Sâmbătă, 21 octombrie 2017, s-au împlinit zece ani de când cabinetul meu de terapii s-a numit ,,Casa de Lumină Maria”.

De ziua aniversară, am avut lansarea cărții ,,Crucea de Lumină”. În semn de mulțumire și recunoștință am dedicat cartea:

-Tatălui Cel Mare și  Sfânt, spre slava căruia a fost numit cabinetul ,,Casa de Lumină Maria” loc de vindecare sufletească și trupească;

-Domnului Iisus, prieten drag al sufletului meu, care m-a îndemnat să scriu și să transmit iubirea, îmbrățișarea și binecuvântarea Sa,

-Duhului Sfânt, care luminează și sfințeste toate;

-Fecioarei Maria, Mama noastră divină, care ne ocrotește sub sfântul acoperământ.

Casa de Lumină Maria a fost plină de flori, de îngeri și de oameni iubitori de lumină și carte.

Mulțumiri și binecuvântări divine tuturor celor care m-au sprijinit în editarea cărții ,,Crucea de Lumină”.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

După lansare, am făcut cu Amelia două fotografii în fața casei mele și am trăit o nouă bucurie când am văzut că suntem vegheate de o lumină în culoarea cărții ,,Crucea de Lumină”.

Mărind fotografiile, am observat că în mijlocul luminii turcoaz apare un triunghi, simbolul Sfintei Treimi.

Într-una din fotografii, lumina este în fața ferestrei, iar în celalaltă fotografie, lumina apare în grădină lângă un lămpaș.

Referitor la lumina in culoarea carții aparută in fotografii , D.na Melfior Ra  mi-a scris urmatoarele:

,,FELICITARI SI LA MAI MULTI COPII !
    Am vazut si eu Entitatea- Lumină, de culoare turcoaz, este superbă. Așa ca iată , ai fost asistată și de entitați de inaltă frecvență vibrațională care te-au insoțit pe tot parcursul  zilei si nu numai.Chiar au dorit sa se arate de culoarea carții să se ințeleagă ca ți-au fost aproape pe tot parcursul lucrarii la carte, te-au asistat incontinuu si ți-au transmis mental, ceea ce doreau ca tu sa transmiti semenilor tai pamantenii.
  Inca odata felicitari si bucura-te si bucurați-va toata familia de această binecuvantare cu care ai fost Daruita de la Dumnezeu Tatal.
  Ma bucur pentru tine ca nu traiești degeaba pe Pamant,  ci iți desfașori si parcurgi menirea și Misiunea ta de spirit intrupat.
Frumos si Inalțator !  Cinste tie, Nicoleta, ființa terestra și Sinelui tau Superior !
 Pace si iubire !
Melfior Ra,,

 

 

 Tuturor cititorilor carții ,,Crucea de lumină ,,
Binecuvantari divine !
Nicoleta Pasat ,
Sibiu,23 octombrie 2017