În călătorie prin ținuturile Americii de Sud
În zorii zilei de 19 iulie, m-am văzut într-un loc necunoscut, când în fața mea a apărut o femeie care mi-a spus: „Nicoleta, te invităm în ținuturile noastre!”, și a rostit numele unor locuri despre care eu nu mai auzisem, și am privit spre ea, mirată. Văzând nedumerirea mea, ea a rostit de câteva ori „Copacabana, Bolivia, Peru”, apoi a dispărut. Am tresărit, având în minte vocea ei care rostea cuvintele „Copacabana, Bolivia, Peru” și am realizat că mă invitase în ținuturile Americii de Sud.
Dimineața, i-am povestit soțului meu că o doamnă pe care am întâlnit-o în astral m-a invitat în America de Sud. Ionuț mi-a spus zâmbind că ar fi frumos ca îngerii să aducă către mine nu doar invitația, ci și resursele financiare aferente excursiei, căci trăim în planul fizic și avem nevoie de bani pentru a călători prin locuri frumoase în lume. Ionuț a plecat la serviciu, iar eu, prinsă cu activitățile casnice, nu m-am gândit la invitația pe care o primisem în zori. În jurul orei 10, m-a sunat o prietenă care mi-a relatat că s-a trezit cu gândul la mine și cu dorința de a mă invita într-un circuit turistic în America de Sud.
În timp ce-i povesteam că primisem și în astral invitația de a merge în ținuturile Americii de Sud, a coborât peste noi lumina și binecuvântarea Măiastrei, și am înțeles că femeia de la care primisem invitația în spirit era un ghid al acelor ținuturi.
Am cerut ghidare îngerilor și mi-am notat toate informațiile pe care le-am primit în legătură cu circuitul turistic din America de Sud.
În ziua în care am primit invitația, în timpul meditației, mi-a apărut pe ecranul mental imaginea unui șarpe cu pene. Citind despre acesta, am aflat că era simbolul Spiritului Pământului la Incași, iar în mitologie, șarpele cu pene era considerat Zeul Suprem.
După meditația din 21 iulie 2016, mi-a apărut pe ecranul mental o imagine superbă: crestele înalte ale Munților Anzi, scăldate în lumina roșiatică a soarelui la răsărit.
Într-o zi, când m-am gândit să renunț la excursie, am simțit o părere de rău în suflet și mi-a venit sa plâng, fiindcă știam că nu fac ceea ce trebuie.
Am făcut rugăciune pentru a lua o decizie cu privire la călătoria în America de Sud, căci îmi era greu să plec de acasă pentru trei săptămâni și să călătoresc atât de mult cu avionul.
Pe 8 august, în zori, m-am văzut într-un templu. În timp ce mă rugam, în Înalt a apărut o lumină asemănătoare unui soare strălucitor, de unde a venit deasupra mea o fâșie de foc care m-a pătruns prin creștet, mi-a aprins coloana, iar mâinile s-au transformat în aripi de foc. Tot pe 8 august, seara, înainte de culcare, m-am văzut la o fermă, în care se găseau case albe și cai.
În data de 10 august eram în liniște în rugăciune, când deodată, pe ecranul mental, mi-a apărut ca într-o icoană, Maica Domnului. Era Îmbrăcată într-un veșmânt roșiatic, iar în mâinile întinse spre mine, Ținea Brâul Său. Am simțit multă bucurie în inima mea și îndemnul de a lăsa grijile deoparte și de a pleca cu inima deschisă în călătorie, căci sunt sub ocrotirea Sa.
În urma binecuvântării Maicii Domnului, m-am hotărât să merg în excursie, în America de Sud.
În 11 august, m-am văzut într-un cimitir cu multe morminte. Spuneam o rugăciune în fața unui mormânt străjuit de o cruce, iar în jurul meu se adunase zeci de spirite dornice să se înalțe în lumină.
În 13 august, m-am văzut în vamă, la un punct de control. Erau femei gardieni, îmbrăcate în ținute kaki, care ne controlau.
Pe 16 octombrie, m-am văzut într-o casă în care locuia o bătrână cu fața blândă și luminoasă. Într-o parte a camerei, sub fereastră, pe o băncuță din lemn, erau ghivece de cimbru, cu frunze verzi. Bătrâna a rupt câteva frunze și le-a zdrobit între palme. Mi-a arătat acest lucru, pentru a proceda la fel și a mă feri de bacterii și țânțari. Când am plecat din casa bătrânei, am tresărit. Am înțeles că am primit acest mesaj, ca ajutor împotriva bacteriilor și țânțarilor, în excursia din America de Sud.
După rugăciunea din seara de 18 octombrie, în jurul orei 23, mi-a apărut pe ecranul mental, un avion care zbura peste ocean. Mi-a fost clar că voi pleca în ținuturile Americii de Sud.
În zorii zilei de 3 noiembrie, m-am văzut în Rio de Janeiro. Mergeam pe stradă, alături de o entitate-ghid care mă ajuta să-mi duc bagajul. La o intersecție, mi-a atras atenția o lumină albă care se revărsa din Înalt. Când mi-am înălțat privirea spre cer, am văzut în văzduh o cruce mare, albă, strălucitoare.
Prin brațele verticale ale crucii, curgea un flux de lumină albă, care unea cerul cu pământul. La intersecția brațelor verticale cu cele orizontale, era un altar în care slujeau entități de lumină, iar Domnul Iisus stătea deasupra altarului și ne binecuvânta. Îi relatam ceea ce văd, entității care mă însoțea, și eram foarte nedumerită de faptul că oamenii treceau pe stradă grăbiți, fără să privească spre lumina care se revărsa pe pământ. Entitatea-ghid mi-a spus că oamenii nu vedeau lumina, iar mie mi s-a arătat aceasta, ca să fac cunoscută Lucrarea Divină.
Am început ziua aniversară cu mare bucurie în inima mea, și am mulțumit Domnului Iisus, că mi-a îngăduit să văd crucea strălucitoare și lumina care se revărsa prin brațele ei. Mi-a fost clar că locul în care se afla stauia Domnului Iisus, în Rio, este un portal de lumină prin care cerul binecuvântează pământul.
Inițiații zonei și entitățile de lumină cunosc aceasta și aduc Slavă Divinității, pentru lumina și iubirea divină oferită pământenilor prin Iisus Hristos și crucea Sa, simbol al mântuirii neamului omenesc.
Să spunem și noi din toată inima „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim!”.
Meditând la crucea strălucitoare și la altarul de la unirea brațelor crucii, de unde ne-a binecuvântat Domnul Iisus, m-am gândit că era și un simbol al omului, căci acesta este asemănător crucii de lumină. Omul este legat de cer și pământ prin canalul energetic central, iar la unirea brațelor, în inima sa de lumină, se află altarul sfânt, locul în care îl întâlnește pe Domnul Iisus.
Omule, în inima ta este altarul, locul în care Îl întâlnești pe Domnul Iisus!
Peste zi, am citit pe internet informații despre statuia Domnului Iisus, din Rio de Janeiro. Conform datelor scrise, statuia Domnului Iisus a fost planificată în cinstea aniversării a 100 ani de la declararea independenței Braziliei. Schițele proiectului au fost întocmite de inginerul Heitor da Silva Costa, însă din motive financiare, numai după 10 ani a început construcția statuii. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Franței și a Vaticanului. Statuia, turnată din 1145 tone de beton armat, acoperită cu un strat de mozaic, are o înălțime de 38 m și o lățime a brațelor de 28 m.
Statuia Domnului Iisus numită și „Cristo Redentor (Christos Mântuitorul)” , a fost sfințită pe data de 12 octombrie 1931. Sculptura a fost efectuată de sculptorul francez Paul Landowski, iar chipul Domnului Iisus a fost realizat de sculptorul român Gheorghe Leonida. Din anul 2007, Statuia Domnului Iisus a fost inclusă în „Cele Șapte Minuni ale Lumii Moderne”.
De ziua mea aniversară, Domnul Iisus și Maica Sfântă mi-au oferit prin persoane iubitoare de lumină, circuitul turistic din America de Sud: Brazilia, Argentina și Chile. Urma să ajung la capătul lumii, în Patagonia și în Țara de Foc.
Citind despre acest circuit, mi-au venit în gând două trăiri pe care le-am scris în cartea „Cântecul Măiastrei” și care au legătură cu această călătorie. Le amintesc în câteva rânduri.
Pe 16 septembrie 2015, meditând la întâlnirea pe care o avusesem în zori cu Domnul Iisus, în lumina de pe ecranul mental mi-a apărut Domnul Iisus, Îmbrăcat în alb și cu brațele larg întinse. Stătea pe un munte, la țărmul unei ape albastre. Era imaginea statuii Domnului Iisus, din Rio de Janeiro. În noaptea de 3 spre 4 decembrie 2015, la școala inițierii astrale, Domnul Iisus a întins peste tablă o hartă. Mi-a făcut semn să mă apropii și să privesc harta. Domnul Iisus îndrepta mâna spre unele locuri de pe hartă, în care urma să ajung pentru conexiuni energetice, iar prin mâna Sa, emitea raze de lumină albă, care lumina locurile respective.
În spirit, am asimilat informațiile transmise de Domnul Iisus, dar când am venit în planul fizic, nu-mi aminteam care anume sunt locurile respective. Însă, privind pe hartă la orașele și obiectivele turistice cuprinse în circuitul turistic din America de Sud, mi-a venit în mental harta pe care mi-a arătat-o Domnul Iisus, și îndemnul de a ajunge în acele locuri pentru conexiuni energetice.
Pe 12 noiembrie, cu trei zile înainte de a pleca în America de Sud, în jurul orei 20, m-a sunat Elena să mă întrebe dacă mi-am facut bagajul. În timp ce povesteam cu ea, a apărut în fața mea o entitate luminoasă cu o făclie de lumină în mână. A venit din Înalt spre a mă însoți și ghida în călătorie. Am fost foarte bucuroasă pentru aceasta.
În perioada 15 noiembrie – 2 decembrie 2016, am fost în circuitul turistic organizat de Interra Travel, în America de Sud: Brazilia, Argentina și Chile. Am călătorit până la capătul lumii în Patagonia și în Țara de Foc. Din țară am plecat în excursie 21 persoane plus ghida de grup, iar în Rio de Janeiro s-a alăturat grupului încă o persoană, o româncă iubitoare de lumină și călătorii, stabilită în Canada.
Pe 15 noiembrie, în jurul prânzului, ne-am întâlnit cu ghida Marina și restul grupului, la aeroportul Henri Coandă București. Ghida ne-a oferit biletele, și fiecare dintre noi a mers la ghișeu să facă check-in-ul ca să obțină cartea de îmbarcare în avion. Când funcționara de la ghișeu mi-a dat biletul de îmbarcare cu locul rezervat, m-am bucurat, căci primisem un loc pe rândul 21, număr care pentru mine are o semnificație deosebită, fiind numărul lucrării spirituale pe care o desfășor.
La ora 15, ne-am îmbarcat în avionul companiei Air France cu destinația Paris. După aproximativ două ore de zbor, am ajuns la Paris. Spre miezul nopții, am decolat din Paris cu destinația Rio de Janeiro. Am călătorit toată noaptea. După câteva ore de călătorie, mi-am simțit picioarele amorțite și m-am ridicat să fac puțină mișcare. Eram pe culoar, în partea din spate a avionului, când a venit la mine o doamnă care mi-a spus: „Schau, Schau!”, și mi-a făcut semn cu mâna să privesc spre o persoană căreia i se făcuse rău în avion. Am știut că nu întâmplător mi-a arătat aceasta și am învăluit în lumină persoana aflată în suferință.
În 16 noiembrie, dimineața la ora 8, am ajuns în Rio de Janeiro, oraș recunoscut în întreaga lume prin statuia Domnului Iisus de pe Muntele Corcovado, prin carnavalul de Samba, plajele cu nisip fin, jocurile olimpice, fotbal și păduri tropicale. La aeroport ne-a întâmpinat ghidul din Rio, domnul Antonio, care ne-a condus la hotelul Merlin Copacabana, situat în apropierea plajei Copacabana.
În drum spre hotel, am trecut printr-un cartier mărginaș, cunoscut sub numele de favela, cu case sărăcăcioase construite pe deal. Favela este numele unei plante agățătoare din Brazilia. Ghidul ne-a spus că favelele s-au format odată cu eliberarea sclavilor de prințesa Isabela, și că în prezent, oficialitățile se străduiesc să ridice nivelul de trai a persoanelor care locuiesc în favele, prin construirea de străzi, introducerea curentului electric și a canalizării. Ne-a recomandat ca în sejurul nostru în Rio, să ocolim cartierele mărginașe cunoscute pentru consumul de droguri și prostituție, și să avem grijă la poșete și bijuterii, căci hoții sunt foarte iuți de mână și picior.
În jurul orei 11, în timp ce mă odihneam în camera de hotel, mi-a apărut în spirit entitatea-ghid care a venit în preajma mea cu trei zile înainte de a pleca în călătorie. A doua zi, când am făcut rugăciunea în Catedrala Mitropolitană, am știut că entitatea-ghid a fost Sfântul Sebastian, patronul spiritual al orașului Rio.
În jurul prânzului, am vizitat fabrica de bijuterii H. Stern în Ipanema, un cartier select din Rio. Personalul foarte amabil ne-a făcut un tur al atelierelor, prin care ne-au fost prezentat modul de creere a bijuteriilor și a tehnicile folosite. Am aflat astfel povestea bijuteriilor (piatra pură, tăierea, lustruirea, design-ul, setarea și produsul final). În showroom, agenții de vânzări ne-au prezentat o colecție de bijuterii de calitate și cu un design deosebit. Am admirat multe modele și pietre prețioase, însă gândul mi-a rămas la o pereche de cercei din smarald, pe care i-am probat..
Ne-am plimbat apoi pe străzile din Ipanema, am admirat arhitectura clădirilor, vitrinele magazinelor și plaja Ipanema.
După amiază, am mers cu Amelia la plaja Copacabana, numită astfel după numele localității Copacabana, aflată pe malul lacului Titicaca din Bolivia, unde este Bazilica Fecioarei de Copacabana. În bazilică se află statuia Fecioarei ,,La Virgen de la Candelaria”, cu puteri miraculoase și vindecare. Fecioara din Copacabana este patronul spiritual al Boliviei.
Mă plimbam pe nisipul fin, în briza valurilor Oceanului Atlantic și admiram peisajele deosebit de frumoase.
Am întrebat-o pe Amelia unde este statuia Domnului Iisus. Ea mi-a spus că statuia nu se vede de pe plajă, căci este acoperită de nori. Am continuat plimbarea, când deodată mi-a atras atenția o rază de lumină albă, care venea din dreapta mea. Când am întors privirea să văd de unde vine raza de lumină, am trăit o mare bucurie în inima mea, căci raza de lumină venea de la statuia Domnului Iisus, de pe Muntele Corcovado. Norii s-au dat la o parte și am văzut statuia Domnului Iisus. Raza de lumină a trecut prin ființele noastre și am mulțumit Domnului Iisus pentru binecuvântarea Sa.
Amelia a exclamat: „Nicoleta, iată statuia Domnului Iisus!”, și i-au dat lacrimile de emoție și bucurie.
Seara am mâncat într-un restaurant din apropierea hotelului, pe Bulevardul Prințesa Isabel, unde mâncarea se plătea la kilogram. Erau multe bunătăți (fructe exotice, salate, legume, carne de vită, pește, prăjituri).
Târziu în noapte, când m-am întins în pat să dorm, mi-a apărut în lumina de pe ecranul mental statuia Domnului Iisus de pe Muntele Corcovado.
Pe 17 noiembrie, după un mic dejun delicios, în care am mâncat pe săturate fructe exotice și prăjituri, am făcut o excursie de o jumătate de zi la Sugarloaf, un munte ridicat din apă, pe care l-am urcat pe două nivele cu telefericul numit „O-Bondinho”. Primul nivel a fost pe dealul Urca, la 215 m înălțime. Am admirat împrejurimile, Golful Guanabara și insulele sale, Muntele Corcovado cu statuia Domnului Iisus și Podul Rio Niteroi, care traversează Golful Guanabara și leagă orașul Rio de Janiero de orașul Niteroi. Al doilea nivel a fost în vârful stâncii „Pao de Acucar”, numită și „Căpățâna de Zahăr”, la 395 m înălțime. Din acel loc, am admirat panorama deosebită spre plaja Copacabana, Fortăreața Cruz, plaja Niteroi și centrul orașului Rio.
În jurul prânzului, am vizitat și alte obiective turistice din Rio:
- Stadionul Maracana, unde s-au desfășurat finalele turneelor de fotbal în cadrul Jocurilor Olimpice 2016.
- Sambodromul, o scenă foarte mare unde are loc „Festivalul de Samba”.
- Catedrala Mitropolitană, dedicată Sfântului Sebastian, patronul spiritual al orașului Rio de Janiero. Catedrala, cu înălțimea de 75 m, seamănă cu o piramidă aztecă, având formă conică, cu patru ferestre mari care încep de la podea și se termină în tavan cu o cruce. În catedrală, pot participa la rugăciune 20 de mii de oameni. Mi-a prins atât de bine când am intrat în catedrală la răcoare, căci afară erau 30 grade. Mi-a aparut în spirit Maica Tereza, însoțită de surori de caritate. Într-o stare de bucurie am făcut rugăciune cu binecuvântarea Măiastrei, a Maicii Tereza și a Sfântului Sebastian, patronul spiritual al orașului Rio.
- Ne-am plimbat pe Bulevardul Piața Olimpică, iar din autocar, în drum spre hotel, am admirat Cartierul Leblon, cel mai bogat cartier al orașului Rio.
După amiază, m-am bucurat de aerul curat și briza Oceanului Atlantic pe plaja Copacabana, unde m-am simțit minunat.
Pe 18 noiembrie, după micul dejun, am făcut o excursie de o jumătate de zi, la Muntele Corcovado (710 m), situat în pădurea Tijuca, unde se află statuia Domnului Iisus.
Vizita pe Muntele Corcovado a început din apropierea cartierului Cosme Velho, de unde un tren mocăniță ne-a transportat prin pădurea tropicală Tijuca. Din stația în care a oprit trenul, spre platforma unde se afla statuia Domnului Iisus, unii dintre noi au urcat cu liftul, iar alții pe scări. Împreună cu Amelia, am ales să urcăm pe scări în vibrația rugăciunii „Tatăl Nostru”. După un urcuș de aproximativ zece minute, am ajuns în fața statuii Domnului Iisus. Împrejurimile și statuia erau învăluite în ceață. Ne-am așezat pe o parte a aleii din fața statuii Domnului Iisus și am rămas în rugăciune.
M-am adresat în gând Domnului Iisus, ca unui prieten drag: „Doamne Iisuse, am văzut în spirit statuia și panorama orașului Rio, iar acum, când sunt fizic în acest loc minunat, din cauza norilor și a ceții nu le pot vedea. Te rog, Iisuse, transmite norilor și ceții să se disipeze, ca să văd în toată splendoarea, statuia și frumusețea deosebită a orașului Rio!”
Am rămas în rugăciune, mulțumind pentru că am ajuns și fizic în acest loc minunat, și după un timp am auzit strigătele de veselie și bucurie ale turiștilor care așteptau să dispară norii ca să fotografieze statuia și împrejurimile. Când am deschis ochii, m-am bucurat de o vedere panoramică deosebită a orașului Rio, Căpățâna de Zahăr, Golful Guanabara, lagunele și plajele din sudul orașului. După zece minute, norii iar s-au adunat și a început să plouă mărunt. Am mers cu Amelia în capela amenajată în soclul statuii și am făcut rugăciune pentru țară și planeta Pământ.
S-au alăturat rugăciunii noastre Domnul Iisus, Maica Domnului, Sfântul Nicolae, părintele Papa Ioan, Sfântul Sebastian și multe alte entități de lumină.
Ghidul ne-a spus că în capela de la statuia Domnului Iisus, se oficiază căsătorii și botezuri, însă înscrierile se fac cu mult înainte de a avea loc evenimentele, căci lista de așteptare este foarte lungă.
După amiaza, ne-am plimbat pe plaja Copacabana și am căutat suveniruri prin magazinele din apropierea plajei.
Seara am participat la un spectacol de Samba, care s-a desfășurat într-o sală de teatru amenajată pe două nivele. Era o sală mare și răcoroasă, însă ne-am încălzit aplaudând artiștii, care ne-au oferit un spectacol frumos și care ne-au încântat ochii cu costumele lor viu colorate, decorate cu pene și paiete.
În dimineața zilei de 19 noiembrie, am făcut o plimbare pe plaja Copacabana și m-am rugat pe malul Oceanului Atlantic. În timpul rugăciunii, mi-a apărut o inimă de lumină albă și multe steluțe, care sclipeau deasupra capetelor noastre.
La ora 11:45, eram în liniște în camera de hotel, când deodată, mi-a apărut pe ecranul mental harta pe care mi-a arătat-o Domnul Iisus. Pe hartă am văzut scrise cu litere roșii numele unor localități, printre care și Ushoaia, orașul de la capătul lumii. Iată că eram în Rio, unul din locurile care mi-au fost arătate în spirit că voi ajunge și că urma să ajung de asemenea și în alte locuri arătate pe hartă.
După amiază, ghidul din Rio ne-a condus la aeroport și ne-a îmbarcat pentru zborul cu destinația Foz do Iguazu.
Am fost întâmpinați de Luisiano, ghidul local din Foz do Iguazu, care ne-a condus la Hotel Best Western Taroba. Seara, am mâncat la un restaurant în apropierea hotelului. Plăteai 35 de reali și mâncai cât puteai.
Erau fructe, salate, legume, multe feluri de mâncare gătită, de unde te serveai singur, și în plus, veneau la mese ospătarii cu frigărui din carne de vită și porc, iar apoi cu ananas copt pentru digestie.
Pe 20 noiembrie, dimineața după micul dejun, eram în fața hotelului, pregătiți să plecăm în excursie la cascadele Iguazu. În timp ce așteptam autocarul, am mers la toaleta din holul hotelului, când mi-a atras atenția o capelă pe care scria „Nostra Seniora de la Fatima”.
La recepție și în fața hotelului erau multe grupuri de turiști, însă în capelă nu era nici o persoană. M-am bucurat că îngerii mi-au direcționat pașii spre capelă și am rămas câteva momente în rugăciune, să mulțumesc Maicii Domnului. Deodată, a început să mi se rotească centrul coroanei, și am simțit în toată ființa mea energia și binecuvântarea Măiastrei. Emoționată, am mers în fața hotelului și am chemat-o pe Amelia în capelă: ne-am rugat împreună, am primit binecuvântarea Maicii Domnului, și-mi părea rău că n-am chemat și alte persoane din grup, așa că am mers din nou în fața hotelului și le-am invitat în capelă ca să ne rugăm împreună. Au fost persoane care au răspuns chemării mele și au venit cu bucurie în capelă, să spunem o rugăciune în cinstea Maicii Domnului. Au simțit în ființele lor binecuvântarea Mamei Divine și le-au dat lacrimile de bucuria înălțării sufletelor în lumină.
Între timp, a sosit autocarul și am plecat spre cascadele Iguazu, partea braziliană. Cascadele Iguazu, localizate pe râul Iguazu, formează o graniță naturală între Brazilia și Argentina.
Pe o lungime de aproximativ 3 km pe cursul râului Iguazu, se află 275 de cascade cu un debit de apă între 1000 și 1700 metri cubi pe secundă. Debitul cel mai mare de apă se înregistrează la cascada Garganta Del Diablo (Gâtlejul Diavolului).
Din anul 1986, cascada Iguazu a fost declarată Monument al Patrimoniului Mondial UNESCO. Conform legendei, cascada a luat naștere din mânia unui zeu îndrăgostit de Naipi, o femeie frumoasă, muritoare, cu care voia să se căsătorească. Femeia însă îl iubea pe Taroba, un bărbat muritor ca și ea. Ca să scape de zeu și să fie împreună cu bărbatul iubit, Naipi a fugit cu Taroba într-o canoe. Zeul s-a înfuriat, a tăiat în două pământul pe cursul râului în care se aflau cei doi îndrăgostiți și a format cascadele, condamnându-i pe cei doi iubiți la o cădere eternă în abis.
Cascada a fost descoperită în anul 1541 de un european spaniol pe nume, Álvar Núñez Cabeza de Vaca, care a numit cascada „Salto de Santa Maria” (Cascada Sfânta Maria). Ulterior, cascada a fost numită de locuitorii din regiune „Iguazu”, care în limba locală guarani înseamnă „apa cea mare” .
Primul popas în Parcul Național Iguazu l-am făcut la aerodrom, pentru că au fost persoane din grup care au dorit să survoleze cascadele cu elicopterul. În acest timp, eu am îmbrăcat în lumină câteva persoane. Ghidul ne-a spus să fim atenți la animalele coati, care se plimbă printre turiști, căci atunci când aud foșnete, acestea cred că li se oferă mâncare și se apropie să-și primească sandwich-ul.
Am pornit în drumeție pe pasarela amenajată de-a lungul cascadelor până la baza cascadei Garganta Del Diablo, și am admirat peisaje deosebit de frumoase. Pe o lungime de aproximativ 3 km, cele 275 de cascade care se revărsau la o înălțime cuprinsă între 60 și 82 m, ofereau o măreție de nedescris în cuvinte. Mergeam în liniște, în sunetul cascadelor si mă simțeam una cu cerul, cu apa, cu pământul, cu pădurea și turiștii veniți din toate colțurile lumii. Când mă opream din loc în loc, în punctele special amenajate pentru a admira și fotografia frumusețea spectaculoasă a cascadelor, spuneam împreună cu Amelia o rugăciune pentru țară și pământ.
A fost vreme caldă și frumoasă, iar vântul, în adierea sa plăcută, aducea vaporii de apă, în semn de binecuvântare peste frunțile noastre. Uneori treceau pe potecă animalele coati, care se plimbau nestingherite printre turiști, în căutare de mâncare.
Au fost persoane din grup care au trăit o adevărată aventură în excursia opțională cu barca rapidă, căci au avut parte de câteva dușuri sub cascade. Au avut însă noroc de un soare generos, care în scurt timp le-a uscat hainele.
După amiază, am vizitat parcul de păsări și fluturi. Este un parc foarte frumos amenajat în pădurea subtropicală de pe malul râului Iguazu, cu sute de specii de păsări și fluturi cu un colorit deosebit. Adăposturile păsărilor sunt foarte spațioase, amenajate într-un cadru natural printre palmieri, liane, copaci și tufișuri luxuriante. Am admirat flamingo roz, papagali, vulturi, colibri, egrete, struți și tucani cu ciocuri portocalii.
Seara, am mâncat o cină delicioasă la restaurantul de lângă hotel, unde am plătit 35 de reali și am mâncat pe săturate multe bunătăți .
Pe 21 noiembrie, după micul dejun, am mers să spun o rugaciune la capela din holul hotelului. Era o zi de sărbătoare închinată Maicii Domnului, și în plus mă gândeam la grupul sibian care urma să se întâlnească în Casa de Lumină Maria pentru meditația zilei de 21, și la o persoană plecată din planul fizic cu care mă întâlnisem în spirit în zori, și care m-a rugat să o ajut să se mute în altă parte, deoarece nu-i plăcea locul în care se afla.
La ora 7:30, ne-am urcat în autocar cu destinația Argentina, urmând să vizităm Cascada Iguazu, de pe partea argentiniană. Accesul la cascadă l-am făcut cu trenul ecologic, care mergea prin pădurea tropicală spre diferite pasarele, oferindu-ne peisaje frumoase cu liane, pâlcuri de bambuși, arbori, flori, păsări, fluturi colorați și animale coati.
După ce am coborât din trenuleț, am mers peste poteci și poduri suspendate și frumos amenajate, deasupra deltei formate din brațele râului până la Cascada numită Gâtlejul Diavolului, cascadă în forma unei potcoave cu o înălțime de 82 m și o lungime de 150 m. În partea braziliană am admirat cascadele din față, de jos în sus, însă pe partea argentiniană eram deasupra cascadelor și le admiram din lateral, de sus în jos.
Lângă cascadă era o priveliște splendidă. Cerul binecuvânta pământul în cântecul apei, care se revărsa ca o lumină imensă spre pământ. Era o priveliște în fața căreia rămâneai fără cuvinte. Stăteam tăcuți lângă cascadă, în binecuvântarea vaporilor de apă, care se răspândeau în jur. Vibrația și sunetul apei ne-a curățat sufletele și trupurile noastre. Ne simțeam proaspeți, curați și binecuvântați. Împreună cu Amelia am făcut rugăciune în fața cascadei pentru țară și pământ. S-a alăturat rugăciunii noastre Maica Domnului, care ne-a binecuvântat pe toți. Cu siguranță persoana care a descoperit cascada a simțit în acest loc binecuvântarea Mamei Divine, și de aceea în semn de recunoștință a numit cascada „Sfânta Maria”.
La prânz ne-am îmbarcat în avion cu destinația Buenos Aires. În avion am invitat și alte persoane din grup să facem rugăciune pentru țară și pământ, ca să fim împreună cu grupul sibian, care se reunea în Casa de Lumină Maria. Am primit flori de lumină și binecuvântări pentru lucrarea noastră și au apărut în spirit păsări flamingo albe.
După amiaza am aterizat în Buenos Aires, unde ne-a întâmpinat ghidul local, Nadia. Ne-am urcat în autocar și am pornit într-un tur de oraș.
Buenos Aires este capitala Argentinei, având un număr aproximativ de 12 milioane de locuitori. Este un oraș mare, cu 48 de cartiere unde se împletesc armonios tradițiile europene cu cele sud-americane. Datorită influențelor din cultura europeană, orașul Buenos Aires este numit Parisul din Sud.
Când am aflat legenda orașului Buenos Aires, am mulțumit Maicii Domnului că într-o zi de 21, s-a rânduit să fiu în acest oraș minunat. Conform legendei, în secolul al XIV-lea, o statuie a Fecioarei Maria a apărut din valuri în timpul unei furtuni, când o ambarcațiune spaniolă urma să se scufunde în apele Mării Mediteraniene. Statuia a calmat în mod miraculos furtuna și a salvat ambarcațiunea de la scufundare.
Când ambarcațiunea a ajuns la mal, în portul Caligari din Sudul Sardiniei, marinarii au construit un sanctuar în cinstea Fecioarei Maria și au pus statuia care îi salvase de la înec în sanctuar. De atunci, marinarii spanioli au venerat statuia Fecioarei Maria, pe care au numit-o „Sfânta Maria a vânturilor bune”. Pentru a evita naufragiile, marinarii se rugau Sfintei Maria să fie binecuvântați cu vânturi bune în călătoriile lor pe mare.
Pedro Mendoza, fondatorul orașului Buenos Aires, înainte de a pleca în călătoria de pe mare, s-a închinat statuii „Sfintei Maria a vânturilor bune” din Caligari și a invocat vânturi bune pentru a ajunge cu bine la destinație. Acesta a numit orașul-port pe care l-a înființat în 1536 „Santa Maria del Buen Aire” (Sfânta Maria a vânturilor bune).
Orașul a fost distrus de indigeni și refondat în anul 1580 de Juan de Garay, care a adăugat la numele așezării „Santisima Trinidad” (Sfânta Trinitate), iar portul s-a numit „Puerto de Santa Maria de los Buenos Aires”.
Orașul s-a dezvoltat, și peste trei secole, a devenit Buenos Aires. Din autocar am admirat arhitectura clădirilor, frumusețea parcurilor verzi și a copacilor mov înfloriți.
Primul popas l-am făcut în cartierul cel mai select al orașului, Racoleta, unde am vizitat cimitirul Racoleta, în care se odihnesc în somnul de veci marile personalități ale Argentinei.
În rugăciunea făcută la mormântul Evitei Peron, când s-au adunat multe spirite doritoare de lumină, mi-a venit în gând trăirea în care m-am văzut rugându-mă în fața unui mormânt. Ca soție a președintelui Juan Peron, Evita Peron s-a implicat în acte de caritate, pentru ajutorarea celor săraci. Mormântul ei este vizitat de turiști din toate colțurile lumii.
Pe o altă alee din cimitir, ne-am oprit în fața unui mormânt, unde ghida ne-a relatat povestea emoționantă a Lilianei și a câinelui ei, care au fost înmormântați împreună. Liliana a crescut un cățeluș. Peste ani, când s-a căsătorit, și-a urmat soțul în altă țară, iar câinele a rămas la părinți. În ziua în care Liliana a avut un accident și a murit, câinele s-a îmbolnăvit și a murit și el. Părinții Lilianei i-au înmormântat împreună.
În fața mormântului era statuia Lilianei și a câinelui ei, iar ghida ne-a spus că cine atinge boticul câinelui va reveni la Buenos Aires. Bineînțeles că mi-am pus și eu dorința să revin în oraș și am atins boticul câinelui.
Am fost impresionată să văd un astfel de cimitir, cu monumente mari, din marmură albă, neagră, cavouri fastoase, capele, mausolee, peste care erau statui cu îngeri și statuete ale Fecioarei Maria.
Un alt poapas a fost în cartierul Boca, un cartier muncitoresc cu case mici și vechi, foarte intens colorate. Cartierul este renumit datorită echipei de fotbal „Boca Juniors” , clubul lui Diego Maradona, și faimosul stadion „La Bombonera”, unde a jucat Maradona.
Boca este și numele vechiului port unde trăiau emigranții. Caminito este cea mai vestită stradă din cartierul Boca pentru casele viu colorate și dansurile de tango în aer liber. Strada este plină cu magazine de suveniruri, restaurante, cafenele, artiști care-și expun lucrările pe stradă, dansatori de tango și turiști. De la fereastra unei case colorate ne salutau figurile renumite ale Argentinei: Diego Maradona, Evita Peron și Carlos Gardel.
Din autocar am admirat și cel mai vechi cartier al orașului San Telmo, cu clădiri de sute de ani și străzi pietruite, cu magazine de antichități și suveniruri, restaurante, artiști și meșteșugari care-și expun creațiile și dansatori de tango.
Ghida ne-a spus că tangoul s-a născut în suburbiile sărace ale orașului unde poposeau emigranți din toate colțurile pământului.
Am admirat și cartierul cel mai nou din Buenos Aires, numit Portul Madero, după numele arhitectului Madero.
Zona portuară s-a dezvoltat pe malul râului Rio de la Plata, care formează granița naturală cu Uruguay. Arhitectul Madero a dezvoltat portul care-i poartă astăzi numele noului cartier, dar și o altă zonă de atracție turistică și comercială a orașului, cu clădiri zgârie-nori.
Este renumit Podul Puente de la Mujer, sau „Podul Femeii”, care unește cele două părți ale vechiului doc. Podul are un pilon ce se înalță spre cer într-un unghi de 45 grade și ilustrează simbolic un cuplu care dansează tango.
Argentinienii o iubesc pe Fecioara Maria și i-au dedicat biserica Nuestra Señora de la Esperanza. Au numit-o „Steaua Marea”, patronul argentinian al pazei de coastă.
În portul Madero se află și un cazinou plutitor, numit „vasul alb al orașului”.
Am făcut popas la Catedrala Mitropolitană, un lăcaș de cult foarte impunător, cu un amestec de stiluri arhitecturale. În fața catedralei străjuiesc 12 coloane (după numărul apostolilor domnului Iisus). În interior, am admirat picturile, obiectele de cult și pavimentul din mozaic bizantin cu motive florale. În catedrală se află mausoleul generalului José San Martin, eroul național care le-a adus independența la sfârșitul secolului al XIX-lea. Mausoleul este străjuit de trei statui, care reprezintă trei dintre regiunile eliberate de generalul San Martin (Argentina, Chile și Peru).
În catedrală am trăit momente emoționante și am primit binecuvântarea Tatălui, a Fiului, a Sfântului Duh și a Fecioarei Maria, binecuvântare pe care luminătorii o aduc pământului în Lucrarea de Luminare a zilei de 21.
Când am făcut rugăciune în fața mausoleului, au apărut în spirit entități care însoțeau un călăreț pe un cal alb.
Când ne-am rugat în fața statuii Fecioarei Maria de la Fatima, a apărut în spirit Maica Domnului, și s-a rugat împreună cu noi. În rugăciunea din fața altarului închinat lui Santo Cristo de Buenos Aires, am primit binecuvântarea Domnului Iisus.
La rugăciunea din fața altarului principal, a apărut în înalt imaginea unui soare și au trecut energii arzătoare prin ființa mea. Știam că soarele este simbolul Dumnezeului Mana Bon, Dumnezul sistemului nostru solar, și atunci am realizat că acesta era templul în care îngerii m-au dus în spirit în zorii zilei de 8 august, unde în timp ce mă rugam în înalt, a apărut o lumină ca un soare strălucitor, de unde a venit deasupra mea un foc roșiatic care m-a pătruns prin creștet, mi-a aprins coloana, iar mâinile s-au transformat în aripi de foc.
Catedrala este un loc încărcat vibrațional de puterea rugăciunii. În acest lăcaș sfânt a slujit și Suveranul Pontif Papa Francisc, care a fost arhiepiscop în Buenos Aires, înainte de a fi ales Papă al Bisericii Catolice.
Am ajuns și pe Bulevardul 9 Iulie, cel mai larg bulevard din lume, numit astfel în cinstea Zilei Naționale a Argentinei (pe 9 iulie 1816, Argentina și-a cucerit independența). Este un bulevard de aproximativ 1 km lungime, cu nouă benzi pe sens și grădini verzi amenajate între sensurile de mers. Bulevardul are în mijlocul său „Obeliscul”.
Am trecut prin centrul cartierului Monserat, în Plazza de Mayo, numit centrul politic al țării, aici aflându-se și Casa Roz a guvernului sau Casa Rosada, de la balconul căreia Juan Peron și Evita Peron le vorbeau oamenilor.
Din autocar, am admirat multe alte obiective impresionante ale orașului: Primăria, Teatrul Colon, Universitatea Publică, Politehnica, Universitatea Catolică Argentiniană, Casa amiralului W. Brown, personalitate care a luptat pentru independența Argentinei și biserica ortodoxă rusă cu turnuri albastre, arhitectură unică în Buenos Aires.
Seara, ne-am cazat la hotel Broadway Suites, situat pe strada Corrientes, cu clădiri înalte și plin de restaurante, pizzerii, librării, magazine cu diferite articole și bijuterii.
Ghida ne-a recomandat ca în sejurul nostru din Buenos Aires să consumăm produsele tradiționale argentiniene: friptură de vită, vinul Malbek, empanadas (colțunași cu carne) și dulce de leghe (desert din caramel, lapte, vanilie și zahăr) .
Pe 22 noiembrie, după micul dejun, am colindat orașul Buenos Aires împreună cu Amelia, Alexandra și Adrian.
Primul popas l-am făcut în fața Obeliscului, situat în Piața Republică, la intersecția străzilor Corrientes cu Bulevardul 9 Iulie. Obeliscul, cu o înălțime de 67 metri, a fost construit în 1936 de arhitectul Alberto Prebisch pentru comemorarea a 400 de ani de la fondarea orașului. Obeliscul a fost amplasat pe vechiul loc al Bisericii San Nicolas, care a dat și numele cartierului din zonă.
Pe fațetele din piatră albă a Obeliscului au fost încrustate evenimente istorice ale orașului, cum ar fi: prima fondare a orașului în 1536, a doua fondare în 1580, anul 1812, când în turnul Sfântul Nicolae a fost arborat pentru prima dată drapelul Argentinei sau anul 1880, an în care orașul Buenos Aires s-a numit capitala Argentinei.
Obeliscul este un simbol al orașului Buenos Aires, în jurul căruia au loc diverse evenimente culturale și sociale.
Următorul popas a fost la Galeria Pacifico, un mall renumit, declarat monument istoric datorită arhitecturii și picturilor murale. Acolo, am mâncat o porție mare de înghețată Fredo, foarte delicioasă.
Am continuat plimbarea prin parcul San Martin, apoi pe Bulevardul Libertadores. Am trecut peste un pod foarte frumos și am ajuns la Muzeul de Arte Frumoase, unde ne-am încântat ochii și sufletul admirând creațiile artiștilor argentinieni și străini.
De la Muzeul de Arte Frumoase ne dureau tălpile de mers pe jos și am luat un taxi spre cartierul Boca, unde am servit prânzul, pe strada Caminito. În fața fiecărui restaurant era câte o pereche de tineri care dansau tango, în timp ce turiștii serveau masa. După achitarea notei de plată, se ofereau câțiva pesoși și în cinstea dansatorilor.
Am colindat prin magazinele de pe strada Caminito, am admirat expozițiile cu creațiile artiștilor, am cumpărat suveniruri, și am luat un taxi spre hotel.
În jurul orei 19, plimbându-mă cu Amelia pe strada Corrientes, ne-am oprit în fața Obeliscului să facem o rugăciune pentru țară și pământ. Deasupra Obeliscului a apărut o lumină sferică asemănătoare unei mingi de foc. Privind în jur, pe o clădire înaltă din fața obeliscului, am văzut scris într-o reclamă numărul 21. M-am bucurat pentru semnul primit, 21 fiind numărul lucrării spirituale pe care o desfășor.
Seara, la ora 20, am mers cu grupul la Restaurantul Îngerilor, unde am luat cina și am privit un spectacol de tango. Sala, cina, dansatorii, costumele, spectacolul, au fost de nota zece și ne-am simțit minunat.
Pe 23 noiembrie, după micul dejun, am plecat într-o excursie de o zi în pampasul Argentinian, la Ferma Santa Susana din Los Cardales pentru a cunoaște activitățile, tradițiile și viața unui Gauchos, care reprezintă un simbol al mândriei naționale.
Am fost întâmpinați de gazde cu empanadas (colțunași cu carne) , bere și vin. Santa Susana este o fermă frumos amenajată pentru încântarea și distracția turiștilor.
Până la ora 13, când urma să sune clopoțelul prin care eram invitați să servim prânzul, am vizitat muzeul, capela și am stat pe o băncuță din curte la umbra unor palmieri.
În capelă, în timpul rugăciunii, mi-au apărut în spirit porumbei și o entitate cu barbă și plete albe, care și-a deschis brațele să ne întâmpine.
Ne era foame, și înainte de a suna clopoțelul, am mers în sala special amenajată pentru servirea mesei și pentru a admira spectacolul. Am avut parte de un prânz bogat, cu grătare din carne de vită, pui, cârnați, multe sortimente de salate și băuturi (vin, bere, cafea, apă, sucuri). A urmat desertul, iar pentru doritori, băutura „mate” (băutura națională argentiniană, făcută din frunzele unui arbust cu frunze veșnic verzi, numit „Yerba mate”, frunze care sunt infuzate în apă fierbinte). Este o băutură energizantă care se servește dintr-un vas numit mate, cu un pai din argint sau din metal.
Mi-a plăcut foarte mult spectacolul folcloric, tango-ul și turiștii care au dansat pe ringul de dans. Era o atmosferă de bucurie și voie bună, care voiam să dureze cât mai mult.
Când au început să cânte melodia „El Condor Pasa”, s-a creat o energie foarte frumoasă în sală. Turiștii și-au deschis inimile și au permis sufletelor să se înalțe în ritmurile melodiei. Multe persoane aveau ochii în lacrimi.
Atunci mi-a venit în gând simbolul imaginii care mi-a apărut când mă rugam în capelă. Eram cu toții, copiii Tatălui Ceresc, veniți din diferite colțuri ale pământului: România, Rusia, Germania, Franța, Danemarca, Australia, Bolivia, Peru, Canada.
După masă, am asistat la demonstrațiile de călărie ale Gauchos. Unii turiști s-au plimbat cu căruța, iar alții călare pe cai.
Pe 24 noiembrie, după micul dejun, am fost transferați de la hotelul Broadway Suites la aeroport, și ne-am îmbarcat în avionul cu destinația Ushoaia, orașul-port al Antarcticii din provincia Tierra del Fuego, numită „Țara de Foc”, cel mai îndepărtat colț al Pământului.
Ushoaia este un oraș cu 60.000 de locuitori situat între lanțul muntos Martial, cu vârfuri glaciare și malurile Canalului Beagle. Este punctul principal de îmbarcare pentru călătoriile către Antarctica, prin Strâmtoarea Drake. La aeroport, ne-a întâmpinat Liliana, ghida din Ushoaia, care ne-a invitat într-un tur panoramic al orașului.
Strada principală a orașului, San Martin, este plină cu magazine, restaurante, agenții, chioșcuri cu suveniruri și turiști.
Ghida ne-a condus la ghețarul din apropierea orașului, iar apoi, la fosta închisoare din Ushoaia, în care sunt amenajate Muzeul Maritim, Muzeul Închisorii, Muzeul Antarctic și Muzeul de Artă Marină. Astfel, am cunoscut istoria orașului Ushoaia și a Țării de Foc, istoria închisorii și condițiile în care trăiau deținuții.
Celulele foștilor deținuți au fost transformate în săli de muzeu. Am întâlnit camere dedicate exploratorilor români Iuliu Popper și Emil Racoviță, precum și expediției Belgica.
A fost o bucurie pentru noi să aflăm că numele românilor Emil Racoviță și Iuliu Popper sunt cunoscute și apreciate la capătul lumii. În Muzeul Închisorii sunt și celule care au fost păstrate așa cum erau pe vremea deținutilor. Zidurile celulelor, martore ale suferinței sufletești și trupești ale deținuților, emit o energie de mâhnire, adâncă și apăsătoare.
Seara, ne-am cazat la hotel Tolkeyn, situat în capătul orașului, pe plaja canalului Beagle, cu o priveliște de vis. În restaurantul hotelului, am mâncat beef și am gustat vinul Malbek.
Pe 25 noiembrie, dimineața, ne-am trezit devreme, am făcut cu Amelia exerciții fizice, rugăciune și meditație. În timpul meditației, ne-am văzut într-o piramidă de lumină, alături de două entități luminoase. Erau dublurile noastre astrale, venite din alt spațiu dimensional în piramida de lumină din Chile, despre care am primit informații în următoarele zile. După micul dejun, ne-am urcat în autocar și am mers să vizităm Parcul Național Tierra del Fuego, aflat la 11 km de orașul Ushoaia. Parcul a fost fondat în anul 1960 și se întinde pe o suprafață de 63.000 de hectare, însă doar 2000 de hectare sunt deschise turiștilor pentru vizitare.
Unele persoane din grup au vizitat parcul cu trenul „de la capătul lumii”, iar altele au mers o parte din drum cu autocarul și o parte din drum pe jos. În gara de unde urcai în tren, fluturau steaguri din țări diferite, inclusiv steagul României.
Trenul numit „capătul lumii” este un tren cu aburi, o mocăniță, care merge pe o linie ferată ce a fost folosită inițial pentru transportul prizionerilor și a lemnelor folosite la construcția și încălzirea închisorii din Ushoaia. În prezent, trenul plimbă turiștii pe o distanță de 5 km prin centrul Parcului Național, al Țării de Foc.
Călătoria prin parc a fost foarte placută, am admirat peisaje frumose, păduri, lacuri, mlaștini, munți, ghețari, pajiști, tufe calafate, Golful Lopataia și laguna verde, la marginea cărora erau amplasate corturile turiștilor. Am văzut și mulți copaci mâncați de castori și doborâți la pământ. Ghida ne-a povestit că în urmă cu 70 de ani, guvernanții argentinieni au ales să dezvolte producția de blănuri și au importat din Canada, 50 de castori pentru a se aclimatiza în Țara de Foc. Castorii s-au adaptat perfect, însă cu timpul, s-au înmulțit foarte mult, și cum hrana lor de bază era scoarța copacilor, au început să roadă copacii. Când s-a constatat dezastrul provocat de rozătoare, guvernanții au decis omorârea castorilor și reîmpădurirea zonei, însă acest proces poate dura mulți ani.
Când ne-a vorbit despre diversitatea faunei și a florei din parc, care cuprinde zeci de specii de păsări și mamifere, ghida ne-a relatat povestea gâștelor Magellan. Gâsca și gâscanul visează să îmbătrânească împreună. Dacă se întâmplă ca gâsca să moară, gâscanul refuză mâncarea până moare și el de foame, însă dacă moare gâscanul, gâsca își găsește alt gâscan și trăiește fericită. Am glumit cu toții, spunând că gâscanul nu moare de dorul gâștei, ci pentru că nu este capabil să se descurce fără ea.
Am adunat pietricele și scoici din zona litorală și am mulțumit cerului că am ajuns la capătul lumii. Am zâmbit și mi-a venit în gând mama. În copilărie, când mă trimitea să aduc apă de la fântâna din capătul satului care era foarte bună de baut, eu mă opream cu copiii la joacă și întârziam cu apa. Mama mă întreba: „Unde ai fost după apă? La capătul lumii, în Patagonia?”.
După masa de prânz, am mers la oficiul poștal local, unde funcționara de la ghișeu ne-a pus în pașaport ștampila cu Ushoaia ca amintire, aceasta fiind o dovadă că am ajuns în orașul de la capătul lumii.
La ora 15:30, de la debarcader ne-am îmbarcat pentru o croazieră de șase ore cu catamaranul pe Canalul Beagle. Pe durata plimbării, am văzut:
Farul de la capătul lumii, un edificiu în roșu și alb, înalt de 10 m și 3 m circumferința de bază, care arată navigatorilor intrarea în golful Ushoaia;
Insula Leilor de Mare;
Insula Păsărilor, cu colonii de cormorani, pescăruși, albatroși.
După trei ore de navigare, am ajuns la Insula Pinguinilor Magellan. Nu am coborât pe insulă printre pinguini, ci am făcut poze și i-am admirat de pe terasa catamaranului. Cu spatele negru și burțile albe, cu mersul încet și legănat, pingunii erau foarte drăgălași. Pe insulă mergeau alene, scoțând sunete frumoase și mișcând din aripioare, însă în apă se deplasau cu ușurință. Cuiburile lor săpate în pământ păreau adevărate tranșee.
Deși în Ushoaia clima este rece cu ceață, ploi și vânturi puternice (conform datelor meteo, vara, temperaturile rar depășesc 10 grade, iar iarna sunt în jur de 0 grade) , am avut parte de o vreme frumoasă și am stat la soare pe terasa catamaranului. Au meritat din plin cele șase ore de croazieră pe canalul Beagle, căci am admirat peisaje deosebit de frumoase.
Seara, ne-am întors la Hotelul Tolkein, unde am servit o cină delicioasă cu salate, legume, beef și vin Malbek.
Pe 26 noiembrie, după micul dejun, am fost transferați la aeroport și ne-am îmbarcat în avion cu destinația El Calafate. În timpul călătoriei cu avionul, prin rugăciune, am intrat în altă stare vibrațională, căci deodată, mi-a apărut pe ecranul mental imaginea unor munți cu crestele acoperite de zăpadă. Deasupra unor stânci înalte, se ridica un munte de lumină în formă piramidală, din vârful căruia o undă energetică se înalță spre înaltul cerului.
Când imaginea a dispărut, am deschis ochii, și privind pe ferestra avionului, am văzut lacul Argentino, un lac de 1560 kilometri pătrați, într-o culoare superbă, turcoaz. La aeroport, ne-a întâmpinat ghidul local și ne-a condus la hotelul Aikendor Panoramico din capătul orașului. El Calafate este un oraș turistic, situat la granița de sud a lacului Argentino, fiind o poartă de acces spre ghețarul Perito Moreno și punct de plecare spre Parcul Național Los Glaciares, Munții Cerro Torre și Munții Cerro Chalten.
Numele orașului El Calafate provine de la un arbust foarte răspândit în Patagonia, care primăvara înflorește cu flori galbene și vara face fructe violet. Tradiția locului spune că cine va mânca fructul calafate, va reveni în Patagonia. Eu am mâncat o înghețată delicioasă Calafate. După masa de prânz, ghidul ne-a condus la o fermă din apropierea orașului. Era o fermă cu case albe și cai pe care o văzusem în spirit în seara zilei de 8 august.
De la fermă, am urcat la bordul unor Jeep-uri 4×4 și ne-am îndreptat către Parcul de Aventura Cerro Frias. Urcând dealurile abrupte spre Cerro Frias, ne-am umplut de praf, însă a meritat urcușul căci în drum spre culmile montane am admirat peisajele frumoase ale Patagoniei. Pe dealuri, am văzut iepuri, vulpi și guanaci (rude ale lamelor), iar ghidul ne-a spus că în acele ținuturi se întâlnesc și pume. M-am bucurat că pumele nu au ieșit să vâneze, când eram noi prin zonă.
Cerro Frias oferă o vedere deosebită asupra Munților Anzi și a văilor acestora. Chiar dacă a bătut vântul, cerul a fost senin și am admirat priveliștea oferită de Munții Tores del Paine, din Chile. Era imaginea munților care mi-a apărut pe ecranul mental în zborul spre orașul El Calafate.
Ne-am întors la fermă pe un alt traseu: prin Pădurea Linga, cu mulți copaci uscați, însă pantele erau la fel de abrupte. În apropierea fermei, era un hotel unde prețul unei nopți de cazare costa 1200 euro. Gândindu-mă la banii românilor, parcă nu-mi venea să cred că sunt turiști care oferă 5000 lei pentru o noapte de cazare, însă toate camerele erau ocupate.
La fermă am fost serviți cu ceai, cafea, sucuri și prăjituri, apoi am fost conduși la hotel.
Seara, împreună cu câteva persoane din grup, am luat cina la un restaurant din oraș, care era situat pe deal și oferea o priveliște frumoasă asupra orașului și a lacului Argentino.
Pe 27 noiembrie, după micul dejun, am fost transferați la autogara din El Calafate, de unde am luat autobuzul spre Puerto Natales. Am mers cu autocarul aproximativ patru ore până la granița dintre Argentina și Chile. Cât priveam cu ochii, vedeam un ținut de stepă, munți scunzi cu tufe și arbuști mici, dealuri cu pășune uscată și zone mici cu iarbă înverzită pe văile râurilor. Vedeam ferme îngrădite pe zeci de hectare, cu turme de oi și vaci în căutare de hrană, și din loc în loc guanaci, struți, vulpi și iepuri țopăind.
Am rugat cerul să binecuvânteze pământul însetat cu ploaie ca să aibă animalele pășune și apă.
Am așteptat mai mult de o oră să trecem frontiera, căci erau și alte autocare pline cu turiști înaintea noastră. Ne-au vizat pașapoartele, ne-au verificat bagajele și pe fiecare dintre noi. Atunci am realizat că acesta era punctul de control în care m-am văzut în spirit pe 13 august, unde femei gardieni, îmbrăcate în ținute kaki, ne controlau.
După încă o oră de mers de la graniță, am ajuns în autogara orașului Puerto Natales, unde ne-a așteptat ghidul care ne-a condus la hotelul Costaaustralis. Mi-a plăcut foarte mult acest hotel și m-am simțit minunat, deaorece camerele erau frumos amenajate și curate, micul dejun bogat și delicios. În fața hotelului, pe faleza de pe malul apei „Ultima speranță”, am stat pe băncuță și am admirat frumusețea peisajului.
Puerto Natales este un oraș mic, portuar, situat pe malul Seno Ultima Esperanza și are o priveliște frumoasă asupra Anzilor Patagoniei. Este un oraș turistic și punct de plecare spre Parcul Național Tores del Paine, unul dintre cele mai populare parcuri naționale din Chile.
După amiază, am vizitat orașul, am colindat magazinele cu suveniruri și am servit cina în oraș. În Chile, ca și în Argentina, mâncarea principală era friptura de vită (beef). Prețul unei salate asortate era aproximativ cât prețul unui grătar de vită.
Pe 28 noiembrie, după un mic dejun bogat cu fructe, brânzeturi, mezeluri și prăjituri, ne-am urcat în autocar și am plecat din orașul Puerto Natales către Parcul Național Torres del Paine, declarat de UNESCO rezervație a biosferei datorită peisajelor deosebite cu munți, ghețari, păduri, văi, lacuri, iazuri, a florei și faunei. Conform datelor din ghidul turistic, Parcul Național Tores del Paine se întinde pe o suprafață de 2420 kilometri pătrați și cuprinde munți cu altitudini de peste 3000 metri. Cel mai înalt pisc din parc este Paine Grande de 3050 m. Cele trei vârfuri numite Tores del Paine au înălțimi între 2600 și 2850 m. Cel mai cunsocut ghețar este Ghețarul Gray, care a format și lacul Gray. Parcul este vizitat anual de un număr de 144.000 turiști din toate colțurile lumii.
După aproximativ o oră de mers cu autocarul, am ajuns în Parcul Tores del Paine. Am fost întâmpinați de o turmă de guanaci.
În parc, peisajul era magnific. Am admirat piscurile Anzilor Cordilieri, stâncile numite Tores del Paine, văile, lacurile, ghețarii, vegetația, florile de orhidee și zborul condorilor.
Eram în fața lagunei Anargas și admiram priveliștea deosebită a munților. Mi-a venit în mental imaginea pe care o văzusem în timpul călătoriei cu avionul, a stâncilor înalte și înzăpezite, acoperite de un munte de lumină în formă piramidală, din vârful căruia se înalță o undă energetică spre înaltul cerului. Am rămas într-o rugăciune tăcută, când deodată, în muntele de lumină, care se ridica deasupra stâncilor Tores del Paine, a apărut Maica Domnului. Era învăluită într-un veșmânt de lumină asemeni soarelui la răsărit. A întins mâinile spre noi și ne-a învăluit într-un flux de lumină albă. În jur, adia o mireasmă de mir și flori de munte. Cu emoție și bucurie, mi-am adus aminte de imaginea superbă cu crestele înalte ale Munților Anzi, scăldate în lumina roșiatică a soarelui la răsărit, care mi-a apărut pe ecranul mental după meditația din 21 iulie 2016, și de binecuvântarea Maicii Domnului din 10 august 2016, cu îndemnul de a merge cu inima deschisă în călătorie, căci eram sub ocrotirea Sa.
Când am privit din nou spre crestele munților, am înțeles că muntele de lumină de unde ne-a binecuvântat Maica Domnului era de fapt o piramidă energetică. Stâncile Tores del Paine sunt acoperite de o piramidă energetică, prin care entitati de lumină din înalte spații celeste comunică cu pământenii și alte civilizații extratereste. Prin unda energetică ce se înalță din vârful piramidei până în înaltul cerului, călătoresc ființele imateriale din alte lumi și civilizații. Prin piramida energetică ce acoperă stâncile Tores del Paine, se emit energii de înaltă frecvență vibrațională spre luminarea și înălțarea spirituală a pământenilor.
Amelia m-a atenționat să privesc spre cer. Deasupra noastră, norii luaseră forma farfuriilor zburătoare. Am urmat traseul prin parc în mireasma de mir și flori de munte, și în inima mea simțind bucuria înălțării sufletului în lumină și binecuvântarea Maicii Domnului, binecuvântare pe care o transmit prin energia rândurilor scrise tuturor cititorilor.
Pe cealaltă parte a parcului, am admirat alte priveliști frumoase și un munte sub forma unui cuib numit „Cuibul Condorilor”. La plecarea din parc, a apărut un condor care s-a rotit deasupra noastră și a zburat spre înălțimi. L-am luat ca pe un simbol al înălțării sufletelor în lumină.
M-am gândit la miile de turiști care vizitează anual parcul. Fizic, turiștii merg în parc pentru a admira măreția peisajelor, însă se simt minunat căci în plan subtil se încarcă cu energia înalt vibrațională emisă de piramida de lumină, care se ridică deasupra stâncilor Tores del Paine.
După amiază, ne-am plimbat între apele turcoaz ale lacului Nordenskjold, Munțiilor Tores del Paine și Cuernos Del Paine.
La întoarcerea spre orașul Puerto Natales, am vizitat Peștera Milodon, în care au fost descoperite piei, oase și alte rămășițe ale unui animal dispărut numit Milodon. Ne-am plimbat prin peșteră, pe aleea amenajată, apoi am rămas cu Amelia în urma grupului să spunem o rugăciune. Ghidul a venit spre noi și ne-a întrebat dacă ne-am spălat fețele cu apa de la izvorul binecuvântat. Ne-a relatat că el suferise cu ani în urmă de o afecțiune a ochilor și că după ce s-a spălat cu apa de la izvorul din peșteră, s-a vindecat.
În peretele peșterii era un izvor din care curgea un firicel de apă. Am adunat apa în mâini, am băut apa și ne-am spălat fețele. Îmi simțeam corpul și fața revigorate. Am rămas lângă izvor să spunem o rugăciune în semn de mulțumire pentru apa binecuvântată. Împreună cu Amelia, ghidul din Chile și cu un domn din grup pe care-l îmbrăcasem în lumină la Iguazu, am spus rugăciunile „Tatăl Nostru” și „Bucură-Te Marie”.
Mare bucurie am trăit în inimile noastre, căci am primit binecuvântarea Măiastrei. Ghidul a simțit energia care a trecut prin ființa sa și a spus: „Ce frumos!”. Atunci i-am povestit ghidului despre binecuvântarea Maicii Domnului din piramida de lumină Tores del Paine. Așa a fost rânduit, ca el să ne conducă în Parcul Tores del Paine, să ne rugăm împreună în peșteră, să simtă energia și să cunoască faptul că deasupra stâncilor Tores del Paine este o piramidă energetică prin care se emit energii înalt vibraționale pentru evoluția pământenilor.
Când am ajuns la autocar, le-am povestit și celor din grup că ne-am spălat fețele cu apa de la izvorul binecuvântat și că în următoarele zile vom avea mai puține riduri.
Spre seară, când ne-am întors spre hotel, am rugat șoferul să oprească în centrul orașului să căutăm suveniruri. Am coborât din autocar chiar în fața bisericii. Am intrat cu Amelia în biserică să spunem o rugăciune și să mulțumim pentru binecuvântarea primită. Am făcut rugăciune pentru țară și pământ și am rămas în liniște, când deodată, în lumina de pe ecranul mental, l-am văzut pe Domnul Iisus. Ne-a binecuvântat și ne-a oferit flori de lumină. Am trăit o mare bucurie în inimile noastre.
După ce am colindat prin câteva magazine după suveniruri, am intrat într-un restaurant central să mâncăm. Mai aveam 21 pesoși. Am comandat pește, friptură de vită, salată, bere, și ne-am spus că diferența o vom plăti în dolari. Când ne-au adus nota de plată, am rămas foarte plăcut surprinse, când am văzut că totalul de plată, cu bacșisul inclus, era 21 pesoși. Am mulțumit cerului și am plecat zâmbind spre hotel. Știam că nimic nu este întâmplător.
Pe 29 noiembrie, dimineața, un domn din grup pe care l-am îmbrăcat în lumină la Iguazu, mi-a povestit că după vizita în Parcul Tores del Paine, s-a întâlnit în spirit cu extratereștii. Aceștia i-au arătat imagini cu evenimente importante din viața sa și ne-au transmis să nu ne fie teamă, căci ei sunt printre noi să ne ajute în evoluția noastră spirituală.
După micul dejun, ne-am urcat în autocar și am plecat din Puerto Natales spre El Calafate. După ce am trecut de graniță, am închis ochii și am rămas în liniște. Deodată, m-am văzut pe un câmp alături de o entitate veghetoare. Dintr-o navă, pe o rază de lumină albă, a coborât o persoană îmbrăcată într-un costum de cosmonaut în culoarea bleu. Când s-a apropiat cosmonautul, și-a descoperit fața și atunci am recunoscut persoana și am spus entității veghetoare: „Este domnul din Ploiești!”. Entitatea veghetoare mi-a răspuns: „El trebuie să cunoască aceasta!” . Am tresărit și am deschis ochii. Nu-mi venea să cred ce văzusem. Mi-a venit în gând glasul entității veghetoare: „El trebuie să cunoască aceasta!”.
Am întors privirea spre rândul din spate al autocarului, unde era domnul din Ploiești, și cu riscul de a mă crede nebună, m-am dus la el și i-am spus ceea ce văzusem. Deși el nu a crezut ce i-am spus, mi-a mulțumit politicos. M-am întors pe scaunul meu și am rămas în liniște, când deodată, mi-au apărut în spirit un șaman însoțit de un discipol și doi guanaci, care aveau în botic crenguțe verzi și flori albe. Au întins boticul către mine și mi le-au oferit. Era binecuvântarea lor pentru rugăciunea pe care o făcusem pentru viețuitoarele acelor ținuturi.
În apropierea orașului El Calafate, a apărut în spirit Domnul Iisus, și odată cu binecuvântarea Sa, am fost învăluiți într-un veșmânt de lumină turcoaz asemănător apei lacului Argentino.
La autogara din El Calafate, ne-a întâmpinat ghidul din oraș și ne-a condus la hotel. După amiază, unii dintre noi au mers într-o excursie opțională la o fermă tradițională din Patagonia, ca să cunoască tradițiile și viața unor gauchos ai Patagoniei. Era inclusă cina și un spectacol cu cântece și dansuri tradiționale. Eu nu am optat pentru această excursie, căci m-am gândit că de contravalarea celor 120 dolari, prețul excursiei, să cumpăr suveniruri pentru copii.
Împreună cu Amelia și doamna din Canada, ne-am plimbat pe Avenida San Martin, partea principală a orașului, plină de restaurante, cafenele, cofetării și magazine cu suveniruri.
Am servit masa într-un restaurant, și ulterior într-o cofetărie, am savurat înghețata Calafate. Seara, ne dureau picioarele de plimbat și am luat un taxi până la hotel.
Pe 30 noiembrie, după micul dejun, ne-am urcat în autocar și am plecat din orașul El Calafate spre Ghețarul Perito Moreno, situat în Parcul Național Los Glaciares din Argentina. Ghețarul Perito Moreno este una dintre cele mai mari atracții turistice din Patagonia, situat la 78 de kilometri de orașul El Calafate, la granița dintre Argentina și Chile.
Numele ghețarului Perito Moreno este dat după numele marelui explorator argentinian, Francisco Moreno, prieten cu Emil Racoviță. Ghețarul Perito Moreno se întinde pe o suprafață de 275 km pătrați, are lățimea de 5 km și înălțimea medie a gheții de 74 metri deasupra lacului Argentino.
Este ghețarul care nu se topește, ci continuă să se extindă și să se ridice, producând ruperi ale calotei de gheață. După aproximativ o oră de mers cu autocarul, ghidul ne-a atenționat că urmează o „curbă-surpriză”, numită „curbă a suspinelor”. Într-adevăr, după curbă, când am privit pereții enormi de gheață albăstruie, am exclamat cu toții „Uau!”, iar apoi am rămas fără cuvinte în fața măreției ghețarului Perito Moreno.
Am coborât în liniște, mai multe pasarele amenajate în zig-zag pe câteva nivele, care ne-au dus aproape de pereții ghețarului. Făceam popas pentru a spune o rugăciune și a admira priveliștea pe platformele amenajate la punctele panoramice spre lacul Argentino. Culoarea din crăpăturile ghețarului avea nunațe diferite în funcție de cum bătea lumina soarelui pe suprafața ghețarului: bleu, albastru electrizant, albastru turcoaz. Ascultam în liniște cântecul ghețarului, sunetele produse de crăparea gheții din calota glaciară, însă când bucățile de gheață se desprindeau din ghețar și se prăbușeau în apa lacului Argentino, se auzea un sunet puternic care cutremura valea, iar turiștii exclamau cu voce tare: „Uau!”, apoi priveau cum ghețarii desprinși își ridicau frunțile din apă și pluteau în derivă pe suprafața lacului.
La ora 14:30, ne-am urcat în vaporaș și timp de o oră, am navigat pe lacul Argentino în apropierea ghețarului, printre aisbergurile care pluteau în derivă.
Am admirat Ghețarul Perito Moreno de la nivelul lacului și ne-am bucurat ochii cu alte priveliști deosebite, căci lumina razelor de soare pătrundea prin crăpăturile verticale ale pereților de gheață și îi colora în diverse nuanțe de albastru. Erau imagini frumoase, ca în povești.
După amiază, am fost transferați la aeroport, unde ne-am îmbarcat pentru zborul cu destinația Buenos Aires. După o călătorie de câteva ore spre miezul nopții, am ajuns în Buenos Aires. Ne-a întâmpinat ghida Nadia și ne-a condus la hotel Broadway Suites.
Pe 1 decembrie, după micul dejun, ne-am pregătit bagajele și până la prânz, când urma să predăm camerele, am colindat prin magazinele din apropierea hotelului. La ora 13, a venit ghida să ne transfere la aeroport, însă am avut parte de o situație neprevăzută. Bulevardul principal și străzile din apropierea hotelului erau blocate cu zeci de mașini oprite în trafic și sute de manifestanți. După un timp de așteptare, câteva persoane din autocar au început să-și facă griji că pierdem avionul cu care urma să plecăm spre Amsterdam.
Nemulțumirea pentru această situație și teama de a pierde avionul au emis-o asupra ghidei locale, cu reproșul că nu a venit mai devreme ca să ne conducă la aeroport, deși ea a venit la ora stabilită.
Am făcut cu Amelia rugăciune pentru a rezolva această situație neplăcută. Când am văzut lumina care ne învăluie, mi-au venit în gând cuvintele: „Stai liniștită și cunoaște că Eu sunt Dumnezeu!”. O stare de pace și liniște mi-a cuprins sufletul și am știut că totul va fi bine. Și așa a fost!
Am ajuns la timp la aeroport și ne-am îmbarcat pe zborul companiei KLM KL702 cu destinația Amsterdam. Am decolat la ora 16:40 și am călătorit toată noaptea. Dimineața, în jurul orei 9, am ajuns la Amsterdam. Simțeam o mare ușurare. Trecusem oceanul și respiram aer european. Eram mai aproape de casă.
Pe 2 decembrie, am lăsat bagajele de mână la aeroport, am cumpărat de la ghișeu bilete de tren dus-întors, și împreună cu Marina, ghida grupului, am plecat să vizităm orașul.
Am coborât la gara centrală, o clădire impozantă construită pe 8687 piloni. În fața gării, era un centru de închiriat biciclete, însă nici unul dintre noi nu și-a exprimat intenția de a vizita orașul cu bicicleta. Din apropierea gării, am pornit într-o croazieră cu vaporașul pe canalele orașului. În Amsterdam, sunt 165 de canale și 1281 de poduri, incluse în Patrimoniul UNESCO. Timp de o oră, vaporașul ne-a plimbat lin pe canale, iar ghida audio ne povestea în câteva limbi despre obiectivele turistice pe care le vedeam.
După o noapte de călătorie, ochii mi se închideau uneori de somn, și nu am reținut numele canalelor pe care ne-am plimbat și toate obiectivele turistice pe care le-am văzut dar mi-au rămas în minte Institutul de Film, Restaurantul Chinezesc Plutitor, O Navă Imensă și Muzeul Maritim, Biserica Sfântul Nicolae, parcarea de biciclete etajată, căsuțele mici pe apă locuite de oameni (erau racordate la curent, apă și lumină), casele înguste și înalte cu fațade negre și ferestre albe, podurile suspendate, ambarcațiunile care plimbau turiștii pe canale.
După ce am coborât din ambarcațiune, am continuat plimbarea pe jos. Am ajuns și pe străzile Cartierului Roșu, unde în vitrinele caselor stăteau expuse fete frumoase, îmbrăcate în lenjerie intimă în așteptarea clienților. În vitrinele magazinelor, erau expuse tot felul de jucării erotice, iar la un chioșc, tinerii așteptau la rând să-și cumpere droguri.
În acea zonă, am simțit tristețe și plânsul sufletelor după lumină. Afară era răcoare, a început să plouă mărunt, și cum eram obosiți, ne-a pierit cheful de plimbare. Am intrat în mall, am urcat la ultimul etaj unde era amenajat un restaurant cu mâncare internațională. Erau tot felul de delicatese, însă eu am mâncat supă, salate și pește. Foarte bune!
Ne-am plimbat pe la câteva magazine din mall, unde am văzut multe articole, care mi-au plăcut însă mi s-au părut scumpe pentru banii pe care-i aveam în buzunar.
Deși aveam timp să mai colindăm orașul până la ora 16, când urma să ne intâlnim în fața mall-ului cu restul grupului ca să ne întoarcem împreună la aeroport, am renunțat la plimbare și ne-am întors mai devreme la aeroport, unde am stat liniștiți în sala de așteptare. La ora 20, ne-am îmbarcat pe zborul companiei KLM KL1379 cu destinația București și am decolat la ora 20:45. A fost un zbor scurt și plăcut. La miezul nopții, am aterizat în București.
La aeroport ne-a așteptat un șofer al agenției de turism care ne-a transportat cu un microbuz la Sibiu. În jurul orei 4, stăteam întinsă pe bancheta din spate a microbuzului și spuneam în gând o rugăciune, când deodată, în lumina de pe ecranul mental, mi-a apărut ca într-o icoană chipul Maicii Domnului. Cu bucurie și recunoștință i-am mulțumit că ne-a binecuvântat și ocrotit în călătorie.
Dimineața la ora 5, am ajuns în Sibiu, unde m-a întâmpinat cu drag soțul meu, care m-a condus acasă. Abia am așteptat să-mi îmbrățișez copiii, de care mi-a fost foarte dor.
Prinsă în activitățile casnice, cabinet și problemele altor persoane, am neglijat scrisul, însă pe 18 decembrie, m-am întâlnit la Școala Inițierii Astrale cu Domnul Iisus, care m-a îmbrățișat și m-a îndemnat să scriu și să transmit iubirea, îmbrățișarea și binecuvântarea Sa.
Binecuvântarea Domnului Iisus mi-a dat forță, putere și ghidarea ca să scriu trăirile din această călatorie în care am fost purtați pe aripile Măiastrei prin locuri deosebit de frumoase din ținuturile Americii de Sud. Am cunoscut locuri noi și oameni iubitori de călătorii, pe care i-am simțit aproape de sufletul meu.
Mulțumesc soțului și copiilor mei, care m-au încurajat să urmez ghidarea divină și să merg în circuitul turistic din America de Sud.
Mulțumesc entităților de lumină, ghizilor astrali, ghizilor fizici și persoanelor alături de care a fost rânduit să merg în excursie.
Mulțumesc Tatălui Ceresc, Domnului Iisus, Duhului Sfânt și Fecioarei Maria pentru binecuvântările primite, pe care le transmit cititorilor prin energia rândurilor scrise.
Tuturor,
Binecuvântări divine!
Nicoleta Păsat
Sibiu, 28 01.2017
Atașez câteva fotografii, mărturii ale locurilor frumoase vizitate în America de Sud.