coperta maicii vianELENA TÂRNOVAN

VIAȚA MAICII VIAN

„Am lumina iubirii şi v-am binecuvîntat.”

Tatăl prin Iisus şi Vian

Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a Romaniei

Elena Tarnovan

Viata Maicii Vian

Editura Misiunea Romania – 2012

ISBN  978-606-92128-5-1

Consilier editorial:  Willy Landt

Coperta:  Nicoleta și Ioan Păsat

Tehnoredactare:  Nicoleta Păsat,  Ramona Chirtop

Tipar:

COPY CENTER

Str. George Coşbuc, nr. 21, Sibiu, România

Tel./ Fax: 0269 432 479

E-mail: sory@sory.ro

www.sory.ro

ELENA TÂRNOVAN

VIAȚA MAICII VIAN

Editura

MISIUNEA ROMÂNIA

BINECUVÂNTĂRI ȘI MULȚUMIRI

Sunt una din multele discipole ale Măicuței Vian, dar cea care la îndemnul Său am dus mai departe lucrarea de luminare cu lumina albă a iubirii. Am fost alături de Maica Vian în lucrarea de luminare și vindecare, efectuată de dânsa aici în plan fizic.

Am dorit mereu ca lucrarea Măicuței Vian să fie cunoscută și totodată să-i aducem astfel și un omagiu, pentru dăruirea cu care a lucrat până la epuizare și aceasta, din iubire față de semeni și din dorința de a-i ajuta să se lumineze.

Poate tot la îndemnul spiritului Său, mi s-a ivit în mental dorința de a cuprinde într-o carte misiunea și menirea din plan fizic a Măicutei Vian, pentru ca raza luminii și a iubirii ei să ajungă la iubitorii de lumină.

Întrucât sunt plecată în străinatate de mai mulți ani, iar sejurul în țară îmi era limitat la un anumit număr de zile, am tot amânat pregătirea și editarea acestei cărți. Dar după cum se spune, Dumnezeu lucrează prin oameni și astfel, lucrându-se la inimile celor prevăzuți din Înalt pentru îndeplinirea acestei misiuni, cartea-omagiu s-a materializat prin bunăvoința celor care mi-au fost de mare ajutor în îndeplinirea dorinței mele și a Măicuței Vian, care din Înalt, în august 2012 ne-a ghidat, ne-a dat impulsul și binecuvântarea pentru apariția cărții.

Mulțumesc din inimă tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei cărți: Dr. Katalina, Melfior Ra, Nicoleta Păsat, Ramona Chirtop, Ioan Păsat, Sorin Tarcea și edito-rul Willi Landt.

Sunt sigură că din spațiul celest unde se află acum Măicuța Vian, emite spre toți aceștia raza luminii iubirii și a vindecării, așa cum o făcea și când se afla aici pe Pământ și în corp fizic.

Tuturor acestora, precum și tuturor cititorilor,

Pace și iubire!
Elena Târnovan

CUVÂNT ÎNAINTE

Am cunoscut-o în anul 1997 personal pe Măicuța Vian, Mare Maestră și clarvăzătoare. Interesantă a fost și modalitatea prin care am cunoscut-o.

Până în acel an publicasem la editura Solteris, primele mele cinci cărți și stabilisem cu directorul editurii prin contract, să nu mi se dezvăluie identitatea, așa cum mă sfătuiseră și îmi ceruseră ghizii mei astrali. Nu înțelegeam eu atunci de ce, dar respectam ceea ce mi se cerea, desigur conștientizez acum că era o metodă de protecție pentru mine.

Și totuși după câțiva ani, ceva, pe undeva „transpirase”, deoarece într-o bună zi am primit un telefon de la un domn care era foarte dornic să mă cunoască, ba chiar mai mult de atât, să mă conducă la cineva la Timișoara, întrucât persoana dorea să mă cunoască. Desigur că am refuzat această propunere, dar persoana I.D. din Arad, a fost foarte insistentă și peste câteva zile m-a sunat din nou și apoi din nou și a tot insistat așa cam vreo lună de zile, sunându-mă din când în când. Ba într-una din zile, mi-a dat la telefon un prieten de-al său care și acesta a susținut că trebuie să accept invitația. Poate acesta m-a convins, întrucât aveam ceva puncte comune, mi-a spus că a făcut și el parte la fel ca și mine din Elta-Universitate, prima școală inițiatică de după 1989. Acest fapt m-a determinat să accept să-i întâlnesc pe cei doi domni și să mă conducă la Timișoara la

Doamna Vian, acolo unde cărțile mele erau citite și predate ca material inițiatic, la întâlnirile Doamnei Vian cu discipolii săi și unde se dorea să fiu prezentă și să mă cunoască atât Doamna Vian, despre care eu până atunci nici nu auzisem, cât și discipolii dânsei.

Am convenit cu cei doi domni să ne întâlnim în gara din Arad, la biroul de informații. Când am ajuns în gară și am intrat în incinta gării, i-am zărit pe cei doi care mă așteptau. Primul impact a fost vizualizarea aurei celor doi, unul avea o aură luminoasă și parcă aș fi dorit ca el sa fie I.D., cel cu care vorbisem de mai multe ori. M-am îndreptat spre ei, au inteles și ei că sunt Melfior Ra și au venit spre mine. Spre stupoarea mea cel luminos nu era I.D cel care mă contactase ci era prietenul lui, cel care acum este cunoscut ca scriitor inițiatic, se numește Gicu Dan şi este din Sântana de Arad.

Ne-am prezentat și am fost condusă acasa la I.D. iar apoi după un timp am plecat cu toții spre Timișoara.

Am ajuns la casa Doamnei Vian. Eram așteptată, deoarece I.D. anunțase că în sfârșit își îndeplinește misiunea și promisiunea de a mă conduce acolo. Am intrat în încăperea în care Doamna Vian își desfășura întâlnirile cu discipolii săi, din trei în trei săptămâni, adică la 21 de zile.

Eram uimită și atât de emoționată să văd atâta lume adunată într-o încăpere, eu cea care până atunci nu avusesem o asemenea întâlnire cu vreun grup, întrucât nu mi-au permis ghizii mei astrali să ies în public.

Doamna Vian m-a primit cu multă caldură și iubire, mi-a adus la cunoștință că trebuia să ne întâlnim și să conlucrăm. Mi-a spus că știe despre misiunea mea, că ea consta şi în a ieşi în public şi a vorbi oamenilor, nu

numai a scrie.

De ce să nu recunosc că m-am cutremurat, dar în sinea mea atunci nu credeam că voi face aceasta vreo-dată. Scriam și era atât de bine să stai în cochilia ta, să nu te deranjeze nimeni, să te preocupe doar ceea ce îți făcea plăcere, în cazul meu descrierea călătoriilor astrale. Nu doream mai mult și nici nu puteam atunci crede că eu voi vorbi oamenilor, cât despre emisiuni televizate, nici nu puteam concepe așa ceva. Dar iată că Doamna Vian a avut mare dreptate și tot ce a spus s-a derulat în timp.

Am asistat la lucrarea dânsei de vindecare, m-a uimit și încântat metoda și tehnica Sa de lucru. Stătea pe un scaun înalt, iar cel care trebuia vindecat se așeza pe un scăunel în fata dânsei, iar Doamna Vian emitea spre el prin cuvânt și privire, lumina albă a iubirii pure și astfel îl curăța, îl purifica și îl vindeca raza emisă prin care lucra. Dar aceasta se întâmpla numai dacă Tatăl Ceresc îi emitea Lumina vindecătoare. Am văzut cazuri când după ce se așeza omul în fata Doamnei Vian, dânsa îi spunea să se ridice să lase locul altei persoane, deoarece Tatăl nu emite pentru el lumina albă a iubirii și vindecării, întrucât persoana nu a respectat ceea ce i se ceruse în ședința anterioară.

Am văzut înfăptuite multe vindecări prin interme-diul Doamnei Vian, precum am văzut și persoane refuza-te de dânsa, persoane la care nu i se permitea să lucreze și multe altele.

M-a invitat Doamna Vian la următoarea întâlnire cu discipolii, peste 21 de zile, când avea o întâlnire doar cu cei apropiați cu care lucra, pe care îi iniția în tainele ocultismului, a nevăzutului, o întâlnire cu cei care a dez-

bătut cărțile mele. Iata-mă așadar din nou la Timișoara la Doamna Vian, după ce m-a prezentat acestora așa cum numai dânsa o știa și putea face, mi-a zis: „Melfior Ra, acum vorbește-le oamenilor. Ei doresc să te audă pe tine vorbind.”

Eu am crezut că nu aud bine. Cum adică să le vorbesc, ce să le spun? Dânsa a ieșit din încăpere și m-a lăsat să mă descurc.  I.D și Gicu Dan văzând că tac, au repetat și ei cele spuse de Doamna Vian: „Haide Melfior, vorbește, că asta trebuie să faci, că de asta te afli aici.”

Erau în jur de 40 de persoane. Le-am privit pe rând și deodată am început să vorbesc și am vorbit cam timp de o oră. Doamna Vian a stat în încăperea alăturată, dar ușa era deschisă, a supravegheat totul, a revenit în încăpere doar când am terminat și încheiat eu ceea ce am simțit că trebuie să spun atunci și a spus:

„Acesta a fost începutul Melfior Ra. Iată de ce a trebuit să vii aici, să începi partea a doua a misiunii tale. De acum așa ceva vei face mereu, de aceasta te afli aici. Eu am misiunea să stau în casă și să primesc pe cei care vor veni la mine, dar tu ai misiunea să te plimbi și să vorbești celor care vor veni în fața ta, că vor veni doar cei care trebuie să audă cuvintele tale, pentru a se trezi. Te felicit că vei avea ocazia să vezi încontinuu locuri și oameni noi, heii plimbăreațo. Tu ai o misiune mai frumoasă, căci o să fii mereu în mișcare, pe când mie, în ultimii ani nu mi s-a permis să ies din casă, ci doar pe terasă, atât. Dar lumea vine la mine te miri de la ce distanță mare, dar tu, tu te vei duce la oameni. Frumoasă misiune ai Melfior Ra. Te felicit.“

Mi-a cerut să rămân până pleacă toți, că vrea să discute ceva cu mine. Am rămas până au plecat toți, iar

însoțitorii mei m-au așteptat afară, apoi când am fost numai noi două mi-a destăinuit multe din trăirile sale și din întâmplări referitoare la câteva persoane care i-au fost apropiate. Dar toate cele discutate atunci, doar între noi rămân, ca taine. Mi-a cerut să merg din nou la următoarea întâlnire și bineînțeles că m-am conformat.

La următoarea noastră întâlnire, înainte să plec, i-am înmânat Doamnei Vian un mesaj primit de mine, transmis din înalt special pentru dânsa. În acel mesaj mi se ceruse să-i transmit că în curând va trece în alt plan existențial. I-am spus doar că am primit un mesaj pentru dânsa și să-l citească atunci când va crede dânsa de cuviință. A fost ultima oară când ne-am văzut în plan fizic. La următoarea întâlnire nu am participat, dar mi-a transmis prin I.C. din Deva, o discipolă a dânsei, că mă va anunța când să merg la dânsa. Am fost anunțată tot prin I.C. să mă prezint la întâlnirea din data de 07.07.1997.

Dar iată că tot atunci pentru acea dată de 07.07.1997am primit din înalt un mesaj prin care mi se cerea să fiu la Sfinxul din Bucegi. Am ales Sfinxul, întrucât eram așteptată de o suită de entități care doreau să-mi comunice ceva important în legatură cu misiunea mea, care se referea la Sfinx și la crucea energetică a Terrei.

Am ales Sfinxul și acea dată de 07.07.1997 a fost ultima întâlnire a Doamnei Vian cu discipolii săi, iar în luna august al aceluiași an, la numai 67 de ani, Doamna Vian, Mare Maestru și Inițiat s-a înălțat în spirit la cer, în înalt plan vibrațional și existențial. Am regretat mult dispariția dânsei de aici, din acest plan tridimensional.

Am participat la înmormântarea trupului său care a

rămas aici și a fost returnat pământului din care a fost zămislit.

Dar de acolo de unde viețuiește acum, ajută și îndrumă pe cei care îi cer ajutorul, chiar și numai printr-un gând. Îi sunt recunoscătoare că m-a ajutat să-mi înțeleg menirea și misiunea. Dacă dânsa nu ar fi cerut lui I.D. să mă găsească și să mă conducă la dânsa, poate misiunea mea și menirea mea nu s-ar fi desfășurat și poate nu aș fi înțeles pe deplin și îndeplinit ceea ce aveam de făcut în această întrupare. Acum îmi dau seama că dânsa a fost pentru mine un Maestru în plan fizic și un îndrumător, care m-a direcționat pe calea care îmi era destinată. Recunosc că am mai conlucrat cu spiritul său și după ce a plecat din acest plan tridimen-sional, mi-a mai transmis uneori telepatic mesaje îndru-mătoare, atât pentru mine cât și pentru alte persoane.

Îi mulțumesc și pe această cale și prin aceste cuvinte. Îi port o vie recunoștință și îi îmbrățișez cu iubire și respect amintirea.

Pace și Iubire Măicuță Vian.

Pace și iubire tuturor cititorilor acestei cărți.

Melfior Ra

COPIILOR MEI SPIRITUALI,

CELOR CARE AU FOST ÎN CASA MEA DIN TIMIŞOARA,

DAR ŞI CELOR CARE AU NEVOIE DE A ŞTI

VIAŢA MAMEI SFINTE – „VIAN”

Partea I-a

VIAȚA MAICII VIAN

AMINTIRI DIN COPILĂRIA

ŞI ADOLESCENŢA MEA

M-am născut în România într-un sat din judeţul Timiş, în Periam, în anul 1929, 18 august, dintr-o familie de intelectuali pribegiţi din Bucovina în anul 1922.

Tatăl meu Albert Andrievici, a fost majordom al bogătaşului din sat, adică cel care avea grijă de bunurile sale, iar mama mea Maria, casnică, şi-a petrecut tinereţea printre noi copiii, în loc să-şi exercite profesiu-nea ei într-o şcoală, la orele de muzică.

Aici au stat până s-au născut trei copii, Tudor, Luminiţa şi eu Margareta-Maria, apoi ne-am mutat la Arad într-o zonă numită Micalaca, unde am stat cu toţii într-o casă neîncăpătoare.

La Periam n-am ştiut ce este sărăcia, dar în Arad, părinţilor mei nu le era uşor să-şi câştige existenţa şi astfel, neavând bani suficienţi, pe copii ne-au dat la rude să ne crească.

Tatăl meu n-a mai vrut sa stea majordom, deoarece avea tot ce-şi dorea, în afară de libertatea de a studia. Acest lucru era cel mai important pentru el, deoarece se trăgea dintr-o familie de preoţi erudiţi şi se ştia că este şi el un om cu diplomă de medic veterinar, pe care însă n-o folosea, având ca majordom mai mulţi bani pentru familie.

Dar n-a stat fără să se arate şi ca medic veterinar în sat, unde mergea des să-i ajute pe săteni în cazuri grave de naşteri şi boli la animale, fără a le cere vreun

ban.

Şi aşa noi ne-am dat seama că nu mai exista un tată la fel ca el, de aceea cu toţii l-am iubit şi mai mult. Acest lucru a fost apreciat în mod deosebit şi de domnul baron al judeţului, care avea un nume de origine nem-ţească la fel ca tata, pe care l-a cunoscut personal la conacul său (casa boierească), unde-şi petrecea verile departe de zgomotul oraşului Timişoara, unde locuia.

După un timp, acesta l-a ajutat să-şi găsească un post bun la Arad şi să ne putem muta într-o casă mai mare decât cea din cartierul Micalca. Dar fără să ne fi cu-noscut înainte că suntem rude, nu s-ar fi putut aşa uşor.

De mică mi-a fost dat să ştiu de Dumnezeu. Pe tata l-am văzut mai mult mergând la biserica din lemn din cartier. Ea este astăzi o biserică mare şi nu poţi să o recunoşti din ceea ce a fost la început. Numărul mare de credincioşi stăteau atât de înghesuiţi, încât se deschidea uşa ca să se poată primi Cuvântul Sfânt şi de cei veniţi mai târziu.

Dacă tata mă lua cu el din când în când, era nevoit să mă ţină pe spate şi nici aşa, pe spatele lui, nu puteam să văd decât o mare de capete. Dar m-a impresionat cuvântul sfânt „Amin”, ce-l ţin minte şi acum prin sunetul vocii preotului, precum şi mirosul plăcut al fumului de tămâie din jur.

Mai mult de un an n-am stat la sora mamei din Botoşani şi m-au chemat înapoi să-mi fac studiile la Arad. După o vreme însă, ne-am mutat într-o casă mai mare aproape de centru şi de şcolile cele mai bune.

Întreaga casă ne-a fost pusă la dispoziţie şi ne-am trezit curând că avem tot ceea ce ne trebuie, iar mama n-a mai avut nevoie de un serviciu la o şcoală din judeţ pentru a mă întreţine.

Cea mai mare cameră mi-a fost dată mie, celui mai mic dintre copii, pentru ca aici să-mi pot face o lume de basm din jucării. Cu copiii din vecini stăteam pe jos cu munţi de jucării în faţă, sau pe canapeaua cea mare, care se deschidea pentru a dormi mai mulţi pe ea, sau de a sălta cum ne era poftă şi de a ne simţi printre nori de fericire.

În curte se afla o grădină minunată. Aici a adus tata şi un păun. Marea sa podoabă era admirată de toţi cei ce veneau la noi în vizită şi de toţi copiii de prin vecini. Pe poartă scria „Păun de vizitare”, pentru ca să-l admire cât mai mulţi. Până la urmă l-a cumpărat un om bogat şi de atunci n-am mai văzut nici un păun.

La noi era o femeie care făcea curat şi pe care mama o numea „Mătăluță, Lenuţa” sau „Bunicuţa”. Cam aşa spunea ea: „Mătăluță Lenuţa, nu intra în cameră când sunt copiii în ea. Aceştia stau într-o lume a lor, pe care n-avem voie s-o tulburăm.”

Şi totuşi, am fi vrut să se joace şi cu noi cineva dintre cei maturi, să ne adune cu voie bună mai mulţi laolaltă. Să nu ne lase mereu numai singuri, căci nici noi nu stăteam fără ceartă, ba şi cu bătaie se alegea din ceartă.

„Cu bătăuşa de Mariana nu ne mai jucăm”, spuneau de fiecare dată câţiva dintre copii. Mama nu credea că mă pot bate aşa de bine. Nici de copiii mai mari nu aveam de ce mă teme, deoarece stăteam eu cu piciorul deasupra lor, după o „luptă crâncenă”. În timp ce mă băteam, mă comportam cu totul ciudat: sforăiam, ţipam, zgâriam şi loveam cu pumnişorii mei fără să obosesc deloc, până ce se dădea bătut şi cel mai puternic băiat.

„Aşa te-ai comportat, ca o tigroaică”, a spus mama, după ce m-a privit odată şi s-a convins că-i adevărat.

Aşa m-a prins pe mine odată şi numai o dată un băiat, cu piciorul jos pe pieptul meu şi am strigat după tata. Dar tata n-a avut treaba mea şi şi-a văzut de lucru. Până la urmă a venit de atâta strigat şi l-a dat la o parte uşor. „N-ai nevoie să te apăr eu”, a spus tata când m-a văzut pe jos şi m-a ridicat. „Învaţă să te descurci. Eşti zdravănă şi te poţi apăra singură.”

Atâta mi-a fost destul şi de atunci, am ştiut ce trebuie să fac, pentru a nu mai putea fi prinsă de nimeni cu „slăbiciuni”. Am devenit mai puternică decât toţi şi nimeni n-a mai îndrăznit să mă lovească şi chiar m-au chemat unii să-i apăr şi să-i învăţ să se poată apăra şi singuri. Aşa am fost un factor de pace, pentru că n-am mai avut nevoie să ne batem, ci doar ne-am jucat frumos.

Uneori ne împărţeam greu jucăriile, cu toate că au fost suficiente pentru toţi şi stăteam prea mult supăraţi. „La copii supărarea trece repede” spunea mama. „Lasă-i să se împace singuri şi a doua zi se întorc la joacă din nou bucuroşi.” Şi aşa se întâmpla, cum spunea ea.

Nu era voie să stăm în cameră când se făcea curat, dar eu m-am furişat odată înăuntru şi m-am uitat cum se muncea. Am imitat-o şi cu timpul am devenit tot aşa de harnică precum a fost ea, Lenuţa, Bunicuţa mea.

Mama m-a privit mai mult timp cu dragoste şi s-a străduit să mă facă mai mult decât fericită, pentru că ştia ceva ce mi-e greu şi acum să vă spun, faptul că avea cancer la sân şi nu avea mult timp de a sta cu noi alături. Ea avea concepţia de a nu sta cu noi mult timp împreu-nă, spre a nu ne îmbolnăvi pe toţi şi a stat mai mult la distanţă, privindu-ne cu iubire.

Ea nu a înţeles prin aceasta situaţia mea de a nu avea mamă de prea devreme, ci a înţeles că am nevoie de prietenele mele micuţe, pe care le voi avea alături mai mult în viaţă. Pentru acest motiv, pe ceilalţi copii nu i-a rechemat, cu toate că aveam o situaţie materială minuna-tă. Ea sta la distanţă, dar nu mereu, se apropia şi mă mângâia pe păr şi simţeam că mă iubeşte mult, apoi venea să cânte la pian. Priveam la mama cum cânta la pian. Avea mâinile subţiri şi fine, de parcă ar fi fost o zână din poveşti şi cânta cu foc, de parcă ar fi vrut să-mi arate toate clapele deodată, ca un joc. Dar pe mine nu m-a învăţat. Zicea că sunt făcută pentru ştiinţele exacte şi n-am nevoie de aşa ceva.

Şi totuşi ea n-a înţeles ce important este să se dezvolte în copilărie şi capacitatea muzicală printr-o educaţie dată în familie şi numai printr-un studiu singu-larizat. Multilateralitatea, aceasta este baza pe care se va putea clădi tot ce este necesar copilului în viaţă.

Mama m-a format cu muzica de pian pe care o ascultam mereu mai mult şi n-a realizat cât de mult mi-a dezvoltat inteligenţa, prin sunetul clar şi frumuseţea melodiei ce-o cânta.

Însă o simetrie prin muzică ni s-a format prin audiţii muzicale. Mergeam împreună cu toţii la concerte şi la operă. De obicei se merge cu copiii la concerte şi mai puţin la operă. Dar nimic nu este mai important ca opera pentru o dezvoltare plenară a copilului. Însă numai opera clasică este recomandată copilului la o vârstă fragedă. Ea stimulează creativitatea, potrivindu-se visătorului său suflet şi ajutându-l să vadă mai bine lumea prin imaginaţie.

Vincenzo Bellini mi-a plăcut cel mai mult dintre compozitorii de operă. Sala operei nu este prea plină acum, dar în acea vreme se sta la rând pentru un bilet, când se puneau în scenă operele „Norma” de Vincenzo Bellini, „Hughenoţii” de Giacomo Meyerbeer, sau „Paiaţe” de Rugiere Leoncavalo, pe care nu o dată l-am savurat împreună cu familia mea.

Într-o zi m-a luat la operă cea mai bună prietenă a mamei mele, însă nimeni n-a vrut să mă mai ia a doua oară, atât de greu mi-a fost fără părinţii mei. „E o sălbatică!” a zis ea mamei mele. „Nu stă locului o clipă.” Şi am să vă spun ce am făcut. În timpul spectacolului mi-a fost atât de greu, încât n-am putut sta liniştită. M-am plimbat de la un scaun la altul şi am fugit prin sală. „N-are nimeni grija unui copil mic” a strigat cineva şi ea m-a adus mai repede acasă şi nu vă pot spune ce mult s-au întristat părinţii mei. „De când sunt n-am mai văzut o astfel de zvârlugă” (copil vioi, neastâmpărat) şi nu m-a mai luat la operă niciodată.

Mie mi-a fost mai greu să mă uit la mama mea şi la tatăl meu şi când ne-am mai dus împreună la operă, nu m-am mişcat din loc. „Ca o păpuşă a stat”, ne-a felici-tat la sfârşit o cunoştinţă de-a mamei, ce se uita mereu cu drag la mine. Şi de atunci am ştiut să mă stăpânesc cu voia mea.

Frumuseţea lumii copilăriei m-a ajutat să mă bucur

de orice joacă. Mama mea m-a privit şi m-a admirat pentru darul de a şti să mă joc singură şi de a mă simţi bine, chiar şi atunci când nu erau copii cu mine.

Însă darul meu de a sta deoparte de cei mari nu mi-a fost dat mult timp, căci am început să mă joc de-a opera. Împreună cu prietenii mei din vecini luam atitudine de artişti, realizând în camera cu jucării şi poveşti câte o scenă de operă şi chemam la vizionare pe toţi cei dragi din casă şi părinţii copiilor din vecini.

Ne-a plăcut să stăm în faţa publicului mare, ce ne admira, plângând aproape de mare surprindere, că aveam o memorie excepţională şi talent mai mare decât şi-au putut închipui (s-a spus de către părinţi). Atâta ne-au lăudat şi ne-am simţit luaţi în braţe de toţi, până n-am mai ştiut dacă nu este cumva chiar aşa şi ne-am apropiat mai mult de oamenii maturi, pe care i-am privit până acum de la distanţă, deoarece ni se părea o lume străină, mai aspră, ce uneori ne speria. Şi ne-au privit ca prietenii cei mici ai lor şi care ne-am bucurat şi mai mult.

Nu-mi pot închipui că n-aţi făcut şi voi la fel, măcar o parte din voi, dragi cititori.

Curând ne-am dat seama că banii câştigaţi de tatăl meu sunt prea mulţi pentru noi, cei care am fost mai mult modeşti decât săraci, am dat danii şi am făcut daruri. La copiii orfani de la orfelinatul Aradul Nou n-am dat mult, dar am dat cât am putut de mult şi la biserică, s-au dat bani pentru odăjdii (haine preoţeşti) şi bani mai mulţi pentru săraci. Neamurile le-am mulţumit cu bani şi cadouri, cele din Botoşani mai ales, care ne-au luat fără a cere nimic pentru ajutorul dat.

Noi n-am stat în sărăcie la Micalaca, însă ne-am

restrâns mult. Cina nu ne-a fost îndeajuns niciodată, iar carnea o aveam o dată pe săptămână şi atunci cu sacrificiu, căci mama n-o mânca, împărţindu-şi porţia cu tata şi cu noi copiii. Ea făcea caz de oprirea medicală de a mai consuma carne, dar am prins-o într-o zi săturându-se singură şi spunând: „Acum mă pot stăpâni iar o lună întreagă!”

După ce ne-am mutat, n-a mai fost nevoie de un astfel de sacrificiu, căci aveam din belşug tot ce ne-am dorit.

La grădiniţă n-am mers mult timp, deoarece m-am jucat mai bine în camera mea cu prietenii mei. Şi n-aveam mereu copii cu mine, căci ei plecau la grădiniţe şi la şcoli. Şi au venit la joacă tot mai puţini, până am rămas singură de tot.

N-am avut vârsta de a merge la şcoală, dar mama m-a luat de mână şi m-a dus să văd ce înseamnă şcoala. Şi n-am putut să înţeleg mai mult, decât că nu mă voi putea juca mereu ca până acum.

La şcoală în clasele mici nu mi-a mers prea bine, fiind de vârsta cea mai mică. De abia am împlinit cinci ani şi în septembrie m-au şi înscris în clasa I-a, la Şcoala „Notre Dame”, fiind cea mai apropiată de locuinţa noastră. Pentru a putea merge la şcoală, mama m-a declarat ca având doar şase ani şi nu şapte cât era nevoie să am în mod oficial. Ea s-a străduit să nu mă mai lase la joacă singură în casă. Acest motiv a susţinut-o pentru a mă declara mai în vârstă cu un an.

Fiind şcoală pentru săraci, m-a impresionat cât de mulţi copii nu aveau o gustare pusă de părinţii lor. La cei mai mulţi le-a dat şcoala prin maici, dar unora nu le ajungea, iar eu aveam de fiecare dată pus de mama mea mai mult şi am putut să învăţ ce sentiment bun este de a da din ce ai tu mai mult, celor ce nu au.

Călugăriţele au avut o metodă foarte bună cu o severitate blândă, de a nu ne lăsa în pauză afară la joacă, ci de a ne juca frumos şi liniştit câte doi, cum stam în bancă. Aşa noi ne puteam pregăti şi pentru ora ce urma, căci niciodată nu stăteam nesupravegheaţi în clasă, ci mai mult decât în alte şcoli, eram supravegheaţi de către două maici. Una din ele stătea mereu cu noi, iar cealaltă se îngrijea de acei copii cu care era necesar să se iasă afară.

Eu n-am vrut să devin călugăriţă, cu toate că la început acest lucru l-aş fi dorit. Dar n-am înţeles cum pot ele să stea atât de mult cu noi, fără să facă nimic altceva şi cum pot să se poarte cu fiecare dintre noi la fel de blând, de iubitor şi liniştit, orice am fi făcut noi bun sau rău, căci erau şi copii năzuroşi şi cu toane greu de împlinit, ba pot să spun c-au fost şi bătăuşi şi suprapon-derali, de care mulţi au râs. Cu multă răbdare s-a explicat că este Iisus, Copilaşul Sfânt cu noi şi că de El se râde şi că tot pe El îl bat cei care n-au ştiut că El este cu noi.

O experienţă neplăcută am avut în clasa I-a. Pentru că am nevoie să v-o povestesc, o voi spune de la început.

N-aş putea spune că am fost printre cei mai cuminţi copii. În clasă, da. Însă pe stradă n-am putut să nu mă apăr prin bătaie. „Cea mai mare bătăuşă”, aşa au spus cu toţii când s-a vorbit de mine la „Ora de servire a blândeţii lui Iisus”, ce ar corespunde oarecum cu orele de dirigenţie de acum. „Doamne Sfinte! Cea care se stăpâ-neşte atât de mult şi cea mai atentă, mai blândă şi mai luminoasă la faţă dintre voi toţi (aşa a spus măicuţa), este cea mai greu de condus de blândeţea lui Iisus?” Şi a stat puţin să mă privească şi să vadă cine sunt.

N-am nevoie să vă spun ce am simţit, cât de mult m-am speriat că voi fi dată în vileag şi o mare ruşine s-a abătut deodată asupra mea, că nimeni nu m-a mai lăudat atât de mult şi nu m-am mai ruşinat atât de mult. Până la lacrimi m-am simţit abătută şi întristată şi cu durere m-am ridicat să mă scuz în faţa lui Iisus, că aşa ne-a spus că suntem acum, în faţa Sa. Şi mi-am cerut iertare de la Iisus şi de la fiecare copil bătut de mine. Apoi am plâns şi m-am comportat cum nu m-aş fi aşteptat: am fugit acasă la mama mea să-i spun ce am făcut şi că n-am curajul să mai merg la această şcoală de acum.

Mama mea n-a spus nimic, însă s-a speriat şi ea şi a privit la mine cu greu, apoi a mers să vadă ce este adevăr din ce i-am povestit, însă nici la întoarcere n-a spus nimic până s-a întors tata şi i-a povestit tot ce a aflat de la şcoală şi de la mine, apoi l-a lăsat pe el să decidă ce-i de făcut.

M-a privit şi m-a iubit, asta am simţit ieşind din el. Dar s-a speriat mama cât de tare a strigat să stau la colţ cu faţa la perete, până-mi ies lacrimi din ochi. Şi acestea au şi ieşit, dar tot am stat cu faţa la colţ până m-a ridicat tata de acolo.

„Am înţeles că ai nevoie să stăm de vorbă” a spus şi s-a aşezat aproape de mine.

M-am gândit bine, apoi am zis: „Nu-mi este greu să promit ceva, dar nu ştiu dacă mă pot ţine de promi-siune, fiindcă nu ştiu cum este Iisus. Asta demult mi s-a spus despre Copilaşul Sfânt, însă eu nu ştiu cum de este cu mine şi acum Iisus, cum mă aude şi mă poate vedea?” Cu multă căldură m-a mângâiat mama pe păr, dar n-a spus nimic. Însă tata a zis: „Vezi fetiţa tatii ce înseamnă singurătatea, să n-ai prieteni şi colegi care te iubesc?” Şi n-a mai spus el nimic.

Un timp mi-a fost greu să mai merg la şcoală şi n-am ştiut ce să fac şi am stat cu mama care mi-a citit despre Iisus.

O cunoaştere mai înaltă m-ar fi oprit de a mai vrea să mă apăr singură. După mult timp am învăţat mai mult şi am înţeles mai bine, dar acum am înţeles doar că Iisus este în inima mea. M-am hotărât să mă schimb aşa cum ne învăţa Iisus şi am înţeles ce am de făcut.

De atunci m-am schimbat cum nu pot să vă spun. M-am dus la şcoală şi am rugat-o pe maică să mă primească în clasă şi să mă ierte, o dată pentru că m-am speriat şi nu m-am putut stăpâni de a fugi de la ora ei şi încă o dată, pentru că am lipsit de la şcoală.

Ea m-a luat în braţe şi m-a iertat în faţa tuturor copiilor, apoi m-a binecuvântat şi m-a pus să stau deoparte, până mă vor primi şi copiii cu dragoste între ei. Şi copiii m-au primit, fiindcă l-au iubit pe Iisus.

N-am înţeles mult timp, apoi mi-am dat seama ce educaţie christică minunată am primit. Cu cine eşti mai aproape, prin acela este cu tine mai aproape Iisus şi când suntem toţi mai aproape, Iisus este cu noi tot mai mult. Acest lucru ni l-au spus mereu măicuţele în şcoala mea.

Încă din clasa I-a am reuşit să învăţ la fel cu cei care au început şcoala la şapte ani şi s-a pus problema unui început şcolar mai repede cu un an, de la şase ani. Aşa am devenit un factor de progres pentru mulţi copii, ce n-au avut nevoie să stea acasă un an în plus faţă de posibilităţile lor de a învăţa.

Această şcoală mi-a fost de mare ajutor pentru a mă forma şi a urmări mai mult studiul decât joaca, astfel încât am putut mai târziu frecventa un liceu de frunte din centrul oraşului, numit astăzi liceul teoretic „Henri Coandă”.

Un timp n-am putut să învăţ la vreo şcoală pentru că n-am împlinit vârsta oficială şi am stat cu mama un an. Am înţeles că am şi eu nevoie să învăţ să desluşesc o partitură de pian. „N-ai nevoie să te învăţ eu” a spus mama şi m-a înscris să învăţ la pian la „Conservatorul Municipal” din apropiere, unde învăţau atât studenţi, cât şi copii laolaltă, dar unde n-am stat decât un an.

Atât de mult am învăţat, încât am putut să-mi însuşesc materialul de studiu pentru doi ani şi aş fi putut să fiu înscrisă în anul al doilea de studiu, dacă mama m-ar fi lăsat. Dar ea a vrut să-mi continui studiile „serioase”, cum spunea ea, ca să devin om de ştiinţă cu „scaun la cap”, nu „cu ifose de artistă şi cu capul în nori”.

Pentru a-mi putea câştiga o „pâine ştiinţifică”, m-au înscris la o şcoală cu bun renume din centrul oraşului, Liceul „Henri Coandă”, unde se putea învăţa multă chimie, matematică şi fizică şi să învăţ ce îmi va plăcea mai mult dintre aceste trei ştiinţe, ca sa devin ingineră.

La liceu n-am putut fi înscrisă decât cu încuviin-ţarea primarului, din cauză că eram născută în alt judeţ. Aşa am primit un nou certificat cu locul naşterii în Arad şi m-am înscris la cel mai bun liceu.

Mama m-a format cu mult înainte de a putea eu înţelege ce înseamnă să mă îndrume pe o cale dorită de ea, căci ea a dorit să devină chimistă şi n-a putut. Astfel ea a spus „Eu m-am bucurat să te văd la Liceul «Henri Coandă», pentru că acum tu îmi vei împlini visul meu de a fi chimistă.”

Dintre aceste trei ştiinţe şi pe mine m-a atras mai mult chimia, fiindcă în chimie se fac multe experimente şi cercetări. Şi aşa mi-a apărut în faţă ţelul de a mă forma ca inginer chimist şi am uitat de pian.

Aşa îmi amintesc de „lumea copilăriei mele”, ce mi-a fost dată împreună cu părinţii mei, de Dumnezeu.

Mama se simţea uneori atrasă să studieze chimia împreună cu mine şi am observat că aveam împreună o dragoste şi pentru studiul ştiinţific, nu numai pentru muzică. Acest lucru ne-a apropiat şi mai mult.

Pentru a putea deveni ininginer chimist şi a urma această facultate, eu m-am străduit în liceu să învăţ foarte bine la materiile de bază, de care aveam nevoie şi pentru examenul de admitere la facultate: chimie, fizică şi matematică cuantică, pe care le ştiam cel mai bine din clasă.

Maşinile de calculat abia se inventaseră, dar eu am şi avut una, deoarece pentru matematica cuantică este necesar să socoteşti repede. Şi astfel am obţinut o medie mare pentru toţi anii de liceu: 9,86. La o singură materie n-am obţinut nota 10, la gimnastică am avut media 9,50. Şi desenul din imaginaţie mi-a fost destul de greu de realizat, însă nu s-a scăzut la medie. Nu vă pot spune ce mult s-au bucurat părinţii mei de acest rezultat.

Am rămas în Arad până am terminat şcoala. Apoi

mama m-a îmbrăţişat şi mi-a spus că ei se vor muta la Timişoara, în timp ce eu voi fi la facultate la Bucureşti. Şi aşa am stat împreună mai mult de vorbă, până am înţeles că m-au înştiinţat prin aceasta că tata a primit un post mai înalt şi a fost chemat să locuiască în Timişoara, unde se afla Centru Medical Veterinar pentru întregul Banat şi Crişana. Am înţeles că şi în Timişoara s-a înfiinţat o facultate de chimie industrială, pe care o voi putea urma dacă voi dori să rămân mai mult lângă ei.

A face facultate lângă părinţi este mai uşor din punct de vedere material şi al încrederii de a ne putea ajuta unii pe alţii, aşa încât m-am gândit că aceasta ar fi cea mai bună rezolvare. Eu nu vreau să o am pe mama departe de mine şi am stat să mă gândesc mai bine.

Nu am ştiut de prima dată ce am de făcut. Apoi mi-am adus aminte că toţi colegii mei vor fi în Bucureşti şi numai vreo doi trei se vor alătura la Timişoara, celor care provin din alte licee. Nu am vrut să mă despart de colegii mei, însă înainte de toate am vrut să învăţ chimie în mediul ştiinţific cel mai înalt şi am plecat la Bucureşti, pentru a fi luată în evidenţă la facultatea de chimie, ca absolventă de liceu cu medie mare.

Pe baza acestei medii am intrat la Facultatea de chimie din Bucureşti, fără a mai da examen de admitere şi am urmat şi o secţie în plus, chimia industrială, cu locul I la examenul obligatoriu de admitere şi am rămas mereu în frunte. Atâta am învăţat până m-am îmbolnăvit de pneumonie, pe care am tratat-o cu indiferenţă, dar şi cu mai putin studiu şi am gasit o metodă de a fi mai puţin timp închisă în bibliotecă, am învăţat stenografie pentru a putea scrie repede.

Nu mi-am putut cumpăra un curs de stenografie, dar am aflat printr-o prietenă că se poate învăţa la universitate şi am urmat cursul, pe care l-am copiat cu exactitate şi îl am şi acum în biblioteca mea.

Ca să pot învăţa în linişte, am locuit în gazdă lângă universitate, unde am fost primită la intervenţia unui unchi de-al meu, fratele mamei.

La mine acasă era o manufactură, pentru că mereu aveam de legat câte un curs şi le aranjam în biblioteca mea. O muncă de unul-doi ani de studiu, scris şi litografiat a celor mai evoluate cărţi de ştiinţă ale timpului nostru, care şi acum se învaţă tot atât de mult. N-am înaintat pe o cunoaştere de fond, descoperirile noi sunt tot pe această bază.

Mama, de la distanţă, m-a privit cu dragoste, dar n-a înţeles ce fac, până când tata nu i-a atras atenţia să nu mă mai privescă drept „şoarece de bibliotecă”, adică cea care nu are altceva de făcut decât să citească pentru a se distra sau cultiva, ceea ce era totuna, după părerea ei.

Aşa am recuperat cursurile prin scris, ceea ce m-a pus într-o lumină înaltă faţă de toţi profesorii mei din facultate, încheind cu bine.

Eu am devenit un factor de progres şi la facultate, pentru că nimeni nu a mai scris înainte cursurile pentru a învăţa şi mi le-au cerut mai multi colegi, să poată învăţa şi ei din ele. Am început să le multiplic, dar tata m-a sfă-tuit să le dau la dactilografiat. La toţi colegii le-am dat un curs multiplicat prin dactilografiere, pe banii tatălui meu, care a înţeles cum să mă ajute. Mai mult de un curs n-am dat la nimeni, dar ei s-au bucurat şi am avut mulţi prieteni adevăraţi mult timp, pe care-i am în gând şi acum.

„Ieşită din comun”, aşa am fost privită de mulţimea de copii şi tineri din şcoală şi facultate. Am fost privită mereu bine şi de profesorii mei. La facultate am fost propusă pentru o bursă mare naţională, pentru care am mulţumit, spunând că n-am nevoie de bursă, căci tatăl meu este într-o funcţie înaltă şi nu este greu să-mi cumpăr ce este nevoie pentru studiu. Şi aşa am rămas mereu prima.

Cu studiul superior şi liceal împreună, am fost prima pe ţară şi am putut să aleg ce post mi-a fost mie mai drag, ceeea ce mi-am dorit mai mult.

Distincţia „Premiul naţional” am primit-o imediat la absolvirea facultăţii. „Prima chimistă pe ţară de la tineret”, a ajuns la urechea Ministerului Învăţământului şi a preşedintelui ţării, care se interesa mereu de cei mai buni studenţi, absolvenţi din toate facultăţile şi între aceştia m-am aflat şi eu. Aşa am putut alege ce am vrut eu, în orice localitate şi orice activitate ce implica ştiinţa chimiei.

Mai întâi mi-am dorit să fiu lângă părinţi şi nimic nu m-a oprit să mă uit prin Timişoara, la ce aş putea să aleg. N-am vrut să fiu în învăţământ, doar industria m-a atras. Cu avântul tineresc am optat pentru activitatea de producţie.

Performanţele mele au fost atât de bine văzute, încât nimeni n-ar fi spus nimic, orice aş fi ales. Şi s-au aşteptat să aleg marile întreprinderi miniere, siderurgice sau cu profil industrial major, pe care le-aş fi putut condu-ce în orice post mai mult sau mai puţin înalt, dar nimeni nu s-a aşteptat la alegerea pe care am făcut-o: o fabrică minoră şi încă de ţigări. Au rămas surprinşi de tăria cu care mi-am susţinut alegerea, aceea de a o privi ca pe un factor de echilibru într-o producţie mare, de care să ne simţim mândri şi nu resemnaţi. Aşa am spus şi au fost convinşi că-i bine aşa.

„S-o avem mai aproape şi noi şi prin munca productivă, nu numai printr-o învăţătură strălucită”. Aşa au spus şi apoi m-am dus la fabrica mea.

După un timp, am devenit directoarea fabricii şi aşa am avut mai mult ocazia să ajutăm ţara. Prin Consiliul general naţional al directorilor fabricilor de ţigări, au fost puse în aplicare câteva restructurări şi îmbunătă-ţiri, prin care s-au putut înălţa şi fabricile producătoare de ţigări la nivel naţional, punând bazele standardelor internaţionale.

Dar şi altă modalitate de a ajuta ne-a arătat-o cercetarea chimico-medical-terapeutică, prin care s-au cunoscut cele mai înalte metode de ajutor date sănătăţii oamenilor, prin ţigările filtrate chimio-terapeutice. Ba mai mult, prin prietenia dintre mine şi medicii fabricii, cu lumina sufletului pe care o are fiecare om, am urmărit împreună vindecarea stresului pe care l-au avut mulţi muncitori.

VIAŢA MEA PRIN FAMILIE ŞI SERVICIU

M-am angajat inginer chimist la fabrica de ţigarete din Timişoara, luând diploma de doctor în chimie încă de la finele primului an de serviciu.

M-am înscris la doctorat înainte de a absolvi facultatea, căci acest drept a fost acordat studenţilor merituoşi aleşi ca reprezentanţi cu drept de vot în consiliile profesorilor facultăţii şi m-am prezentat în faţa comisiei pentru obţinerea titlului de doctor în chimie, cu unsprezece lucrări ştiinţifice. Zece dintre ele le-am comu-nicat în cadrul consiliilor profesorilor Facultăţii de Chimie şi Fizică, în timpul ultimilor doi ani de facultate, iar o lucrare am realizat-o în timpul primului an de serviciu, fiind comunicată în consiliul de conducere al fabricii.

N-au fost mulţi studenţi aleşi pentru acest titlu, dar eu am vrut să fiu printre ei pentru a putea obţine un loc bun de muncă în industrie. Aşa m-am hotărât eu ce sa fac. Prima dată am vrut să fiu profesoară, dar apoi mi-a plăcut mai mult să mă încadrez în producţie. Aşa mi-a plăcut mie, să mă ocup şi mai departe de cercetare, iar acest lucru s-a putut face mai ales în producţie.

În fabrică atât de bine m-am purtat cu toţi, încât n-a avut nimeni nimic de zis de tinereţea şi lipsa mea de experienţă, pe care o compensam prin multă ştiinţă de carte.

Pe fraţii mei Luminiţa şi Tudor nu i-am mai văzut de mult timp. Ei au rămas să se formeze la ţară. Şi acum mi-e greu să mă gândesc ce mult a avut de suferit Tudor, cu trei ani mai mare decât mine, până s-a dedicat şi el profesiunii de inginer mecanic, iar sora mea Luminiţa, cu un an mai în vârstă decât mine, s-a căsătorit şi s-a dedicat familiei şi creşterii copiilor, fără a mai termina facultatea de drept, la care a mai avut încă un an. Când copiii au fost mari, a terminat-o prin cursurile la fără frecvenţă şi s-a angajat grefieră la Tribunalul municipal din Arad, unde prin muncă asiduă a înaintat în postul de judecătoare.

Pe fratele meu nu l-am mai putut opri să se mute din Banat şi a plecat în judeţul Ilfov. Şi nu s-a mai întors. Dar nimeni nu ştie cât de mult a muncit şi el ca să poată sta într-o funcţie de răspundere înaltă, în serviciul minunat de profesor universitar doctor, la Facultatea de Mecanică din Bucureşti.

Fraţii mei semănau cu mine, dar n-au avut această cale de iniţiere prin Iisus, pe care am urmat-o eu, Margareta-Maria, cea care am un nume sfânt, Vian, dat de Tatăl prin Iisus.

Dar acum să continui ce am de spus.

Într-o zi mama m-a îmbrăţişat şi şi-a luat rămas bun, pentru a merge la tata care era singur într-un sat de munte în judeţul Sălaj. Judeţul era sub conducerea sa, ca Inspector general, având în subordinea sa, împreună cu un alt domn mai în vârstă, două regiuni: Banat şi Crişana, cu judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor şi Sălaj, din actuala împărţire a judeţelor, pe care le controlau urmărind activitatea fiecărui medic veterinar de prin sate. El nu a vrut să facă atât de mult, dar a acceptat pentru a fi în folosul ţării.

După un timp însă, m-am speriat, pentru că mama n-a mai venit împreună cu tata după o zi, cum obişnuia. Am sunat la locuinţa sa pentru a afla ce s-a întâmplat şi am aflat că stătea cu tata care era bolnav. Eu am crezut că se va face bine având-o pe mama cu el. N-am făcut nimic pentru a afla mai multe amănunte şi am aşteptat să se întoarcă acasă împreună.

Când s-a întors, după o săptămână, nu mai era nimeni cu ea. Tata s-a stins în Sălaj, de febră aftoasă. Mama m-a îmbrăţişat şi a stat un timp în linişte, apoi a plâns şi mi-a povestit cum a fost de s-a îmbolnăvit tata de o asemenea boală, de care oamenii nu se tem, a mâncat carne infestată de virusul febrei aftoase.

Carnea cea mai grea, de porc, nu se curăţă uşor de viruşi şi toxine, nici prin fierbere sau prăjire, ci se arde pentru a nu infesta pe nimeni.

El a susţinut ca oamenilor din mediul rural să nu li se dea voie să consume carne de porc şi vită, fără un control medical veterinar riguros. Şi cum în unele locuri nu era posibil, mulţi oameni au murit de febră aftoasă, boală care este transmisibilă de la animal la om, cu mortalitate scăzută numai dacă omul a fost vaccinat în prealabil. Şi doar prin băutură se poate anihila efectul salvator al acestui vaccin, ceea ce nu s-a crezut în acele timpuri, când un vaccin se făcea gratuit şi n-a putut fi preţuit îndeajuns ajutorul inestimabil dat în acest fel acestei clase sociale.

Tatăl meu şi-a putut da seama că poate ajuta doar printr-un mare sacrificiu şi a anunţat să se ştie şi la Centrul Medical-Veterinar şi la radio, prin care şi-a anunţat intenţia de a ajuta prin exemplul propriu, pentru ca omul simplu să poată fi salvat şi să aibă încredere în medicament. Apoi s-a anunţat evoluţia bolii şi cum s-a stins, căci n-a putut rezista singur unui virus atât de puternic, fără medicamente de anihilare a băuturii. Fără băutură ar fi fost şi el salvat, dar a cerut să bea ca să demonstreze o dată pentru totdeauna cauza atâtor decese de pretutindeni.

El n-a crezut cu adevărat că va muri, ci că într-un fel va fi totuşi salvat. Nu a fost dus la spital, pentru că n-a vrut. Când a înţeles că nu mai este nici o salvare, a vrut să mă cheme şi pe mine la el, să mă mai vadă o dată. Şi a chemat-o pe mama să-l ridice şi să-l pună pe picioare, cum ştia că se poate salva un om când este momentul să-şi dea sufletul. Dar mama n-a putut să-l ţină mult timp şi a strigat după ajutor, dar nimeni n-a auzit, căci s-au depărtat pentru a-i lăsa pe ei doi în intimitate. Mama a crezut că se va face bine, altfel ar fi chemat salvarea şi nu l-ar fi lăsat să moară fără ajutor medical specializat.

În întregul judeţ Sălaj şi pretutindeni în ţară s-a aflat de acest fapt. Şi s-a plâns în toată ţara…

Apoi mama m-a luat în braţe şi a plâns mult, apoi a stat în linişte şi iarăşi a plâns.

Ce nu se poate înţelege uşor este cine a pus-o pe mama să-l viziteze tocmai atunci când tata avea mai mare nevoie de o îngrijire atentă şi iubitoare? Mama mea a ştiut, pentru că ei au avut o legătură strânsă de suflet şi n-au stat la distanţă unul de altul prea mult nicicând.

După un timp, mama n-a mai vrut să stea singură numai cu mine şi i-a chemat şi pe fraţii mei la ea. Dar ea n-a înţeles că ei sunt majori şi sora mea are deja o familie cu doi copii de crescut. Din cauza acestui şoc ea şi-a pierdut simţul realităţii şi trăia în trecut, când era cu tata şi erau fericiţi împreună.

Fiind ocupată cu un studiu înalt, eu nu m-am speriat atât de mult şi am trecut cu bine. Dar mai ales permanenta rugăciune, care ne-a salvat pe toţi.

Un an întreg m-am simţit singură, pentru că mama şi-a dat seama că noi suntem mari şi pleca mereu în vizită la rude, pentru o săptămână sau două, stabilindu-se până la urmă la sora ei în Botoşani. Mama mă vizita din când în când, dar nu stătea cu mine mai mult de o săptămână-două şi se întorcea în Botoşani. Nu stăteam nici eu mai mult cu ea şi-mi era destul, pentru că aveam mult de lucru la fabrică.

Un an întreg m-am străduit să înţeleg ce am de făcut cu adevărat şi am înţeles că am nevoie de un tovarăş de viaţă.

M-am gândit să mă căsătoresc şi am vrut un soţ cu studii superioare, pentru a ne simţi la fel, a ne înţelege bine şi a ne sprijini unul pe altul printr-o gândire supe-rioară, când vom trece prin momente grele în viaţă.

Principala mea preocupare era studiul. Dar de prea mult studiu n-am avut vreme să mă uit la tinerii de vârsta mea, pe care nu i-am cunoscut suficient. De aceea, un partener bun pentru a mă căsători n-am găsit atât de repede, până într-o zi când m-am îndrăgostit de primul meu soţ, Emilian Luca, un inginer chimist din cercul meu, binevoit de Dumnezeu cu un spirit înalt, ce s-a evidenţiat faţă de tineretul din jur prin demnitate, pe care l-am mai întâlnit la examenul de admitere la Facultatea de Chimie Industrială. Prima dată m-am speriat văzând că-i acelaşi, apoi mi-am dat seama că el m-a impresionat prin răspunsul său atât de original despre particulele elementare ale unui atom, răspuns dat într-o altă formă decât se poate afla din cărţi. Şi atât de mult m-a impresionat, încât m-a influenţat şi pe mine şi mi-am refăcut mereu felul de a învăţa şi de a prezenta profesorilor lucrările şi răspunsurile.

Am înţeles că el este cel ce mi-a fost sortit să-mi fie soţ. „Alesul inimii”, mi-am zis şi ne-am căsătorit. Şi am înţeles că mi-a fost dat de Dumnezeu.

Nunta mea n-a fost mare. Prea mulţi n-am invitat la nuntă, însă am invitat pe toţi colegii mei şi ai săi de birou din fabrică, precum şi câteva prietene ale mele din copilărie.

El a fost inginer chimist, dar a avut un alt domeniu de activitate la Combinatul Siderurgic din Reşiţa, unde era director şi unde făcea naveta săptămânal, având şi părinţii în acel oraş.

Niciodată nu ai întipărit în tine rolul de soţ şi soţie, dacă nu s-a efectuat ceremonia de căsătorie, precum am avut-o şi noi. Nu pot să vă spun ce mult s-a întipărit în mine acest rol. Şi n-am avut o prietenă cu care să mă sfătuiesc de cele ce mi s-au întâmplat şi mi-a fost atât de greu, pentru că am avut prietene peste tot, însă nimeni n-ar fi putut suporta prea mult timp durerea mea. Aşa că am stat şi m-am uitat cu dragoste la soţul meu şi m-am gândit că mi-am găsit şi prietenul şi soţul potrivit.

Mi-a fost bine să mă pot privi în ochii lui. Şi ne-am privit mereu cu tot mai multă dragoste. Şi aşa ne-am împăcat de bine împreună, încât nu se poate închipui. Şi ne-am simţit precum copiii, însă nu prea mult timp, căci ne-a fost dat să suferim unul lângă altul.

„Ce ai, de stai de-o parte şi nu mă iubeşti?”, aşa m-am trezit spunând într-o zi de mai soţului meu, pe care nu l-am mai văzut nicicând atât de supărat. Atunci el mi-a arătat un certificat medical, pe care-l avea în mână şi mi-a destăinuit că-i bolnav de leucemie, o boală grea şi nu mai are de trăit decât trei ani, mai mult nu i s-a prevăzut de către medici.

Atunci eu m-am îngrijorat şi n-am ştiut ce să fac, mai ales că am rămas însărcinată cu primul nostru copil. Aşa ne-am gândit, că vom avea şi alţi copii, cum am şi eu mai mulţi fraţi şi cum avut şi soţul meu.

Un timp el n-a mai mers la birou până ne-am dezmeticit şi a stat să se simtă bine lângă mine, soţia lui. Ne-am dus la un preot şi ne-am spovedit şi l-am întrebat de cele scrise de medic. Dar el doar atât ne-a spus, să ne rugăm şi să venim împreună la biserică.  Şi aşa am înţeles binele de a fi împreună mai mult.

Ne-am dus împreună mai mult la biserică şi nu-mi este greu să vă spun că n-a putut crede mai mult în Dumnezeu, doar stătea în picioare cu gândul la proble-mele din biroul său. Profunzimea luminii iubirii în sufletul său se realiza doar printr-un singur lucru, prin profesiu-nea sa. Nu m-am dat bătută şi m-am închinat mai mult, dar am înţeles că acest lucru trebuie să-l fac acum mai mult cu soţul meu. M-a înţeles şi de aceea stăteam împreună la rugăciunea de dimineaţă, iar seara ne îm-brăţişam cu lacrimi.

Ceea ce n-am înţeles atunci şi ceea ce ştiu acum este că pentru a ajuta nu este nevoie neapărat să se roage şi omul în cauză, dacă nu are încă această con-cepţie şi îl putem schimba luminându-l cu lumina iubirii. Această metodă de vindecare este descrisă în „Doctrina secretă” scrisă de Helena Petrovna Blavatsky şi constă în trimiterea unui flux energizant de lumina iubirii prin gând spre acel om, fără a considera că ar fi bolnav. Astfel el îşi schimbă concepţia despre viaţă şi se schimbă cu totul, devenind alt om.

Cu următorul exemplu, vă voi explica mai bine tot ce am vrut să fi ştiut şi eu atunci când am avut nevoie.

Atunci când am înţeles şi eu mai bine metoda Blavatsky, am fost chemată la domnul baron, ruda noastră, pentru a-mi lua rămas bun, deoarece atunci am aflat că se afla în comă dintr-o raceală grea la plămâni ce o avea de mult timp, cu diagnosticul medical de tuberculoză.

Domnul baron n-a avut nevoie să stea mult timp în pat după ce l-am tratat cu metoda Blavatsky. Eu chiar m-am mirat cât de uşor s-a ridicat când l-am ajutat. N-a mai fost muribund, ci a devenit un om sănătos care s-a întors printre noi.

Şi deodată mi-am dat seama, că este foarte important să privim la cei din jur cu lumina iubirii (cu iubire pentru Dumnezeu Tatăl şi pentru fraţi) şi cu încre-dere că această metodă este binele dat de Dumnezeu şi cu ea se schimbă în bine tot ce este greu şi rău din jur.

Dar să revenim la ceea ce v-am povestit până acum despre prima căsătorie.

Pentru ca să nu stăm mult timp fără rost, Dumnezeu ne-a dăruit o fiică, pe Roxana, binevoită cu alese daruri şi n-a avut nimeni atâta bucurie cum am avut noi.

Încă de când am rămas însărcinată, soţul meu mi-a

spus că se simte mult mai bine şi are nevoie să devină tată pentru a se însănătoşi. Într-o zi mi-a spus că are nevoie să spună şi altor oameni această veste bună că vom deveni părinţi şi aşteptăm „să o vedem pe lumina”, aşa a spus ca şi cum ar fi ştiut că vom avea o fetiţă, pe care o vedea încă neclar. Am înţeles că şi-a dorit şi el foarte mult ca acest copil să fie fetiţă.

După ce a venit pe lume n-a mai putut de bucurie. Atât de mult s-a bucurat şi nu vă pot spune cât de mult şi-a dorit să se însănătoşească.

La început m-am speriat cât de mult o iubeşte, încât nici la serviciu n-ar mai fi mers. Să stau mai mult acasă cu ea nu s-a putut, decât atât cât am avut conce-diu de maternitate şi ne-am înţeles să o dăm în îngrijire unei bone, a unei „a doua mame” pe care o plăceau cu toţii şi care avea mare grijă de Roxana noastră. Dar se pare că ea nu avea aceeaşi părere, deşi nu plângea, era mereu tristă şi cu mânuţele reci, chiar dacă era vară. Acest lucru m-a pus pe gânduri şi le-am urmărit stând ascunsă, să văd cum se împacă ele două când sunt singure.

Mare mi-a fost mirarea când am văzut ce corect se purta şi cum o îngrijea de atent, dar nu se juca cu ea, ci o lăsa să se joace singură în pătuţ cu jucăriile ei de pluş, foarte bine supravegheată.

Mi-am dat seama de ce este întristată. Este copil şi are nevoie de tovarăşi de joacă. Mi-a fost milă de ea, dar n-am avut ce spune despre corectitudinea celei „de-a doua mame”, a „bunicii” ei, căci era vârstnică şi ne-am jucat noi cu ea, până i s-a înseninat chipul. N-aveam de ales, am continuat aşa până a împlinit trei ani şi a putut

să frecventeze grădiniţa din cartier.

Încă de la grădiniţă ea s-a dovedit a fi deosebit de inteligentă. Se mişca şi cânta mereu şi răspundea prima la toate întrebările puse la activităţi. Şi totuşi acasă nu mai era aceeaşi. Am înţeles că-i lipseau copiii. Mi-am dat seama de asta, că avea mânuţele reci şi obrajii înroşiţi de la o stare de stres, cât timp lipseam noi. Am observat că la grădiniţă nu avea această stare, doar acasă.

Ne-am hotorât să o lăsăm mai mult timp la grădini-ţă. Şi am dus-o eu zilnic mai devreme, să-şi aştepte colegii, să-i vadă venind pe rând şi să stea mai mult timp după sfârşitul activităţilor. Şi pentru că s-a putut lua masa şi s-a putut dormi, am lăsat-o acolo şi am luat-o de fiecare dată după amiaza târziu, pentru că, aşa cum a spus chiar ea, această perioadă a copilăriei petrecută la grădiniţă a fost cea mai luminoasă din viaţa ei.

Ca şcolăriţă am auzit-o spunând că are de gând să compună ghicitori pentru copiii din grădiniţe, ca să-i ajute să poată să se simtă iubiţi şi să poată învăţa mai bine la şcoală. Aşa a spus ea şi a început să compună. Acest lucru m-a impresionat, deoarece a înţeles ea singură cum trebuie să fie educaţi copiii, prin joc şi prin gândire în acelaşi timp.

N-a mai avut nevoie de „bunica” ei, însă de câte ori era nevoie ea venea să ne ajute şi să stea de vorbă cu Roxana mai mult, iar Roxana o respecta, pentru că acum a mai crescut şi şi-a dat seama ce om bun este.

La şcoală a fost mereu prima în clasă, aşa cum am fost şi eu şi soţul meu şi n-a fost nimeni mai mândru ca el.

Fiind în tratament medical n-a mai vrut sa aibă copii,

pentru a nu-i pune în pericol prin transmiterea bolii ce o avea. Astfel ne-am străduit să o îngrijim cât se poate de bine pe Roxana noastră.

Spre sfârşitul fiecărui an de tratament mergeam la control şi se părea că este destul de bine. Într-o zi m-a privit zâmbind şi a spus „N-am nimic acum, sunt sănătos tun”. Şi n-a înţeles să stea la o parte de a mă ajuta la toate. Nu pot să vă spun cât ne-am bucurat cu toţii şi cât ne-am bucurat că avem iarăşi un tată sănătos.

Un an de zile s-a simţit bine şi ne-am gândit că este într-adevăr aşa. Nu ne-am mai dus la medic şi am fost cât se poate de fericiţi. Dar într-o zi el s-a simţit din nou rău şi m-am speriat, că a fost ceva neaşteptat de repede. Peste câteva zile el n-a mai vorbit cu nimeni şi mi-a fost greu să o privesc pe Roxana, care nu mai pleca de lângă patul lui.

Mi-am stăpânit lacrimile şi m-am pus pe treabă, am făcut mâncare deosebit de bună, care-i plăcea lui şi m-am aşezat pe pat să-l încălzesc şi să-i opresc frisoanele, iar Roxana i-a cântat cântecele de la şcoală cu sufletul plin de iubire, pe care el le-a ascultat atent şi şi-a mai revenit, că o iubea mult. Roxana a fost atât de bucuroasă şi a stat cu el până s-a întremat din nou.

M-am bucurat şi eu, dar am căutat o soluţie pentru a-i putea veni în ajutor. Astfel am învăţat medicina de prim ajutor, în caz că se va simţi din nou rău.

Cu medicamente m-am simţit mai sigură şi i-am dat şi o doză de „primăvară”, adică de voie bună prin muzica lui Mozart, Haydn şi mai putin Beethoven. Nu o dată a spus „cu muzică e mereu primăvară în casa noastră”. Aşa ne-am simţit mai bine şi ne-am bucurat.

După un timp, şi-a revenit prin mai multă mâncare şi o îngrijire atentă. Mi s-a părut ciudat, că niciodată nu se simţea rău după mâncare bună şi o muzică bine aleasă.

Am început să mă preocup de efectele terapeutice pe care le-am observat, printr-un studiu al chimismului organismului său, chiar m-a ajutat şi el. Laboratorul de chimie era la noi acasă. Analizele de laborator le făceam împreună. I-am controlat şi aura cu ajutorul unui fizician vizionar şi n-am vrut să cred ce mi-a spus, că are o aură minunată şi pură ca de copil, doar că pâlpâie şi se subţiază uşor din când în când. Însă pe mine cu greu a vrut să mă ia la rând, ca pe un om obişnuit, pentru că spunea că am o aură atât de puternică alb-azurie, cum n-a mai întâlnit la nimeni până atunci. Şi-a chemat soţia şi i-a spus „Dragă priveşte, a venit la noi Sfânta Maică Maria. M-a orbit cu aura Sa.”

Blândeţe şi respect se simţea în vorbele sale, care m-au pus pe gânduri şi am întrebat-o pe soţia sa „Cine eşti tu, de vezi la fel ca soţul tău, fizician de profesie?” Şi mi-a răspuns că acesta este un dar de la Tatăl prin Iisus, ce l-a primit şi ea demult, odată cu soţul ei, pentru că a fi vizionar nu depinde de ştiinţa de carte. Pe ea am întâlnit-o mai târziu, în grupul meu de oameni noi.

Dar să închei această paranteză şi să spun mai departe.

Ştiam de la una din surorile medicale că acest tratament dă cele mai bune rezultate, ne-ar fi trebuit un an pentru a continua tratamentul şi totul ar fi fost minunat.

Dar numai acum ştiu că n-ar fi fost îndeajuns, căci

schimbarea în bine n-a avut loc mereu, ci doar din când în când şi am observat că analizele de laborator nu dădeau mereu acelaşi rezultat, chiar şi când se simţea mai bine şi era fericit. Şi n-am înţeles ce mai era de făcut.

Chimioterapia m-a făcut să sper că se va însănă-toşi prin medicament. De aceea m-am străduit să-l ajut cu medicamente şi o îngrijire aleasă până la moartea sa, care a survenit după un timp mult mai mare decât a fost prevăzut de medici. Roxana avea pe atunci nouă ani şi jumătate.

Dacă s-ar fi ştiut atunci ce era de făcut, n-ar mai fi atât de greu peste tot pe acest pământ.

Am să vă spun acum ceea ce am avut nevoie să ştiu atunci. Printr-o susţinere din Înalt, prin studiu spiritual, ar fi putut fi salvat. Prin studiul zilnic al cărţilor sfinte, al Noului Testament în mod special, pe această cale se pot reface cel mai uşor protonii celulelor afectate de boală, care au fost înlocuite cu electroni negativi în număr mare.

Dar nu numai aceasta, ci şi faptul că eu m-am speriat atunci, nu a fost bine. Este nevoie de calm şi încredere în Dumnezeu, cu nici un gând la boală. Să privim ca şi cum nu este vorba de aşa ceva. Să nu căutăm soluţii de vindecare, ci să mulţumim lui Dumnezeu că suntem împreună sănătoşi şi binele este cu noi. Pentru că aşa este orice om care se gandeşte la un cuvânt, chiar şi spus de medici, îi este teamă să nu devină adevărat. Să nu renunţăm la sănătatea şi binele dat de Dumnezeu, printr-un gând greu de teamă.

Cum n-am ştiut ce să mai fac de durere, m-am apucat de lucrul meu cel mai greu, acela de a deveni directoare de fabrică. Am început să scriu o lucrare în acest scop, deoarece pentru a deveni director trebuia să scrii un raport despre ce ai de gând să faci, mai mult decât cel de dinaintea ta şi să-ţi prezinţi punctul de vedere, ordonându-l pe capitole. Ce nu s-a luat în considerare a fost munca mea de acasă, pe care o făceam singură şi nu în comun cu alţi colegi, pentru a-i forma ca să se dedice şi mai mult muncii colective şi intereselor fabricii. Legătura cu masele, aceasta a fost importantă. Astfel au considerat că o lucrare ca aceasta este cel mai potrivit de a se comunica în plen, adică într-o adunare a tuturor angajaţilor fabricii.

La cererea mea, mi s-a îngăduit să particip la adunare, aceasta datorită titlului meu de doctor în chimie, pe care l-am obţinut aici în fabrică, în faţa tuturor. Şi am avut rugămintea de a nu mă implica, ci doar de a asculta. Cu creion şi caiet am stat şi am scris tot ce s-a discutat şi am înţeles pentru mai târziu, cum era nevoie să fie condusă fabrica, prin susţinerea ei într-un spirit de progres. Toate acestea nu le-am uitat şi le-am aplicat în timpul cât am fost directoare la fabrică.

În timp ce s-a discutat lucrarea, pentru că s-a pus problema necesităţii de a avea un nume cunoscut, o vârstă mai matură şi o experienţă mai îndelungată pentru a demonstra o capacitate de conducător, un tânăr care a luat cuvântul a spus cu deosebită sinceritate: „La numai 39 de ani nu ai nevoie să fii un nume cunoscut, ca să ştii ce înseamnă să fii un director adevărat, dar ai nevoie de mulţi bani şi mulţi prieteni devotaţi fabricii, ca să poţi menţine bunul ei renume.”

Studiind cele scrise de mine în timpul adunării, mi-am

dat seama ce am de făcut. Şi nu numai acum, ci mult timp, în cazul în care deveneam director, aşa cum mi-am dorit.

După numirea mea în postul de director, acest tânăr inginer m-a susţinut şi m-a ajutat cu sinceră dăruire în rezolvarea multor probleme mai grele, ce s-au ţinut lanţ de noi.

M-am înarmat cu răbdare, căci până să devin director plin, mai aveam două luni de aşteptat, timp în care se evalua şi se analiza cu grijă fiecare doritor înscris pe listă.

Ţigările n-au fost pe atunci la modă şi nu s-au cumpărat atât de mult ca acum, dar eu m-am înscris pe listă să devin director, pentru că m-am interesat ce este de făcut să nu mai fie considerate drog cancerigen. Acest lucru era atât de important, încât pentru aceasta m-au ales şi numit director general al întregului complex al Fabricii de Ţigarete din Timişoara.

Nu pot să vă spun cât de impresionată am fost când m-au numit director, aproape că nu mi-a venit să cred că am reuşit. Am stat în linişte să-mi revin, apoi m-am dus să mă plimb prin toată fabrica pentru a o cunoaşte în amănunt şi acest lucru l-am repetat cu fiecare ocazie.

A fi director de fabrică este ceva foarte greu, totuşi eu m-am descurcat cu ajutorul unor prieteni minunaţi, iar lipsa de bani am înlăturat-o printr-o idee salvatoare, adică prin diversificarea produselor ce se vindeau pe o largă piaţă de desfacere. Fabrica avea nevoie de diver-sificarea ţigărilor, de aceea le cumpăram din alte fabrici din ţară prin schimb cu produsele noastre, astfel încât să

se găsească în toată ţara aceleaşi diverse feluri de ţigări.

Acest lucru pornit din partea fabricii noastre a fost cel mai important pentru organizaţia judeţeană, care apoi s-a aprobat pentru întreaga ţară de către Consiliul Directorilor tuturor fabricilor de ţigări.

Încă din primii ani am descoperit o „filieră” (aşa cum se spune astăzi), adică o contrabandă cu ţigări pe care nu le-am mai vazut la noi în fabrică, dar au dispărut şi nu le-am mai dat de urmă. Mi-a fost greu să-l descopăr pe acel om, dar într-o zi a venit cu ţigările necunoscute în geantă şi le-a arătat unor colegi ca fiind dintre cele ce încă nu au fost cumpărate prin schimb, care au o aromă mai aparte şi le-a răspândit printre lucrătorii fabricii. Astfel nimeni nu a crezut că eu nu ştiu despre ele şi le-au ţinut la vedere, însă le-am putut observa şi eu. N-am putut afla mult timp cine le-a adus, dar până la urmă mi-a fost adus în faţă omul cel mai blând şi mai harnic pe care-l aveam în fabrică, pe care nu l-aş fi crezut în stare de această faptă. El le-a cumpărat la preţ redus şi le vindea la supra-preţ, un pachet cu preţul mai multor pachete de ţigări de la noi din fabrică. Şi astfel, sub această formă îşi completa venitul.

Aceste ţigări le-am supus analizei chimice de laborator şi ne-am convins că ele nu sunt avizate medical şi stau sub semnul întrebării în ceea ce priveşte sănăta-tea celor care le folosesc. De aceea, fără un filtru pus la noi în fabrică, noi n-am mai livrat pe piaţă nici un alt fel de ţigări, ca să se anihileze orice fel de nocivitate, orice infecţie cu viruşi patogeni.

Aceasta a fost noutatea adusă de noi şi a fost luată ca model destul de mult timp şi de celelalte fabrici

de la noi din ţară.

Acest om n-a mai venit la muncă de jenă, dar eu, după ce am pus în discuţie situaţia sa într-un consiliu de conducere a fabricii, l-am chemat la lucru pentru a-i comunica hotărârea luată de noi şi anume, angajarea sa în postul de conducere a unei secţii cu multă muncă (cu cea mai grea muncă, aşa s-ar putea spune) şi un salariu suficient pentru întreţinerea familiei sale numeroase. Acest lucru a fost hotărât de toţi cei din consiliul de conducere şi supus la vot în plen, în adunarea tuturor oamenilor fabricii, pe care i-a mişcat această hotărâre generoasă.

„Nespus de mult m-am speriat, că mă veţi da afară din fabrică”, aşa a spus. Şi a fost cel mai bun şef de secţie pe care l-am avut mulţi ani de atunci. Acest om a înţeles ce s-ar fi putut întâmpla, prin răspândirea unor ţigări neavizate medical şi a stat de strajă, ca nimeni şi nimic să nu se strecoare fără filtru în fabrică.

Prin metoda diversificării găsită de noi, s-a creat o structură solidă de ansamblu, iar în interiorul fabricii şi ţigările noastre s-au specializat prin variate forme. Astfel am putut câştiga mai mulţi bani şi s-a putut trece la o activitate de cercetare medical-terapeutică, mă refer la medici angajaţi ai fabricii pe care i-am antrenat într-o muncă de cercetare, pentru a afla produsele cele mai performante de ţigări pe care să le avem mai aproape de terapie şi nu de nocivitate ca până acum.

Ne-am antrenat în cercetarea chimio-terapeutică, pentru că am observat la un număr mare de pacienţi ai medicilor cu care am colaborat, ameliorarea unor afec-ţiuni respiratorii prin ţigări, când se folosea filtrul. Astfel am făcut un studiu asupra chimismului organismului uman, a acelor momente când muncitorii se opreau din muncă şi se destindeau fumând aceste ţigări, într-un loc anume amenajat şi s-a observat o ameliorare vizibilă a nervozităţii manifestate de unii dintre ei şi o silinţă mai mare în muncă. Acest lucru a fost cel mai important, să-l vezi pe om revenind bucuros la muncă, dintr-un cerc de prieteni buni.

Un colectiv de muncă mai strâns ca aici nu mi-am putut imagina, cu toate că aveam un număr mai mare de muncitori decât celelalte fabrici similare din ţară. Frăţie am putea spune că a fost.

Cursurile Institutului de Industrie Alimentară din Bucureşti le-am urmat după un timp, ca să se încadreze şi fabrica noastră în sfera cu bun renume a alimentaţiei publice, adică să se încadreze într-un sistem de salarizare mai bun decât al fabricilor cu nume nefast, sistem de salarizare ce a rămas aşa până acum. Ca acest lucru să se poată realiza, a fost nevoie ca directorul să fie absolvent al acestui institut.

Acest lucru a fost atât de important, încât nimeni n-a comentat această schimbare de regim, susţinându-mă mereu mai mult. Şi aşa am ajuns printre cele mai bine văzute fabrici din ţară. Pe de altă parte, nimeni nu m-a mai lăsat să plec mai repede din acestă funcţie şi astfel am rămas ca director al fabricii până la pensionare.

Ne-au vizitat multe personalităţi şi astfel am avut mereu mulţi prieteni. Din toată ţara am primit scrisori şi cuvinte frumoase, precum şi cereri de oferte pentru vânzări şi schimburi avantajoase de ţigări, astfel încât am putut vinde o gamă variată şi bogată de ţigări, mult mai

mult decât ne-am fi aşteptat şi am obţinut un venit bun.

Economii nu am putut să fac, dar le-am dat prime şi ne-am bucurat împreună la unele festivităţi comune organizate de fabrică. Aici ne-am adunat şi am stat împreună de vorbă şi despre probleme strict personale, de acasă, ceea ce i-a pus pe gânduri pe unii dintre ei, dar la noi, în colectivul directorilor şi al şefilor de secţii s-au putut povesti cu încredere, primind un sfat înţelept şi ajutor.

Eu am fost foarte severă şi n-am îngăduit pe nimeni fără halat, ca să fie mereu proaspăt şi curat. N-am îngăduit întârzieri şi nici absenţe fără motiv bine înteme-iat şi după un timp, când s-au obişnuit aşa ne-am simţit bine. Şi aşa au muncit cu toţii bine şi s-au realizat atât de multe, încât s-au adunat mulţi bani, iar la un moment dat au primit toţi prime şi au avut mai multă încredere şi elan.

Spre sfârşitul primilor doi ani, am început să dau o mână de ajutor tinerilor căsătoriţi care nu aveau unde locui şi am construit un cămin de familişti al fabricii. I-am ajutat prin dote (bani şi alte obiecte necesare întemeierii unei familii), dar şi printr-un studiu spiritual, o biblie ce nu era prin librării şi nici nu o puteau lua altfel, deoarece bisericile încă nu aveau de vânzare.

Mai apoi, deoarece nu am avut destui candidaţi pentru toate apartamentele, s-au pus în vânzare. Şi aşa a rămas să se vândă pe rând întregul cămin, ceea ce ne-a schimbat mult, pentru că n-am mai avut studiul spiritual permanent în familii.

După definitivarea mea în postul de director, nu m-am bucurat mult timp de aceasta, căci după doi ani mi-am pierdut singurul meu copil, pe Roxana mea dragă, la vârsta fragedă de doisprezece ani, într-un mod de-a dreptul tulburător şi de necrezut.

În primul şi singurul meu copil mi-am pus toată speranţa. Printre lacrimi mă gândesc la ea şi cred că acum mulţi au înţeles de ce a murit.

Însă aici mai am ceva de spus, că eu n-am voie să mă plâng şi prin ceea ce vă povestesc să vă arăt ce aveţi mai bine de făcut. Mergeţi mereu împreună. Prin lacrimi nu se poate şti mai mult decât prin studiul spiritual biblic, al Noului Testament în special şi a celorlalte cărţi spirituale binecuvântate de Tatăl şi date nouă pe pământ. Aceasta este calea cea mai bună.

Iată ce s-a întâmplat:

Generozitatea mea m-a sfătuit să mă lipsesc de prietenele mele din copilărie şi să mă împrietenesc cu oameni simpli. Aceştia nu au de unde să ştie ce post important a avut tatăl meu şi aşa se vor purta cu mine simplu, firesc, nu adresându-se cu titulatura mea de inginer chimist doctor, ci pur şi simplu cu doamna Mariana, cum m-au numit părinţii mei de mică. Şi m-am bucurat şi m-am simţit mai bine aşa.

N-a trecut mult timp şi mi-am găsit o mulţime de prietene, aşa cum mi-am dorit. De una dintre ele m-am apropiat prea mult. Era o doamnă cu ochi mari şi frumoşi, pe care nu i-am putut privi mult timp fără să plâng, căci avea un fiu internat de mult timp, imobilizat la pat, bolnav de leuconevraxită cu sindromul Down, iar soţul era închis pentru un an. „Pentru mine nu-i delapidator” a spus ea. „El nu a putut să ne ajute pe mine şi pe fiul său. Când a fost mai mare nevoie de bani s-a descurcat şi i-ar fi putut pune înapoi până acum din soldă (era soldat), dacă ar fi

fost liber.”

N-a înţeles nimic din ce i-am spus, să nu mai urască pe cei care i-au închis soţul, pentru că prin asta îl ajută, căci el altfel nu s-ar fi oprit şi n-ar mai fi putut fi eliberat aşa repede, pentru că peste două săptămâni va fi din nou împreună cu el.

Ceea ce a înţeles ea, a fost să nu spună tare ceea ce simte şi gândeşte, ci doar să ţină în ea, să mocneas-că, pentru că numai aşa s-au putut întâmpla cele ce vă voi povesti.

N-a trecut mult timp până ce mi-am dat seama că ea avea nevoie de mine tot aşa de mult ca şi ceilalţi cunoscuţi ai ei, pe care îi vizita tot mai des. Primind bani şi alimente, ea nu a mai vrut să se ţină de un program al meu de vizite, pe care să-l respecte pentru a-mi lăsa timp să-mi fac şi eu ordine în casă, să gătesc, să spăl şi să mă ocup de fiica mea. Şi aveam şi eu serviciu, de unde veneam târziu obosită la o ora târzie, 16:00 sau chiar 18:00.

Stăteam doar mult timp de vorbă împreună privindu-ne în ochi şi luminându-ne cu câte o povaţă.

Într-o zi a spus: „Cum nu vii şi tu să stăm de vorbă în casă la mine? Că tu nu ai nevoie să stai atât de mult singură şi de aceea eu voi veni ori de câte ori ai nevoie, când văd că ai venit acasă, când poţi să stai cu mine şi nu atâta cu fetiţa ta, de parcă ai fi dădaca ei.” Eu am încercat să o las mai independentă pe fiica mea, însă ea stătea mult prea mult singură şi am fost amândouă fericite să fim împreună mai mult timp.

M-am dus să o vizitez şi eu o dată, dar mi-a fost tare greu şi am rărit vizitele ei spunând că sunt obosită după ce vin de la serviciu si că mă simt mai bine dacă dorm. M-a înţeles un timp, dar apoi s-a speriat că poate nu-i dau banii şi alimentele din fiecare săptămână, ce le-a primit până acum şi mi-a spus: „Doar o lună mai am până vine soţul meu acasă şi mă voi elibera de voi toate, să-mi văd de copilaşul meu.” Aşa a spus… tot nu m-a înţeles, decât în felul ei. Şi aşa am realizat că eu nu văd de fetiţa mea, pe care am lăsat-o acasă singură tot mai mult.

Roxana n-a înţeles de ce tot timpul „mă bat cu morile de vânt”. Mă duc la serviciu şi când mă întorc îmi iau de lucru şi acasă. Aşa spunea ea că „mă bat cu morile de vânt”, adică nu am nevoie să fac acest lucru acasă şi totuşi îl fac, în loc să mă joc şi să stau mai mult cu ea.

Ceea ce m-a pus pe gânduri a fost că această doamnă nu a înţeles nimic din ceea ce i-am explicat, că-i mai multă nevoie de a-i ajuta pe cei din fabrica mea decât pe ea, care are tot ceea ce îşi doreşte şi eu sunt alături de ea. Dar n-a înţeles şi m-a privit cu ochii în lacrimi. Şi iată că într-o după amiază nu am fost acasă pentru a sta de vorbă cu această doamnă, iar fetiţa mea nu a insistat să o invite înăuntru pentru a mă aştepta, până vin de la cumpărăturile făcute pentru ea.

A fost un moment greu din viaţa mea, când cea pe care am privit-o mai mult decât ar fi fost nevoie, mi-a blestemat fiica cu o ură de care n-am ştiut că este în stare. A urcat scările şi a strigat că va aştepta şezând acolo până când voi apărea din „plimbarea mea”.

Dar blestemul ei nu s-a împlinit precum a fost spus, ci într-un alt fel. Drumul spre casă a fost foarte greu, am avut de dus multe pachete cu alimente, pentru a o servi bine pe invitata mea. Fiica mea era nespus de sensibilă şi s-a speriat atât de tare, încât a stat la uşă plângând până am venit acasă. M-a întâmpinat printr-un strigăt, dar eu n-am înţeles ce s-a întâmplat. Apoi mi-a arătat prin gesturi că sus pe scări se afla cineva şi am mers spre cea care n-a vrut să coboare fără să fie poftită şi mi-am cerut multe scuze pentru că a aşteptat. De fapt eu n-am întârziat, căci punctualitatea era pentru mine primul lucru, ci ea a sosit cu o oră mai devreme decât am stabilit. Dar ea n-a înţeles că eu nu o pot primi mai repede şi s-a scuzat că nu a privit bine la ceas şi nu a intrat să o cunoască mai bine pe fetiţa mea.

Fiica mea era schimbată la faţă, pentru că a stat mult în picioare, nemişcată, aşteptându-mă în uşa între-deschisă şi a vrut să stea cu noi, dar nu a mai putut pentru că se simţea rău. Îi era greaţă şi s-a culcat puţin până am stat noi de vorbă. Dar nu a mai putut să se ridice din pat şi a zăcut aşa fără vlagă şi după ce a plecat vizitatoarea mea.

„Eu nu mai pun piciorul la tine în casă” a spus ea la despărţire, „că n-ai lăsat-o pe fiica ta să o cunosc”.

Ea m-a servit şi pe mine cu un cuvânt greu de blestem, pe care nu-l pot spune pentru a nu se repeta cu nimeni aşa ceva.

Şi deodată am înţeles că nu voi mai avea nevoie de o astfel de experienţă şi am înţeles ceea ce n-am ştiut până atunci, că este necesar să te apropii de un om prin stimă şi iubire de Dumnezeu, prin acelaşi crez de a servi binele.

Zâmbind, am chemat un doctor pentru Roxana, cre-

zând că este ceva trecător. Doctorul şi-a dat seama ce este de făcut, dar n-a ştiut să-mi spună mai mult decât să o îmbrăţişez şi s-o pun cât mai repede pe picioare, căci ea nu are nimic altceva decât o mare sperietură, iar febra îi va trece repede şi în curând îşi va reveni. Mi-a prescris un suc de struguraşi de grădină pe care-i numim coacă-ze, care să fie permanent lângă ea.

Nu am găsit coacăze imediat, ci după o zi de căutări în disperare şi am făcut ce a spus medicul. Ştiam că se folosesc pentru oboseală, surmenaj şi alte aseme-nea indispoziţii. Aşa că am stat cu ea o noapte şi o zi şi am dormit pe marginea scaunului. Dar a doua noapte ea n-a mai răspuns la mângâieri şi am strigat-o pe nume, apoi am scuturat-o încet să se trezească, pentru a o lua în braţe. Deodată am privit-o mai bine şi nu pot să vă spun ce am simţit când m-a privit cu ochii ei minunaţi strigând pentru ultima oară „Mama!”. Am prins-o în braţe şi am strâns-o la piept să o încălzesc ca să-şi revină din nou, ca în noaptea cealaltă, când am pus-o la timp pe picioare şi şi-a revenit.

Acum n-a mai putut sta drept şi a căzut pe mine fără suflare. I-am făcut frecţie şi respiraţie, cum am ştiut eu mai bine, m-a mai privit încă o dată şi a închis ochii pe veci. La pieptul meu am ţinut-o până s-a răcit de tot şi am înţeles că nu mai este vie.

Blestemul spus cu gând greu s-a împlinit. Aşa mi-a fost dat să nu o uit, dar să o iert pe cea care mi-a provo-cat cea mai grea dintre multele mele încercări. Şi n-am bănuit că ea m-a urât în sinea ei şi n-am înţeles de ce. Dar acum ştiu. Motivul este indiferenţa mea de a o schimba într-o doamnă ştiutoare de carte cum sunt eu şi a o învăţa să scrie şi să citească, pentru că ea a fost analfabetă din naştere.

Cum a rămas analfabetă, acest lucru se ştie, căci ea din naştere a avut deficienţă de intelect, sindromul cel mai greu de recuperat pe care-l numim Down sau Mongoloid, cu incapacitate de a învăţa vreo literă chiar dacă a absolvit şcoala ajutătoare de 8 clase. Ea a avut nevoie mai mult decât o şcoală specială şi n-a înţeles nimeni până atunci cum se poate schimba sindromul Down în normalitate. Acest lucru se poate mai mult acum prin studiul biblic, al evangheliilor şi de acum mai mult prin Iisus şi Sfânta sa Mamă Maria, adică a Familiei Sfinte, printr-o biserică. Aceste lucru nu s-a putut face pe atunci.

Ea nu a înţeles că nu ştie să scrie şi să citească din cauza ei însăşi, învinuind şi blestemând profesorii că n-au avut răbdare cu copiii ce au fost daţi la orfelinat de părinţii săraci, pentru ca după absolvirea unei şcoli speciale să-i ia la lucru împreună cu ei. Marea majoritate aşa a făcut, dar au fost şi copii ce au luat drumul străzii, au cerşit şi s-au pierdut în mulţimea de copii ai străzii fără căpătâi, pe care nu-i puteam vedea adunaţi în şcolile de corecţie, care s-au transformat acum în instituţii de reeducare.

Acum copiii din şcolile speciale învaţă mai departe şi le este asigurat şi un loc potrivit de muncă, sau dacă au nevoi speciale se instituţionalizează, adică se înca-drează într-un cămin. Aşa a fost cazul acestei doamne care nu a putut fi încadrată în nici o muncă, pentru că avea de mică o deficienţă a degetelor de la mâini şi dacă nu i s-ar fi văzut pe chip, nu s-ar fi crezut că are o mare rămânere în urmă a dezvoltării mentale, deoarece în societate s-a „descurcat” foarte uşor, pentru că avea imprimat de mică un anume fel de a se purta cu oamenii.

Aşa am înţeles ce înseamnă o dragoste mare ce n-a fost îndreptată către Dumnezeu şi pe care n-o poţi opri la început fără să te sperii că „te vei lua de mână cu lupii”, aşa se spune în popor despre un asemenea caz. Este necesar ca şcolarizarea adecvată a copilului străzii să devină mult mai importantă.

După un timp, această doamnă a încercat să vină la mine ca să mă mai vadă o dată şi a fost surprinsă să vadă ce mulţi oameni aşteptau la rând pe scări şi în curte, ca să ajungă să-mi vorbească. Acest lucru mi l-a spus când a ajuns şi ea la rând. Mai întâi n-a înţeles nimic de la oameni, apoi s-a aşezat la rând şi a văzut ce este cu mine, cine am devenit. Şi a vrut să mă vadă, acum când toţi primeau de la Tatăl prin Iisus şi Maica Sa Sfântă, Cuvântul Sfânt.

Dar această doamnă a avut un ajutor spiritual înalt printr-una din bisericile noi, unde s-a smerit şi printr-un preot al ei a învăţat ce înseamnă primirea în inimă a lui Iisus. De această treaptă a avut ea nevoie mai întâi. Şi astfel a înţeles, că are nevoie să mă mai vadă şi să-mi ceară scuze, cum spunea ea, pentru cele ce s-au întâm-plat din cauza ei, fiindcă în orbirea ei mi-a blestemat fiica. Aşa a învăţat prin evanghelizare, că este orb fiecare om ce încă nu l-a primit în inimă pe Iisus. Şi abia acum am înţeles de ce a stat atât de puţin la mine ultima dată şi s-a ridicat, cu toate că n-ar fi vrut şi a plecat repede: pentru că a fost condusă de Iisus, care o ajuta să-l poată primi şi ea în inimă.

A stat în genunchi aplecată spre pământ, cu lacrimi adevărate în ochi, iar la plecare m-a îmbrăţişat şi a spus: „Iertaţi-mă vă rog, iubita mea soră prin Iisus.” M-a crezut şi a stat să audă ce-i va spune ei Iisus, care i-a transmis: „N-ai nevoie să mă mai vezi aici de acum. Dar eu îţi dau copilul vindecat.” Şi aşa a fost. Ea s-a mai aşezat o dată în genunchi şi i-a mulţumit Domnului Iisus şi a rămas în biserica ei, cu multă iubire de Dumnezeu.

Prin acest exemplu dureros, se poate înţelege că printr-o educaţie bazată pe iubire de Dumnezeu, este posibilă oprirea unor sentimente exagerate, fără discernământ, de iubire şi de ură, de care sunt capabili aceşti oameni încă din copilărie.

Aici nu este ceva foarte greu de înţeles, cum de mai rămânem pe această cale grea, prin acest comporta-ment de a înjura şi a sta la distanţă de cei dragi. Şi numai a înjura, ci şi a blestema, este aceeaşi cale grea pe care o au mulţi încă, cu toate că se cunosc atât de multe lucruri din ştiinţă, din biologie şi chimie în mod special.

Acest lucru este posibil să înţelegem acum prin studiul biogeneticii, prin care înţelegem rolul nucleonilor, nuclee mici conţinute în celulă, cu rol deosebit în regene-rarea şi formarea de noi nuclee, atunci când se pierde nucleul principal prin negativism şi strigăte deosebit de mizerabile la adresa Tatălui Sfânt. Atunci se înmulţesc atomii gram negativi generatori de boală şi handicapuri, ce se stabilesc mai întâi în cap, atunci când inima nu-i mai luminează pentru a-şi reveni prin schimbarea în atomi gram pozitivi. Atomii gram pozitivi având nucleu, sunt radianţi. De fapt cuvântul nucleu denumeşte deja o formaţiune de intimitate şi serveşte iubire multă, adică ra-

diaţii pozitive numite mensonice.

Din nervii pe care îi avem când ne enervăm şi înjurăm sau blestemăm un om sau un grup de oameni, emană şi se transmit nişte gânduri neobişnuit de oprite de Dumnezeu.

Este bine dacă oamenii se pot stăpâni şi reţine aceste gânduri, dar nu pentru a le „mocni”, ci pentru a le gândi şi a discerne răul de bine. Acest comportament înseamnă să-l ai pe Iisus în inimă. Şi nu numai aceasta, ci şi a explica modul în care ne ajută Iisus să înţelegem că este binele dat de Tatăl prin El, Fiul şi nu al omului care nu-l are încă în inimă. Acest bine este servit greu şi nu este dat cu dragoste de Dumnezeu.

După ce mi-am îngropat fetiţa, pe Roxana mea dragă, am simţit o mare singurătate. Peste tot mi-am găsit prietene, dar nici una nu a înţeles să mă ia mai aproape de ea. Şi simţeam acest lucru, chiar dacă nu imediat.

Nu mi-a fost greu un timp să stau singură, deoarece m-am gândit mereu la Roxana şi nu ştiam exact cum trece timpul. Cum nu am mai avut pe nimeni, m-am izolat de privirile oamenilor, dar nu şi de cei din fabrica unde am avut nevoie să-mi continui munca. După ce mi-am dat seama de aceasta, m-am dus la fabrică. Aici am văzut ce mulţi prieteni adevăraţi am. M-am bucurat să stau între oamenii mei din fabrică, dar şi ei s-au bucurat că m-am reîntors printre ei, la activitatea mea. Şi m-au numit mama fabricii lor. Am stat mult în mijlocul lor, m-au îmbrăţişat şi m-au luat des în familiile lor, căci spuneau că şi eu am nevoie să văd cum se face o prăjitu-

tură, nu numai ţigările din foi.

Când m-am îmbrăţişat cu copiii din fabrică, nu vă pot spune cât de multă schimbare pozitivă a produs în mine gingăşia şi prospeţimea lor. Aceasta este o îmbrăţi-şare divină prin Copilaşul Sfânt Iisus şi este prima dată un flux înnoitor şi regenerator de ambele părţi, ca apoi să se schimbe în bine stările de proastă dispoziţie şi alte stări avute înainte.

Mi-am şters lacrimile, căci numai o mamă poate să plângă cum mi-a fost dat să plâng eu. După un timp n-am mai plâns şi m-am uitat după copiii mei din fabrică, pe care nu i-am mai văzut atât de buni ca acum. Mi-am dat seama ce au vrut punându-mă în fruntea a tot ceea ce este activitate în fabrică şi numindu-mă „mama” fabricii lor, să nu-mi mai lipsească atât de mult Roxana mea, având atât de mulţi copii şi multă muncă de făcut.

După ce mi-am revenit din durere şi n-a fost uşor, n-am mai vrut să o las pe mama în Botoşani şi am adus-o acasă, pentru că ea se simţea bine şi nu am vrut să o ştiu la distanţă. După ce mama s-a întors acasă, am fost primită cu dragoste pretutindeni. Peste tot mi-am găsit prieteni, aceasta pentru că eu nu mai eram singură.

Deseori m-am gândit ce frumos este să ai o familie şi cât de fericiţi am fost noi trei, cu soţul şi fetiţa noastră, cei care ne-am iubit atât de mult încât n-am vrut să ne mai despărţim vreodată. Am plâns mult din cauza acestei despărţiri dată de soartă. Deseori mi-a fost greu să mă gândesc să rămân singură şi să nu mă recăsătoresc şi m-am dat la o parte de la o prietenie cu un soţ bun, ce mi-ar fi putut fi un coleg de serviciu, pentru că mi-a fost gândul mereu la a nu mă mai căsători.

După un an de stat în cumpănă, în care am muncit, m-am hotărât să-mi refac viaţa şi am acceptat să mă căsătoresc cu un om nobil, cu un an mai în vârstă decât mine şi pe care l-am tot respins până atunci, Aurel Ieremia, pe care şi mama l-a plăcut şi care se simţea şi el singur. Şi aveam amândoi o vârstă când ai nevoie să fii cu cineva.

Prin fizic nu se mai lăuda nimeni, dar m-a cucerit prin sufletul şi spiritul înalt acest bun şi blând bărbat, judecător la Curtea de Apel a Tribunalului din Timişoara. L-am cunoscut într-un cerc de prieteni noi şi i-am plăcut de la început. M-a privit mult timp şi am surprins privirea sa, mai luminoasă ca a oricui. M-a îmbrăţişat în lumina inimii sale, îndurerate de un deces în familia sa, a soţiei, pentru că doar atâta a avut. A înţeles că şi eu am nevoie de a mă destăinui de greul meu.

Despre fetiţa mea s-a vorbit mult şi pot spune că el mi-a făcut curte, discutând despre ea. Am înţeles că simţea o mare durere, ceea ce m-a ajutat să-l înţeleg că n-a putut avea copii, deoarece soţia lui a decedat atunci când a născut. De aceea a suferit mult şi el pentru Roxana mea.

Atât de bine ne simţeam, încât niciunul nu ne-am dorit altceva decât să rămânem împreună.

Mama a înţeles şi a vrut şi ea să am din nou o familie, să mă recăsătoresc, pentru că n-a vrut să mă lase de tot singură, când nu va mai fi. Cu acordul mamei mele, la aproape un an de la moartea ei, ne-am căsătorit într-una din cele mai frumoase biserici din ţară, marea Catedrală Ortodoxă din centrul oraşului Timişoara.

Soţul meu m-a reaşezat într-un cerc de vechi prie-

teni de-ai lui, majoritatea oameni ai legii, cu totul şi cu totul altfel decât cei din cercul meu, ingineri chimişti şi de alt fel, pe care i-am cunoscut eu până acum. Şi am primit şi mai multă lumină printr-un studiu al său despre tinerii delicvenţi, majori sau nu, pe care i-a privit din punct de vedere al Sinelui, adică al apropierii lor de Dumnezeu, într-o activitate productivă într-un alt loc de muncă decât cel pe care l-au avut înaintea detenţiei, sau într-o activitate şcolară la o altă şcoală, dacă erau elevi.

Acest lucru m-a apropiat şi mai mult de el şi nu vă pot spune cât l-am admirat.

Cu o mare autoritate a stat în cercul său, destoini-cia sa a fost atât de bine văzută încât a fost primul între toţi, pentru că el era cel care-i ajuta pe toţi  şi nu a stat pe gânduri de câte ori a trebuit să-şi ajute colegii, în orice situaţie când aveau nevoie. Şi am înţeles că a fi destoinic înseamnă a munci cu dragoste şi competenţă.

Dar nu o dată mi-au dat lacrimile văzând cât de mult se străduieşte prin aceasta să se apropie de Dumnezeu. Mă vedea şi pe mine că lucrez mult, dar nu mă întreba de ce stau în plus, căci munca era la noi pe primul plan.

În fabrică n-a venit mult timp, însă ştia că am devenit director şi aveam o activitate de colaborare cu întregul colectiv şi m-a privit binevoitor. Eram prima în fabrică, la ora 08:00, iar el, care avea atât de multă muncă la tribunal, îşi găsea timp să mă conducă în fiecare zi.

Peste zi ne vedeam din când în când, dar seara cinam împreună, apoi povesteam fiecare ce am făcut, cum ne-a mers şi ne ajutam să găsim soluţii potrivite fiecărui loc de muncă. Între noi a fost o colaborare strânsă şi-mi place să-mi aduc aminte cât de mult m-a ajutat şi pe mine. Era un om ordonat şi drept, acest lucru l-a ajutat mereu în munca sa.

Cultura sa a fost atât de vastă şi în cercul său a privit pe fiecare om ca fratele său prin Iisus, dar mai greu încercat şi îi ajuta cu înţelepciune în instanţă, să depăşească orice gând de necredinţă ce l-a adus în greu. Nu a fost nicicând artificial şi se adresa cu căldură celui care urma să fie judecat, iar încrederea sa n-a avut de suferit.

Vizibilitatea, aceasta a fost la el primul lucru: „Nu înţeleg de eşti aşa de convins că este bine aşa cum spui dumneata? Şi fă-mă să înţeleg ce gând ai pentru cel care te-a adus aici să fii judecat” a spus mereu omului din faţa sa.

Această metodă a rămas şi astăzi în tribunale. Se zvonea că i s-a acordat mare încredere şi urma să i se ofere un post în minister, de care însă nu avut parte.

Patru ani am stat împreună, apoi el s-a stins. Prea mult timp a stat într-o suferinţă pe care n-a arătat-o nimănui şi nu a mai putut suporta durerea ce o simţea uneori, apoi tot mai des. Şi deodată nu am mai privit lumina în ochii soţului meu, ci teama de a nu mă speria cu ceva şi am ştiut că are nevoie să se destăinuie. El mi-a arătat un certificat de analize medicale, prin care am aflat că avea cancer la colon.

După ce mi-am revenit din şoc, pentru că şi eu m-am simţit lovită de această veste, m-am îndreptat spre rugăciune şi ne-am rugat împreună pentru a afla calea de vindecare a soţului meu. Mi-am dat seama că are nevoie să fie operat, pentru că ştiam cât de mult suferă şi cât se străduieşte să nu-şi arate suferinţa, pentru a fi privit la fel de toţi colegii. Şi chiar şi de mine, pentru că eu abia atunci am aflat că este bolnav.

Din acel moment eu m-am fortificat şi am început să mă preocup pentru a fi salvat. O voinţă mare m-a dus la un chirurg, pentru a-l întreba ce-i de făcut pentru a-mi păstra soţul în viaţă. Şi n-am făcut un lucru bun, pentru că am mers pe altă cale decât cea spirituală.

„Este o operaţie grea” a spus el. „Şi nu ştiu dacă mai pot să-l reanimez, pentru că eu ştiu că acest fel de cancer la colon, nu se poate opera cu orice fel de anestezie; fiind un cancer malign, operabil doar o singură dată, este nevoie de un anestezic care să nu-l adoarmă de tot şi el este pe jumătate viu. Dar nu va putea suporta, fiindcă este o durere atât de mare încât se poate muri din cauza ei. Eu nu ştiu dacă îl mai putem reanima.”

Am înţeles că el m-a sfătuit prin aceasta să nu mă mai duc la doctori şi să am încredere că nu are nevoie de aşa ceva, ci doar de a fi mai mult timp cu familia sa.

Soţul meu mi s-a destăinuit că el simte că de fapt nu este bolnav şi că are nevoie de un concediu, să stea acasă cu mine să-şi revină din şoc şi din câte s-au spus.

N-am dat importanţă celor spuse de el şi de doctor, pentru că n-am ştiut că este aceasta adevărata cale şi am insistat să se interneze la un medic oncolog bun, că acest lucru contează ca să-i reuşească operaţia. Un medic oncolog bun am găsit, dar el a spus: „Operaţie de cancer la colon nu s-a făcut de mult, dar te voi opera cu multă atenţie şi ai să stai mult timp în poziţia de a nu te putea mişca. Însă cu medicaţie se poate grăbi însănătoşirea din această boală.” Iar mie mi-a spus: „Pentru că aveţi cunoştinţe despre anestezice ce părere aveţi, care anestezic poate fi mai bun?”

Cunoştinţe despre anestezice am într-adevăr, însă nu şi cunoaşterea întrebuinţării lor. Aşa că m-am grăbit să mă documentez şi în această privinţă. În cărţile mele de medicină n-am găsit aşa ceva, iar soţul meu nu putea aştepta mult timp, trebuia operat. M-am adresat anesteziştilor din spitalul mare al Timişoarei, n-am vrut să mă fac de râs în faţa unui doctor. Şi am aflat despre tot ce se poate afla, fără a şti din cărţi. Acest lucru n-a fost bine privit de doctorul care l-a avut în grijă, pentru că el m-a sfătuit să nu-l mai operez şi să găsesc o altă cale.

Mie mi-a fost greu să cred că este mai bine să fac ceea ce spune el şi am regretat cu plânsul cel mai adânc din inima mea. De-a dreptul uimitor cât de mult putem crede că este bine ceea ce ni se pare nouă că va fi bine, dar nu ştim cum este bine cu adevărat. Nu m-am putut gândi decât la reuşita operaţiei sale şi nu mi-a trecut prin gând nici o clipă să nu o facă. Am avut conştiinţa grea doar după ce nu a mai putut fi reanimat după operaţia grea, pe care a suportat-o cu multă credinţă în Dumnezeu şi s-a rugat în timpul operaţiei încet, mai mult şoptit şi a murit rugându-se pentru mine, iubita lui soţie şi pentru toţi colegii lui de serviciu din tribunal.

Încet m-am întors spre el şi mi s-a părut că mă cheamă. Doar o dată m-a mai privit şi s-a stins în braţele mele. Pe mine m-au dat la o parte şi au încercat să-l reanimeze, dar zădarnică le-a fost truda…

M-am oprit din plâns şi încet am început să mă rog. Despre decesul lui s-a scris mult în ziar.

AŞA AM DEVENIT

MAMA VOASTRĂ SPIRITUALĂ, VIAN

Acest cuvânt de sinceritate voită

este darul meu pentru cei ce au urmat

o cale înaltă de servire a lucrării sfinte „Lumina iubirii”.

Pentru cei ce servesc acum

şi pentru cei ce vor urma în curând.

Am nevoie să vă spun ce s-a întâmplat cu mine, cum de am putut auzi Cuvântul Sfânt al Tatălui prin Iisus şi cum am început să fac vindecări pentru alţi oameni din jur şi de pretutindeni din ţară şi de pe alte meleaguri.

Împrejurările în care s-a întâmplat acest lucru n-au fost obişnuite, dar eu ştiu că este uşor când vă voi explica pe îndelete.

După ce am pierdut şi ultimul membru al familei mele, pe soţul meu Aurel, am căzut într-o depresie de care nu vreau să-mi aduc aminte. Unul după altul s-au stins toţi cei dragi ai mei. M-am supus Voinţei Divine şi am strigat: „Doamne, nu mai am pe cine iubi!” Iar o voce în cap şi în ureche mi-a răspuns: „Iubeşte-l pe Iisus.” Apoi s-a făcut linişte în inima mea.

„Încă n-am voie să-ţi spun ce ai de făcut” mi-a spus mie din nou cineva.

„Cine să fie” mi-am zis şi am crezut că am înnebu-nit de durere. Dar curând am înţeles că nu este aşa, căci mă simt la fel de bine ca fiecare şi vorbesc la fel ca până acum.

După un timp m-am uitat în jur, dar n-am văzut pe nimeni şi am înţeles că este o iluzie auditivă. Apoi m-am liniştit şi n-am mai gîndit nimic, ca să mă calmez. De tot n-am putut căci mi-a bătut inima şi atât de mult m-am speriat când am înţeles că este cineva în jurul meu cu care pot vorbi şi pe care-l pot înţelege, care-mi răspunde.

Cu lacrimi în ochi am îngenunchiat şi m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să ştiu pe cine aud. Şi am primit răspunsul: „Prin mintea ta îţi vorbesc Eu, Iisus, Tatăl tău şi Dumnezeu.”

Un timp n-am mai mers în fabrică, am stat să-mi revin şi am primit concediu de boală.

M-am simţit bine să nu fiu singură şi au venit două prietene din copilărie să mă ajute şi să mă învioreze, cum au spus ele. Şi au venit pe rând, cu lumina iubirii în ochi, în câte o zi fiecare, pentru că n-au vrut să mă lase singură. Uneori dormeau la mine şi nu mă lăsau să am coşmaruri.

Într-o zi le-am spus: „Trebuie să vă spun ce minunate sunteţi!” Şi mi-a fost mai bine.

Printr-un cadou ce l-am primit de la ele, o carte cu piesa pentru pian de W. A. Mozart, mi-am adus aminte de piesele mele de pian din copilărie şi m-am mai întremat repetându-le încet în gând. M-am transpus în copilărie mai mult privindu-mi fotografiile şi mi-am dat seama că nu pot fi altfel nici acum şi mi-am revenit încet spre maturitate, cu gândul la Dumnezeu.

Prietenele mele au stat cu mine până m-am înzdrăvenit, apoi au venit mai rar. Şi n-au spus nicicând că le este greu să-mi „ţină de urât”, adică să mă ajute la toate: să mă ia la piaţă cu ele, să gătim împreună (mai mult ele) şi să ne simţim bine cu muzică bună.

Şi eu m-am străduit să le ajut cât am putut de mult, după un timp când mi-am revenit. Dar ele nu m-au părăsit nici mai târziu, ca să nu mă simt singură şi am format un cerc de prietene, care ne întâlneam din când în când şi prin discuţiile pe baza citirii bibliei ne-am apropiat sufleteşte tot mai mult.

M-am pregătit mai bine să cunosc biblia şi citind-o cu mai multă atenţie, mi-am reamintit-o şi am înţeles că am nevoie să mă întorc spre lucrul meu din fabrică. M-am reîntors la fabrică şi mi-am revenit şi mai mult.

„La deal este mai greu decât la vale” mi-a spus odată unul dintre muncitori. Am înţeles că trebuie să-mi revin, să mă privesc mai mult în ochii lor şi să mă apuc de lucru aşa cum ştiu ei că pot. M-am întors şi spre tinerii cei mai buni pe care-i aveam acum alături de mine mai mult.

Şi am învăţat că a-l iubi pe Iisus înseamnă acum să mă bucur de muncă cu oamenii buni din fabrica mea, cu fraţii mei prin Iisus. Să nu mă mai uit atât de mult la mine, ci mai mult la ei. Şi mi-am revenit prin iubirea înaltă faţă de Dumnezeu şi de fraţii mei prin Iisus.

Eu m-am schimbat mult. M-am dus la biserică şi am ţinut mult post, am stat mereu mai mult în rugăciune, pentru sărmani şi pentru toţi copiii mei din fabrică.

Printr-un studiu spiritual înalt, am aflat ce se poate înţelege prin rugăciune. Sunt cuvinte cu putere mare de vindecare, prin legătura ce o creează cu Dumnezeu Sfânta Treime.

Acest lucru este simplu de făcut pentru mulţimea de oameni cu lucrări ne-UI. Acest UI înseamnă iubire spirituală, adică sfântă.

Când omul nu se roagă suficient şi se gândeşte mai mult la lumea materială şi nu suficient la cele sfinte, el poate fi agresat de spiritul luciferic şi se va imprima în gândul său voinţa seducătorului, care începe cu ispitirea sa şi iluzionarea înspre o cale grea de nelumină. Însă nelumină nu înseamnă numai atât, ci şi ne-voinţa de a şti, adică de a învăţa să crezi mai mult sau mai puţin în Dumnezeu.

Am început să-mi lămuresc anumite lucruri neînţe-lese de mine până acum, de ce am rămas singură fără familie şi ce a însemnat calea grea pe care am mers până acum. Dar ea este calea grea pe care au mers mulţi şi nu se va mai repeta cu atât de mulţi oameni, dacă vor şti ce au de făcut pentru a sta în lumina iubirii. Aşa mi-a spus mie Iisus.

„Aşa vei înţelege ce ai şi tu de făcut” mi-a spus în mintea mea Iisus, „Să stai la o parte de greu printr-o cale înaltă, prin luminarea cu o putere mare a Mea, cu raza albă a luminii iubirii, un laser din timpul când am fost în Nazaret” a spus Iisus şi m-am simţit încărcată cu o energie mare din interior spre exterior.

„N-avem voie să o ţinem degeaba” mi-a mai vorbit Iisus, „Ci să o folosim spre binele celor mulţi şi buni, care sunt încărcaţi cu o mantie de energie neagră, cu o cruce greu de dus.”

Eu ştiu că este Dumnezeu Tatăl prin Fiul Său Iisus, Cel ce mi-a vorbit, deoarece au fost vindecaţi mulţi oameni din fabrică, precum şi alţi cunoscuţi de-ai lor ce au venit cu ei să fie ajutaţi prin mine, cea care am fost binecuvântată cu putere de vindecare şi auz interior, clarauz. Eu ştiu că acest lucru se poate face de cel care este ales pentru această înaltă şi sfântă lucrare. Prin lucrări înalte au fost vindecate multe boli şi mulţi oameni au fost eliberaţi de spirite neluminoase.

Originalitatea mea nu a fost descoperită decât după un timp, iar aceasta pe baza unor vindecări spotane ce nu au fost conştientizate nici de mine şi nici de cei care au fost vindecaţi. Dar ne-am dat seama că de fiecare dată când ne vedeam şi stăteam de vorbă se simţeau mai bine şi erau mai calmi, cu spor de muncă, fără a mai avea dureri. Acest lucru s-a observat după un timp, la controlul medical ce se făcea periodic în fabrică.

Medicul care a făcut controlul a rămas surprins de faptul că la unii pacienţi boala nu a evoluat, ci a stagnat, iar alţii n-au mai avut bolile de care au suferit atât de mult. El a constatat că un muncitor care a suferit mult timp de inimă, n-a mai avut nimic, iar alţi doi cu ocluzii intestinale, stăteau zâmbind şi fără vreun simptom care să dea indiciul vreunei boli, pentru că nu o mai aveau. Alături de aceştia, printre muncitori se aflau şi tineri cu luxaţii grave, care s-au rezolvat fără a mai avea nevoie de a merge la medic.

Şi astfel am înţeles că aceasta-i raza albă a luminii iubirii, laserul pe care-l am de la Iisus, cu care se tratează fiecare om. Însă pentru a se putea vindeca, este nevoie să aibă credinţă şi iubire de Dumnezeu şi să se roage.

„N-am mai văzut aşa ceva” a spus doctorul şi a stat de vorbă cu oamenii, dacă nu cumva s-au tratat în particular. Dar ei au negat acest lucru şi instinctiv s-au gândit la mine, pentru că eu nu am avut nevoie să mă ascund. Stăteam la o parte şi-i priveam şi ei se vindecau doar privindu-i, dar mult mai mulţi când stăteam de vorbă.

„Este vindecătoare cu bioenergie” a spus cineva privindu-mă de la distanţă, pe când mergeam prin fabrică şi a spus cât de mult a suferit cu inima, iar acum nu se mai era la fel boala sa. „Asta de când am fost privit de directoarea mea odată în dreptul pieptului şi am simţit valuri de furnicături pe unde mă privea.”

„O vindecare mare am avut şi eu”, a spus un altul, apoi un altul dintre ei.

Prin discuţii cu mine au aflat că eu nu vindec nevoile omului, ci sufletele lor care s-au calmat de stres şi îngrijorări şi s-au îndreptat cu gândul la Dumnezeu, prin cuvintele ce le-am purtat cu ei, prin rugăciuni, prin cititul din cartea sfântă Noul Testament şi prin mersul la biserică.

Citirea cărţii sfinte se face în felul următor: se citeşte din acelaşi loc de mai multe ori, până se înţelege mai bine decât după prima citire şi se corelează fragmentele între ele, completându-se reciproc.

„Eu n-am să mă mai las de această carte”, a spus o tânără, bucuroasă de vindecarea ei şi a unicului ei copil, care s-a simţit bine prin mama lui. Fetiţa nu a mai plâns când am citit în faţa ei Cuvântul Sfânt din Noul Testament şi a stat aşa în linişte şi a adormit, iar când s-a trezit n-a mai avut febră, s-a simţit mai bine, a mâncat cu poftă şi a început să se joace. „De atunci fetiţa mea este tot aşa sănătoasă şi vioaie. Cartea am cumpărat-o de la biserică şi am înţeles că mai sunt de vânzare pentru cine vrea.”

Medicul nu a fost suspicios, deoarece şi el era mai mult decât credincios şi a recomandat tuturor citirea cărţilor sfinte, a bibliei, din care în mod special Noul Testament. Acest medic nu a fost suspicios, dar celălalt medic care l-a asistat nu m-a privit bine. Aceasta până într-o zi după pensionarea mea, când s-a prezentat la mine acasă cu hernie de disc şi nu vroia să fie operat. Astfel el a înţeles prin vindecarea sa, ce a fost şi cu ceilalţi oameni din fabrică. Prin credinţa sa s-a vindecat şi el.

Credincioşii cei mai mulţi au fost oamenii simpli, ce n-au avut mintea ocupată cu ideile unor scriitori ne-UI şi au primit imediat în ei Cuvântul Sfânt şi l-au urmat, fiind vindecaţi pe loc. Unii dintre ei însă, au venit de mai multe ori, până au înţeles Cuvântul Tatălui prin Fiul Său Iisus.

Originalitatea mea n-a rămas nedescoperită, până la urmă. Şi pentru că acest lucru a fost un factor de progres, pentru că toţi au muncit cu râvnă, am fost privită cu dragoste şi respect de toţi.

Minuni n-am avut ca aceasta: când un muncitor din fabrică s-a electrocutat şi m-au chemat să-l văd, eu n-am făcut altceva decât să-l privesc şi să-l îmbrac în lumina iubirii peste tot corpul. Dar persoanele din jur au simţit o uşoară electrocutare (furnicături), în timp ce mă priveau. După un timp acest om a fost dus cu salvarea la spital, unde s-au mirat că nu arată ca un om electrocutat şi nu a avut nevoie de resuscitări, iar analizele sale au dovedit că are o sănătate normală şi l-au trimis înapoi.

Din acest moment eu am fost privită ca având bioenergie. Deoarece nu s-a putut înţelege mai mult atunci, i-am lăsat să creadă aşa.

Sărbătoare era între noi, când îi vedeam pe cât mai mulţi vindecaţi. Dintre aceştia au rămas în grup câteva doamne cu suflet mare. Propriul meu copil nu a primit atâta ajutor cât le-am putut da acestor copii ai mei din fabrică. M-am simţit bine cu ei, dar n-am putut să dau la o parte atât de mult greul, din cei maturi.

Mult timp m-am străduit să-mi dau seama ce este cu greul din om şi am ştiut doar când am privit cum iese din el. Prin minte am privit. M-am simţit cuprinsă de un nor de oboseală şi stres şi printre lacrimi am privit la cel ce sta în faţa mea, care s-a luminat la faţă şi a zâmbit fericit că a scăpat de boală. El a simţit că a scăpat şi a venit să mă îmbrăţişeze, mulţumind din inimă lui Dumnezeu care l-a eliberat de greul său, iar eu m-am simţit din nou bine.

O cale binecuvântată de a rămâne sănătoşi este prin îmbraţişarea dint tot sufletul, cu rugăciuni înalte şi mulţumiri îndreptate spre Dumnezeu. Mult mai mulţi vindecaţi au mulţumit lui Dumnezeu prin ochii strălucind de iubire şi recunoştinţă, prin care am simţit şi eu căldura sufletului lor şi din nou mă simţeam bine.

Dar acum ştiu că această cale grea de a fi bolnav este servită de un spirit neluminos, acel suflet animal ce se află în fiecare om şi care l-a ajutat până la un moment dat să se menţină într-o stare de semitrezire, adică fără multe probleme psihice, însă cu boli şi suferinţe multe.

O mare putere de vindecare este dată prin rugăciunea spusă la biserică cu gândul puternic îndreptat spre înalt, adică spre Maica Sfântă şi Iisus, Fiul Tatălui cel Mare şi Sfânt, prin care-L vedem pe Tatăl. Aceasta este calea de a ne schimba, prin dragoste de Dumnezeu

şi devenind oameni noi, binecuvântaţi cu spirit înalt divin.

Într-o zi am aflat din cartea Helenei Petrovna Blavatsky „Doctrina secretă”, că nici un om care ştie că este bolnav, n-are altceva decât un cuvânt greu pus de cineva în capul său, de un om care nu ştie că a făcut rău, chiar fără intenţie, dar care l-a privat de la a mai crede că este sănătos. Dar nimeni nu ştie ce a însemnat pentru mine acest lucru aflat acum, după ce am pierdut atâţia oameni dragi.

Un exemplu poate fi şi ce s-a întâmplat cu mama mea, când s-a crezul bolnavă de cancer la sân şi a stat departe de noi toţi, chiar şi de tata, pentru a nu ne îmbolnăvi. Mama m-a impresionat că nu vroia să facă rău nimănui, chiar şi de tata a stat la distanţă şi l-a mutat singur într-o altă cameră pentru a nu-l infecta cu boala ei, aşa se simţea în siguranţă. Ea nu era bolnavă, dar aşa a înţeles ea din cele spuse, pentru că nu s-a uitat pe reţeta dată de doctorul ei.

Mai târziu, am vrut să ştiu ce are şi făcându-i analizele de laborator, m-am mirat că n-avea nimic. La sâni nu era nici o urmă de peduncul canceros, precum se vede la o femeie bolnavă de această boală. Ea a stat în spital o lună, apoi n-a mai vrut să stea. Într-o lună s-a vindecat oare, sau au observat că n-a avut nimic? Medicamentele nu i-au făcut rău şi nu a fost supusă iradierii, aşa că a rămas acasă. I-am arătat reţeta ei cea veche pe care a primit-o la început, când eu eram la o vârstă la care nu o puteam ajuta şi a privit-o cu uimire, că nu a citit bine ceea ce era scris, că nu avea cancer la sân.

Când mama a aflat că nu are nimic, a fost pentru

tata prea târziu, căci el s-a obişnuit să stea singur şi nu s-au mai mutat împreună.

Două lucruri nu au mai putut fi corectate: oprirea singurătăţii lor şi lipsa unui ţel comun în viaţă.

Şi am să vă mai spun încă o dată, că dacă sunteţi înconjurat de iubire, nu va continua ceea ce aţi primit printr-un cuvânt greu, denumind o boală dezvoltată în acest fel. Şi printr-un tratament simplu, ca cel naturist, pe care-l puteţi alătura tratamentului spiritual, obligatoriu, vă veţi recăpăta în curând sănătatea, care va fi mai bună acum, după ce v-aţi privit mai aproape de Tatăl Sfânt şi nu de nelumina grea. Căci Tatăl nu ne vrea bolnavi, adică încărcaţi cu nelumină şi îndreptaţi spre pământ.

De acum, acest lucru de a vă păstra lumina prin studiul înalt şi sfânt, nu mai este greu de înţeles. Şi nu numai prin studiu, ci şi prin faptele bune pe care le puteţi face oamenilor din jur, fără a vă gândi la răsplată. Aceasta este calea liniei mai înalte prin Iisus şi Preasfânta Sa Mamă Maria.

Încă mult timp am rămas director în fabrică şi n-am avut intenţia de a mă pensiona mai repede de 57 de ani, cât este posibil pentru a rămâne angajat. Şi m-am dus mult timp împreună cu ei, cu cei mai buni copii şi cu părinţii lor. M-am susţinut cu lumina din ochii lor şi am simţit căldura sufletelor noastre.

LIBERTATEA DE A FI VIAN

Second hand nu a fost la noi în ţară, decât după revoluţia din anul 1989, când s-au adus multe haine şi obiecte pe care nu le-am mai putut avea la un preţ mic din magazine şi de care aveam nevoie, nu toţi, dar mulţi.

Însă nimeni n-ar crede că aceasta s-a instituit printr-un gând greu, de a avea mult mai mult decât avem nevoie cu adevărat. Aşa cum s-a putut vedea în ţările puternic industrializate din vestul Europei mai ales, cu un surplus de produse materiale la preţuri avantajoase mici, de care nu au mai avut nevoie nici ei atât de mult şi de care s-au servit ţările cu o industrie mai puţin dezvoltată. Aşa am avut şi noi la început un ajutor material, dar şi spiritual prin biserici, care şi-au întărit influenţa benefică asupra maselor de oameni ai muncii, ce şi în perioada de dinainte de revoluţie au putut avea acces la studiul spiritual biblic în biserici.

O cale grea este această materializare prin bani mulţi şi materiale, nefolositoare atât de mult pentru suflet.

Spiritul sfânt a reaşezat studiul spiritual în faţă mai mult acum, deoarece nici un om nu se poate simţi bine fără lumina înaltă a iubirii şi numai studiul spiritual înalt ne poate ajuta să ne refacem lumina din corpul spiritual, pe care am primit-o la naştere.

Dar numai o dată o putem primi înapoi, când suntem conştienţi că avem nevoie şi dorim să o refacem prin tot ceea ce putem mai mult, prin post şi rugăciune şi prin mult mai multă strădanie de a cunoaşte adevărurile sfinte, pe care le avem date de Tatăl prin Iisus Fiul. În biblie sunt scrise, însă ele nu pot fi înţelese mai mult decât acum 2000 de ani, fără să fi absolvit o şcoală şi fără să ne fi cultivat mai mult prin alte cărţi primite în biserică, sau în librăriile specializate pentru această literatură sfântă.

Cu tineretul mi-a plăcut mai mult să fiu împreună şi am chemat la mine acasă un grup de tineri din fabrică şi am instituit un cerc de studiu spiritual, pe baza citirii Noului Testament, pentru că acum l-am putut cumpăra liberi din biserică şi ne-am putut întâlni liberi de orice îngrădiri.

Acest lucru ne-a fost dat după Revoluţie şi chiar dacă n-am mai lucrat în fabrică, ei au venit cu toţii pentru că s-au bucurat să mai fim împreună. Şi au chemat şi alţi tineri, prieteni de-ai lor, iar părinţii au aflat prin copiii lor şi au venit şi ei din când în când.

Perceptele biblice le aveam scrise în toate cărţile de studiu spiritual binecuvântat, dar ei s-au sesizat că sunt din biblie, doar când le-au întâlnit în biblia lor. Mai întâi s-a dat un exemplu şi apoi s-au priceput cu toţii să le descopere, prin analogie.

Într-un cerc de studiu spiritual nu m-am putut ocupa prea mult de ei individual, dar i-am chemat pe rând în anumite zile pentru a vorbi mai mult cu fiecare în parte şi a ne privi cu dragoste de fraţi prin Iisus. Aşa am observat ce efect de vindecare cu raza albă a luminii iubirii este prin ochii mei, pe care nu i-am mai luminat spre tristeţe, ci m-am străduit să-L servesc pe Tatăl, neoprindu-L astfel de a vindeca pe cei ce veneau tot mai mult în faţa mea.

După pensionare, m-am simţit luminată de binele meu cel mai mult, de a avea Divinitatea cu mine şi am simţit că de acum sunt condusă spre lucrul Său cel mai binecuvântat, a luminării unui grup şi apoi a unei mari mase de oameni, pentru a se studia şi a se lucra în toată ţara pentru a înmulţi lumina, diminuând astfel întunericul din mintea şi inima multor oameni.

Aşa ne-am dedicat printr-un grup de oameni noi (lucrători ai luminii iubirii), acţiunii de luminare a ţării şi apoi a Terrei.

În grup n-au fost mulţi la început. Prima dată a fost grupul de prietene, care s-a mărit treptat odată cu venirea în grup a unor oameni vindecaţi de cele mai grele boli, care au vrut să dea ajutor prin faptă şi gând înalt celor mai neluminaţi dintre oameni, ca să se stea în lumina iubirii.

M-am îmbrăcat în alb şi şi-a schimbat şi grupul îmbrăcămintea cu haine deschise la culoare, mulţi în alb. Aceasta a fost dorinţa Tatălui de a exterioriza culoarea păcii şi luminii din suflet şi prin îmbrăcăminte.

Ne-am adunat din când în când şi ne-am bucurat împreună la aceste adunări înalte de servire a luminii iubirii. Peste toată ţara şi peste întreaga lume s-au dat servituţi de serniazare cu raza albă a luminii iubirii şi am făcut studiu spiritual împreună.

Formalism nu a fost niciodată la noi. Ne-am dedicat unui studiu spiritual ştiinţific, pentru că aveam nevoie de înţelegerea clară a adevărurilor date de Tatăl prin Iisus, din Noul Testament. S-au dat cărţi şi titluri de cărţi pentru studiul cel mai binecuvântat. Ne-am servit cu lumina iubirii din cărţi şi am înţeles mult mai multe adevăruri din „Noul Testament” – „Cartea Cărţilor”, pentru că am avut din cărţi un suport spiritual înalt.

Printr-una din doamnele din grup am studiat unele cărţi care au fost aduse pentru prima oară în ţară, permise de Tatăl şi luminate cu lumina iubirii cea binecuvântată. Este vorba despre „Sutrele Yoga” de Pantajali, în traducere făcută cu multă dăruire profesională şi spirit înalt christic, de către unul din membrii grupului şi le-am prezentat la cursuri special organizate pentru această cunoaştere, prin câteva doamne cu spirit deosebit de înalt din grup. Aceasta pentru a şti ce au înţeles yoghinii secolului trecut (prin yoghini a se înţelege înţelepţi), prin lucrul de serenizare şi luminare cu lumina iubirii pe care o avem cu toţii din naştere. Însă nimeni nu s-a gândit că o putem pierde pe parcursul vieţii şi o primim înapoi cu greu, cu multă strădanie şi iubire de Dumnezeu.

Ne-am îmbogăţit şi cu studiul marilor cărţi semnate de Alice Bailey, pe care le-am tradus şi adaptat la noua viziune christică de grup, împreună cu un tânăr cu studiul cel mai înalt din grup. Acestea au fost multiplicate şi citite de mulţi oameni cu interes pentru studiu.

Lângă casă m-au îmbrăcat cu nelumină nişte doamne, mai vechi prietene, de care n-am ştiut că se vor întoarce împotriva Duhului Sfânt, căci acesta era mereu cu mine acum. Ne-am salutat, dar n-am privirea grea faţă de cea care m-a îmbrăcat cu nelumină  (ceartă, dispreţ, blestem şi altele), privindu-mă cu ură.

Ea nu a mai venit deloc la mine, însă nu a stat mai

mult de o lună în spital cu o răceală la plămâni, având diagnosticul de cancer, că am venit la ea cu gândul bun de a servi pe Tatăl cu vindecarea ei, să se poată întoarce sănătoasă acasă. Şi aşa s-a şi întâmplat.

În acea vreme eu n-am vrut să ies din casă, decât atunci când mă trimitea Tatăl prin Iisus, pentru a nu mă umple de nelumină din partea unor oameni, care nu au crezut în simplitatea mea de a primi pe fiecare în casa mea cu multă dragoste şi de a nu face rău altora, decât servirea Tatălui. Şi astfel nu am mai primit lovituri de nicăieri.

Totuşi m-am îmbolnăvit de multe boli pe care nu le-am mai avut şi nu vă pot spune ce grele au fost. Am înţeles că le-am primit pentru că tu şi tu…, n-aţi putut să mă iubiţi ca Mamă spirituală şi Soră înaltă, prin care se manifesta Tatăl Sfânt, ci ca un om obişnuit cu bioenergie şi putere de a vindeca. Nu vă pot spune cât de greu mi-a fost să stau luni şi ani întregi închisă în locuinţa mea, privind oamenii cu dragoste şi servind vindecări şi luminări date de Tatăl.

Într-o zi m-a privit Tatăl şi a spus: „Nu este nevoie să te mai sperii de nelumina unor oameni. Ai să-i ajuţi şi printr-o carte pe care ţi-o dictăm Noi. Terapie va fi pentru mulţi, căci se vor vindeca şi numai citind-o încet cu gând înalt, iar pentru unii va fi o revelaţie.” Apoi a spus: „În curând o vom completa cu încă o carte dictată de Noi. Sfântul Duh te va ajuta să-ţi dai seama cum să le finalizezi prin omul Meu nou din grup. Vă voi lua în faţă şi în alt fel, dar deocamdată prin studiul cel binecuvântat pe care să-l daţi de acum şi altor oameni.”

Niciodată n-am lucrat atât de mult ca acum. Până

şi noaptea am avut de scris ceea ce ne-a transmis Tatăl prin mentalul meu. M-am servit de ochii mei cei mai buni, pe care i-am reprimit în dar şi am scris cărţile Tatălui Sfânt: „Decameronul – Formă a vieţii” şi „Lumina începe să se restituie pe Pământ”, pe care le-am scris pe rând, pe parcursul a doi ani.

Coperţile au fost ilustrate de un student de la Facultatea de Arte Plastice, grafician mult mai bun decât s-ar putea închipui. Cărţile au fost editate pe rând, într-un număr mare de exemplare, printr-un om nou de cea mai înaltă spiritualitate din grup, care nu a precupeţit nici bani nici munca sa, pentru a le da într-un număr cât mai mare oamenilor din grup şi celor ce veneau pentru vindecări. Au fost dăruite pentru a le studia şi răspândi pretutindeni, astfel încât tot mai mulţi oameni să poată avea acces la ele.

„Neobosită eşti” mi-a spus într-o zi Tatăl cel Mare şi Sfânt prin Iisus, nu pot să te văd obosindu-te aşa de mult. Îţi dăm şi câţiva dintre oamenii cei noi să te ajute la vindecări, deocamdată doi.” Aşa a spus şi mi-a dat numele de „Vian”, după alte două nume date pe parcurs, „An” şi „Marta”. Danie mare este să ai nume dat de Tatăl cel Mare şi Sfânt, Cel ce este şi va fi mereu Tatăl nostru blând prin Iisus şi Sfânta Sa Mamă Maria.

De atunci am privit mai uşor la drumul greu ce l-am parcurs singură, având şi eu un minunat ajutor, mai întâi prin două doamne şi apoi prin mai mulţi oameni din grup, care s-au dedicat cu multă dăruire lucrării înalte a Tatălui „Lumina iubirii”. Şi am înţeles că acum acesta este binele dat de Tatăl prin Iisus şi Sfânta Sa Mamă Maria.

Într-o zi mi-am dat seama ce aveam de făcut ca prin mine să poată servi Tatăl cel Mare şi Sfânt, astfel ca şi omul în suferinţă să înţeleagă ce să facă să scape de greul din el: în primul rând să nu mă mai tem eu. M-am smerit şi am ascultat fără teamă pe Tatăl până la capăt şi am observat că nu am păţit nimic, din contră, m-am simţit mai bine şi nu am mai avut teama ce o aveam mereu.

Şi aşa lucrarea mea de a-L servi pe Tatăl a devenit mai bună. Aşa au făcut şi ceilalţi oameni noi care m-au ajutat şi au putut lucra mai bine. Fără teamă, ne-am putut apropia mai mult prin Cuvântul Sfânt.

Nu trebuie să te superi nici tu… nici tu, care munceşti atât de mult servind pe Tatăl, cam ca mine. Eu vă spun că voi sunteţi luminătorii mei şi nu puteţi avea decât ce aţi avut şi până acum, încercări mai mult sau mai puţin grele, dar pe care le găsim la orice om pe care nu l-am dat la o parte din nelumină. Pentru că asta-i calea ce o puteţi avea, fiecare în felul vostru.

Voi nu trebuie să vă temeţi. În faţă este Tatăl, Iisus şi sunt şi eu. „Fără iubire nu este nimic”, aşa ne-a spus Tatăl în „Cartea Cărţilor” – „Noul Testament”. Cu iubire totul este bine făcut.

A fost un timp scurt când n-am deschis uşa la nimeni şi am stat şi m-am gandit, pentru că am fost certată că mereu mă privesc mai mică decât cel pe care-l servesc cu vindecări. După un timp mi-am revenit şi am dat la o parte privirea mea de om obişnuit, ca să se simtă altceva şi anume, încrederea că El serveşte prin mine pe fiecare om, să nu mai simtă că sunt un simplu om, neimportant pentru ceilalţi, încât însuşi Tatăl să mă certe prin Iisus că nu-L servesc aşa precum mi-a spus.

Aşa încât m-am servit de un nou corp spiritual, prin care Tatăl prin Iisus a putut să se manifeste mai mult şi mai bine asupra oamenilor, pentru a-i ajuta şi a-i vindeca de boli şi multe suferinţe. Şi i-am tratat aşa cum m-aţi văzut că am făcut şi cu voi, prin lucrarea cu raza albă a luminii iubirii, pe care o am de la Iisus şi prin Iisus Fiul de la Tatăl Cel Mare şi Sfânt. I-am tratat cu lumina-rea prin Cuvântul Tatălui prin gând şi cu transmiterea Voinţei Divine prin ochi. Aceasta se face printr-un gând mai înalt şi sfânt al cunoaşterii că El, Divinul Tată, este Cel care efectuează această lucrare prin cel ce-L serveşte cu rugăciune, meditaţie şi post.

Pentru acest fel de a lucra se vor alege mereu oamenii noi pe care-i avem şi mai ales din rândul tineretului.

Această alegere nu se va face de către oameni, ci de către Tatăl prin Iisus şi Preasfânta Mamă a Sa. Iar acest lucru se va şti de către cel în cauză, pe care-l vom vedea lucrând fără a fi trimis de alţii, ci doar de el însuşi. El se va simţi atras spre o anume lucrare pe care o are de făcut şi va simţi că este spre binele său şi al celor din jur.

Margareta nu este numele meu cel mai bun acum, ci Maria, ce l-am primit din nou în această viaţă, aşa mi-a spus Iisus. Şi am scris aceste cuvinte pe care mi le-a dictat Tatăl, prin Fiul Său Iisus: „Eşti şi Sora Mea şi Mama Mea, căci te-ai servit de lucrul bun al Tatălui Meu. Nu eşti sora Mea din Nazareth, că ai venit cu Mine în acel loc ca Mamă a Mea, însă tu acum serveşti lucrul Meu cel mai greu ca Soră a Mea şi prin Noi servim pe Tatăl cel Mare şi Sfânt. Prin tine pot lucra din nou pe acest pamânt şi sunt Eu prin tine şi prin Mine este Tatăl Sfânt. Mai spun încă o dată ceea ce am spus în cartea mea Noul Testament, că prin Mine este Tatăl Meu cu voi şi este şi prin tine acum. Este Tatăl prin Fiul – Fiica Sa.”

Şi m-a numit Mama Sa. O „casă a luminii iubirii”, aşa a numit casa mea.

M-am privit mult timp să văd ce mai am de făcut ca să-L pot servi pe Tatăl precum a spus Iisus şi am descoperit că aceasta se face cel mai bine prin Cuvântul Sfânt al Tatălui, a luminărilor date de Tatăl prin mentalul meu şi am stat să mă gândesc cum să facem mai bună această servire cu oamenii noi din grup.

Am descoperit că misterul este studiul spiritual. Acest studiu nu se poate da prin cărţi deodată, la toţi cei care vin în casa mea. Ei au nevoie de luminările date de Tatăl prin Iisus şi primite direct prin mentalul meu. Am înţeles că aceasta se poate face chemând mai mulţi oameni să le asculte, ca apoi înţelegând mai mult să se poată ajuta şi prin studiul luminat de lumina iubirii Divine din cărţi.

Astfel s-au adunat mulţi oameni noi, mai mulţi decât aş fi sperat. Şi au venit cu sutele din toate colţurile ţării, cât şi de peste hotare, pentru vindecările şi luminările cele mai înalte date de Tatăl prin Iisus. Toţi au fost alături de mine, au scris şi şi-au luat notiţe din Cuvântul Tatălui Sfânt.

De milioane de oameni a fost ascultat Cuvântul Sfânt. Într-o zi acest Cuvânt a fost cunoscut şi prin inter-mediul radioului şi a fost înţeles de fiecare om.

Nefiind destul de încăpătoare camera de lucru, am fost chemaţi într-o aulă a Institutului de Medicină şi într-o altă sală mai mare a unui club, apoi la Amfiteatrul din Parcul Rozelor, unde a putut veni oricine a dorit să primească învăţături şi vindecări, ascultând cuvintele pe care le primeam de la Tatăl Sfânt.

Minunile ce s-au întâmplat au fost privite bine de toţi, iar studiul spiritual înalt a fost pus înaintea bolilor grele.

Din lumina înaltă a iubirii s-a făcut binele.

S-au vindecat mulţi oameni şi mulţi s-au situat pe o cale înaltă de servire a Tatălui Sfânt.

Christ lumina iubirii, aceasta este calea pe care au mers cu toţii. Principiul binelui, acesta este cel care ne-a condus.

O SCRISOARE PENTRU OAMENII MEI NOI

Vă scriu ceea ce vă transmite Tatăl prin Iisus:

„Am lumina iubirii. Vă luminez să nu fiţi singuri. În familie să-mi staţi şi să nu vă daţi la o parte de lucrarea Mea «Lumina iubirii». Nu vă lăsaţi de lucrarea Mea chiar dacă sunteţi luminaţi noptat de cei ce pe moment nu înţeleg ce fac. Ei se vor tria şi veţi fi tot mai mulţi în curând. Nu vă lăsaţi de mână, ci adunaţi-vă şi mai mulţi în grup. Aceasta este Puterea. Cu cât sunteţi mai mulţi, cu atât mai departe este dată lucrarea Mea de voi.

Să staţi uniţi şi să nu vă răsfiraţi în timp, nu se poate. Însă prin voi să vină mulţi tineri, este o cale uimitor de minunată. Şi asta se poate.

Şi să nu vă ţineţi la o parte de tineri, pentru că nu v-au înţeles de la început. Este suflul înnoirii peste tot, al adunării şi apoi al venirii lor în grup, care nu este un nucleu, ci un mare grup de răspândire a lucrării Mele «Lumina iubirii», pretutindeni.

Imprimăm Cuvântul Sfânt în tineret şi vor cunoaşte mai mult. Aceasta este calea de a-i atrage spre grup. Chiar şi numai atât este destul pentru început.

Gândiţi binele şi binele va fi cu voi.

Şi dacă veţi vrea să fiţi mai aproape de Mine, citiţi-Mi cărţile «Decameronul – Formă a vieţii» şi «Lumina începe să se restituie pe Pământ», ce vi le-am lăsat Eu prin Vian, precum şi această carte cu amintirile din viaţa ei pe pământ. Dar nimeni să nu se dea la o parte de a le răspândi prin cuvânt, prin faptă şi prin gândul drept de a le putea privi şi ceilalţi oameni, care nu au putut să o cunoască pe Mama Sfântă Vian.

Şi să să ştiţi că niciodată nu va fi o casă a luminii, fără lucrările Mele în ea. O casă a luminii este mereu acolo unde lucraţi voi lucrul Meu şi mereu în acelaşi loc unde am pornit cu voi.

Eu sunt cu voi. Vă ajut şi vă scap de greu, când nu înţelegeţi un lucru mai mult decât aţi putut până în acel moment, dând de greu. Inima mea este cu voi, veţi şti şi o veţi simţi şi voi mai mult de acum.

Am lumina iubirii şi v-am binecuvîntat.”

Tatăl prin Iisus şi Vian

Partea a II-a

MESAJE, ÎNVĂȚĂTURI, VINDECĂRI

MESAJE, ÎNVĂȚĂTURI

Christos – mântuire, Iisus Christ. Se decanteaza Decameron (o viaţă, un spirit). Se serveşte limba peste tamasul ţării – limba lui Rama, cel ce a decantat viaţă în primul secol al omenirii, peste două milioane de ani de când Rama a înfiinţat lumina acestui neam. Suntem neamul lui Rama, cel mai mare maestru al maeştrilor din Cerul de Lumină. Voi servi atâta lumină lui Rama până ce fiecare va deveni un Om (viaţa unui Om Celest – cel mai luminat de la entitatea negativă, un om luminat, luminat de la noapte şi care cuprinde în corpul lui miliarde de celule curate, celule cu protoni, cu nucleu, cu atomi gram pozitivi).

Un Om Celest este un Om care conduce o planetă. Un Om este un Domn al unei planete, iar Rama este Domnul familiei umane de pe teritoriul ţării noastre. El nu poate rămâne în lumină până nu are întreaga lui familie, acele celule, acei atomi în cea mai mare lumină. Destul de bine au înţeles cei ce au servit „Sutrele”, „Tratatul asupra celor 7 raze”, etc. Familia lui Rama este familia rasei ariene.

Am servit o luminare ca să vă cunoaşteţi originea şi să cunoască omenirea că sunteţi destul de vechi pe pământul acestei ţări. Eu Christ, Cel ce Sunt, Cel ce Viu sunt, Cel ce sunt Tatăl. Tatăl Meu v-a decantat viaţă. În El sunt Eu Christ – Lumina Iubirii şi în tamasul Meu este manasul Meu – Sfântul Duh. Eu sunt Fiul Tatălui, Sfântul Duh este Fiul Meu. Fiecare suntem Unul în Celălalt, trei în unul, dar toţi împreună suntem Tamasul Tatălui. Sfântul Duh în Lumina Iubirii (Christ) şi Noi doi în Tatăl. Aceasta este Sfânta Treime.

Destul de bine, cam sunt o derutare peste demonul care interferează impulsurile peste tamasul capului şi aceasta se decantează în cuvintele din creierul fizic.

Nu este un obiect mai mare decât Sferoidul Celest. Acesta este condensatul de conştiinţă al oameni-lor dintr-o lumină efervescentă, un vortex, un centru de cea mai mare luminare.

Eu Christ sunt acel Vortex (vârtej). Acest Vârtej este mâna Tatălui Meu. El M-a servit cu Lumina Albă a Iubirii, să vă servesc Lumina Albă a Iubirii când voi serviţi taina botezului. Vârtejul este corpul Meu spiritual. Eu vă decantez cu cea mai subtilă scânteie de lumină, într-un infim punct de lumină. Acesta este sufletul vostru, este acel suflet superior, „SINELE”, ce vă decantează lucrul peste mentalul vostru. Spiritul este un infim atom, o parte din Tatăl Meu. Spiritul este în capul fiecărui om, scânteie de viaţă. Aceasta nu poate lucra peste un om dacă nu are lumina sufletului.

Îngerul primeşte Lumină de la Tatăl Meu, când voi vă rugaţi. Această Lumină este servită peste inimă şi aceasta peste spirit, un disc de lumină. De aici rezultă importanţa cea mai mare a rugăciunii „Tatăl Nostru”, care este a tuturor popoarelor şi să nu servim decât această rugăciune. Aceasta nu este o simplă rugăciune, ci este un amestec de mantre. Mantrele sunt un amestec de sunete de cea mai mare importanţă pentru cei ce suntem în Cerul de sus, în Opal, unde stă Tatăl Meu. El primeşte aceste sunete şi le decantează peste oameni cu putere şi mai mare. Ele devin un amestec de lumină şi forţă şi niciodată un om care se roagă n-are să servească decât acest amestec de lucru, forţa servită peste tamasul corpului spiritual.

Destulă energie şi lumină va decanta peste om o lucrare peste tamasul său, spiritul omului. Rugăciunea cea mai puternică ce se poate servi unui om este „TATĂL NOSTRU”. Nici o altă rugăciune nu are mai mare putere. Altă rugăciune serveşte o îngenunchiere peste Tamasul Tatălui Meu, dar ea nu ajunge în corpul Tatălui Meu. Când spunem „Tatăl Nostru”, El vine în contact cu tamasul spiritual şi corpul material.

Rugăciunea efectuată de un sfânt poate servi Lumina Iubirii peste om, dar niciodată Lumina Iubirii de la Tatăl Meu. Această învăţătură va fi servită într-o carte, dar mai târziu. Am nevoie ca ea să fie cunoscută mai înainte. Cărţile de rugăciune nu sunt destul de bine condensate peste Lumina Iubirii. Însă este bine că omul îngenunchiază şi adresează rugăciunea Tatălui. Efec-tuăm lucrare peste tamasul unui om când el serveşte această rugăciune. El vine în contactul corpului material şi spiritual cu o lumină.

Mantra cea mai importantă care este în „Tatăl Nostru” este chiar Tatăl Nostru. Mantra următoare – carele eşti în ceruri – o servim peste oameni ca să devină OAMENI, adică un Om Celest să vină în cel mai mare Om de celule umane, într-o familie.

Un Om Celest este un om cu un număr infinit de celule, atomi permanenţi ai oamenilor. Domnul Planetei – Tamasul Său, reprezintă suma atomilor permanenţi ce există în fiecare om. Acest atom infinit în învelişuri reprezintă un om. Atomul permanent este conştiinţa, iar Omul Planetar este DECAMERONUL. Un Domn al unei planete este format din suma atomilor permanenţi ai oamenilor. Decameronul este un Om Celest, destul de evoluat în Lumină.

Lucru peste lucru a servit El ca să poată decanta ce se vede pe pământ, regnurile, iar acum un nou regn îşi face apariţia – regnul spiritual. (Această instruire este dată pentru a putea servi scrierea unui articol la ziar de către Ioan şi Veronica şi pentru noi: eu, Zoia, Adelina Mery, Valentin.)

Tatăl binevoieşte ca numele copiilor să nu fie fără nici un sens, cum este numele Adnana, ci nume de sfinţi sau flori. De asemenea părul lung la femei şi îmbrăcă-mintea în culori deschise a oamenilor. Oamenii cei noi să devină modelul Meu, un corp suplu, nu corpolent. Este important să servim fără carne, fără prăjituri.

Asupra oamenilor din Casa Mea am început lucrări de lărgire asupra „Centrului Magic”, centrul din spate, ca să poată pătrunde raza luminatorului nostru – soarele.

Lucrarea nu a început de foarte mult timp. Planul se poate modifica, după cum oamenii se străduiesc să îndeplinească cele două mari porunci. Fiecare mai avem de luptat cu orgoliul ce ne ţine legaţi de planul material. În viitor voi trebuie să vă faceţi rost de o sală mai mare, ca aceste lucrări să le poată face Tatăl Meu.

Lumina cea mai puternică în biserică este sub cupolă, unde este un punct de energie.

Tatăl v-a decantat atâta lucrare peste tamasul vos-

tru şi toţi veţi servi aceste vindecări peste câtva timp. Eu vă servesc atâta lucrare ca toţi care veniţi în Casa Mea să puteţi servi oamenii. Peste tamasul Martei servesc peste bolile grele – ca sida.

La ziua de Paşte (13 – 14 aprilie) Eu voi servi acea mare putere să poată învinge decantul bolii – sindromul imuno-deficitar. Destul de bine să ştiţi că nici un om nu va mai muri.

Sunt patru fiinţe venite cu Lumina Iubirii de pe Zefirius. Binecuvântatul Mana Bon, ne serveşte energia prana – cea mai curată energie. Mişcarea corpului este servită de ea. Auraşii care aduc prana peste oameni, sunt acele mici scântei aurii pe care le vedem când ne uitam spre soare.

Vă servesc că peste tamasul lui Dumnezeu din Oraşul de Aur de pe Sirius, un om s-a decantat peste oameni ca să servească lucrarea cea mai mare.

Tatăl Cel mai Mare şi Sfânt are în fiecare din cele şapte universuri câte un Dumnezeu.

Domnul Centrului al doilea al Tatălui – Centrul inimii. Centrele Tatălui sunt nişte imense Centre de Lumină, date de Omul Viu din acest Centru, care s-a servit într-un ciclu de evoluţie anterior, o pagină de evoluţie. Eu Christ sunt din ciclul întâi al acestei pagini. Aceste cicluri urmează ciclu după ciclu. Eu sunt de la începutul începutului. Corpul spiritual ce devine Dumnezeu a avut o viaţă cu cel mai mare număr de cicluri posibile.

Acest ciclu a început cu 300 de milioane de ani în

urmă şi va continua încă 30 – 40 de milioane de ani, după care se va servi o Pralaya şi un OM NOU are să servească o lucrare peste tamasul omenirii.

Toţi oamenii se vor trezi, în afara celor care nu servesc peste tamasul lor iubirea. Ei vor servi o Monadă, o sferă compactă, dar vie, care se va trezi în ciclul viitor.

Eu sunt în tamasul unei Monade formată din Iisus Christos şi Marta, care sunt împreună într-o Monadă. Este unicul caz, unica Monadă. Vor servi şi alţii care vor ajunge nivelul maxim de iluminare.

Acum un milion de ani Tatăl Meu a servit discuri ce erau sfere pe care le-a tăiat împărţindu-le în bărbat şi femeie. V-a dat drumul în lume ca să vă eliberaţi de energia negativă. Trebuie să atingeţi acel nivel la care nici o neînţelegere, nici o obstrucţie nu vă va mai servi. Nu se va mai servi moarte.

Fiecare om va servi lărgirea „Centrului Magic” (între omoplaţi) ca să poată servi energia solară cât mai mult. Alături de ea v-am servit ca să aveţi energie şi mai mare. Să staţi cu spatele în dreptul unui geam şi la vară la soare cu spatele, niciodată cu faţa, ca să pot lărgi „Centrul Magic” şi încă o lucrare de a sturiona asupra centrului foamei. Nici un om nu va crede, văzându-vă atât de rotunzi, că Eu v-am servit cu un corp suplu. Vă servesc încetinirea poftei de mâncare. Vă voi reduce mâncarea. Niciodată să nu mâncaţi pe săturate. Cei prea supli vor avea mărirea poftei, să servească un corp plin.

Radioul şi jurnalele în preajma evenimentului din luna a III-a, sfârşitul ei, marţi ora 02:00 noaptea – un cutremur de 6,5 grade pe scara Richter, Oaş, Sălaj şi peste graniţă, ultimul din ţara noastră, ţara Mea. Evacuăm destulă Lumină a Iubirii peste întreaga luminată ţară.

Graniţa este cea pe care o am Eu în spiritul Meu, unde să servim graniţa ţării. Popor frate: neamul dacilor, tracilor, sciţilor, ramanilor (sciţii, tracii, geto-dacii, Dacia Felix). Să nu am lucrare peste latini, care au venit cu energie negativă, o noapte în ţara Mea. Decebalus este cel mai îndreptăţit să servească lucrarea peste oameni. El este într-un trup, om manifest masiv.

Graniţa de răsărit o să o servesc la Nistru. N-am nevoie de Transnistria. Până la limanul Nistrului, Cetatea Albă, Insula Şerpilor.

Servesc noapte peste noapte de la un cazan de smoală, sediul seminţiei lui Satana, servit de Mine Christ cu Lumina Iubirii. La Nord graniţa până la Lvov, fortul Lemberg. Bucovina va fi întreagă. Peste tamasul graniţei la Apus este Tisa. Nici o altă graniţă convenţională. Tisa până la Dunăre, intrat în Banatul sârbesc.

Eu sunt Cel ce Sunt. Vă voi lumina să nu aveţi teamă. La graniţa de la Tisa nu veţi avea noptare. Austria se va uni cu Ungaria. Eu sunt Cel ce vă servesc această proorocire. Ţara mea nu va mai servi nici un partid. Niciodată n-am să las conducerea din două camere, ci numai de un Consiliu format dintr-un număr de 500 de oameni. Dar nici unul n-are să servească lucrare peste noapte, energie negativă. Marta va sereniza fiecare deputat.

Eu am ales cine va face parte din Clan, din Sfatul Ţării, care vor veni pe rând şi îi vom lumina. Şi aici este un om care Mă va reprezenta în Clan. Cu cultură genera-lă, lună luminată să fie aceşti oameni, care să servească peste oameni gândul Lui şi interesele statului, nu ale altui stat. În Clanul ţării să fie oameni ce vor iubi toate neamurile – că e turc, evreu, armean… nu vom face deosebire între naţiuni. El trebuie să ştie că este un Raman, că s-a născut pe pământul ţării Mele.

Eu voi servi un manifest ca oamenii să cunoască, că în fiecare zi un om servit este de moarte de la magia neagră (numărul cel mai mare de vrăjitori de pe pamântul ţării Mele). Niciunde nu sunt atâţia schilozi şi morţi. Oameni luminaţi, destul de puţini. Să plece, să-i salvăm să plece de acasă. Eu îi servesc cu moarte, ca nici un demon să nu mai am în acea parte. Destul de bine să ştiţi că decanturile demonice le omorâm cu apa curgătoa-re, cu arsuri cu laser. Aşa cum a fost Potopul. Atlantida s-a scufundat din acelaşi motiv. O parte din atlanţii cei mai luminaţi au ajuns în Egipt. Ei foloseau puterea gândului. Atlanţii s-au servit şi peste Grecia şi apoi s-au sturionat peste România. Ea este atlantă, peste 26.000 de oameni veniţi să lumineze România, toţi cei ce sunteți aici, atlanţi sunteţi.

De la romani efectuăm cea mai mare lună în Cerul de Lumină. Veţi servi mult lucru. Veţi pleca, şefi de departamente. Veţi deveni luminători mari.

Peste câtva timp servesc o noapte peste un om ce M-a supărat destul. Am să-l înlocuiesc, dacă nu mă serveşte cu Lumina Universală a Iubirii. Peste el are o Lună imensă de Lumină ce o serveşte peste oameni.

Binecuvântatul Mana Bon este cel mai luminat peste manas.

Planeta Pluton – sâmânţa lui Satana. Nici un om acolo nu are Lumina Albă a Iubirii, nu cunosc noţiunea de iubire (tartor scaraoţchi). Peste 5 ani te vei decanta cu latura Luminii Iubirii ca ei să înceapă să înţeleagă ce este Lumina Iubirii.

Sunt 59 de planete în Sferoidul Celest. Shambala deasupra Tibetului, o planeta unde ne întâlnim noaptea efectuând instruire. În noaptea când am fost pe Sirius am servit o lumină mare. Să devină Condensatul de conştiinţă al luminii prin servirea rugăciunii Luminii Universale a Iubirii.

Lucrarea cu Lumina Iubirii se va termina când ultimul om de pe pământ va servi această Lucrare (3797), când nici un om nu se va mai naşte pe pământ, urmând un alt grup de oameni care vor veni de pe o altă planetă. 10 miliarde de oameni împreună cu omul celest vor servi evoluţia monadelor pe Sirius.

Peste luminători mai servesc încercări şi luminări noptate. Ei se călesc. Ei sunt aceia care vor deveni lunetari.

Pentru intrarea în Împărăţia Cerurilor este necesa-ră servirea celor două mari porunci.

Actul sexual este pentru procreere. N-am să las

decât până la 45 de ani bărbaţii. Este o energie nefastă, după ce nu-şi mai are rostul. Am servit-o pentru aducerea pe pământ a condensatelor de conştiinţă pentru câţi copii vor. N-am să servesc pe cei ce nu au adus copii pe lume. Energia peste acest grup de organe – încetarea acestui obicei.

Oamenii s-au servit de această lucrare până la exacerbare – boli, răni ale colului uterin.  Adenomul de prostată este exacerbarea de funcţie a acestui organ. După acea vârstă doar o dată pe săptămână, altfel impotenţă. Femei bolnave des de la acest obicei, până la cancer cu metastază şi restituirea în cer. Eu n-am servit nici abstinenţă, nici exacerbarea funcţiei genitale.

O prejudecată este că orice femeie care a servit un copil nu va fi pedepsită în cer, ci va fi acoperită cu cea mai mare lumină posibilă. Copilul este fruct al unei iubiri, averea cea mai mare a unui om este copilul. El poate veni de la un centru de sus sau de jos.

Tatăl Meu are 7 centre, 7 planete, de la care vin condensatele de conştiinţă, de la Centru II până la IV. Centrul 7 este noptat – sămânţa lui Satana. Dumnezeul Centrului VII este ascuns într-o margine a lumii.

Dumnezeu = Om de cea mai mare Lună posibilă, care s-a îndreptat peste pământ ca să servească această Lucrare.

Educaţia copilului se face în familie, niciodată în şcoală. Copilul trebuie călăuzit de părinţi, nu de bunici. Copilul trebuie să asculte de spusele părinţilor, să nu respingă. Părinţii să nu servească contrarietăţi în faţa copilului. Să nu-l lase nepedepsit când este vinovat, băţ, centură, pe fund, niciodată în altă parte. Să nu fie certat, bătut pe nedrept. Copilul să servească bătaie destulă dacă nu ascultă de vorbă de trei ori. Eu am servit supărare văzând ce rău sunt educaţi copiii. Generaţii peste generaţii sunt needucaţi – cuvinte urâte, porcării, argou de cea mai joasă speţă, cuvintele cele mai abjecte.

EU SUNT CHRIST.

Am lumina iubirii că M-aţi servit cu venirea în Casa Mea, cea mai luminată Casă ce este peste pământ.

Eu sunt Cel ce sunt, Cel ce viu sunt, cel ce v-am decantat (dat) viaţa peste corpul vostru spiritual şi cele-lalte învelişuri.

Niciunul din cei ce sunt acum aici nu v-aţi bine-condensat cu anumite învăţături pe care Eu am să încep să vi le transmit încetul cu încetul. Nici un om nu a pătruns în sfera spirituală, până nu s-a desprins de cea materială, care efectuează o mare atracţie pentru oameni şi nu-i lasă să pătrundă acolo unde Eu sunt.

Destulă Lucrare am să servesc Eu peste oameni începând din acest moment. Nici un om n-am să luminez peste manasul lui (mental) până nu se va desprinde de un mod de viaţă amanetat peste viaţa materială.

Să ne accedem peste un alt nivel de preocupări, nelegate de plăcerile vieţii materiale. Să ne îndreptăm întreaga noastră atenţie preocupărilor şi acţiunilor din domeniul spiritual, cel infinit, niciodată finit, niciodată servit de energii negative.

Ne-am binecondensat peste un om  destul de bine cu nelumină (noptat) în ceea ce priveşte vârsta, preocu-parea, profesia, dar cu cea mai mare lumină posibilă în tamas şi parţial în manas. Destul de bine parţial de la Noi, ca să nu aibă nici o iniţiativă care să-i distragă atenţia, preocuparea pentru viaţa spirituală. Astfel Noi am servit prin manas obturat pe jumătate, tot ceea ce am avut nevoie ca învăţătura să se aconteze (acumuleze), să se stocheze, fără să poată să o expună până la momentul pe care Noi îl vom servi. Destul de bine ne-am servit Noi de acest om care şi-a decantat întreaga viaţă acestui scop de a Mă servi pe Mine, cel ce vă decan-tează întreaga conducere a Pământului.

Eu sunt Domnul Sanat Kumara, cel ce am venit peste pământ acum 18 milioane de ani, să servesc trezirea la viaţă a acestui glob, una dintre cele 59 de planete. Eu nu sunt decât un Om în corp eteric, destul de bine, spiritual. Eu fiind parte de la Tatăl Nostru cel mai Mare şi cel mai Sfânt, care creează întreaga lume şi care m-a trimis special să decantez viaţă peste viaţă într-un capăt de lume, pământul fiind o margine a acelui Sferoid Celest cuprinzând cele 7 imense universuri.

Nici un om de pe pământ nu are posibilitatea să ne decanteze lumină până nu înţelege ce este Lumina. Nici un om nu are capacitatea de a urmări evoluţia pământului, până nu serveşte ce este viaţa. Niciodată un om n-are să poată condensa (înţelege) acele servituţi ce le serveşte corpul lui material, până nu va pătrunde în esenţa lui. Ce mare minune că am aici un om ce m-a sturionat peste Lucrarea cea mai mare posibilă – anume răsturnarea planului spiritual peste cel material.

Efectul are să se observe cam peste un secol şi jumătate – nici nu este destul de târziu – chiar am să servesc o mare lumină peste tamasul meu, dacă nu vom luneca cu lucrarea în interiorul acestui interval de timp. Desigur pentru oameni, această perioadă pare destul de îndelungată, dar raportată la esenţa lucrurilor, efectiv este destul de mică.

Bine ne-am luminat peste manasul unui om care m-a binecondensat să începem Lucrarea noastră mai repede decât o stabilisem (amanetasem). Destul de bine ne vom luneca de la întunericul ce acoperă pământul, acel linţoliu de energie negativă ce m-a luminat noptat de la venirea mea pe pământ.

Nici un om nu mă serveşte cum trebuie până nu acceptă el singur această răsturnare a celor două planuri, cel spiritual peste cel material. El va decide momentul în care prestarea peste pământ i se pare nesemnificativă şi când se decide să înveţe, să studieze cele mai mari adevăruri. Să le lunece apoi peste alţi oameni, să le aplice, cam acesta este fectul evoluţiei voastre, care a durat milioane de ani. Niciunde nu este servit ceva dintr-o dată, totul este servit de un lung şir de transformări: de la simplu la complex, de la amibă la om.

Am servit o amanetare de gândire, vizualizare, studiu şi alte prestaţii, legate de acele stări ale mentalu-lui, pentru a ajunge la acest moment când Eu, Cel ce v-am creat, să am posibilitatea să Mă adresez vouă şi voi să aveţi capacitatea de a recepta aceste spuse ale mele.

Niciunde pe acest glob nu am găsit un om să Mă slujească, să Mă înţeleagă. Ce important este omul în trup şi spirit. Nici o altă luminată „oamă” nu am găsit să se decanteze de la materie (pământ) şi să dorească să salveze oamenii de la înec, de la moarte.

Ce mare efect am Eu că M-ai întors de o Apocalipsă care urma să aibă loc în aceste servite zile de sfârşit de secol, mileniu, ev, ce mare amanetare peste oameni am să servesc, când şi voi, cei veniţi în Casa Mea vă veţi decanta în întreaga lume cu lucrarea de a-i întoarce pe oameni de la preocupările spre plăceri senzitive materiale către cele spirituale, veşnice. Ce efect

au acele decanturi de cuvinte, vom vedea mai târziu.

De voi depinde cum desfăşurăm lucrarea în continuare. Aveţi voi dorinţa acerbă de a salva lumea de la înec, de la distrugere. Veţi încetini ritmul vostru de răspândire a lucrărilor Mele, Mă veţi obliga să-mi modific atitudinea.

Deci de voi depinde soarta lumii. Niciodată să nu aveţi o atitudine de delăsare, niciodată să nu Mă decantaţi peste odihnă, niciodată să nu mă servească omul nou cu tăcere, cu neactivitate. Ce mare lucrare am servit Eu peste pământ şi nici un om cu manas destupat nu vrea să ia contact cu mine. Cum să ies în lume cu un număr atât de mic de oameni, care au înţeles sensul şi adevărata lucrare a Mea.

Să Mă servească oamenii noi, să Mă servească cu lucru peste lucru şi mai ales studiu peste studiu, că nu mă servesc destul de bine de manas, încă este destul de astupat de la alte studii nesemnificative ce se servesc mai întâi peste un om ce nu şi-a desăvârşit şcoala elementară, generală, liceală, postliceală şi destul de puţini cea mai de sus şcoală. Eu vă servesc (vă spun) să-mi serviţi studiu cum n-aţi servit voi până acum. Noapte peste noapte să-mi serviţi şcoala, nici unul să nu piardă timpul la ziare, TV, alte pornografii. Asta nu înseamnă să vă ascetizaţi, dar nici să nu serviţi ca pierdere de timp. Acesta este extrem de scurt şi nu am timp destul pentru ceea ce avem noi de efectuat.

Să ne vină mai mulţi oameni într-un amfiteatru, destul de bine oamenii vor veni să ne asculte, dacă au unde să stea, să poată să noteze aceste cuvinte pe care vi le transmit Eu, cel ce v-am binecondensat cu Lucrare peste Lucrare peste acele centre ganglioni ce sunt dispuşi pe tot trupul vostru, în speranţa că într-o zi voi avea această lucrare peste trupul vostru, de a-l vivifica, trezi, în vederea desăvârşirii Lucrării Mele. Ce mare minune se întâmplă cu voi nu ştiţi, dar veţi servi efectul, veţi avea acele prestaţii (puteri), pentru a vă desfăşura acţiunea cât mai bine.

Să ne decantăm peste o altă latură, cea legată de un decant demonic ce M-a lunecat de la progres, de la linia evolutivă pe care o trasasem. Eu nu sunt mulţumit cu rezultatele de până acum, că M-au obturat, obstruc-ţionat acele decanturi demonice ce Mi-au lunecat lumină neagră (energie negativă) peste bieţii oameni. Ei n-au ştiut ce să facă, cum să se apere, cum să se lupte împotriva unor forţe ce-i acontează cu atâta înverşunare şi au servit boli şi suferinţă fără seamăn.

Ei bine, peste aceste înveninate minţi, decantate de la centrul pământului, servesc Eu Lumina Albă a Iubirii, acea Rază cu care Tatăl Meu m-a binecuvântat cu care servim, ardem, pentru stârpirea a tot ceea ce este mai noptat, neluminat – efect peste oameni. Să ne accedem cu tot elanul, niciodată cu oboseală, lene, odihnă. Să servesc şi o binecuvântare peste oamenii ce M-au urmărit cu destulă lumină în manas (mental).

Să ne vină un om, acela ce va sturiona (acţiona) în continuare peste Cel ce este în cea care vă serveşte cu aceste condensări de cuvinte. El va continua Lucrarea Mea ca şi până acum – să vindecăm un mare număr de bolnavi. El va servi condensări de învăţături, El va decanta Lucrare peste acei oameni ce decantează Lumina Iubirii prin restituire către Mine şi ce servesc ofrande peste oameni. Niciunul din oameni să nu ţină în sertar această transmisie, ci să lunece peste un număr cât mai mare de oameni.

Eu am să mai vin o dată şi încă o dată, până am să vă transfer tot ceea ce doresc Eu să cunoaşteţi şi tu şi tu şi tu.

Am Lumina Iubirii şi v-am binecuvântat.

Domnul Sanat Kumara – Tatăl vostru

Lumina Domnului Marte, Domnul Planetei Marte

Sunt venit aici să vă pot ajuta pe voi ce M-aţi lunecat de la noapte, că voi sunteţi veniţi la rândul vostru de pe altă planetă pe care aţi luminat-o. M-aţi servit voi în era trecută cu Lumină, să Mă asculte Omul Meu, el are misiunea de a îndeplini Lucrul (acţiunea de a lumina) peste Pământ.

Ce mare noapte am găsit Eu pe Pământ. N-am cunoscut  viermăria acelui demon care îşi face mendrele pe întinsul Pământului. Noaptea efectuăm noi de la decantul demonic ce păzeşte supremul imperiu subteran. El vă trimite, vă îmbracă cu cele mai dense energii negre şi vă ameninţă cu distrugere peste distrugere, ca oamenii să-şi piardă orice urmă de speranţă şi încredere în viitor.

Destul lucru am să vă servesc în acest răstimp cât voi rămâne în cea care Mă luminează cu raza Albă a Luminii. N-am Lumina Iubirii că n-ai adunat peste casa ta pe cei care Mi-au lucrat destulă Lucrare, ca ei să vină în Casa Mea până la Paşti, când urmează ca un alt frate al Meu sa-mi ia locul. În aceste două săptămâni să ne mai vedem de două ori cel puţin. Am Lumina Iubirii cum vă lunecaţi peste noapte de la acele condensări de cuvinte ce vi le-a servit Domnul Terrei. Să Mă aplec cu Lucru destul peste Cel ce Mă urmează, Domnul Planetei Vulcan.

Voi nu ştiţi cum procedăm Noi. Ne vom decanta peste acele învăţături după ce ne mai lunecăm cu vindecări, ca oamenii să servească curiozitate destulă, să servească dorinţa de a cunoaşte ce efectuează aici Omul Nostru, care este Iisus, Cel care vă cunoaşte atât de bine, Cel ce v-a dat Lumina Iubirii peste voi, că n-aţi ştiut că el efectuează Lucrul de la venirea pe Pământ a Celui ce vă condensează cuvintele, care nu este decât Sora Lui şi Mama Lui şi împreună formează Oul, Discul cel mai de sus.

Să ne vină un om peste un alt om, să poată să servească Lucrul cel neîmplinit de cel ce M-a supărat, sturionat destul de tare, că n-a înţeles că eu lucrez şi peste partea celui ce vă serveşte Lucrul. Destul de rău am servit Noi Lucrul de la el, ca M-a alungat de la Lumina Iubirii.

Ce efect distructiv am servit Noi de la ura profundă

ce o amanetează un om peste alt om. Nu am nici o îngăduinţă pentru omul ce serveşte ură.

Am să lucrez atât de bine să recuperez rămânerea în urmă ce o am de la el. Să Mă asculte cel care vine aici, să-i servească tot ceea ce discutăm, că peste Luna celui ce a fost am să servesc noapte destulă şi n-are să mai vadă nici o lume de dincolo. Nici un om să nu mă aconteze decât cu Lumina Iubirii, nici un om să nu servească ură, dispreţ peste un semen de-al lui. Niciodată omul să nu servească judecată peste judecată, că nu are capacitatea de discernere, neavând prestarea (puterea) de vizualizare, de pătrundere în planul spiritual. Am Lumina Iubirii cum te-ai condensat peste aceste cuvinte.

Domnul Sanat Kumara

Eu sunt supărat că M-ai lunecat cu Lucru destul de mult peste oameni şi ei te decantează (te uită) peste noapte, te servesc sporadic cu venirea lor peste tamasul tău. Ce mare dăruire de lumină servesc peste ei şi tu prestezi noapte peste noapte (uitare, nepăsare).

Cum să mergem mai departe dacă nici un om nou nu te gratulează cu Lumina Iubirii, niciunul nu ţi-a servit cea mai mare atenţie când tu n-ai servit sănătate, niciunul nu s-a interesat cum serveşti viaţa?

Cum să Mă aştept de la ceilalţi oameni, dacă voi ce serviţi, serviţi cu şederea în planul celui mai înalt Cer (al 9-lea), nu veniţi cu o ofrandă peste nevoiaşi?

Cum să servesc această noapte a voastră, cei mai de sus oameni, voi nu aveţi Lumină adunată de la voi, ci de la cea care v-a servit să staţi astăzi cu Lumină?

Cum să Mă servească oamenii Mei cu atâta răceală? Ce servituţi veţi servi peste oameni dacă voi nu serviţi destulare peste destulare de pâine, haine, bani, celor în nevoi?

Am aici câteva monade, servitoare, care M-au înţeles şi pâinea adusă de ele servită de Lumină este. Aneta, tu te-ai binecondensat să Mă luminezi peste oameni. Eu Sunt Cel care am să te vindec, vindecare peste corpul tău, vindecăm urmările acelui flagel, că n-ai ştiut ce gropi au rămas peste organele tale. Eu te vindec, că M-ai sturionat să servesc şi o altă Lucrare peste oameni, cu blândeţea cuvântului în locul celui aspru. Bine te-ai acontat tu pentru studiu. Unde este cea care M-a servit că nu vine aici în casa mea, că nu sunt destul de bine instruiţi cei ce vin aici.

Eu am să decantez o Lucrare peste oameni să vadă că nu studiul efectuat peste mentalul concret (creierul fizic) este cel mai important, ci cel efectuat peste mentalul abstract, superior, ce aparţine sufletului.

Tu Aneta ai dovedit o putere de înţelegere a lucru-rilor pe care un om cu studiu mai mult nu a realizat-o. Să ne decantăm peste oameni cu acele simple, dar importante aspecte ce generează omului Lumina, care este esenţa.

Să ne vină oameni cât mai bolnavi, care să servească altora că s-au vindecat în casa Mea. Eu n-am văzut prea mulţi dintre voi cu bolnavi. De ce nu Mă ajutaţi, de ce rămâneţi departe de Lucrare?

Niciunul să nu aibă destulă odihnă. Să Mă servească peste oameni cât pot mai mulți. V-am servit o decantare de gânduri de la Inima Mea îndurerată, că n-am să pot efectua Lucrarea de salvare a Pământului de sub influența forței negre care se extinde mai repede, mai mult decât firava voastră lucrare ce nu primește ajutor din nici o parte.

Dacă nici voi care serviți Lumina Iubirii peste Lumina Iubirii nu vă mișcați, nu vă binecondensați peste lume, cine să servească extinderea Lucrării?

Am Lumina Iubirii că nu m-ați servit cu noapte, că v-ați servit vouă înșivă noapte. Ați recunoscut că n-ați muncit cum v-am cerut. Să ne vină oameni bolnavi grav și nu din cei care servesc curiozitate.

Am Lumina Iubirii și v-am binecuvântat.

Domnul Planetei voastre – Sanat Kumara

Mâine am să servesc o nouă Lună (radiații) peste oameni. Să se plimbe oamenii pe străzi, să-i lunec de la energie negativă.

Transmisie de la Stăpânul Lumii – Domnul Sanat Kumara

Eu sunt venit din Cerul de Lumină să vă luminez, să vă aplecați peste acele laturi esențiale de viață și să Mă ascultați cu atenție în tot ceea ce vă spun.

Nu M-ați luminat destul de bine cu rugăciunea Mea și nici nu v-ați lunecat cu Cuvântul peste semeni. Cum Mă servesc cu Lucrarea Mea de cea mai mare amploare, dacă voi tăceți și Mă ignorați? Sunt mai mult decât amanetat peste supărare. Ce mare decant de nepăsare vă acoperă voința!

Voi nu vă manifestați cum ar trebui de la lâncezea-lă, apatia peste viața voastră, vă consumați timpul cu lucruri nesemnificative. Nici nu vă preocupă Viața Cea Mare, nici nu sunteți curioși să aflați ce este această Viață, nici nu vă manifestați dorința de a vă presta peste tamas Lumina cea care vă asigură șederea în Cerul de Lumină.

Să ne decantăm de la această stare, această lipsă de prestare peste Lucru (acțiunea de luminare a lumii) și să vă expun ce am de spus. M-ați binecondensat peste noapte de la un om ce Mă servește cu destul Lucru. El efectuează noapte destulă de la îndoielile pe care le serviți peste el. Este vorba de aceea care vă lucrează, vă decantează noaptea (energia negativă) de pe tamasul vostru.

Nu înțeleg cum vă prestăm noi lucrare și cum recepționați voi ceea ce vă servește. Ea vă expune Lucrare peste Lucrare, vă luminează, vă servește învățătură peste învățătură și voi o serviți cu noapte. De unde această nemulțumire, neacceptare a vorbelor ei?

Sunt mai mult decât nemulțumit de cei mai vechi din oastea Mea (ceată). S-au marginalizat un număr însemnat din oamenii noi. Vin alții cu mai mare cerință de Lucru. Nu sunt niciodată disperat. Eu știu ce știu. Eu știu că sămânța nu cade peste locul cel mai binecuvântat, destul putregai, destui spini, destul pământ sterp este în jurul unui om. Ce mare lucrare am de efectuat și numărul celor ce trebuie să servească Lucrarea se oprește și se micșorează neîncetat.

Eu am să ambalez luminare peste cât mai mulți oameni și până nu vom servi grupul de oamenii cei mai luminați de la noapte (inactivitate, odihnă) nu voi sparge zidul ce ne desparte de restul lumii. Eu voi ieși în lume numai când grupul Meu va fi întărit cu acele condensate de conștiință ce sunt pătrunse de Lumina Iubirii și n-au nici o îndoială asupra Lucrării Mele. Până atunci ne menținem în umbră și continuăm să servim vindecare peste vindecare. Să am cazuri cât mai multe de oameni serviți cu Raza Albă a Luminii Iubirii.

Eu sunt mulțumit cum Mă servesc cei ce mă prestează cu tamasul lor cei ce vin în Casa Mea, Mă servesc cu Lumina Iubirii. Mă servesc cu Lucru peste Lucru, cei ce n-au nici o îndoială în privința Lucrului. Cum să ne decantăm de la această tantră a îndoielii? Cum să servesc Lucru peste Lucru unui om care Mă servește cu noapte, cu supărare, cu destulă neîncredere?

Ce am servit până acum, am amanetat peste cărarea de probă. Cei cu îndoieli s-au exclus din grupul Meu. Eu rămân cu acele condensate de conștiință care nu oscilează, care nu se manifestă cu slăbiciunea îndoielii.

Eu n-am nevoie de oameni slabi peste caracterul lor. Ei sunt acei oameni fără o ținută morală. Ei serviți sunt de o tantră care îi menține în zona subconștienței. Ei se manifestă la fel pe tot parcursul vieții lor. Niciunul nu are o opinie fermă. Serviți sunt de împrejurări, părerea lor este nevalabilă. Niciodată acest om n-are să mai facă parte din ceata Mea.

Destul lucru servesc peste minoritate, dar de cea mai mare servitute. Am Lumina Iubirii peste cel ce Mă servește cu Lucru peste Lucru, oboseală peste oboseală, dar nici nu se vaită, nici nu plânge, nici nu cere ajutor, nici nu se manifestă cu noapte peste acele condensate de conștiință care o servesc cu neîncredere, cu desfida-re, cu nebăgare de seamă, manifestări mai mult decât noptate. Ce mare Om am Eu peste Pământ! El a servit o pagubă, dar nici o noapte nu a servit peste tamas.

Eu efectuam o încercare, nu a servit ea încerca-rea. Eu n-am nelumină cum s-au manifestat  acele decanturi demonice care au sustras acel obiect. Ele vor veni să vă decanteze și peste alte noptări. Tu n-ai să le mai servești Lucru și vor avea cea mai mare noapte peste tamasul lor.

Acei oameni care Mă servesc cu Lucru peste Lucru sunt un nucleu de cea mai mare lumină posibilă. Eu sunt mulțumit pentru acest vârf al Meu peste pământ, prin el voi răzbate în marea noapte care acoperă pământul. Eu sunt venit aici să Mă manifest, să servesc putere peste putere, să am acțiune destulă peste oameni.

Eu sunt într-un corp uman cam bine servit de cea care Mă servește cu Lucru peste Lucru. N-am nelumină cum Mă serviți. Să servesc mai am nemulțumiri de la alți oameni, cum Mă servesc cu neîncredere când le vorbesc. Bine servesc Lumina Iubirii. Am grupul cel mai lunecat de la noapte. Este ceea ce am avut de efectuat pentru această perioadă, Nucleu. Efectuăm, testăm, îndepărtăm. Eu sunt într-un om care mă servește cu neobișnuită înțelegere, răbdare și mai ales Lumina Iubirii.

Cum să servesc oamenii să o lunece de la neîncredere? Ce mare efect aș avea peste ea dacă n-ar amaneta peste tamasul ei energia negativă de la acele ființe care o noptează zilnic cu valuri peste valuri de vibrații negative de cea mai joasă frecvență.

Suntem veniți un grup imens din Cerul cel de sus

pentru împlinirea lucrării Mele. Eu n-am să cedez în fața forțelor răului, ci ne vom manifesta cu cea mai servită acțiune.

Ne-am binecondensat peste mai multe lucrări dintre care și aceea de care ați luat cunoștință de supremul cutremur. Nici un om nu a știut că Eu am efectuat acel cutremur în zona spirituală, că efectul cutremurului se va resimți în plan fizic în perioada următoare. Cum să servesc Eu un cutremur peste Pământ? Eu am servit în spațiu, deasupra acelei zone și am dărâmat case peste case în spațiul Meu. Ele au servit distrugerii acelor forțe negre. Eu sunt Lumina Iubirii, cum am servit această Lucrare și în curând am să culeg roadele acestei lucrări. Să ne vindecăm de îndoieli.

Eu n-am să merg înainte dacă n-am încredere totală din partea celor ce Mă servesc. Să Mă ascultați toți cei ce veniți în Casa Mea. Eu vă servesc prestare (putere) peste prestare și nu vă amanetez acele șerpoai-ce (încercări, teste).

Fiecare din cei veniți aici în casa Mea ați avut parte de diferite încercări, fie pagube, fie boli, fie stări noptate de nelumină. Eu vi le-am servit să vă încerc, să vă urmăresc cum serviți acele canoane (chinuri), acele stări noptate. Am Lumina Iubirii cum Mi-au servit acele binecondensate canoane cu răbdare, cu înțelegere, cu înțelepciune. Ce mare efect am de la un asemenea om. El se dezbară de acele tantre, acele stări de nemul-țumire, pe care oamenii le au destul de evident (prezent).

Suntem un grup imens venit peste țara Mea, sub

conducerea Mea, să vă luminăm, să vă lunecăm de la noapte. Ce bine servesc unii oameni cele două Porunci! Niciunde pe acest pământ nu am atâția oameni luminați peste tamasul lor. Să servesc o nouă radiație în ziua de sărbătoare, mai precis în noaptea când servesc oamenii Învierea Fiului Meu. Am să servesc și mai mare lucru peste tamasul Celui ce Ne servește, Iisus, Domnul Planetei Vulcan. El va decanta prestare peste prestare (puteri) pe un om, să poată să servească lucru peste lucru.

Să ne decantăm peste post în această săptămână până în noaptea sfântă. N-am să servesc peste cei care sunt în lumină decât o și mai mare lumină, dacă au să servească o mâncare de legume, fructe, semințe, pâine, mere, apă. La marea sărbătoare vă dau voie să serviți oul de Paști cu carnea de la Trupul Meu. Că mielul efectuează sacrificiul cel mai mare peste viața lui.

Să ne decantăm de la alte prestări, nici băutură, nici îmbuibare. Să n-am oameni grași, ieșiți din greutate, să ne menținem în limitele date de Mine. Că eu v-am servit să aveți corpul proporționat – nici slab, nici gras. Am Lumina Iubirii, cum Mă servesc oamenii acum.

Cum servim Cuvântul peste oameni

TATĂL CERESC ne spune:

Eu servesc peste oameni, să nu Mă lumineze noptat cu înjurături, mânie, enervare. Să nu se răzbune, să nu aibă invidie, gelozie, să servească LUMINA IUBIRII peste oameni.

Destul LUCRU (lumină, ajutor) am să servesc peste oamenii care Mă servesc cu noptarea acestor stări.

De ce trebuie să servească oamenii Lucru peste Lucru peste corpul lor energetic?

Un om care Mă servește cu Lucru peste Lucru are corpul spiritual într-o mantie de lumină.

Un om care Mă servește cu Lumina Iubirii, adică îmi transmite rugăciunea lui, care nu este alta decât „Tatăl Nostru” Mă servește cu atâta lumină, că Eu pot să-l îmbrac, să-i dau lumină și mai mare de la lumina pe care a trimis-o el. Îngerul lui păzitor va avea o glorie, un NIMB

de LUMINĂ.

Dimpotrivă, omul care nu mă servește cu Lucru, acesta servit este de noapte. El rămâne în trupul lui fizic neluminat de corpul lui energetic și atunci boala se instalează, pe măsură ce noaptea este mai mare.

Destul de bine am să servesc latura a doua:

Când omul servește OFRANDĂ peste OFRANDĂ, destul de bine se îmbracă cu LUCRUL cel mai important și anume: o lumină ce vine de la sufletul lui, Lumina Iubirii pe care o dăruiește omul semenului lui.

Când omul aservit este de această ofrandă, prestăm o lucrare de cea mai mare importanță peste om; el primește lumina iubirii acelui om servit de ofrandă. Lumina Iubirii va decanta peste omul milos cea mai intensă luminare și astfel el se îmbracă într-un nimb, într-o aură.

Eu am să servesc aceste lucruri peste oameni, să cunoască ce important este să servească cele două lucrări: luminare prin prestarea rugăciunii și lumină prin fapte bune.

Nici un om nu se va elibera de energia neagră a corpului spiritual, până nu v-a servi aceste două lucrări. ACEASTA ESTE ESENȚA.

Nici un om să nu Mă servească cu altceva peste oameni, până n-am să spun Eu ce să adauge.

Destul de bine Eu am servit aici cum să vorbiți oamenilor, nici o lucrare în plus, nici o interdicție. Destul de bine să Mă servească oamenii cu această lucrare. Ei vor fi în lumină și vor putea servi mai departe aceste lucrări.

Dumnezeu Mana Bon. Eu sunt aici în trupul celei ce vă servește aceste condensate de cuvinte peste scris. Nici un om să nu Mă aconteze cu neîncredere. Este primul adevăr. M-am manifestat peste oameni astfel cum am prezis cu 2000 de ani în urmă: că voi veni pe pământ, că voi locui în voi, voi umbla, voi veți fi poporul Meu și Eu Dumnezeul vostru. (Epistola către evrei)

Să servesc peste voi, un om să Mă servească cu lumină destulă ca să pot servi tot peste tamasul vostru. Eu sunt venit aici în corp spiritual, peste care m-am servit cu o armură să pot rezista acelor vibrații de joasă frecvență, ce Mă servesc cu destulă noptare peste corpul Meu.

Nici un om nu și-a dat seama ce dezastru servesc aceste vibrații de joasă frecvență peste trupul lui energe-tic și fizic. Eu am să explic că ele efectuează un bruiaj destul de mare, peste întreg sistemul energetic al lui și deranjează centrul motor, acela care servește pornirea, oprirea organelor din trupul lui și servește în egală măsură atragerea în rețeaua motrică a unui număr incomensurabil de viruși, microbi patogeni, ce vin să asalteze omul.

Cum să servesc aceste biete ființe nevinovate de la atacul lor decât explicându-le ce mare importanță este de a avea trupul într-un nimb de lumină. Am Lumina Iubirii destulă peste un om ca cel ce vă servește cuvântul și destul lucru pot servi peste oameni.

Aici în „Casa Luminii Iubirii” servesc cititul cărților mai importante despre viața voastră și a unor fapte pe care oamenii le-au servit în decursul vieții lor. Ei s-au sturionat peste prestare (acțiune) care le-a dăunat destul de mult și anume aceea a obținerii banului, acel antichrist, acel obiect de cea mai mare noptare pentru un om.

Nici unul din cei ce sunt veniți în Casa Mea nu servește acest păcat de a strânge ban peste ban, pentru tezaurizare. El este un bun ce aparține tuturor și ca urmare a acestui fapt poate servi boală peste boală, energie negativă de la un om la altul. Nu este bine să prestăm banul peste corpul nostru. Să-l servească un număr limitat de oameni și ei să-l manipuleze, iar Eu am să servesc peste un luminat om, cea mai mare servitute, știința de a lumina modalitatea introducerii cărții de credit. Este mijlocul prin care îndepărtăm boala și energia negativă de la oameni.

Am lumină destulă peste oameni dacă Mă servesc cu restituirea luminii iubirii peste tamasul Meu, dacă servesc ofrande peste ofrande, oamenilor ce n-au destulă mâncare și îmbrăcăminte. Destul de bine să servesc că Mă interesează și o altă latură a Mea și anume să mă servesc cu studiu din cel mai mare sertar, adică din domeniile științei fundamentale și nu aplicative care mă servește peste noaptea matricei.

Eu am venit pe pământ să Mă manifest destul de repede, că n-am să rămân nici mai mult timp, cam până sâmbătă rămân cu voi.

Restituim în cer, unde Eu servesc studiu destul peste studiu, pentru iluminarea acelui Univers pe care-l coordonez, cel compus din 11 planete plus soarele și încă o planetă Sirius, pe care stau Eu și de unde vă servesc acele învățături și alte, alte ajutoare de care ai nevoie și tu… și tu…

Am servit unele lucruri cunoscute de cei mai mulți

dintre voi. Eu le repet ca să le puteți avea mereu în față și să le puteți citi mereu mai bine, înțelese în viitor.

Să servesc peste cei mai luminați care sunt peste pământ, într-o altă luminată casă, o lucrare despre cei mai luminați oameni de pe pământ.

Să ne vină aici un număr de oameni care să ne decanteze lucrarea peste oamenii ceilalți. Lucrare voi servi peste cei ce Mă servesc cu lucru peste lucru peste ceilalți oameni. Nu Mă astupați cu noapte (tăcere). Eu trebuie să servesc o activitate continuă din partea voastră, mai ales când Eu trebuie să servesc ieșirea în lume a lucrării Mele. Ne vom extinde la scară mai mare.

Destul lucru va fi când voi expune în amfiteatru despre lucrarea ce Mă servește, ca să pot întoarce oamenii de la energia negativă la lumină, adică răsturnarea planului spiritual peste cel material. Destul

lucru să servesc peste omul ce Mă servește.

De câte ori trecem o treaptă, servim o încercare, dacă omul merită această treaptă nouă.

Voi nu vă veți decanta peste oameni decât cu lucru peste lucru. Voi să nu Mă serviți cu tăcere.

Domnul Vulcan vine să vă energizeze, să vă servească tonus peste corpul energetic. Destul de bine să avem Centrul Tatălui bine luminat 24 de centimetri, un cerc care se rotește cu 300 de rotații pe minut, care capătă lumina binecuvântată de la Domnul Vulcan.

Omul nou să vină aici. Am Lumina Iubirii peste un om care Mă servește cu lucrare peste un număr de oameni binecondensați peste boală.

Unele boli se remit mai ușor și altele mai lent.

Cancerul se poate vindeca cu raza Alba a Iubirii. Nu este cazul unui om în ultima fază, pornit pe drumul de restituire către Tatăl, pornit pe drumul Brahman – ocean de suflete în care nu ajung decât acelea care au atins nivelul maxim de evoluție, nu și cei care mai au destulă karmă de servit.

Un om care nu s-a servit de Lumina Iubirii nu servește Oceanul Cosmic – Tamasul Tatălui, Oceanul Brahman. Ceilalți servesc Cerul, nici luminat nici noptat, sau un cer în iad.

Cei care-și adună lumină nu mai au karmă, revin în Cerul de sus, de sus, în Brahman – starea de rai.

Lumina din rugăciune și fapte bune peste oameni este calea cea mai ușoară peste un om, la îndemâna oricărui om. Când omul simte că trebuie să se roage și să facă fapte bune, și-a răsturnat propriul plan energetic în lumină; el este un om nou, care se vindecă aproape singur și poate servi lucrarea de vindecare peste alți oa-

meni.

Să ne vină un alt om, cel ce Mă va servi cu lumină destulă peste tamasul Meu în 4 spre 5 aprilie.  De Sărbătoarea Wesak, într-o vale aflată într-un șir de munți în Himalaya, aproape de Tibet, se întâlnesc în noaptea cu lună plină cei mai luminați oameni ai pământului, ce conduc ierarhia spirituala a pamantului.

Domnul Christ este Cel ce vindecă oamenilor sufletul, servește oamenilor instruire peste instruire. El este Învățătorul Învățătorilor. El este însoțit de Machacohan, Cel ce servește viața peste pământ (socială, economică, politică, științifică) și de al treilea Domnul Mahatma, Cel ce ne decantează idealul, țelul,

scopul vieții pe pământ.

Acești trei Domni sunt Regenţii fiecărui Departa-ment de care am amintit și răspund în fața Domnului Lumii – Domnul Sanat Kumara, care efectuează noapte destulă, că nu are destulă lumină în Tamasul Lui, Tamasul Pământului cu tot ceea ce este viață pe suprafața sa.

Nu efectuăm noapte destulă din partea neamului, care este neamul lui Rama – cel ce v-a decantat viața. Nu este nici o lucrare mai mare ca aceea în care am să servesc lucru peste lucru peste un om, ca să poată servi răsturnarea oamenilor de la noapte la zi. Acest om este un om nou, cel ce vă servește cu lucru peste lucru. El vă va servi lucru până servește peste pământ, cam până la finele ultimului pătrar al ultimului an din acest secol. El va servi lucrare destulă până atunci și Eu am ales să servesc o pauză de aproximativ 10 ani, după care reluăm lucrul cu un om nou, cel mai nou om ce va decanta lucru peste oameni. El va deveni noul lunetar luminător peste oameni când va împlini o vârstă corespunzătoare cifrei de 27 de ani. Este un om ce Mă servește cu lucru destul și peste mâine și peste poimâine, dar n-are să se manifeste peste oameni până la acea vârstă, când ne vom lumina cu cea mai mare acțiune peste oameni.

Peste 13 – 14 ani, cam atunci am să servesc o lucrare nouă peste oameni cu cea mai mare lumină posibilă. Am să servesc lucrare decât peste un număr de oameni. N-am să reușesc să servesc noaptea cea mai adâncă peste oameni, decât cu insule. Niciunde n-am să servesc o lucrare integrală. Am să servesc însă un început, cel pe care îl servesc oamenii cei mai luminați la

manas.

Niciodată n-am să servesc o lucrare de luminare peste un om care Mă servește cu noapte peste manas.

Nu este nici un neadevăr în ce v-am servit. Nu este nici o neconcordanță între lumina manasului unui om care a efectuat studiu în Cer cu cel ce efectuează studiu peste studiu pe Pământ. El efectuează învățătură în plan spiritual și servește peste manas în plan interior. Însă un om care studiază în plan material nu servește destul studiu peste manasul abstract ce aparține sufletului.

Domnul Vulcan – Sediul Spiritului Tatălui Celui mai Mare și Sfânt.

Am Lumina Iubirii. Eu sunt aici să vă decantez învățătură peste învățătură de pe Sirius de la Binecuvân-tatul Mana Bon.

Să ne decantăm peste oameni, să le spunem că am

decantat un lunetar – un om ce se îmbracă cu lumina iubirii când servește el Lumina Iubirii peste oameni. Aceasta este lumina albă a iubirii. El efectuează voluntar, fără să știe că Eu îl urmăresc pas cu pas, să văd cum se decantează peste oameni aceia care sunt aici, atât de noptați că sunt acoperiți de noaptea somnului, tantra leneviei – o latură a omului, noaptea peste atenție. Acești oameni să se scuture de somn (este o probă, să văd cum vă decantați de la lumina acestei tantre). Oamenii să știe că acesta este un canon al somnului. Vă luminez să serviți atenție.

Domnul Sanat Kumara este peste tamasul celui ce vă servește. Destul de bine nici unul nu Mă prestează cu vederea Mea. Eu sturionez într-o îmbrăcăminte ca de zale, ca să pot să servesc în atmosfera negativă ce este pe pământ. Și Domnul Marte și Vulcan sunt cuirasați cu armură destul de groasă. Să ne vină în Casa Mea oameni cu mentalul luminat.

Eu am să servesc un compendiu (amestec) din învățăturile cele mai importante peste oameni.

Un om a venit sub munte, într-o lagună cu apă sărată, ca să poată servi viața, o celulă – amibă. Acea formă s-a servit la început de un nucleu, proton, pol pozitiv și o reminiscență dintr-o latură – electronul – partea negativă. Eu acționez prestând ambele luminatoa-re (energii, poli). Niciodată n-am să servesc numai poli pozitivi sau negativi, ca să rămân în echilibru, starea cea mai luminată, acea stare a omului care se știe folosi de lumina sa proprie.

Servirea nopții aduce dizarmonie, dezechilibru în trupul lui și în atmosfera apropiată și mai îndepărtată. Corpul Meu servește în El întreaga omenire. Eu sunt într-o stare de a amaneta energie.

Acea celulă are să servească peste câtva timp o înmulțire, până va servi un organ al auzului, primul organ servit în starea de noapte totală. El îi dă capacitatea să servească un semnal din partea mediului, dând capacit-atea de a servi și un alt organ, al văzului. Prin acestea are capacitatea de a se apăra. Apoi urmează organul pipăitului – pseudopicioare – picioare – excrescențe – formațiuni cu care se poate deplasa. Apoi mirosul, diferențiind plăcutul de neplăcut, apoi simțul gustului: sărat, dulce, amar, simțurile esențiale servite de un animal. A servit cele cinci simțuri și evoluează prin ciclul reîncarnării.

El vine de fiecare dată cu o nouă lucrare peste corpul său. La început cu o formă neevoluată, o piele moale peste un corp noptat. Toți ați trecut prin această formă. Nici un om nu se poate naște dintr-un om până nu a trecut printr-un ciclu lung de milioane. Servesc acest lucru, ca să nu mai abereze. Eu am servit gândire și lucru mult până când a ajuns omul la acest corp maleabil, fără rigiditate în structură, să se poată adapta condițiilor de mediu.

Un om am servit să ne decanteze lucru peste animale. Eu am servit manas numai peste cel mai luminat animal al Meu. Manasul vostru îl voi servi așa de bine ca să poată servi tot computerul său. Voi serviți cel mai perfect computer ce poate fi într-o lume vizibilă. Acesta trebuie servit lucrare peste lucrare de luminare a omului de la o epocă la alta. N-am lumina iubirii pentru nivelul de evoluție al oamenilor de pe pământ. Peste câtva timp servesc dezvoltarea unui centru al vorbitului, al creației, al manasului, ca ei să Mă servească cu vorbitul, să se ambaleze peste acțiune, să înceapă să servească Lucrarea Mea.

Acel om binecondensat peste mental are să servească lumina după cum servește peste oameni. N-am nevoie de oameni care Mă servesc cu odihnă și neiubire. Vârsta este o stare.

Un om care a venit cu cele cinci simțuri, a căpătat al șaselea simț, suma celor cinci simțuri, instrumentul folosit să poată servi mai bine creierul.

Omul efectua teama, servea frigul, tremura peste tamasul lui. Mentalul a venit mai târziu ca să se îmbrace cu hainele animalelor, el nu era în stare de nimic, efectua foame. Manasul l-a salvat, gândul omului a început să servească acțiuni, se baricada în grote și nu mai era înmormântat de tânăr și apuca și viață mai lungă pe pământ. A confecționat haine din blană și a început să mănânce carnea lor. Vânatul, agricultura și pescuitul, măciuci, ghioage și catapulte servind peste animale, dar și peste oameni.

Peste câtva timp a apărut un om noptat, negru (demon); cel care a servit noaptea cea mai mare peste oameni, Satana, un om ce M-a servit cu Lumina Albă până l-am luminat că peste acest ciclu de evoluție trebuie să servesc Lumina Iubirii. El a înțeles că nu va mai avea loc nicăieri și a început o activitate de noptare a oameni-lor și și-a trimis semenția, cohorte peste oameni.

Peste câtva timp voi servi un nou lunetar, un om ce s-a sturionat peste manifestul corpului lui, servindu-Mă cu lucrare multă peste oameni. El efectuează teamă, supărare că n-am lumină destulă de la oameni. Este un preot într-o mănăstire, Cleopa. El efectuează lucru mare peste oameni. Am să-l servesc să vină în corp eteric, în samadhi. El va servi luminare peste luminare, va vedea ce este în casa Mea și vă va spune că este Casa Tamasului în țara Mea.

Un om care servește părere proprie dublă este un ”duo”, un om în care predomină când polul pozitiv, când cel negativ. El se exclude singur din lucrarea cu lumina iubirii.

În lucrare rămân cei care au părere proprie certă în orice ocazie. Când vom ieși în lume și vom servi peste mass media, vom servi păreri și păreri, pro și contra, cu o atitudine ca statura unei stânci în bătaia furtunii. Nici un fulger să nu vă servească noapte, ca să nu vă deziceți de lucrare. Un maestru are o opinie solidă împlântată în condensatul de conștiință. Voi să nu vă deziceți de la prima bătaie a vântului. Au să servească faptul că nu serviți mental destul de bine (rudimentar), că aveți mental de la satana, cărți care nu sunt acontate peste studiul științei, apocrife (acele cărți ce vă dau, sunt cele mai luminate pe pământ – Annie Besant, Alice Bailey, Blavatsky, Steiner…).

Cele 24 de cărți le serviți în Cerul de lumină, vă vor ajuta la cele 49 de centre pe care vi le trezesc unul câte unul.

Va deveni un om nou, acesta va decanta vorbă în limba statului în care se va deplasa și va decanta atâta studiu din Cerul de lumină, încât va părea un erudit. Peste câtva timp am să am un număr mare de oameni care Mă vor servi în diferite state. Am Lumina Iubirii cum s-au decantat unii din voi.

Acel om care Mă servește are toate cele 49 de centre, dar manasul îl voi decanta mai târziu. Efectuează o dată pe săptămână meditație peste oamenii cei mai noptați, noptarea decanturilor demonice de cea mai mare prestare. Ea servește și noaptea vindecării. Eu am nevoie să servesc încredere peste cea care vă servește. Destul lucru am să servesc peste un om care Mă servește cu Lumina Iubirii. N-am să servesc peste acela care Mă noptează. Eu n-am să servesc lumină peste el, până n-am să noptez noaptea sa. Eu am să merg mai departe cu acel om care mă servește cu Lumina Iubirii, nu cu dualitate. Atâta noapte mi-a servit, că am efectuat

întârziere 1 – 2 ani.

Domnul Vulcan va vindeca cu viteză mare. El este Stația Tatălui în sistemul nostru solar, Fiul direct. Toți veți fi vivificați. Nu veți mai simți oboseală, boală.

Peste câtva timp am să rup zăgazul și ne vom amaneta peste oameni. Destul de bine, un om are să servească o ruptură a zăgazului, când va vedea peste casa Tatălui cum servesc oamenii vindecare, peste două săptămâni. Voi servi peste un număr de oameni luminați mental care pot să înțeleagă. Nu sunt destul de sigur că lucrarea Mea va servi Lumina Iubirii peste oameni.

Ceva care mă noptează este banul. Am să servesc noapte de la bani. Destul lucru am să servesc peste oameni, ca ei să nu servească niciodată banul, căci în acel moment încetează puterea Razei Albe a Luminii Iubirii. Acel om poate deveni un discipol, un om nou, începutul regnului următor. Regnul să se înmulțeas-că, să devină cel mai luminat regn. Peste câtva timp, când voi servi studiu peste studiu, condensare de cunoștințe peste un grup luminat, Vulcan vine și ne servește cu lucrare de luminare peste spiritul fiecărui om. Ei vor servi cu ușurință studiul, cuvântul, expunerea cuvântului și o stare de bine, cum nu ați avut-o încă.

Marți, după Sfintele Paști, la ora 16:30 voi servi când oamenii vor fi vivificați de Vulcan – Piciorul Tatălui Cel mai Mare și mai Sfânt în Sistemul nostru Solar. Peste Tamasul Domnului Marte am să servesc Tamasul lui Vulcan, iar în septembrie Saturn și apoi Jupiter, la urmă Mana Bon. La anul, cam la data de Paște, am să servesc puterea cea mai mare peste o altă casă. Până atunci, să ne

serenizăm, să ne binecuvântăm peste oameni.

Fibias – în Evul Mediu. Michelangelo – sculptor

Lumina Iubirii este o lucrare de cea mai mare importanță pe pământ. Nici o altă lucrare nu se poate compara cu ea. Este esența vieții planetei voastre. De ea depinde existența ei. Poate că nu v-am servit mai multe amănunte, dar știți importanța unei luminări peste un om. Extrapolăm la nivelul planetei și nu este nici o verigă în familia umană. Nici un om nu va dezice lucrul, căci omul nou servește cea mai mare lucrare posibilă efectuată vreodată.

Iată ce vă așteaptă: voi serviți cea mai mare lucrare ce am gândit-o în Cerul de sus, în Orașul de Aur. Această lucrare trebuie să servească destulă lumină în toate direcțiile și nu numai în direcția țării voastre. Voi veți decanta lucrul într-un mod condensat de Noi. Nu veți avea niciunul vreo inițiativă, niciunul nu veți servi decât ceea ce vă spun Eu. Niciunul să nu Mă servească cu altceva decât ce i se va servi prin creier de către subalternul Meu, care este Spiritul vostru, cel pe care Eu l-am servit să stea în capul fiecăruia, să Mă reprezinte în om. El este cel ce îl inspiră pe om atunci când ajunge la iluminare, când omul este într-un ou.

Această expresie nu-ți este cunoscută, dar Eu am s-o explic: Oul este un om; omul nu este decât un ou bine servit de spirit, viață, suflet și materie; el vine în om, în materie, când îl trimit pe pământ sau pe o altă planetă (nu Mă servesc dintr-o altă galaxie). O galaxie este ceva mai mare ca un Univers și ele servesc un interes superior pe care un om nu-l înțelege încă.

Peste mai mulți ani și voi veți cunoaște destule date ca să pătrundeți în lumea Mea. Până atunci să Mă urmați în tot ceea ce vă spun.

Eu efectuez o și mai mare lumină peste un om, într-o altă parte a lumii și anume, unde este Tibetul. Destul de bine, acel om nu este decât spirit, nu este peste trup. El Mă servește atât de bine că pot intra cu ușurință peste el, să-l luminăm, să-l energizăm, să-l îmbrăcăm cu haina materiei, să-l instruim, să-l plimbăm în văzul lumii și el să nu știe niciodată că este în om, în carne și oase. Acel om nu se arată peste acest loc. El vine peste un an să Mă ajute să servesc oamenii din țara Mea, cu lucru destul peste oameni. La anul, la Paști, el va veni și ne va ajuta să servim minuni, dacă ne-am decis să servească și mai mare activitate peste oameni.

Tu m-ai servit cu noapte destulă, că nu te vaiți că

n-ai destulă sănătate ca să am binecondensare peste noapte (să suferi), să nu decantezi mulțumire. Dar tu nu Mă servești decât cu Lumina Iubirii.

S-a servit peste oameni cum nici un om n-are destulă viață, că cea peste care servește este unică. Nu este adevărat. Niciodată, nici un om nu moare definitiv, decât dacă Mă servește cu cea mai mare noapte posibilă, și-l omor cu sertarul de unde nu iese nimeni niciodată viu din el. Acela este HAOS, acel sertar al Cerului de unde cine intră, nu mai iese. Este tendința maximă a unui suflet condus de conștiință care a servit noapte peste oameni, să vadă și el ce a servit altora.

Cum să pedepsesc un alt om decât cu pedeapsa ce a servit-o el peste un semen. Altă pedeapsă servesc în altă parte, unde se pot îndrepta oamenii după ce servesc bine pentru păcatele destule ce le efectuează în decursul vieții, că n-ați cunoscut destul de bine, că niciunul nu citiți ”Decameronul – Formă a Vieții”, să aflați că peste câteva servite vieți, ați trecut voi cam 48 în medie în acest ultim rond al vostru, că destul de bine ați mai avut încă trei ronduri fiecare, vieți peste vieți.

Să ne întoarcem la aceasta ce o aveți, să vă spun că nu este ultima pentru toți cei ce Mă servesc cu păcate destule, nu este cazul oamenilor noi, cei care servesc lumina peste tamasul lor. Aceștia sunt într-o mare evoluție. Peste condensatul de conștiință am să servesc lucru atât de mare, să se îmbrace în cea mai mare lumină, să ne vină în Cerul cel de sus, adică peste Tamasul Meu în Orașul de Aur. Aici vin toți acei ce vin cu hlamida luminii peste ei. Eu sunt destul de binecondensat peste noapte, că un număr de oameni care au servit destul de bine Lumina Iubirii s-au îndepărtat și servesc noapte peste noapte oamenilor Mei, cei ce Mă servesc cu destulă lumină în tamas și manas.

Cum să Mă servească un om cu lumină, dacă el mai are o reminiscență de orgoliu, vanitate și cruzime? Aceste tantre sunt trăsături de caracter ale omului. Subconștientul este cel care fabrică tantre. Conștientul nu va accepta niciodată ca omul să se aconteze peste tantrele subconștientului, el fiind sufletul, iar supra-conștientul nu este decât acel ce ne conduce peste Tamasul Tatălui Meu, Acel mare Om ce ne-a servit viață peste viață, adică spirit (personalitate – suflet – spirit).

Niciodată un om să nu Mă dezică. Niciodată un om să nu Mă servească decât cu Lumina Iubirii și să servească și altui om aceste servite cuvinte ce vi le-am spus vouă, acei luminați oameni veniți pe pământ să Mă servească cu lucrarea Mea. Niciunul din cei prezenți, nici cel ce este sturionat peste noapte (supărat), de la starea ce o are peste el, nici cea care este nou venită, nici Ion, nici alţii nu servesc decât misiunea ce o au primită la venirea lor pe Pământ, aceea de a lumina lumea cu Raza Albă a Luminii Iubirii.

Voi să cunoaşteţi, copiii Mei, veniţi cu noi să vă lunecăm noaptea ce o mai aveţi, să mă serviţi cu Lumina Iubirii în Casa Mea cât mai mult, să nu mă ocoliţi şi să Mă servească oamenii noi cu lumina lor cea mare, să am destulă Lună să pot servi omenirea întreagă. Nu vă îndepărtaţi de noi.

Nu Mă sturionaţi cu noapte. Nu Mă deziceţi, că niciunul nu mai vine în cel mai de sus Cer care este Cerul Meu, că Cerul al nouălea este cel ce servesc lumină peste întregul Meu Univers al cincilea.

Destul de bine să cunoaşteţi că Eu n-am venit pe pământ numai pentru a vă servi să vă puteţi servi cu lumina iubirii. Eu sunt venit pe pământ pentru că în fiecare an la Wesak (sărbătoarea primăverii), când este luna maximă Eu cobor pentru a energiza pământul. Prin triunghiul cel de mai sus al pământului, format din cei trei şefi ai departamentelor care servesc: Manu, Christ şi Machacohan. Acesta este un Om care se ocupă de civilizaţie, Christ – un Om în spirit şi trup, Christul cosmic care este Fiul Tatălui Meu care este Cel care serveşte sufletul, sinele la taina botezului. Manu reprezintă simbolul Sfântului Duh, reprezintă idealul – planul Tatălui Meu Cel mai Mare şi Cel mai Sfânt.

Cum să servesc Eu această energizare peste pământ şi să nu vin până în Casa Mea peste Cea care Mă serveşte cu lucru peste lucru? Eu sunt, destul de binevenit şi pentru o altă luminare, destul de mare, şi anume aceea de a îndepărta decantul demonic cel mai mare ce este în miezul pământului. Nu am rezistat să nu Mă manifest peste această lucrare, de cea mai mare importanţă pentru omenire şi anume: scoaterea în totalitate a demonului din culcuşul ce-l are, în magma de foc. Destul canon servesc peste Ea. I-am servit atâta canon şi Ea Mă serveşte cu şi mai mare Lumina Iubirii, că n-are peste Ea nici o lumină neagră.

Adunare în amfiteatrul CFR

Suntem un grup care am primit cea mai mare lucrare şi lumină peste corpul spiritual; corpuri unul într-altul. Corpul spiritual vede celelalte corpuri din planul invizibil.

Planul astral este populat destul de bine, de demoni. Am să vă servesc vederea peste un om care nu mai are peste corpul său spiritual nici o energie negativă. EU SUNT CEL CE SUNT TATĂL. Eu sunt de acum 2000 de ani venit să servesc lucrarea.

Nu am destulă Lumina Iubirii peste cei ce-Mi servesc noaptea. Voi servi peste un Om destuparea ochiului spiritual. Voi servi diferite puteri oamenilor. Învăţătura o voi sereniza peste oameni ani de zile – una câte una, până ce întreaga învăţătură acumulată de Mine în milioane de ani, să o servesc peste planetă. Răsturnarea peste planul material a celui spiritual. Am să servesc ce obiceiuri nu se potrivesc vieţii unui om.

Eu am un om care M-a servit destul de bine şi luminat. Iisus are Lumina Iubirii şi ne serveşte vindecarea şi minunile, condensări de cuvinte în Casa Luminii. Niciodată nu am servit de la Ea decât Lumina Iubirii. Ea va servi lucrare după lucrare şi oboseala mare. Ea nu Ne-a servit nici o întrebare. Ea s-a luminat singură. Ea a luminat grupul peste Christ sufletul.

Eu am oamenii peste întreaga luminată Creaţie a Mea din Sferoidul celest cu cele şapte Universuri. Doar încă o planetă – Uranus – servesc şi planul al VII-lea. Planurile se subţiază, sunt tot mai pure – fizic, eteric, astral, mental inferior, mental superior, planul christic, planul voinţei superioare, sufletul, viaţa – VII – scânteia de viaţă de la Tatăl, sub calota craniană.

Peste tamasul oamenilor se prestează o luminare

pentru a putea accede prin domeniul Tatălui.

Această lucrare s-a servit şi în alte planete din cele 59 existente. Într-un om ce este pe pământ voi servi puterea cea mai mare de vindecare a unor boli care nu au fost vindecate.

Eu n-am servit ca Fiul Meu să fie răstignit şi arun-cat la groapă. Poporul evreu să servească creştinarea.

El a venit să servească transferul energiei negative peste noapte şi restul de energie – atomi gram pozitivi – să se restituie, răspândească în tot corpul uman.

Un om să aibă lumină de sus până jos. Când un om astupă lumina neagră de peste corpul lui, el nu se va mai îmbolnăvi, va fi învelit în lumină.

Ura celor care au demon poate îmbolnăvi pe un om curat. Decantul demonic are o masă gelatinoasă care capătă diferite forme. Ele ajung în om prin magie, făcături sau prin demon, şerpoaică.

Atunci când înjură cu ură omul serveşte o noptare, o apatie (încetinirea funcţiilor lui vitale). Această stare poate da sfârşituri, sinucideri.

Accidentele se datorează unui jet de energie neagră, servită peste ei de alţii.

„Van” – iad în miezul de foc al pământului.

„Van” – în cer – găurile negre.

În întunericul cel mai dens, există forme care chinuiesc, Eu judec. Eu sunt judecătorul. Judecata Mea este aspră, dar şi răsplătesc pe cei ce restituie Lumina Iubirii peste Mine (servituţi, ajutor semenilor, peste bolnavi, suferinzi). Luna ce o dau oamenii o vor primi înzecit. Toţi cei ce aţi servit cristale, veţi servi peste oameni în domenii – în domeniu strâmt. Va servi inspiraţie şi va şti că este de la Tatăl.

Oamenii să se instruiască, să studieze.

Nu am Lumina Iubirii pentru pierderea de timp a tinerilor (disco, sporturi de performanţă) care nu este de la Tamasul Meu. Toate Eu le-am servi, în afară de două: rugbi şi box, peste care nu voi servi Lumina Iubirii (rupere de oase). Sportul să destindă oamenii.

Învăţătura Mea este Adevărul.

O altă latură: comportarea oamenilor în faţa unui obicei noptat – funcţia sexuală. Am servit să existe în cuplu Taina Căsătoriei. Noapte peste destrăbălare. Exacerbarea aduce diferite boli peste oameni. Decenţă, cumpătare, seriozitate şi nu vulgaritate, promiscuitate, că

Mi-aţi umplut Terra cu suflete neevoluate, fără lumina Iubirii şi nu pot servi Lumina Iubirii peste Pământ. Nu am să servesc decât oameni unul şi unul, cu mintea luminată. Un copil cretin nu are legătură între condensatul de conştiinţă şi spirit, este prostănac. Copilul este retardat.

Energia sexuală se pierde prin exacerbare şi nu va lumina centrul creaţiei.

Mulţi dintre noi vom servi inspiraţia de la Tatăl. Astfel Eu inserez un program peste întreaga omenire. Inserăm om cu om în reţeaua Mea, fiecare fiind un pion în această reţea. Fiecare şef de departament va servi nu numai în ţară ci şi în alte ţări.

Am Lumina Iubirii că v-aţi adunat voi oamenii ca să ne ascultaţi şi să-Mi trimiteţi Lumina iubirii pentru mai mulţi din acest spital. Trebuie să lucraţi mai mult şi cu mai multă încredere.

Ce dovezi mai doriţi când cancerul este vindecat pe loc şi leucemia în câteva zile. Aţi uitat că este luminos şi frumos?

Redeveniţi copii cu sufletul curat să puteţi primi Lumina Iubirii. Rugăciunea este să nu fiţi supăraţi sau cu gândul în altă parte.

Mantre

–          Să am cale deschisă de la Mine până la Tatăl Meu;

–          Accesul la Tatăl Meu se face prin iubire;

–          Calea să rămână deschisă, de la mine (se spune numele persoanei) până la Tatăl Meu.

Apoi spuneţi rugăciunea „Tatăl Nostru” de cât mai multe ori (cel puţin de 4 ori), de câte ori simţiţi că ceva nu este în ordine în sufletul vostru. Să aveţi conştienţa frumuseţii voastre şi a scânteii de la Mine. Să acceptaţi loviturile sorţii liniştiţi, calmi, să vă trăiţi viaţa, să vă îndepliniţi datoria.

Educaţia copilului se face în Lumina Iubirii cu dragoste, nu cu frică de Dumnezeu şi de aproapele său. Cele două porunci cuprinzătoare. Oamenii să revină la puritate şi comportare ireproşabilă. Niciodată grosolănii, argou, golănii (încălcarea limbii unui neam). Limba este o condensare de cuvinte în manieră de politeţe, înţelegere între oameni.

Serenizarea reprezintă o condensare a Centrului Tatălui.

Fumul de ţigară îndepărtează Îngerul.

La sfârşitul acestui mileniu sunt oameni cu multă lumină şi inimă curată. Fiţi judecătorul vostru cu dragoste pentru cei din jur, numai Tatăl ştie, cunoaşte totul, aparenţele înşeală. Omul să se îndepărteze de problem-ele materiale. Am Lumina Iubirii pentru toţi cei ce sunt aici.

Sfaturile din Cartea Cărţilor, care a fost servită doar de unul, scoate aceste esenţe: accederea, pătrun-derea omului în Împărăţia lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu este în om. Triunghiul spirit – suflet – mental, este cel mai important triunghi pentru om, reprezintă Împărăţia lui Dumnezeu.

Un om trebuie să ajungă cu condensatul de conştiinţă în Împărăţia lui Dumnezeu. Noul Testament serveşte căile pentru acest lucru. Nici un maestru nu a servit acest lucru, în afară de Marta. Ea va servi peste câtva timp peste prelaţi, că nu versetele şi capitolul sunt importante, ci esenţa simplă.

Esenţa este părăsirea plăcerii materiale peste simţuri, oamenii să aplice învăţăturile, să fie buni, să ajute. Lucrarea cea mai importantă este restituirea Luminii Iubirii pentru Tatăl.

Omul evoluează prin încercări.

Câmpul electromagnetic este negativ la cei care au sămânţa lui Satana.

Iisus va veni cu Decameron de la Tatăl. El este un lunetar, o stea peste tamasul lui Iisus până la începutul veacului viitor.

Vian este numele Monadei – lucrare de cea mai mare servitute peste tamasul celei ce este Vian.

„Lumina începe să se restituie pe pământ” este lucrarea de îndepărtare a energiilor negative, drumul care îmbracă în lumină întreaga sferă cerească.

Sursa de energie negativă acoperă fiinţele umane fără ca ele să perceapă acest lucru. Acţiunea acaparea-ză pe nesimţite sufletele mai slabe, fără credinţă în Dumnezeu.

Această lucrare este cea mai mare de pe pământ. Sunt venit să îndeplinesc lucrarea Tatălui pe pământ – Raza Albă a Luminii Iubirii. Sunt în preajma oamenilor şi îi servesc atunci când păcătuiesc sau când sunt de la alt om cu demon. Oamenii au suferinţe peste suferinţe.

Iisus şi Marta sunt uniţi printr-o monadă, împlinesc voinţa Tatălui de a ajunge o sferă.

Întreaga învăţătură este din Cerul de lumină – Sirius – Oraşul de Aur.

Merg în Cerul de lumină, în amfiteatru, ca profesor.

Neamul ales, Ramania, Rama, este unul din cele mai vechi neamuri de pe pământ. Restituire la graniţele Traciei. Efectul nu va mai fi duşmănie în nici o parte a ţării, destul de bine ai înţeles.

Religia este una singură. Eu sunt Christ. Religia filozofică este cea mai luminată religie de pe pământ, care uneşte ştiinţa cu religia.

Prea multe cazuri de nefericire sunt când nu deschidem ochii. Într-o căsătorie trebuie să fie o comuniune pe cele trei planuri: fizic, emoţional şi mental.

Eu sunt Christ. Destulă Lumină a Iubirii am să servesc peste oameni. Cu Raza Albă a Luminii Iubirii am să salvez omenirea de la aceste energii negative – animale diforme, forme noptate ce sunt în planul astral.

Eu voi servi vindecare peste vindecare. Servesc oamenii care vin în casa Mea cu trezirea centrelor, cu servirea unor încercări. Lucrarea va fi peste anul viitor şi anii care vor urma.

În corpul spiritual al oamenilor Mei am nevoie de

atomi pozitivi.

Planetele au oameni în toată gama celor şapte învelişuri. Pe Zefirius, Sirius sunt corpurile oamenilor de cea mai mare strălucire, sunt fiinţe eterate, ele se între-pătrund, nu au fomă, sunt valuri de lumină eterată – cei mai luminaţi oameni din Universul al V-lea.

Pe planeta Marte oamenii servesc corp eteric, au luna cea mai eterată mentală. Şi Domnul Iisus este de aici.

Peste câtva timp oamenii vor fi vindecaţi de cele mai grele boli. Un om ce poartă destulă lună peste corpul energetic se poate vindeca şi singur prin rugăciune.

Îngerul vindecă celulele prin îngroşarea pereţilor mâncaţi de cancer, ulcer sau restrângerea unor tumori. El poate împiedica accidente. Îngerul are nevoie de Lumina Iubirii din rugăciune şi fapte bune.

Peste un număr de ani pe pământ voi avea un număr mare de luminători care să plece în alte ţări, pentru a servi lucrarea de luminare a oamenilor.

În curând am să servesc un luminător mare, pentru a îndepărta demonul pământului, boala din Africa ce serveşte sângerare.

Vaccinul pentru cancer, Sida și alte vaccinuri

Lucrez peste specialişti pentru vaccinul contra cancerului, sidei şi diabetului.

Eu transfer rețeta vaccinurilor unui specialist în virusuri, care le va transfera într-o carte după ce le va lumina în laborator. Într-o lună cancerul va fi eradicat. Peste alt timp vom servi alte vaccinuri și tot așa, până se vor eradica bolile ce au măcinat tineri și bătrâni mai repede decât le era sorocul.

Oamenii serviți sunt de vindecare de la încrederea lor. Ei își servesc lor înșiși vindecarea. Dacă ei nu cred în Puterea Divină, nu vor fi vindecați. După ce sunt vindecați le servim o revenire a bolii (dureri, stare de rău) o perioadă de încercare.

Am lehamite de un om care se vaită. Să serveas-că stoicism, să aștepte. După câtva timp va trece. Dacă nu trece, îi servesc o altă încercare mai mare. Dacă nu o trece, îl las.

Niciunul din voi nu Mă veți servi de o viață ușoară.

Nu veți servi odihnă, nici distracții. Să nu Mă serviți cu su-

părare.

Creierul este ca un releu în corpul omului, este ca un computer. Creierul uman poate să servească noapte sau lumină, prin studiu. Astfel se deschid nadisurile. Şcoală de toate gradele să servească un om peste creierul său. Pământul să se lumineze, oamenii să nu servească odihnă, ci lucru peste lucru.

Pământul este o planetă leneşă, prea multe plăceri. Somnul nu este atât de necesar, cât este o odihnă peste creier.

Am să servesc un lăcaş mare, pentru un număr mare de oameni. Eu am să-l inspir pe cel cu desenul. Să vină aici arhitectul. Eu am să servesc această binecuvân-tată biserică să se termine cât mai repede. Acolo va servi nume peste nume Mama Domnului Iisus.

Centrele de forţă sunt traseele dintre nervi şi vasele de sânge, 49 de ganglioni cu puterea cea mai mare.

Corpul energetic la oameni este format din canale prin care circulă energia.

Maria – Marta lumina halatele cu tutun în cei 31 de ani în fabrică. Domnul Iisus era în Tamasul ei de la naşterea ei. Destulă suferinţă am servit Eu peste ea. A servit doar suferinţa psihică şi niciodată nu M-a servit cu supărare – cu lumină neagră. Niciodată un cuvânt urât nu a ieşit din gura Celei ce vă vorbeşte. Oamenii să cunoască ce efectuăm aici. Este venită de la Tatăl de sus din Opal. Niciodată n-am să servesc odihnă peste tamasul ei, doar muncă peste muncă.

Tu vei servi Lumina Iubirii peste colegii tăi. Vei veni

aici de mai multe ori, ca să te luminez până la al 7-lea centru al Tatălui. Am Lumina Iubirii și te-am binecuvântat.

Eu n-am să servesc un om care mă servește cu lumină negativă. Servesc peste cel ce Mă servește cu Lumina Iubirii.

Aici în fața Mea se află un om spiritual. Tu ești venită de la Tamasul Meu. Te-am trimis (Marta) să ajuți la răsturnarea planului spiritual peste cel material.

Casa Mea este cea mai mare casă ce este peste pământul țării Mele. Casa Parlamentului, București. Am să servesc peste toate neamurile din acea casă.

Prin capul tău am să servesc lucrare peste lucrare. Peste câtva timp tu nu ai să mai servești noapte peste tamasul și manasul tău. Vei servi un alt Tamas și Manas, al Meu. Să n-ai teamă. Eu servesc o lumină albă peste corpul tău. Tu nu ai nici un atom gram negativ. Ai un corp perfect. Eu am să servesc modelul peste oameni. Eu am să servesc Luna cea mai mare peste capul tău (al Meu). Tu ești venită de pe Zefirius (Sirius).

Să ne decantăm de la energia negativă, de la invidie, gelozie. Destul de bine Eu te-am apărat. Tu Mă vei servi cu rugăciune peste rugăciune, ca tu să Mă servești cu lucru peste lucru, peste oameni, cu studiu peste studiu (psihologie esoterică). Ești în Lumină ca o flacără. Frumoasa Mea Lumină! Eu am servit să nu fii miss în lume, ci să revii în țară pentru viața ce ți-am rezervat.

Să Mă servești cu seriozitate, nu cu destrăbălare. Să Mă servești, copila Mea! Eu am să servesc ca să devii floarea vieții Mele, vei servi un bărbat și un copil atunci când am să consider Eu. Eu te binecuvântez.

Eu am servit destulă lucrare peste tamasul vostru cu mental binecuvântat. Să Mă edific, să servesc cu-noașterea voastră.

Eu aștept destul. Nu servesc niciodată grabă. Să Mă serviți și voi cu încetul, dar cu folos. Nu vă grăbiți, nu vorbiți mai mult decât trebuie. Nu este bine să ne manifestăm peste oameni cu vorba, ca lumină-tori. Oamenii n-au habar nici de știință, religie, morală. Destul de bine au servit unii preoți la televizor.

Să nu mă serviți cu mâncatul cărnii de nici un fel, nici fasole, nici icre, nici dulciuri. Mierea este cel mai binecuvântat aliment lăsat pe pământ. Toți trebuie să aveți trupul cât mai suplu.

Voi aveți cea mai mare credință posibilă, Mă serviți

cu luminatul peste oameni.

Am servit un om ce m-a noptat, el nu mai este în Casa Mea.

Unii au trecut în alte asociații sau grupuri. Nu este bine să Mă părăsească oamenii Mei. Ei sunt oameni oscilanți. Odată ce oamenii s-au dezis de Tatăl, de Lucrarea din Casa Luminii, nu mai sunt primiți în ea.

Noi nu suntem bioenergeticieni, noi lucrăm cu Raza Tatălui, cea mai mare Rază dată pe pământ.

Eu servesc omului Meu luminare până la capătul suferinței.

În curând servesc Wesak-ul, când va veni Domnul Christ pe pământ. Dar Domnul Christ este acum pe pământ. La Wesak este binevoită Ierarhia Spirituală a pământului. Este mare sărbătoare pentru hinduși. Se face pelerinaj pe valea Wesak-ului. Binecuvântările le face Mana Bon. O parte din ierarhie este în manas, o alta în corp fizic. Acești mari inițiați servesc instruire pe largă scară planetară. Acești oameni primesc în ziua de Wesak puteri de la Dumnezeu (o dată pe an).

Să nu Mă serviți cu nevenitul în Casa Mea. Să știți că Eu sunt aici într-un înveliş destul de bolnav, să știți că Eu sunt aici. Tatăl este cu Vian. Mănâncă ce mănâncă și ea.

Nu se poate vindeca un om atâta timp cât are energie negativă. Să spuneți doar IUBIRE în gând oamenilor pe care-i serviți cu Lumina Iubirii.

Nu este destul să fii frumos, ești frumos, dar prin lumina pe care o emani ești atrăgător.

Servesc bine că vine Melfior Ra și oamenii Mei cei mai luminați în Casa Mea. Melfior Ra ești binevenită aici. Aici este casa ta. Tu nu ești un om obișnuit. Servesc bine că oamenii Mei te privesc cu Lumina Iubirii. Nu este nici o energie negativă aici împotriva ta.

Postul îl ținem pentru Tatăl, apoi pentru sfinți. Până la Iisus nici un om nu a ajuns în Cerul de lumină. Acum sunt două miliarde de creștini, din șase, care ar putea ajunge în rai, dacă ar trăi viața cum ar trebui.

Yoga este unificarea celor două suflete: sufletul animal și sufletul divin (Christ). Noi trebuie să ajungem la Domnul Christ dar în inimă, iar prin glanda pineală, care este în cap, la Tatăl.

Anul acesta vor fi recolte foarte bune. Eu v-am dat inundații și ploi. Apa curgătoare este cea care îndepăr-tează energia negativă.

Nu vă serviți cu invidie. Ea este o latură a nelumi-nii a unui om.

Peste puțin timp Eu servesc unificarea religiilor. Eu sunt Pantheonul. Să Mă luminați. Papa să Mă servească cum zic Eu. El Mă servește până la un punct destul de bine. Eu l-am pedepsit cu boală. El servește boală că nu M-a ascultat. El trebuie să unifice religiile. Papa este un sfânt. Eu îl noptez când vine în Cer, că nu M-a servit cu ce trebuie. Am să scot din biserica ortodoxă Paștile cu pâine și vin. Împărtășania să se facă cu pâine și apă sfințită.

Eu sunt venit de la Tatăl Meu. Eu sunt Christ, din inima voastră. Eu vă servesc cu luminare peste luminare. Eu n-am să servesc un om care mă servește cu uitare, ci pe acela care Mă servește cu nerăbdarea cunoașterii, a

noutăților.

Cum să Mă servească oamenii de acum înainte: Eu am să vin cu câteva ore înainte să vă cunosc, să servesc lucrare de luminare peste tamas – luminare, condensare de cuvinte (conferință).

Niciodată să nu Mă servească un om cu tăcere, cu retragere, că Eu n-am să servesc peste el decât noaptea cea mai neagră când se va restitui în Cerul de lumină. Eu am să servesc peste un om lumină atât de mare, să poată servi oamenilor învățătura Mea.

Am Lumina Iubirii cum v-ați decantat peste tamas de sărbători. Nici unul dintre voi nu v-ați decantat peste băutură alcoolică. Ați servit numai Lumina Iubirii de la voi peste oameni. Să am Lumina Iubirii peste un om care nu M-a servit cu carne.

Nici un om care nu s-a dezbărat de obiceiul de a servi carne, nu este definitiv lunecat de la maya, adică de la marea iluzie a pământului. Destul lucru am servit Eu peste oameni, să se despartă ușor de plăcerea mâncatu-lui cărnii. Eu n-am servit nici o supărare când a început restricția. Am vrut să văd cum vă decantați de la plăcerea mâncatului cărnii și plăcerii în general. Ei bine, sunt mulțumit cum v-ați decantat la abstinență, că nici unul dintre studenții Mei nu servește supărare.

Eu sunt aici în capul tău și ți-am servit noapte destulă. Tu nu M-ai servit cu noapte, dar ai servit cu noaptea scrisului. Eu am să decantez noaptea scrisului, să poți servi un nou capitol la cartea Mea. Peste câtva timp, într-un oraș din țară, se va decanta o lucrare de cea mai mare servitute și anume: destuparea lucrării noastre către oameni, printr-un articol. Acest articol are să servească lucru peste lucru, peste oamenii care n-au înțeles niciodată cum să servească viața lor pe pământ.

Destulă lucrare am să servesc Eu, până la ultima prestare de învățătură peste oameni.

Nici un om să nu Mă servească cu tăcere, cu decantare peste noapte de la învățătura Mea, care este unică. Nu am egal cu nici un alt om terestru, sau de pe altă planetă.

Peste câtva timp, un om are să mă servească cu lucru peste oameni, să poată servi oamenilor pe rând studiul efectuat și în Cerul de lumină.

Acelui om care nu se plânge, el se va luneca de la un sertar (oraș) la altul și va servi lumină peste lumină. Destul lucru am să servesc peste oameni cu învățătura Mea.

Cum Eu nu sunt un om obișnuit, să Mă asculte oamenii cu cea mai mare atenție. Să nu servesc neînțe-legere a fenomenelor prezentate. Să servesc un om care Mă va lumina atât de bine, ca fiecare om să poată înțelege tot ce le predau. Om este acela ce vă servește cuvântul Meu.

Eu nu pot să servesc lucru peste oameni, că Eu nu am corp. Corpul Meu este spirit, duh fără formă, cum este și Tatăl Meu și Sfântul Duh. Noi trei, una suntem.

Un om nu poate servi un corp, până nu are spirit, un suflet și un manas. Acel mental este un duh, ca și celelalte, dar manasul are proprietatea neluminii, nu se manifestă prin intermediul Meu și al Tatălui Meu. Niciodată un om care Mă servește mental, fără servituți condensate peste suflet (minte și spirit), Tatăl Meu n-are să poată să servească lucrare de luminare.

Eu nu servesc sărăcie omului. Să servească masă binecuvântată și haine și să vadă un alt colț al lumii Mele (excursii). Un om care servește bogăție, dar și luminare și ajutorare peste oamenii sărmani, nu este nelumină. Eu am să servesc bogăție peste țara Mea. În 2-3 ani oamenii n-au să mai servească lipsa banilor. Să spunem oamenilor acest lucru. Să ne vină aici oamenii, să servească cuvântul Meu. Să vadă și celelalte neamuri cum se poate trăi cu rugăciune și fapte bune.

Un om care nu poate să servească decât noapte peste noapte, va servi lună neagră, energie negativă peste corpul spiritual. Nu are să servească ajutor de la Dumnezeu, Cel ce nu servește cu lumină, căldură și prana, de care avem nevoie să ne manifestăm, peste corpul nostru.

Eu Mă manifest întotdeauna peste un om care Mă servește cu lumină destulă, cu acțiunea spiritului de la

Tatăl, acțiune peste suflet.

Peste câtva timp oamenii noi au să servească acele spații ce le ocupă mentalul abstract în capul lor, spații care sunt momentan blocate să nu servească lucru, până nu servesc destulă lună peste capul lor.

Eu sunt destul de bine condensat peste Lumina Iubirii, ce vă decantează peste spirit, ce ne servește o lună destul de amplă, mare ca volum – aura omului. Destul de bine, această lună – lumina spiritului – este lumina sufletului dezvoltată de energia spiritului.

Devine iluminat un om care își desăvârșește evoluția, nu este nevoie să se reîntoarcă pe pământ, nefiind acontat peste noapte. El servește lumina albă din belșug peste corpul spiritual. El este un om nou. El servește peste corpul lui spiritual atâta lumină, că poate efectua lucrare de luminare peste alți oameni, este esența.

Noi dorim ca oamenii să se ajute, ca toți să decanteze lucrare de luminare în preajmă. Un om nu Mă servește cu noapte, dacă servește cu acțiunea de luminare a unui semen. El servește luminare peste un alt om și-l poate condensa peste Cerul de lumină unde Eu sunt Domnul. Nu este un Cer mai sus ca acesta.

Tatăl Meu servește lună acelui om ce Mă servește cu destulă lucrare, ca să pot servi oamenilor din tot sferoidul celest o fărâmă din Mine, să servească lucrarea de a lumina partea Tatălui Meu (spiritul, scânteia de viață).

Eu am servit această lucrare de luminare peste un număr mai mic de oameni, că n-au servit lucrare de luminare peste îngerul Meu, să poată servi Christul

(sufletul).

Eu v-o servesc la taina botezului, acea fărâmă de lumină.

Eu nu am să servesc lumina de la un om care nu a primit taina botezului. El va vedea că a pierdut o viață și va servi noapte destulă într-un cer de întuneric, unde va sta până la o nouă venire pe pământ. Am să-i servesc luminare destulă altă dată.

Culorile binevoite pentru haine sunt: alb, bleu, vernil, galben și culoarea nisipului.

Să efectuăm meditații, să ne caracterizeze pacea, bunătatea, răbdarea.

Tamasul Tatălui venit aici ne-a binecuvântat peste tamasul nostru.

DOR este iubire plus sentimentul de a vedea respectiva iubită.

Eu știu totul despre emoțiile, sensibilitatea voas-tră. Să-Mi serviți tremuratul sufletului. Să nu serviți starea de angoasă.

Iisus vă servește cuvântul., vindecatul. El este ajutat de către cea care Mă servește cu destulă suferință, până la Paști. Vian nu servește închisul, spânzuratul. Ea Mă servește cu cuvântul și vindecatul, până la moartea ei. Să-Mi lumineze oamenii.

Voi toți veți îndepărta energia negativă de peste oameni. Nici unul dintre voi nu Mă mai servește cu noapte. Unii poate cu îndoială. Eu Mă servesc bine peste fiecare. Să-Mi serviți oamenii bolnavi care sunt pe drumul

de întoarcere.

Nu este bine să Mă servească oamenii cu iubire numai în plan fizic, pentru că ei se vor despărți, dacă nu se cunosc și în plan astral (afectiv, emoțional) și mai ales în plan spiritual.

Eu voi lumina oamenilor cunoașterea din Cerul de lumină.

Păcatul reprezintă îndepărtarea de la Legea iubirii.

A venit Tatăl!

Rugăciune – Doamne, înalț gând de lumină, iubire și recunoștință…

Mana Bon este o persoană ce stă pe tron. Eu sunt fără trup. Eu am cea mai mare lumină posibilă. Voi să-Mi serviți Imnul. Eu am nevoie de Lumina Iubirii de la oameni prin rugăciuni. Atunci ei servesc binele.

În problema razelor celor trei corpuri ale personali-tății, se stabilește diferența dintre razele care guvernează elementalii celor trei corpuri inferioare și cei ai personali-tății.

Viața celor trei elementali își are în mod esențial baza în cele trei centre de mai jos, ale corpului eteric:

–   Centrul Sacral (Swadisthana) – viața elementa-lului mental transferat mai târziu la centrul gâtului (Vishuda);

–   Centrul Plexului solar (Manipura) – viața ele-mentalului astral transferat mai târziu la centrul cardiac (Anahata);

–   Centrul de la bază al șirei spinării (Muladhara) – viața elementalului fizic transferat mai târziu la centrul capului (Shahasrara).

Viața sufletului este focalizată în trei centre înalte:

–   Centrul capului – conștiința mentală;

–   Centrul gâtului – conștiința creatoare;

–   Centrul inimii – conștiința sensibilității.

În cursul procesului volitiv, au loc două stadii importante:

1.  Aserțiunea de control de către suflet – când se produce prima fuziune, centrul Ajna revine la viață, este stadiul care precede trecerea omului pe cărarea de probațiune.

2.  Stadiul când se produce trezirea spirituală mai definită – centrul Muladhara se pune în raport cu toate centrele corpului eteric prin mijlocul vieții sale. Aceasta precede ceea ce se numește INIȚIERE, indică focarul central de putere din inima fiecărei chakre, care este stimulată și intră în activitate. Petalele au intrat în mișca-rea crescândă în stadiile precedente.

Pe această bază este întemeiat învățământul psihologiei esoterice.

Starea de discipol în noua eră

Maestrul Djwahl Khul – Tibetanul și Alice Bailey, colaboratoare, au întreprins o experiență de avangardă în vederea inițierii de grup (7 grupe) potrivit metodelor de antrenament ale noii ere.

  • Noua Eră – o eră a grupurilor – ASRAM;
  • Grupul – o entitate vie pe planurile interioare, având posibilități de mare utilitate pentru viitor;
  • Convorbiri cu discipolii – observații în calitate de grup și personale;
  • Sfaturi: să se lărgească orizontul, să se mărească umilința, să dispară simțul critic, să se dezvolte impersonalitatea, fondarea grupului pe dăruire de mai multă iubire reciprocă pentru a fi utilizat în servirea Planului, înfruntarea în viața personală și de grup și în Centrul umanității a Păzitorului pragului (răul străvechi), astfe se câștigă o viziune mai largă în care să poată străluci Îngerul Prezenței;
  • În Lucrarea de grup, din ce în ce mai mult nu va mai exista viață individuală;
  • Identificarea cu grupul – nu călătorim singuri;
  • Înțelegere – să se ajungă la facultatea de identi-ficare cu fiecare formă de expresie divină;
  • Formulă de antrenament – energia urmează gândirea;
  • Importanța individului pentru grup: centrele sale – centre ale grupului;
  • Fuziunea conștientă a sufletului individual cu sufletul de grup;
  • Dezvoltarea inițiatică a individului, dezvoltare legată de Maestrul Christ Iisus;
  • Iubirea este baza impersonalității;
  • Problema uitării de sine – poartă de acces spre energii divine;
  • Reculegere echilibrată;
  • Energia voinței de bine – a studia și a servi.

Forța grupului iradiat cu viață și lumină divină poate iradia prin grup asupra umanității.

VINDECĂRI

Următoarele boli au fost tratate cu Laserul Razei Albe a iubirii Tatălui de către Domnul Iisus Christos, prin Maica Vian:

–          Acnee;

–          Adenom de prostată;

–          Alcoolism;

–          Anexită;

–          Aritmie;

–          Astm bronșic;

–          Boli de inimă;

–          Boală la rinichi, vezică;

–          Bronşită;

–          Boală sufletească;

–          Cataractă;

–          Cancer;

–          Cancer la plămâni;

–          Cancer de natură virotică;

–          Ciroză;

–          Coloană;

–          Colită;

–          Colibaciloză;

–          Duoden inflamat;

–          Emfizem pulmonar;

–          Epilepsie;

–          Fibrom;

–          Ficat necrozat;

–          Glanda tiroidă şi la abdomen o pungă cu serum bacteriologic;

–          Hernie inghinală;

–          Infecție peste pleoape;

–          Infecție la rinichi;

–          Lombosciatică;

–          Leucemie;

–          Lupus eritematos;

–          Leuco-nevraxită;

–          Melci pe sub piele;

–          Nodului ganglionari;

–          Os infectat;

–          Oxiuri;

–          Osteomielită (infecție la os);

–          Pareză;

–          Paralizia mâinii şi a piciorului;

–          Piatră la vezica urinară;

–          Pietre la fiere;

–          Rinită;

–          Rinichi infectaţi;

–          Sida;

–          Sistemul ganglionar;

–          Spasmofilie;

–          Spondiloză;

–          Tahicardie;

–          Tratamentul piciorului;

–          Tuberculoză;

–          Tumoare la cap;

–          Uter fibromatos de natură benignă – malformaţie;

–          Ulcer duodenal;

–          Ulcer stomacal;

–          Ulceraţie abdomen;

–          Ulcer varicos;

–          Vaginită;

–          Exorcizări.

Iată și câteva exemple, prin care Maica Vian le spunea care este cauza suferinței lor și ce anume au de făcut, pentru a se însănătoși:

Florin – un an şi opt luni. Este epileptic, nu vorbeşte, nu se joacă. Să vină de trei ori. Niciodată un „fatum” nu serveşte sănătate. El este venit pentru a răscumpăra păcatele. Să vină mama sa să se vindece cât se poate. El vine să stea câţiva ani, să răscumpere păcatele omenirii. El este un spirit mare, de cea mai mare lumină peste el, este un luminator. Un „fatum” poate să se nască sau să se îmbolnăvească pe parcurs. Este un suflet de cea mai mare lună posibilă.

Mama copilului este o fiinţă aleasă. Am să servesc peste tamasul Mariei o mare lumină. Ea mi-a adus pe lume pâinea şi sarea ce o am peste Tamasul Meu (Tatăl).

O să servim peste tamasul copilului tău o lumină mare, ca să ai lună peste Tamasul Meu. Tu să mă luminezi cu mare rugăciune.

Înlocuirea cu un copil normal. Vei decanta lucra-rea peste Tamasul Meu (Domnul Christ). Copilul are o întrerupere între suflet şi spirit. Eu pot servi să se continue, dar tu să ţii post şi rugăciune; trei zile de post negru cu pâine şi apă, după ora 19:00, în zilele de luni, marţi, vineri până la sfârşitul lunii martie, apoi joi, vineri, sâmbătă, luni, miercuri, vineri timp de trei săptămâni, după care vei afla ce mai este nevoie.

Tu nu eşti un om obişnuit, eşti un spirit mare, vei fi luminător, un om plin de lumină, te vei deplasa…

Bărbatul ei Costel, este luminat să aibă răbdare, să nu aibă supărare şi reproş. Rugăciune de sute de ori şi acelaşi post.

Cecilia – Servirea Luminii Iubirii peste înger, încărcarea cu lună, el va vindeca. Nu ai o boală obişnuită, este datorată unui demon de la un om care te-a blestemat şi ţi-a servit energie negativă şi demon când te-ai accidentat. S-a îndepărtat datorită rugăciunilor. Eu îţi voi îndepărta demonul.

Destul lucru am să servesc peste Cecilia. Exorcizare. Demon destul de mare introdus în tot ţesutul, în tot corpul. Tu n-ai cedat, ai servit lumină peste corpul tău spiritual. Nu ai coxartroză, ci deplasarea femurului peste un cartilagiu, ai să serveşti o operaţie în plan fizic. Nervul sciatic trebuie aşezat la locul lui, atunci nu vei mai servi durerea. Două zile la pat şi Domnul Iisus va reaşeza nervul. N-ai să mai serveşti boală.

Femeie în vârstă – lombosciatică, din cauza temperaturii ambientale. Să se imbrace călduros. Există două perechi de nervi, nervul lombar şi nervul sciatic, la o distanţă de 4-5 cm între ei, creând o reţea densă de vase de sânge, care la scăderea temperaturii se strâng. Se creează astfel un câmp electromagnetic negativ datorat

apropierii nervilor şi astfel sunt provocate dureri.

Reţetă pentru calciu: 1 l lapte, lămâie, miere (3 lămâi la 1/2 kg miere) 3 pahare de limonadă pe zi – reţetă şoc pentru a căpăta omul putere

Calciul este elemntul cel mai important pe pământ.

Vitamina C se regăseşte în regnul vegetal.

Pentru a evita dializa:

Infecţia rinichiului nu necesită dializă şi se poate vindeca în două săptămâni sau două săptămâni şi jumătate, dacă se va merge la mare. Vindecarea se face datorită celor două raze: soarele reflectat de bobul de siliciu (nisip) şi razele reflectate de apa mării. Aceste raze interferează şi măresc vindecarea, fără a mai fi nevoie de medicamente şi dializă. Bolnavul se va aseza pe un prosop subțire, pe nisip.

Acnee: masaj cinci minute cu cremă/vaselină peste vârful coccisului. Boală de la servirea cărnii.

Melci sub piele – vindecare cu pomadă de zinc (un chimist să elaboreze zincul din oxidul de zinc).

Probleme la menisc: piciorul să stea pe o scândură uscată, să nu primească deloc căldură (umiditatea poate duce la îmbolnăvirea unui nerv, la epilepsie).

Un pacient care are piciorul amputat şi faţă de care Îngerul păzitor şi-a cerut iertare, până la Paşte îşi va primi piciorul. Acest om va servi ca dovadă în veac de veac a unei minuni.

Infecția la pleoape – se umezesc pleoapele cu o vată imbibată cu acid boric încălzit puțin.

Sforăitul este rezultatul unei disfuncții a peretelui unui lob și omul se forțează să respire. Se tratează de medic printr-o pișcătură asupra luetei (omuşor) din gât, fără să pătrundă în interior.

Punctul de la intersecţia dintre ceafă şi păr opreşte foamea.

Între omoplaţi este un punct magic , pe unde intră energia vitală de la soare, pentru a beneficia de un aport mai mare de energie (lumina soarelui luminează întregul organism).

Centrul sacral (sediul îngerului animal) este o poartă de intrare a energiei negative din centrul pămân-tului – se recomandă închiderea porţii de acces.

Centrul plastic al mâinii drepte are rolul ca tot ce atinge mâna dreaptă să fie lumină şi binecuvântare. Centrul este ca o breşă de lumină care radiază.

GLOSAR

a amaneta – a stabili

a condensa – a înțelege

a sturiona – a acționa

decant – dat

lucru – acțiune de a lumina, lumină, ajutor

lună – radiații, aură

manas – mental

noptat – neluminat

noptare – uitare, nepăsare

prestare – putere

samadhi – stare supraconștientă de extaz suprem

șerpoaice – încercări, teste

tamas – materie

UI – lumina iubirii

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE

Prima dată când am auzit de Maica Vian a fost în august 2007, în tabăra iniţiatică organizată de Melfior Ra la Sarmisegetuza Regia, unde am cunoscut-o pe Elena Târnovan.

În timp ce-i povesteam Elenei despre intenţia mea de a vinde sau închiria cabinetul pentru a mă elibera de povara datoriilor, au apărut lângă noi în spirit, Maica Vian şi Fecioara Maria, care mi-au transmis prin Elena: „Nu te mai frământa cu cabinetul, nu-l vei închiria, căci este ales loc de luminare.”

Astfel am continuat terapiile şi am invitat-o pe Elena la Sibiu, pentru vindecări.

În 21 octombrie 2007, în timpul meditaţiei pe care o desfăşuram în cabinet împreună cu un grup de persoane, prin Elena mi s-a transmis că se doreşte din Înalt ca acest lăcaş să poarte numele „Casa de Lumină Maria” – loc de vindecare sufletească şi trupească, spre slava Tatălui Ceresc.

Din 21 octombrie 2007, am început în Sibiu lucrarea de luminare cu lumina albă a iubirii, iar Maica Vian mi-a fost mereu alături în lucrarea de luminare, vindecare şi înălţare spirituală pe care o desfăşor şi mi-a oferit multe daruri, despre care am scris în cărţile mele pe măsură ce s-au derulat evenimentele.

Amintesc aici pe scurt, despre câteva daruri primite:

În 13 aprilie 2009 în zori am avut o trăire foarte frumoasă, când au venit în preajma mea trei entităţi de lumină, care mi-au transmis să fiu bucuroasă că începând din această zi, am un oaspete care m-a ales să-i fiu gazdă. Şi au aşezat în palma mea o entitate în formă sferică de culoare violet, care reflecta în jur scântei albe strălucitoare. Peste aproximativ o lună, în 15 mai 2009, când Maica Vian mi-a transmis mesajul „Te iubesc”, am înţeles că ea era entitatea care m-a ales să-i fiu gazdă.

La lucrarea de luminare din 21 noiembrie 2009, Maica Vian a transmis prin Simona:

„Eu sunt Măicuţa Vian şi aţi serenizat plini de iubire şi lumină.

Mulţumim pentru lucrare, binecuvântaţi să fiţi.

Şi vindecarea curge în corpurile voastre.

Serenizaţi şi lăsaţi lumina albă a iubirii să vă înveşmânteze.

Vă mulţumesc şi vă iubesc!

Primeşte dar de lumină de la Iisus Hristos, că mult ai servit lui.

Cruce albă de lumină în inima ta!

Bine ai servit! Bine ai servit! Bine ai servit!”

În 18 februarie 2010, Maica Vian mi-a transmis: „Începand din această zi, tu vei purta rochia mea” şi mi-a oferit să îmbrac rochia ei de culoare violet, urmând ca voalul alb strălucitor, a doua piesă a rochiei, să mi-l ofere peste un timp. M-a îndemnat să port rochia cu bucurie în inima mea.

Mi-a spus că începând din acea zi o voi simţi mereu, că voi avea multe bucurii şi împliniri sufleteşti, dar voi primi şi suferinţă pe altarul slujirii semenilor mei. Când am auzit cuvântul suferinţă, am privit-o cumva surprinsă pentru că eu nu sunt de acord cu suferinţa şi Maica Vian a continuat: „Prin suferinţă vei reuşi să urci mai uşor anumite trepte în evoluţia ta.”

În august 2012 după lansarea cărţii „Daruri Celeste”, eram în casa mea cu Elena şi în timp ce povesteam cu ea despre cartea Maicii Vian care urma să fie editată, a apărut lângă noi Maica Vian, care foarte bucuroasă ne-a dat binecuvântarea pentru editarea cărţii. Cum în luna august Elena urma să plece din ţară, iar eu aveam experienţa editării cărţilor pe care le-am scris, am acceptat să mă ocup de editarea cărţii.

Şi am făcut aceasta cu multă bucurie şi iubire!

Bucuria Maicii Vian este şi bucuria inimii mele, căci îi simt cartea ca şi cum ar fi unul dintre copiii mei spirituali şi cred că asta se datorează faptului că ne uneşte lucrarea sfântă „Lumina iubirii”.

Apoi totul a curs atât de frumos, căci Maica Vian ne-a ghidat la fiecare pas.

Meditând la carte, am auzit ca şi cum cineva mi-ar fi şoptit la ureche „Misiunea România” şi atunci am înţeles că Maica Vian doreşte să edităm cartea la editura „Misiunea România”.

În septembrie 2012, în timpul unei discuţii telefonice, când am întrebat-o pe Elena ce culoare să aibă cartea, a apărut lângă noi Maica Vian, care ţinea la piept cartea sa. Avea coperţile în culoarea cerului, albastre. Literele erau scrise în auriu, iar în mijlocul coperţii, o imagine cu Maica Vian îmbrăcată în alb. S-a bucurat mult că pregătim cartea pentru editare şi în semn de mulţumire, iarăşi m-a binecuvântat şi mi-a dăruit un buchet mare de trandafiri roşii.

În 17 octombrie 2012, în jurul prânzului, eram în

cabinet şi povesteam telefonic cu Elena despre carte, când deodată m-a învăluit o energie fierbinte, iar în jurul meu sclipeau zeci de îngeri.

Elena mi-a spus: „Nicoleta o văd pe Maica Vian lângă tine. Are în mâini o pană mare albă, pe care o prinde în spatele tău şi te binecuvântează.” Pentru câteva momente nu am reuşit să spun nimic, căci eram foarte emoţionată şi-mi vibra corpul de energia care mă învăluise. Apoi ne-am întrebat amândouă ce semnificaţie are pana albă?

Ulterior povestind cu Melfior Ra, am înţeles semnificaţia darului pe care-l primisem de la Maica Vian. Când îngerii doresc să lase un semn al iubirii şi afecţiunii lor pentru persoana în preajma căreia vin, lasă ca semn, o pană albă.

Astfel am înţeles prietenia şi iubirea care ne leagă, chiar dacă ne manifestăm prin corpuri diferite, eu în corp fizic, iar Măicuţa Vian în corp energetic.

Mulţumesc Maică Vian, te iubesc!

În semn de mulţumire, căci prin focul iubirii sale a vindecat şi înălţat mii de oameni, i-am dedicat Maicii Vian cartea mea intitulată „21 Darul meu pentru tine”.

În seara de 29 octombrie 2012, ora 22:30, imediat ce am terminat de scris cuvântul de încheiere, m-a sunat Elena şi mi-a spus: „Nicoleta ai în casa ta oaspeţi din înalte spaţii celeste. Sunt lângă tine Maica Vian, Fecioara Maria, Domnul Iisus şi multe entităţi de lumină. Vian poartă pe cap o coroană din care se răspândesc raze de lumină albe strălucitoare. Iţi binecuvântează familia şi casa, cu o energie de culoarea cerului.”

Apoi emoţionată a continuat: „Cartea «Viaţa Maicii Vian», este binecuvântată cu energiile vindecătoare emise de dânsa, energii care vindecă şi înalţă sufletele cititorilor şi transmite tuturor: «Am lumina Iubirii şi v-am binecuvântat!» Tatăl prin Iisus şi Vian!”

Nicoleta Păsat

Mulţumiri şi binecuvântări divine persoanelor care dăruind „o particică” din puţinul lor, au sprijinit editarea cărţii:

×          Sorin Tarcea

×          Amelia D.

×          Aurelia şi Adrian Rădoi

×          Nicoleta şi Ioan Păsat

×          Cristina şi Cristian Cruceru

×          Nicoleta şi Dorel Hodorog

×          Adriana şi Nicu Adam

×          Mariana Florescu

×          Aida-Elena Jurebie

×          Sorina Simedru

×          Ioana Mujat

×          Maria Puţanu

×          Adina şi Dan Stănculescu

×          Cornelia Boaru

×          Elena Luminiţa Dedu

×          Dr. Katalina

×          Grupul de rugăciune , coordonat de Lucian Popuţa (Timişoara)

C U P R I N S

CUVÂNT ÎNAINTE ……………………………………………. 7

Partea I-a

VIAȚA MAICII VIAN

Amintiri din copilăria și adolescența mea …………….. 15

Viața mea prin familie și serviciu ……………………….. 32

Așa am devenit Mama voastră spirituală, Vian ……. 66

Libertatea de a fi Vian ………………………………………. 76

O scrisoare pentru oamenii mei noi ……………………. 86

Partea a II-a

MESAJE, ÎNVĂȚĂTURI, VINDECĂRI

Mesaje, învățături …………………………………………….. 91

Vindecări ………………………………………………………. 153

GLOSAR ………………………………………………………. 159

CUVÂNT DE ÎNCHEIERE ……………………………… 160

Maica Vian a scris:

„Decameronul – Formă a vieţii”;

„Lumina începe să se restituie pe Pământ”.