Prietenii noștri necuvântători

22.12.2011

De multe ori mergem pe strada grabiți și abătuți cu gândurile la neajunsurile noastre și nu avem ochi să vedem cum prietenii noștri necuvântători așteaptă răbdători afecțiunea noastră.

Însă copiii nu trec indiferenți pe lângă ei, le simt iubirea și chiar i-au facut prietenii lor de joacă.

Cu doi ani în urmă aveam în fața blocului un singur câine comunitar,Urechilă. Însă, într-o zi  Gheorghe a întâlnit prin cartier un câine lup foarte frumos și deștept cu urechile ciulite și l-a adus în fața blocului pe Ciuli, ca să aibă și Urechilă un prieten. Apoi  după câteva luni a găsit-o pe Albuța și a adus-o și pe ea în gradinița din fața blocului ca să fie o familie.

Îi hrănește, le face culcuș unde să doarmă, îi mângâie, îi iubește și îi consideră prietenii săi de joacă. De căteva luni, avem încă un câine în grădină, Magico.

Când am vazut ca Gheorghe tot aduce în fața blocului câinii vagabonzi din cartier pe care îi strânge într-una în brațe i-am spus:

„Trebuie să ai grija, câinii au blănița murdară și plină de microbi. Dacă ai vedea la microscop câți microbi sunt, cu siguranță nu i-ai mai strânge în brate.”

Iar Gheorghe mi-a raspuns :

Mama, chiar daca sunt plini de microbi, eu tot îi iubesc și-i îmbrățișez.
Privește în ochii lor, mama și vezi cât sunt de frumoși și de cât de multă iubire dăruiesc oamenilor.!

Uită-te la Magico ce ochi frumoși are, de aceea îl cheamă Magico pentru că are ochii magici.

Cuvintele rostite de Gheorghe au ajuns  la inima mea și am rămas mult timp pe gânduri.

Într-una din zile, când ne plimbam cu câinii pe alee Gheorghe m-a întrebat :

-Mama, l-ai mângâiat pe Ciuli să vezi ce blăniță pufoasă are?

De ce crezi că-și pleacă capul când ajunge în fața ta? Pentru că așteaptă să fie mângâiat. Întinde mâna și mângâie-l să vezi ce se bucură.

L-am mângâiat pe Ciuli și de atunci nu mai scap de el, de câte ori mă vede, vine lângă mine, își pleacă capul și așteaptă să-l mângâi.

Odată Albuța deși lovită la un picior nu a renunțat să se plimbe cu noi, ci ne-a urmat țopăind în trei picioare.

Gheorghe îngrijorat pentru ea, m-a rugat să mergem mai încet ca să ne ajunga și Albuța și m-a intreba :

-Mama de ce nu o ajuți pe Albuța?

-Cum s-o ajut ?

-Să-i faci terapie.

Am urmat îndemnul lui Gheorghe și chiar atunci i-am făcut terapie Albuței, iar după câteva zile și-a revenit cu piciorușul. Apoi cand Ciuli s-a lovit, la cererea lui Gheorghe i-am făcut și lui terapie.

Atunci am realizat că pentru Gheorghe, prietenii săi, câinii comunitari sunt asemeni oricăror ființe care merită să fie iubite și ajutate.

Am învățat astfel să-i iubesc, să am grijă de ei  și să facem drumeții împreună făcând abstracție de ceea ce spun cunoștințele cu care ne întâlnim și ne întreabă curioase cum de ne plimbăm cu câinii comunitari. Cu luni în urmă, i-am învățat să se plimbe cu noi, iar acum chiar dacă am vrea să nu-i mai luăm la plimbare, nu putem, caci ei cum văd ca am ieșit din bloc și mergem spre pădure, imediat vin după noi bucurându-se, lătrând și dând din coadă încântați că merg la plimbare cu noi.

Magico, cel la care am comentat când Gheorghe l-a adus în fața blocului mă însoțește pretutindeni, chiar dacă merg doar până la alimentară, el stă cuminte și mă așteaptă la usă. Când mă vede, aleargă spre mine fericit și mă privește cu ochii săi magici plini de iubire și recunoștință.

În dimineața zilei de 7 decembrie, în timp ce-și admira prietenii cum dorm în grădiniță am simțit ca pe Gheorghe îl frământă ceva. M-a întrebat:

– Mama, tu știi numărul de telefon de la Parlament?

– Pentru ce-ți trebuie ție numărul de la Parlament? am răspuns eu surprinsă.

– Un prieten mi-a spus ca se votează o lege prin care vor fi eutanasiați câinii fără stăpân.

Eu vreau să le transmit că la blocul nostru nu sunt câini vagabonzi, ei sunt câini care locuiesc în grădinița din fața blocului, dar ei au stăpân. Eu sunt stăpânul lor și nu vreau ca ei sa fie omorâți.

– Nu-ți face griji pentru acest lucru, mai bine repetă pentru teza pe care o ai astăzi la matematică.

A doua zi, după ce a dat teza la matematică, Gheorghe ne-a spus :

– Aseară am visat ceva: l-am văzut pe micuțul Piti, (un alt câine comunitar pe care Gheorghe îl iubește, dar care de un timp a dispărut din cartier) cum alearga fericit spre mine cu o foaie albă în gură. Când s-a apropiat am realizat că de fapt ținea în gură foaia cu teza la matematică pe care scria nota 10.

– Mama ce înseamnă asta? Oare Piti a vrut să-mi arate nota pe care o voi lua în teză?

– Sigur că da, altfel nu primeai vestea, i-am răspuns eu fiului meu. Este un mesaj pe care universul l-a adus către tine prin unul dintre prietenii tăi, câinii comunitari în semn de mulțumire pentru iubirea ta față de ei.

Ieri, în 21 decembrie Gheorghe a primit confirmarea și în planul fizic, deoarece a primit teza la matematică, corectată. Atunci a înțeles că mesajul primit prin cațelușul Piti a fost corect (a luat  9,90 iar în catalog i-a trecut nota 10).

Mă gândesc cât de mult iubesc copiii câinii vagabonzi, fiindcă ei au puterea să renunțe la dulciuri pentru a le cumpăra mâncare. Spun aceasta pentru că atunci când merg la cumpărături Gheorghe îmi aduce aminte să nu uit de mâncarea pentru câini și dacă mai rămân bănuți atunci să-i cumpăr și lui ceva dulce.

Poate ar trebui să învățăm de la copiii noștri să iubim câinii comunitari. Să-i privim în ochii lor magici și să înțelegem cât de multă nevoie au de afecțiunea noastră. Să ne străduim să trăim în armonie cu semenii noștri, cu natura și toate viețuitoarele mamei Pămănt .

Tuturor,

Pace și iubire !

Nicoleta Păsat