Fiecare pământean trece prin diferite evenimente în viață, în funcție de lecțiile pe care sufletul său și le-a ales să le învețe, dar avem evenimente comune tuturor pământenilor: nașterea și moartea. Ne naștem pe Pământ la dorința noastră de a evolua. Acolo sus, ne alegem părinții care ne dau viață, ne promitem că vom fi buni și iertători, că vom sluji lumina și cu sufletele pline de speranță ne avântăm în aventura vieții terestre.

Copii fiind, vedem lumina, vedem îngerii, însă pe măsură ce creștem, influența mediului în care trăim, dogmele, superstițiile, programele celor din jur ne influențează viața. Astfel, uităm că suntem scânteia divină și ne confundăm cu trupul prins în limitări, boli și neputințe.

Așadar, anii trec și așa cum este rânduit, vine timpul să ne descătușăm de trup și să ne îndreptăm spre alte spații. Rămân în urmă soțul/soția, copiii, prietenii și plecăm într-o vacanță de refacere spirituală. Dar despărțirile nu sunt ușoare, ci dor și vor durea încă un timp până se rup firele energetice care ne leagă unii de alții.

Nu trebuie să fim egoiști și să-i ținem legați de pământ pe cei cărora le-a venit timpul să plece în alt tărâm de existență. Să le mulțumim pentru iubirea lor, pentru prezența lor în viețile noastre și să le urăm drum lin spre lumină. Trupurile au murit, dar ei sunt vii, aud, știu, văd tot ceea ce se întâmplă în jurul lor, iar suferința și durerile noastre îi întristează.

Pe 14 februarie a fost ziua socrului meu, Cristache Păsat. A împlinit 86 de ani. Am povestit cu Ionuț ce dar să-i facem de ziua lui, iar sinele meu mi-a transmis că cel mai frumos dar pentru el ar fi să-i activez corpul de lumină, pentru că urmează să plece spre alt tărâm, însă să fac aceasta cu participarea lui conștientă. L-am sunat pe Tataie și i-am spus de darul pe care eu și Ionuț dorim să i-l facem. A fost foarte bucuros și a acceptat darul nostru.

Astfel, în jurul orei 19:30, când au plecat musafirii, i-am transmis să stea liniștit în pat, să spună rugăciunea „Tatăl Nostru”, timp în care Ionuț se ruga, iar eu lucram asupra sa la distanță. I-am spus: „Tataie, să mă suni peste o jumătate de oră și să-mi spui ce ai simțit.”

Am lucrat asupra sa și l-am văzut înălțându-se în spirit în lumină și m-am gândit: „Tataie a simțit și văzut lumina cea adevărată.”

M-a sunat Tataie și mi-a spus emoționat:

  • „Nico, vă mulțumesc din tot sufletul, am simțit furnicături și căldură în tot corpul, îmi arde fruntea și capul.”
  • „Tataie, închide ochii și spune-mi dacă vezi o culoare.”
  • Păi cum să văd culori dacă închid ochii?”
  • „Închide-i și spune-mi ce vezi.”
  • „Doamne, Nico, văd lumină mov.”

Apoi a exclamat cu bucurie:

  • „Văd o lumină aurie ca o stea ce mi-a acoperit fruntea!”
  • „Este sinele tău divin, Tataie! Ești tu, cel adevărat.”
  • „Doamne, Nico, nu-mi găsesc cuvintele să vă mulțumesc pentru darul ce mi l-ați făcut de ziua mea.”
  • „Noi îți mulțumim, Tataie, pentru prezența ta în viețile noastre, că l-ai plimbat și îngrijit pe Andrei în primii ani de viață, pentru sprijinul tău în editarea cărților mele.”

A fost foarte fericit câteva zile și a povestit membrilor familiei că a simțit energia și a văzut lumina. Când s-a apropiat timpul să plece, a refuzat mâncarea și apa și nu s-a mai ridicat din pat.

Împreună cu Ionuț, am continuat rugăciunea ca să-l ajutăm să ardă ce mai avea de ars, căci era greu și pentru el să sufere și mai ales pentru membrii familiei sale. În dimineața zilei de 26 februarie, la ora 5, s-a eliberat din trup. Corpul neînsuflețit a fost dus la capelă, iar în spirit era liber.

În prima seară la capelă, împreună cu membrii familiei, am făcut rugăciune și am rugat îngerii să-i deschidă cale de lumină la Tataie să se înalțe spre alte spații celeste. Am văzut în lumină spirite din familia sa, plecate cu ani în urmă, care au venit să-l însoțească în noua sa călătorie.

Seara, eram întinsă în pat să dorm și dintr-o dată, într-o lumină albă, mi-a apărut Tataie. A unit mâinile la piept, a plecat puțin capul și cu multă bucurie și recunoștință, mi-a mulțumit.

Iată dragi cititori, încă o mărturie că noi suntem mai mult decât trupul care se vede. Noi suntem sufletul, suntem spiritul și adevărata noastră bogăție este lumina. Te iubim, Tataie, și-ți dorim drum lin spre lumină! Din alte spații celeste, cu lumina iubirii tale, să ne luminezi pașii pe calea vieții.

Mulțumiri și recunoștință tuturor celor care au fost alături de familia îndoliată.

În cartea „Floarea Iubirii”, la pagina 92, am scris un capitol în care Maica Domnului mi-a arătat de unde îl cunosc eu pe tataie: ,,Pe ecranul mental mi s-au derulat imagini dintr-o altă viață, când tataie era profesor la o școală de băieți care urmau să devină călugări. Printre elevi, m-am recunoscut în chipul unui băiat orfan, căruia tataie îi acorda o atenție deosebită și îl ținea ocrotitor pe după umeri.”

După înmormântarea lui Tataie, am primit confirmare de la Melfior Ra, care mi-a scris următoarele:

Dragă Nico și Ionuț,

L-am visat pe Tataie al vostru, azi noapte spre ziuă. M-am trezit pe la ora 4, am făcut o rugăciune și am adormit din nou. Se făcea că eram undeva într-un templu, dar avea forma unui amfiteatru, lume multă, eu eram undeva în locurile de mai sus, de unde vedeam toată sala și ceea ce aș numi scenă (probabil acel loc are o denumire specială, nu scenă).Era ca o scenă în față, unde au apărut niște entități, preoți care urmau să țină ceva discursuri, ritualuri, ce toată lumea de acolo aștepta să vadă. Eu mă uitam că încă mai erau două-trei locuri vis-a-vis de mine și așteptam să vină cineva să le ocupe (o fată din Africa și un băiat din București).

Eram atentă la locuri, să nu le ocupe altcineva, priveam mereu la locurile goale, iar când odată mi-am întors privirea dinspre acele locuri, în fața mea era o entitate-ființă din cele care erau mai înainte pe scenă. M-a privit, ne-am privit, și surprinsă, l-am recunoscut: era TATAIE.Fața lui, fizionomia lui erau exact așa cum îl știam din pozele date de voi  pe Facebook. Dar era ceva mai fin, mai creol, asemenea unui călugăr indian, tibetan. Era îmbrăcat deosebit, avea un veșmânt preoțesc lucios, mătăsos, ceva ca o mantie, asemenea unei veste lungi, până jos, dar mult mai amplă, din care îi ieșeau mâinile și le ținea apropiate ca pentru rugăciune.

Am văzut clar că mantia era deschisă, despicată până jos, în partea din față. Îl am și acum în fața ochilor când scriu aceasta. Mantia avea culoarea galbenă, un galben spre portocaliu-stacojiu, greu de descris cu exactitate, și avea ceva imprimeuri albe, parcă aplicate, ceva asemănător cu o broderie de culoare albă, ceva ca niște rămurele, crenguțe albe. Era tare frumos veșmântul său. Ne-am privit cu așa o bucurie că ne-am recunoscut,  apoi a dispărut, știam că era așteptat pe scenă. A fost un vis atât de clar, de viu, că toată ziua l-am putut revedea cu mare claritate și cu acea bucurie a recunoașterii! Iată v-am scris aceasta ca să vă bucurați și voi, să știți că se află spiritul său într-un loc bun, și la un nivel evolutiv deosebit. Iată că acolo ține discursuri, conferințe, face ceva ce-i place și se adună lume multă, să-l vadă, să asculte.Pace și Iubire, dragă Nico și Ionuț!”

Dragi cititori, noi putem comunica cu cei dragi nouă plecați în lumea îngerilor. Amănunte puteți citi în articolul pe care l-am scris cu ani în urmă: ,,Mărturii ale vieții de dincolo de moarte, din tărâmul unde morții merg pentru a renaște”.

Cei plecați pe alt tărâm de existență, cu lumina iubirii lor, veghează asupra vieților noastre, ne vizitează uneori în spirit sau ne transmit mesaje prin vise. La câteva săptămâni de la înmormântare, Tataie i-a apărut în vis fiului lui, Cristi.

În jurul prânzului, când s-a întors de la cumpărături, Cristi s-a întins în pat în camera sa, ca să se odihnească și a ațipit. A apărut Tataie și i-a spus:

„Cristinel, mergi și întoarce cheița de la ceas, că a stat ceasul.”

Cristi s-a ridicat buimac din pat și a mers în sufragerie să pornească ceasul. Mamaie, care era pe balcon l-a văzut că se urcă în picioare în pat și l-a întrebat ce face.

„Tata m-a trezit și mi-a spus să merg să pornesc ceasul că a stat.”

În urmă cu 47 de ani, Tataie a primit în dar un ceas cu pendul, adus de niște cunoștințe din Rusia. De 47 de ani, în sufrageria apartamentului în care a locuit, pendulul acestui ceas a bătut în cântec de clopote.

La fiecare jumătate de oră, pendulul bate o singură dată, iar la fiecare oră, bate de atâtea ori în funcție de ora exactă. La ora unu bate o singură dată, la ora nouă bate de nouă ori, la ora doisprezece, bate de doisprezece ori. La fiecare bătaie a pendulului se aude cântecul clopotelor, care îți aduce aminte să-ți înalți gândul spre cer.

Tataie și-a dorit ca membrii familiei sale să asculte în continuare cântecele clopotelor care-i încântase sufletul timp de 47 de ani. Mamaie mi-a povestit că în urmă cu mulți ani, a venit în vizită sora ei și a rămas la ea peste noapte.

În acea noapte, sora ei, auzind cântecul clopotelor, s-a trezit, s-a ridicat în șezut și a început să se roage. Locuind la țară, ea știa că atunci când auzea cântecele clopotelor la biserica din sat, era chemarea sătenilor la rugăciune.

Sâmbătă, 9 aprilie, eram la mormântul lui Tataie pentru parastasul de șase săptămâni. La un moment dat, în timpul slujbei, toți cei prezenți ne-am prins cu mâinile de platourile cu colivă și colăcei și am început să cântăm „Veșnică Pomenire”.

În timp ce cântam, din centrul inimilor noastre spre mâinile întinse s-a format o țesătură de raze, deasupra cărora sclipeau luminițe și siluete albe cu aripi de lumină. Tataie a apărut însoțit de alte ființe plecate în lumea îngerilor. Le-am simțit prezența și iubirea în inimile noastre!

În următoarele două luni nu l-am mai întâlnit în spirit. Pe 20 iunie, m-a sunat Mamaie și m-a  întrebat dacă mai știu ceva de Tataie, de care îi este dor. Chiar în acea seară, am cerut îngerilor să-mi aducă vești de la Tataie.

Peste trei zile, pe 23 iunie, în jurul orei 5, m-am întâlnit în spirit cu Tataie. Îngerii m-au dus în spirit într-un centru de odihnă și vindecare cu multe camere, în care erau o mulțime de spirite. Erau medici, asistenți, entități de lumină care aveau grijă de aceste  ființe.

Eram într-un salon, mă pregăteam pentru o operație astralică. A intrat Tataie pe ușă. Era proaspăt spălat și bărbierit, îmbrăcat în pantaloni gri deschis și o cămașă cu dungi albe. El nu m-a văzut, că eu eram pe partea laterală a salonului printre acele ființe. L-am văzut și l-am strigat.

  • „Ce faci, Tataie? Nu ai mai dat nici un semn. Ce mai faci? Ce să-i spun la Mamaie și lui Ionuț?”
  • „Ce să zic, Nico, doar tu știi că pot veni doar atunci când mi se permite.”

Am povestit multe. Astfel, am aflat că acum se află în acel loc de odihnă și refacere spirituală. Participă la cursuri și analizează viața trăită pe Pământ.

Analizându-și viața, se bucură de lecțiile învățate și meditează mai ales asupra aspectelor care vor fi îmbunătățite când se va aventura din nou la școala vieții pământene. Știe că nu este trupul, care acum se află în mormânt, ci este spiritul.

Dimineața, la ora 5, i-am povestit lui Ionuț de Tataie. Ne-am bucurat că este bine și că o să-i dau vești bune la mamaie. Realizam ce aventură frumoasă este viața! Deși acolo sus știm că suntem spiritul, când ne naștem pe Pământ, ni se șterge din memorie cunoașterea.

Prinși în limitările planului fizic și sub influența mediului în care trăim, uităm că suntem mai mult decât trupul cu care ne confundăm și că adevărata noastră esență este lumina.

Suntem ființe de lumină nemuritoare, care venim la școala vieții terestre. În termenii ce-i cunoaștem noi pe Pământ, o viață terestră seamănă cu un an de școală, în care învățăm lecții, dăm examene, unele le picăm, altele le trecem cu brio. Urmează vacanța de refacere spirituală, de relaxare și apoi trecem într-o nouă clasă de evoluție.

Așa cum în planul fizic dorești să promovezi clasa și să te înscrii în clase mai mari ca să înveți și să știi mai multe, așa se întâmplă și în planul subtil. Odată desprins de trup, conform legilor care ne guvernează (legea atracției universale), mergi la stratul corespunzător evoluției tale.

Din stratul în care viețuiești, privești cu drag spre straturile luminoase de deasupra ta și-ți dorești să ajungi și tu în lumina acelor locuri. Astfel, alegi să te naști pe pământ și să evoluezi spiritual.

Știu că nu este ușor să renunți la plăceri și pofte pământești și să te mulțumești cu viața simplă închinată luminii. Trecând prin multe vieți pământene, înveți să manifești înțelepciunea, iubirea și voința divină. Într-adevăr, cei dragi nouă plecați pe alt tărâm vin în preajma noastră atunci când le este îngăduit.

Pe 28 iunie a fost ziua soacrei mele. Împreună cu soțul și copiii, ne-am propus să mergem să-i cântăm „La Mulți Ani”. Claudia și Andrei au făcut tartă de fructe, noi am cumpărat bunătăți și în jurul orei 19, am ajuns la Mamaie.

Eram în bucătărie împreună cu Mamaie, Ionuț și Cristi. Puneam bunătățile cumpărate pe masă. Dintr-o dată, a început să mi se rotească cu intensitate centrul coroanei și în frecvența energiilor care mi-au străbătut ființa, a început să-mi vibreze corpul. Era binecuvântarea Maicii Domnului pentru Mamaie de ziua ei.

În fluxul de lumină a apărut în spirit Tataie. Cu corpul vibrând de emoție și lacrimi de bucurie, am îmbrățișat-o pe Mamaie ca să-i simtă și ea prezența. Simțind prezența lui Tataie, care a venit în spirit de ziua ei, Mamaie a spus: „Într-adevăr, Tataie a ținut la mine.” Cristi a început să-și facă semnul Sfintei Cruci și nu-i venea să creadă ceea ce vede și simte.

După ce i-am cântat la Mamaie „La Mulți Ani”, Tataie a plecat în lumea îngerilor. Noi am mâncat tarta, am făcut poze și ne-am bucurat de aceste momente frumoase.

Pace și iubire!

Sibiu, 29 iunie 2022