Nefertiti și poarta cu simboluri
Spre sfârșitul lunii aprilie, Sorina a fost răcită și m-a rugat să-i fac terapie la distanță. În timp ce lucram pe ea, mi-a apărut pe ecranul mental o imagine cu o entitate în veșminte albe și turban pe cap care mergea prin deșert.
I-am relatat Sorinei aceasta, iar ea mi-a spus emoționată: „Nu pot să cred! La începutul lunii mai o să merg în excursie în Egipt.”
Am știut atunci că prin ea voi primi un mesaj din Egipt și am rugat-o să-mi aducă o pietricică, un suvenir micuț, cu binecuvântarea entității pe care o văzusem în timp ce lucram pe Sorina și energia acelor locuri.
Când s-a întors din Egipt, Sorina m-a sunat și mi-a spus că mi-a adus un suvenir, însă eu, fiind prinsă cu renovarea băii și zugrăvitul casei, am amânat întâlnirea noastră până când am terminat șantierul prin casă.
În 9 iunie, Sorina a venit la cabinet și mi-a adus în dar scarabei și o farfuriuță cu chipul lui Nefertiti înconjurat de simboluri. Le-am primit, i-am mulțumit și le-am pus în poșetă să le duc acasă.
A doua zi dimineața, am luat scarabeii și farfurioara cu chipul lui Nefertiti și le-am așezat în biblioteca mea.
Deodată, o rază de lumină albă m-a pătruns prin creștet și mi-au venit în gând cuvintele: Nefertiti și poarta cu simboluri. Am tresărit, fiindcă acele cuvinte erau titlul unui capitol cuprins în cartea mea „21 Darul meu pentru tine” scrisă cu zece ani în urmă.
Am luat cartea din bibliotecă și am recitit trăirea în care am primit binecuvântarea reginei Nefertiti, care mi-a transmis: „Te voi îndruma și proteja.” Farfuriuța primită în dar de la Sorina era asemănătoare imaginii pe care o văzusem în trăirea mea: Nefertiti stătea în mijlocul porții, iar de jur împrejur erau simboluri și imagini ale spiritelor înțelepte egiptene.
Iată că marile spirite înțelepte ne îndrumă, ne veghează și trimit către noi confirmări ale trăirilor noastre, menite să ne dea încredere în ceea ce simțim și trăim, și să ne ajute în urcușul nostru spiritual.
Am fost foarte bucuroasă pentru confirmarea primită și am realizat încă o dată cât de frumos lucrează îngerii luminii. Chiar dacă eu nu am ajuns fizic în Egipt, prin Sorina a ajuns energia Egiptului la mine.
Mulțumesc Sorinei și pentru scarabei, simbol al nemuririi și renașterii, considerați amulete aducătoare de noroc.
Atașez o fotografie cu Nefertiti, poarta cu simboluri și scarabei.
Fie ca toți cititorii acestor rânduri să aibă parte de prosperitate și noroc în toate aspectele vieții lor.
Nicoleta Păsat
Sibiu, 11 iunie 2021