-a întrebat Sinele superior de ce-i spune „surioară” şi a primit răspunsul „pentru că sunt la fel”.

Cu trei săptămâni înainte de tabăra din Rarău, când se afla în Parcul Circului din Bucureşti, pe malul lacului cu nuferi, Anastasia i-a comunicat telepatic că în tabăra din Rarău va deschide un portal energetic cu un grup de iniţiaţi. Şi Anastasia

a avut dreptate !

Sus pe stânci la Pietrele Doamnei, Irina împreună cu persoanele de care îi amintise Anastasia au făcut împreună o meditaţie, au pătruns în spirit în interiorul Pământului, în Shambala, apoi s-au înălţat în Înaltul cerului, făcând conexiu-nea între cer şi pământ. În jur asistau zeci de Entităţi de Lumină: Saint-Germain, Zalmoxe, Iisus, Sai-Baba.

Seara după focul de tabără, au continuat meditaţia. Atunci a apărut o Entitate în mijlocul lor, care a dăruit fiecăruia din grup trese pe umeri şi i-a investit cu gradul de comandori de navă spirituală. Atunci a comunicat telepatic cu Asthar Sheran care i-a spus că numele ei aici pe Pământ este Ashterran. Într-adevar mare realizare spirituală !

Grupul din Sibiu, a primit din nou o binecuvântare ! Am simţit să-i adun pe toţi, să facem o fotografie prin care să imortalizăm clipele înălţătoare din Rarău. În acel moment din Înalt a coborât peste noi un Flux de Lumină. Era un semn că suntem ocrotiţi şi susţinuţi de Forţele Luminii ! Voi ataşa câteva fotografii să vedeţi grupul sibian peste care coboară Raza Imensă de lumină. Am înţeles că este un Dar din partea Forţelor Luminii, ca semn de mulţumire pentru programul nostru de Luminare şi rugăciune din data de 21 ale fiecărei luni.

rarau

Au fost persoane care în urma darurilor primite sub binecuvântarea energiei din Rarău li s-au declanşat anumite capacităţi extrasenzoriale. Cu siguranţă toţi am beneficiat de aceste daruri care se vor materializa la momentul potrivit.

Au fost emoţionante dansurile şamanice şi dansul Lotusului, al Binecuvântării Divine. Ne legănam în energia Binecuvântării Divine, eram cu toţii o imensă FLOARE DE LOTUS ! cu rădăcina ancorată în pământ, cu tulpina în apă şi cu floarea înălţându-se către soare ! Nu ne mai venea să plecăm acasă, să ne despărţim de acel loc binecuvântat, chiar dacă ne aşteptau sute de kilometri de parcurs până acasă.

rarau 2
Am plecat din Rarău escortaţi de navele spirituale ale lui Asthar Sheran şi Îngerii Luminii, care ne-au condus la casele noastre !

Ajunsă acasă, am aşezat pietricelele alese, pe noptiera patului meu şi în fiecare dimineaţă când mă trezesc mă simt învăluită de energia din Rarău şi retrăiesc acele clipe de regăsire cu tatăl meu şi îngerii protectori ai zonei, iar seara înainte de culcare închid ochii şi ajung într-o clipă în Rarău.

Raza de lumina rarauSunt foarte fericită că tatăl meu veghează în SFERĂ DE LUMINĂ acea zonă sacră a ţării noastre ! De multe ori l-am visat conlucrând cu extratereştrii, dar nu ştiam zona. El toată viaţa prin natura serviciului a fost în mijlocul codrilor şi iată că a ales să revină ca Înger al Luminii să vegheze paşii iubitorilor de natură, de frumuseţe şi LUMINĂ în această zonă sacră: „GURA DE REVĂRSARE A LUMINII CELESTE !”
Este prima dată când eu am urcat pe Rarău, m-a chemat energia zonei şi Iubirea Tatălui meu.

Mulţumesc lui Melfior Ra, sub îndrumarea căreia s-a desfăşurat workshop-ul şi Irinei, cea care a avut menirea să ne adune acolo sus, să activăm împreună acest PORTAL ENERGETIC !

Vă doresc tuturor să urcaţi pe Rarău şi să vă împărtă-şiţi cu energia LUMINII, IUBIRII şi a BUCURIEI !
(capitol din cartea Revelatii,autor Nicoleta Pasat)

 

rarau 3