Vineri, 10 mai 2019, Melfior Ra a venit la Sibiu pentru cursurile de inițiere în lumea astrală și utilizarea energiilor. Am petrecut o seară frumoasă, plină de bucurii !

Înainte de culcare, am cerut îngerilor să ne dea un semn și i-am spus doamnei Melfior să fim atente ce visăm.

Dimineața, în zori, am trăit ceva frumos.

M-am văzut mergând pe un drum luminos și purtam la gât un lănțișor auriu, de care era prins un medalion cu chipul Domnului Iisus și al Maicii Domnului.

Medalionul îmi ajungea în centrul inimii și răspândea în jurul său lumină albă. Persoanele care treceau pe lânga mine se opreau să-l privească.

O doamnă, care a admirat medalionul, mi-a oferit o sumă de bani ca să-i vând ei medalionul. Am refuzat-o, pentru că medalionul meu nu era de vânzare. Cu imaginea medalionului în gând, am tresărit și m-am văzut în camera mea. Era ora 6. Simțeam multă bucurie în inima mea.

Ochii noștri fizici nu văd chipul Domnului Iisus și al Maicii Domnului care-mi luminează inima, însă îngerii văd aceasta, dar mai ales eu le simt iubirea și lumina Lor în inima mea.

Abia am așteptat să se trezească Melfior ca să-mi povestească ce a visat.

 Și iată ce mi-a spus Melfior:

„Nicoleta, după ce m-am retras, fiind singură în dormitor, după programul meu zilnic, special de relaxare și interiorizare, am dormit. Dar ca de obicei, chiar și în somn, scânteia spirit călătorește în astral și parcurge anumite spații dimensionale, și revine apoi în trup și mai luminos, și revarsă energia din Înalt în corpul fizic. Acesta se bucură, o asimilează și se manifestă de-a lungul zilei ca atare, prin stări vibraționale de înaltă frecvență.

A trecut noaptea călătorind în vis de data aceasta, deși cele mai multe călătorii în planuri astrale le fac în starea de veghe, dar și acum în vis, am călătorit și vizitat diferite școli inițiatice din diferite spații dimensionale.

Când a fost vremea ca spiritul să revină în trup, ghidul meu astral m-a condus și m-am apropiat de planul terestru, apoi de locul unde se afla trupul meu. Dar, intrând în planul tridimensional terestru, mi-a fost dat să revin însoțită pe lângă ghidul meu astral și de un cântec, un cântec atât de drag sufletului meu, și anume cântecul religios „BLÂNDUL PĂSTOR”.

Acest cântec m-a însoțit și s-a derulat până am intrat în trup, și chiar și când m-am trezit de-a binelea, încă se mai auzea ca un ecou, încă a mai continuat câteva momente. Trăiam niște clipe atât de înălțătoare, încât cuvintele nu pot reda starea și frecvența vibrațională în care eram.”

În Casa de Lumină Maria, unde s-au desfășurat cursurile, am primit binecuvântarea Domnului Iisus și a Maicii Domnului.

O persoană participantă la cursuri a spus o rugăciune la icoana Maicii Domnului, și i-a oferit un buchet frumos de flori.

Maica Domnului a primit florile și ne-a binecuvântat pe toți cei prezenți.

În timpul cursurilor, dintr-o data, sala a fost învăluită într-o lumină albă, din mijlocul căreia ne-a binecuvântat Blândul Păstor.

A fost o mare bucurie pentru noi toți și o confirmare a trăirilor noastre.

Tuturor, binecuvântări divine!

Nicoleta Păsat

Sibiu, 25 mai 2019