Nu mă lăsa Măicuță Sfântă!
30 sept.2013
Când trecem prin necazuri și suferințe, când patimile depășesc putințele noastre, ne îndreptăm gândul spre mama noastră divină, cerându-i ajutor și îndrumare.
Maica Sfântă răspunde cererilor noastre și nu ne lasă să pierim pe cale, iar îngerii ne aduc confirmări ca să credem în trăirile noastre. Prin puterea rugăciunii ne putem elibera de programele negative induse de entități neluminoase și de negura din noi.
Așa s-a întâmplat și cu doamna S.B, care trecând prin suferință cu un viciu greu, a strigat către Maica Domnului: nu mă lăsa Măicuță Sfântă, nu mă lăsa!
Pe doamna S.B. o cunoșteam de mulți ani, venea la rugăciunea din 21, la terapie însă de aproximativ doi ani nu o mai văzusem în planul fizic.
În august 2013, ne-am întâlnit într-un alt plan. Era într-o încăpere asemănătoare unei camere de spital, vegheată de o lumină ca o stea. Părea atât de tristă și neputincioasă. Când m-a văzut s-a bucurat și mi-a cerut ajutorul.
Ce-ai pațit? am întrebat-o, iar în loc de răspuns atenția mi-a fost atrasă de o energie asemănătoare unui fum cenușiu-negricios care se răspândea de sub patul ei.
M-am aplecat să privesc sub pat, să vad ce se întâmplă și să înțeleg de unde vine energia negricioasă. Am rămas surprinsă când am văzut că sub pat erau zeci de sticle de vin, goale și prăfuite.
Am scos sticlele de sub pat, am curățat locul, am îmbrăcat-o în lumină și i-am spus:
Ești bine acum, ai fost eliberată de fumul negricios care te invaluia.
Ea ceruse ajutor Maicii Domnului iar ingerii au rânduit să ne întâlnim în alt plan, ca prin mine să primească ajutor și confirmarea că rugăciunea ei a fost ascultată de Maica Sfântă.
Când am venit în planul fizic, m-am gândit la ea, însă nu am sunat-o să-i spun telefonic ceea ce trăisem în alt plan, mi-am spus că ne vom întâlni atunci când va fi rânduit.
Spre sfârșitul lunii septembrie 2013 doamna S.B. m-a sunat pentru terapie.
I-am povestit că ne întâlnisem în alt plan și ceea ce-mi arătase îngerii. Am fost mirată când mi-a mărturisit că era adevărata suferință prin care ea trecuse luptând cu viciul.
Se rugase mult la Maica Domnului care a îndrumat-o să ajungă în Casa de Lumină Maria.
În timp ce povesteam toate acestea a apărut în dreapta ei o lumină albă ca o stea și atunci am știut că lumina care o veghea, pe care o văzusem și în trăirea mea era spiritul mamei sale, plecată de mulți ani din planul fizic.
Iată relatarea doamnei S.B.
„Aveam de mulți ani perioade de câte o săptămână când, dacă beam ceva, nu mă mai puteam opri. Nu ajungeam la beții, dar beam constant, câteva zile, parcă aveam voința paralizată. Doream să mă opresc, nu mă simțeam bine, încercam sentimente de vinovăție, energiile îmi coborau mult, dar nu mă puteam opri, parcă o forță hipnotică mă împingea spre pahar. M-am rugat mult Mamei Maria și după o abstinență totală de mai bine de doi ani, acele crize au încetat. Zilele trecute am fost la Nicoleta pentru consiliere și terapia de vindecare spirituală pe care o face în Casa de Lumină Maria (ea nu știa despre problema mea deși ne știm de mulți ani și fusesem la terapii și rugăciuni din data de 21 ale lunii).
Trăirea povestită de Nicoleta m-a șocat pentru că niciodată nu-i povestisem despre lucrurile astea.
La rândul ei, și ea a fost mirată când i-am mărturisit viciul prin care trecusem.
Ceea ce-i arătasera îngerii era adevărat!
M-am rugat mult și am fost îndrumată de Maica Sfântă să ajung în Casa de Lumină Maria”.
Rugăciunea către Maica Domnului nu a rămas fără folos.
Prin binecuvântarea Maicii Sfinte, doamna S.B. a reușit să învingă viciul și să meargă spre lumină.
Multumim Măicuță Sfântă !
Nicoleta Păsat
Sibiu, 30 septembrie 2013.