Mergi spre lumină, Mamaie!

Cu ceva timp în  urmă, m-am întâlnit în spirit cu Tataie, socrul meu, plecat în lumea îngerilor. L-am ajutat să curețe o casă mare, săsească, în care spunea că pregătește o cameră de oaspeți. Camera era mobilată cu un dulap și un pat. Urma să mai pună covorul și perdeaua.

Într-o altă trăire, îngerii m-au dus în spirit pe o pajiște verde. Printre persoanele care se plimbau pe pajiște am văzut-o pe Mamaie, soacra mea. Era îmbrăcată cu o rochie frumoasă și mergea repede înainte și înapoi, spunându-mi:

„Iată, Nico, ce repede pot merge acum!”. Avea cârja în mâini, dar nu se sprijinea de ea.

A apărut Tataie și a strigat-o, spunându-i că o așteaptă să meargă la el.

„Hai, Niculino!”, tot repeta.

În zorii zilei de 26 octombrie 2024, am văzut-o în spirit pe Dana, sora cea mare a soțului meu. Era îmbrăcată în negru și stătea tristă lângă un pat pe care era întinsă Mamaie. M-am gândit că negru înseamnă doliu dar și suferință. Peste zi, am sunat-o pe Dana și i-am spus ceea ce mi-au arătat îngerii.

Împreună cu soțul meu și surorile sale, am făcut un program zilnic de rugăciune, ca să o ajutăm pe Mamaie să ardă energiile ce le avea de ars,  ca să se elibereze de trup cu mai puțină suferință.

De Crăciun, în timp ce o colindam pe Mamaie, a apărut în spirit Tataie. I-am spus aceasta și cum îngerii îmi arătase că  urmează să părăsească curând planul fizic,am îndemnat-o ca atunci când  va vedea lumina, să se îndrepte spre ea fară teamă. Mamaie a citit cărțile mele și știa de existența lumii subtile.

Rugăciunea noastră a ajutat-o. Pe 14 ianuarie 2025, în ziua în care nu s-a mai putut ridica din pat, a părăsit planul fizic.

Era în jurul prânzului, când Ionuț m-a sunat trist și mi-a spus că a murit Mamaie. Îi înțelegeam durerea sufletească, însă l-am întrebat:

„Ai uitat că am făcut rugăciune să o ajutăm să ardă ceea ce mai are de ars și să se elibereze de trup? Era mai bine dacă o vedeai suferind la pat?”.

„Așa este.” mi-a răspuns.

Știu că nu este ușor să te desparți de persoanele dragi inimii tale. Când pleacă unul dintre părinți în alt plan de viețuire și rămâne celălalt în planul fizic, parcă ți-e mai ușor că ai legătura cu el și casa părintească. Atunci când pleacă și celălalt părinte, parcă te simți dezrădăcinat.

La înmormântare, Liliana, sora mai mică a soțului meu, a relatat foarte frumos povestea vieții mamei sale.

Cuprind relatarea sa în următoarele rânduri, în amintirea soacrei mele și în semn de mulțumire că l-a adus pe lume pe Ionuț, cel care mi-a devenit prieten, soț și susținător în lucrarea spirituală „Lumina Iubirii”!

,,Astăzi, în fața acestui drum final, ne adunăm pentru a o onora pe Mamaie, așa cum îi spuneau toți cei care îî erau aproape, care a trăit o viață plină de sacrificii, dar și de iubire necondiționată. Născută pe 28 iunie 1936, în satul Dăiești, județul Vâlcea, mama noastră a fost o femeie simplă, dar cu o inimă mare și un spirit puternic. Copilăria ei a fost marcată de vremuri dificile, dar și de un legământ adânc cu familia și cu pământul natal, învățând astfel de timpuriu ce înseamnă munca, dăruirea și răbdarea. După terminarea școlii gimnaziale, mama a plecat la Sibiu, unde a început să muncească la o fabrică de ciorapi, iar acolo, destinul ei s-a schimbat.

La doar 22 de ani, s-a căsătorit cu tatăl nostru, un bărbat tânăr, de 25 de ani, dar hotărât, care o iubea cu toată ființa lui. Împreună au clădit o familie, iar în 1962, primul lor copil, Daniela, a venit pe lume, iar alături de ea au crescut și ceilalți trei copii: Cristi, Ionuț și Lili. Viața lor nu a fost ușoară, dar mama a fost întotdeauna acolo, cu un zâmbet cald și un cuvânt bun, pregătită să facă față oricărei provocări.

Un moment care a marcat-o profund a fost atunci când, la vârsta de doar șase ani, fiul ei, Cristi, a avut probleme de sănătate grave și a devenit dependent de ajutorul părinților. Mama noastră nu a făcut niciodată un pas înapoi. A fost acolo, alături de el, zi de zi, cu dragoste și răbdare, oferindu-i nu doar îngrijire, ci și un sprijin moral neclintit. În ciuda greutăților, familia a rămas unită, iar iubirea și respectul între părinți și copii a fost întotdeauna un far călăuzitor.

Pe lângă familia ei, mama a avut o mare pasiune pentru flori, pe care le îngrijea și le iubea, pentru muzica populară și plimbările prin pădure. A iubit viața simplă, dar plină de frumusețe, și tot ce era natural și autentic. În mijlocul greutăților vieții, a găsit întotdeauna timp să îngrijească o floare, să asculte o melodie care îi aducea aminte de tinerețea ei sau să meargă într-o plimbare liniștită prin pădurea Dumbrava, prin Muzeul Satului, unde găsea o alinare pentru sufletul ei.

Cu fiecare an care trecea, mama devenea tot mai mult un simbol al dedicării și al iubirii pentru cei din jur. Iar când tata a plecat dintre noi, după mai mult de 60 de ani de viață împreună, mama a simțit un gol imens în suflet. După această pierdere, starea ei de sănătate s-a deteriorat treptat, iar dintr-o femeie activă și plină de viață, a devenit dependentă de ajutorul celor dragi. Totuși, chiar și atunci când viața o punea la încercare, mama nu a uitat niciodată să fie un exemplu de credință, modestie și bun simț.

Și acum, în această zi în care o înmormântăm, știm că dragostea ei nu va dispărea niciodată. Cei opt nepoți și cei trei strănepoți, alături de copiii ei, vor păstra vie amintirea unei femei care a iubit fără măsură, care a trăit o viață plină de bunătate și credință. Chiar și în ultimele ei zile, când nu mai putea să se descurce fără ajutorul celor din jur, mama a continuat să ne învețe despre curajul de a iubi, despre puterea de a ierta și despre frumusețea unei vieți trăite cu demnitate, fără să ceară nimic.

Dragostea pe care a dăruit-o nu va fi uitată. În fiecare dintre noi, mama  va trăi, în fiecare zâmbet, în fiecare amintire, în fiecare gest de iubire și grijă. Ea ne-a învățat că trebuie să mergem mai departe, cu speranță și cu iubire în inimă chiar și în fața celor mai mari încercări.

Odihnească-se în pace, iar noi, cei care am avut privilegiul de a o cunoaște și de a o iubi, îi vom purta amintirea cu respect și recunoștință. Mamaie își ia rămas bun de la toți aceia care au cunoscut-o și au iubit-o.”

După înmormântare, am simțit-o pe Mamaie de câteva ori în preajma mea. Am tămâiat casa și am îndemnat-o să meargă spre lumină. După parastasul de 40 de zile, pe 4 martie, m-am întâlnit în spirit cu Tataie.

Eram împreună cu Ionuț într-o grădină frumoasă, când a apărut lângă noi Tataie. Era luminos și foarte bucuros că ne-am întâlnit. L-am îmbrățișat și i-am spus: „Tataie, de când nu te-am mai văzut? Ce să-i transmit lui Mamaie?”.

Tataie mi-a transmis telepatic că o așteaptă pe Mamaie să meargă, însă ea are grijă de fiul ei, Cristi, așa cum a făcut o viață întreagă.

Dimineața, m-am gândit la Mamaie. Deși nu mai are trup fizic, ea stă în corp de lumină prin preajmă să-și ajute fiul. Ea trebuie să se înalțe spre lumină, să meargă la noul ei loc de viețuire.

Le-am povestit aceasta lui Ionuț și surorilor sale, și i-am îndemnat să tămâieze fiecare colț al casei, unde a rămas fratele lor, de care Mamaie a avut grijă.

Mă bucur că i s-a îngăduit lui Tataie să ne întâlnim în spirit, ca prin rugăciune să o ajutăm pe Mamaie să se înalțe la noul  loc de viețuire, pe care Tataie îl pregătise pentru ea.

Peste trei zile, pe 7 martie, în zori, m-am văzut mergând pe un drum, când a apărut în fața mea Mamaie. M-a întrebat: „Nico, pot să fac un anunț să vând televizorul meu? Este mic și nu mai văd prea bine. Doresc să-mi cumpăr un televizor mai mare”.

I-am spus că poate aceasta, dar nu aici în planul fizic, ci în noul ei loc de viețuire. Am îndemnat-o să lase grijile vieții pământești și să meargă la noua sa casă, unde o așteaptă Tataie.

Mergi spre lumină, Mamaie!

Se apropie Sărbătoarea Paștelui și mi-au venit în gând Mamaie și Tataie. Ea ne făcea drobul de miel și Tataie cozonacul, iar noi,  copiii și nepoții lor savuram bunătățile.

Vă iubim. Sunteți în inimile noastre!

Nicoleta Păsat,

Sibiu, 8 aprilie 2025