S-a rânduit acolo sus, ca eu să fiu „mesagerul luminii de la SEUCA” pentru zecile de oameni unde lucram.

Începuseră apariţiile Fecioarei Maria  la Seuca si am simţit  să spun şi colegilor mei despre acest fenomen.Mi-am asumat riscul de a mă crede puţin nebună, căci într-adevăr puţini sunt cei care cred în existenţa lumii subtile, în apariţii ale Fecioarei Maria şi in vindecări miraculoase.

Am mers la şefa mea şi i-am spus urmatoarele: „De câţiva ani, la noi în România, la trei kilometri de Târnăveni, în localitatea Seuca, este un fenomen asemeni celui din Medjugorje, in care au loc apariţii ale Fecioarei Maria.”

Spre bucuria mea, şefa a fost deschisă la acest fenomen şi mi-a daruit chiar ea o icoană cu Fecioara Maria, pe care o primise în dar de la o prietenă care a mers la Medjugorje la apariţiile Fecioarei Maria urmând ca eu să scriu un mic anunt  lângă icoană şi să le afişez la poartă ,să citească toţi angajaţii. Colegii mei, când au citit afişul s-au bucurat nespus si au răspuns pozitiv la chemarea mea.

La fiecare trei luni, când erau Apariţiile Fecioarei Maria ,mergeam câte două, trei autocare de la societatea noastră spre Seuca. Erau atât de frumoase întâlnirile de la Seuca, mai ales la apariţiile Fecioarei Maria, trăiam cu toţii clipe de înălţare a sufletelor noastre.

Fecioara Maria,ne-a transmis prin Rojiko, vizionara din Seuca,câteva sfaturi să ne ajute şi anume:

– Să ne rugăm, recomandând mai ales rugăciunea Tatăl Nostru;

– Să ne iubim semenii, doar toţi suntem copiii Tatălui Ceresc;

– Să ne gândim la sănătatea sufletului şi să fim mai puţin preocupaţi de grijile materiale;

Copiii mei sunt cu voi toţi, RUGATI-VĂ şi IUBIŢI-VĂ unul pe altul, ca să vă vindecaţi!”

La ultima apariţie, cea din 17 iunie, s-a întâmplat o minune !

Erau pe listă 150 de persoane pentru Seuca şi nu găseam autocare. Am apelat la diverse firme de transport, dar fără nici un rezultat. Colegii mei, care îmi spuneau Extraterestra spuneau s-o rezolv eu, cu Entităţile mele de Lumină !

Cu două zile înainte de apariţie am mers la Seuca câteva persoane (eram un grup mic care mergeam în fiecare lună pe data de 17 când se făcea adoratie pentru Fecioara Maria, am povestit cu Rojiko si  i-am spus că nu avem mijloace de transport cu care sa vina oamenii la Seuca, la Apariţia Fecioarei Maria ! Ea m-a îndrumat să mă rog, că are grijă Fecioara Maria de acest lucru.

Eu am predat această problemă Maicii Sfinte şi i-am spus: „MĂICUŢĂ SFÂNTĂ, dacă este rânduit ca cele 150 de persoane să ajungă la Seuca, atunci deschide cale de lumină şi dă-ne ajutor!” Apoi am spus: „DOAMNE, FIE VOIA TA!”

Aveam încredere că odată predată această problemă Entităţilor de Lumină, cumva se va rezolva.

Când ne întorceam în acea zi de la Seuca, ne-am intrebat :  oare cum se va rezolva problema transportului ?

Deodată ne-a depăşit  o camionetă, care  a circulat în faţa maşinii noastre o portine din drum şi când am  ridicat privirea  am vazut scris pe camionetă: „Transport persoane cu autocarul… telefon…” Eu uimită, am scris  repede numarul de telefon şi am apelat  fericită numărul respectiv.Mi-a raspuns soferul  camionetei, a oprit  maşina şi i-am spus de problema noastră.

Şi ce credeţi ?

Era firma destinată să ducă oamenii la Seuca !  S-au închiriat de la firma respectivă două autocare şi cele 150 de persoane au ajuns să se împărtăşească cu lumina din Seuca şi să primească harurile oferite de FECIOARA MARIA.

Am fost atunci în Seuca peste treizeci de mii de oameni, veniţi din toate colţurile României şi din diferite ţări. Am văzut cu toţii curcubeul în jurul soarelui şi am primit lumina în sufletele noastre ! La sfârşitul apariţiei a plouat câteva minute cu soare şi lumina curgea peste noi, ca o binecuvântare a Fecioarei Maria!

Deodată o persoană s-a uitat la cer şi a spus: „Uitaţi-o pe Maica Sfântă!”

Atunci Elena din Timisoara a îndreptat ochii spre cer şi a văzut cum dintr-un Glob de Lumină se formează chipul Fecioarei Maria ! Stătea lângă soare, în culoarea violet, iar din mâinile ei curgeau globuri mici de lumină aurii, violet, vernil.

Maica Sfântă a spus: „Voi binecuvanta acest loc si aceasta tara ! România va fi ocrotită mereu de DIVINITATE!”

A dispărut imaginea ei şi a apărut DUHUL SFÂNT în chip de porumbel alb.

În jurul soarelui se rotea energia violeta  a TATĂLUI, FIULUI şi SFÂNTULUI DUH.

Am mulţumit cerului şi Fecioarei Maria că sunt la Seuca cu soţul şi copiii mei, înconjuraţi de mii de oameni ce trăiau  aceeaşi bucurie interioară de nedescris, am mulţumit Fecioarei Maria pentru ajutorul oferit la rezolvarea transportului.

Acum, lumina din SEUCA a rămas în sufletul meu, o port cu mine şi o dăruiesc tuturor…!

Am fost răsplătită de Maica Sfântă, că am îndrumat atâtea suflete spre Seuca, pentru bucuria ce au trăit-o cu toţii. Plecau atât de fericiţi şi împăcaţi din acel loc, fiecare avea în mâini câte o sticlă cu apă tămăduitoare (căci Maica Sfântă a binecuvântat fântâna din curtea vizionarei Rojiko), iar în suflet cu  o bucurie imensă şi speranţa care cu siguranţă i-a ajutat pentru multă vreme să facă faţă provocărilor vieţii.

Când am făcut meditaţia la cabinet împreună cu 30 de persoane şi cu Elena din Timişoara (Maestru vindecător, cea care continuă activitatea Măicuţei Vian), atunci ea a primit acest mesaj referitor la cabinetul meu de terapii: acest loc se va numi CASA DE LUMINĂ MARIA; iar prin mâinile mele se vor face vindecări spre slava TATĂLUI CERESC !!!

Deci nu eu fac, ci prin mine se face, eu sunt doar canalul prin care se revarsa  energiile celeste.

Mulţumesc cerului pentru această binecuvantare şi SFINTEI FECIOARE MARIA !

Vouă tuturor, vă daruiesc lumina din SEUCA şi toata iubirea din inima  mea si a lui Iisus.

Nicoleta Pasat

290, 54, 209, 0, 1, 476