Omul de Foc din interiorul ființei mele!
3 aprilie 2009
Eram în camera de zi, în jurul orei 21:00 şi aşa cum am stabilit cu băieţii mei, în fiecare seara înainte de a merge la culcare, să spunem o rugăciune împreună. Am spus câteva mantre, „Tatăl Nostru” şi „Bucură-te Marie”, apoi am rămas tăcuţi câteva momente să mulţumim în gând pentru toate binecuvântările primite.
Deodată, Gheorghe m-a privit atent şi mi-a spus: „Mama, să nu te mişti deloc, rămâi aşa cum eşti acum, că eu văd la tine ceva care mă uimeşte. Mama, nu am mai văzut aşa ceva, în tine este un Om de Foc !”
„Îl simt cum arde în mine”, îi răspund eu lui Gheorghe. Şi apoi îl întreb: „Poţi să-mi spui cum arată?”
Iar Gheorghe răspunde: „Seamănă cu un corp de om, dar trupul lui este format din flăcări de foc, care emană multă lumină strălucitoare. Mâinile lui sunt ca aripile unui înger, iar pe cap poartă o coroană mare care străluceşte atât de frumos. Coroana lui este deasupra capului tău.”
„Spune-mi Gheorghe, cât din corpul meu este cuprins de Flăcările Omului de Foc ?”
„Flăcările de foc trec în afara corpului tău, priveşte până unde întind eu mâinile” şi îl văd întinzând mânuţele arătând la câţiva metri de corpul meu.
Le povestesc copiilor, că de fapt ceea ce Gheorghe vede, adică Omul de Foc din interiorul fiinţei mele, sunt eu, cea adevărată, lumină din lumina Tatălui Ceresc şi nu sunt trupul pe care îl văd oamenii la suprafaţă.
Ceea ce Gheorghe mi-a relatat a fost pentru mine o confirmare pe care eu o cerusem Universului. Spun aceasta, întrucât după contopirea cu sinele meu, din februarie 2009, simţeam intens focul care arde în interiorul meu, iar în dimineaţa zilei de 11 martie, în jurul orei 05:00 dimineaţa, am trăit un fenomen care m-a transformat din profunzimea fiinţei mele.
M-am trezit devreme şi ca să nu deranjez şi pe ceilalţi membri ai familiei, am rămas în pat. Stăteam liniştită în starea de pace şi bucurie. Deodată aud o voce clară, fermă, care venea din interiorul meu, din zona plexului solar: „Nicoleta, sunt aici să te ghidez, să te îndrepţi spre spaţii celeste !”
Când m-a strigat pe nume am tresărit şi am realizat că deşi vocea venea cumva din plexul solar, acel fior, sau vibraţia vocii care răsuna era preluată de fiecare celulă din corp, străbătând astfel corpul întreg. Auzeam vocea venind din mine, cuprinzându-mi fiinţa, dar în acelaşi timp vibraţia vocii răsuna şi în jurul meu. Mă gândesc ce cuvinte să folosesc ca să exprim mai bine vibraţia trăirii mele.
Era O VOCE DIVINĂ clară şi fermă, dar în acelaşi timp atât de iubitoare şi profundă, la auzul căreia celulele tresar şi corpul vibrează.
Era VOCEA DUMNEZEULUI DIN MINE, era vocea Omului de Foc din interiorul fiinţei mele, vocea CELEI CE SUNT EU, CU ADEVĂRAT !
Nu am povestit cu absolut nimeni despre evenimentul din 11martie, dar am cerut Universului confirmări la ceea ce simţeam în interiorul fiinţei mele. Şi iată că s-a întâmplat să primesc confirmarea prin Gheorghe, în timpul rugăciunii.
Încă o dovadă clară că odată descoperit Sinele divin, vocea lui te călăuzeşte şi lumina sa te ocroteşte, căci se revarsă flăcări de foc din interiorul fiinţei tale către exterior şi eşti astfel ocrotit de lumina din tine. Lumina care se revarsă astfel de la OMUL DE FOC din interiorul fiinţei tale are puterea de vindecare, de transformare a energiilor cu care vii în contact.
Şi acum când scriu aceste rânduri, simt coroana de lumină peste creştetul meu, coroana care emite lumină strălucitoare şi mă gândesc, ce bine ar fi ca oamenii să realizeze că poartă pe cap coroană de lumină.
Cu peste 20 de ani în urmă am citit o poezie. În ea era o întrebare la care am meditat mult timp: „Omule unde ţi-e coroana ta ?” Credeam atunci că trebuie găsită o coroană în afara ta şi aşezată pe cap. Dar acum ştiu că degeaba o cauţi în afara ta, că nu o vei găsi niciodată.
Omul trebuie să se trezească, să conştientizeze că poartă coroana peste creştetul său, că ESTE REGE, ESTE FIU DE DUMNEZEU ! Această coroană însă, ca să strălucească are nevoie să fie activată, iar activarea vine numai din interiorul fiinţei tale, prin contopirea cu sinele, cu scânteia divină din interiorul fiinţei tale şi apoi manifestarea divinului din tine prin gând, cuvânt şi faptă.
Tuturor,
Iubirea „Omului de Foc” din interiorul fiinţei mele !
Nicoleta Pasat