Harta Romaniei cu cele 24 de piramide energetice primordiale

24 de piramide energetice primordialePe 1 februarie, la ora 16:00  eram în Casa de Lumina Maria. Având la dispoziţie puţin timp liber, m-am aşezat în fotoliul meu preferat, am închis ochii şi am stat câteva minute în linişte.

Imediat chakra coroanei a început să se rotească intens şi am simţit cum mă învăluie lumina. Am întredeschis puţin ochii şi mi-am îndreptat privirea către icoana Maicii Sfinte, pe care o am aşezată pe peretele din cabinetul meu de terapii şi am spus: „Mulţumesc Măicuţă Sfântă şi vouă tuturor Forţelor Luminii, pentru lumina şi iubirea voastră.”

Însă privirea mea s-a oprit sub icoana Maicii Domnului, unde cu aproximativ o jumatate de an în urmă lipisem harta ţării noastre cu cele 24 de piramide. În acel moment piramidele pe care le priveam deveniseră luminiţe, efectiv luminau fiecare asemeni unui beculeţ auriu. M-a trecut un fior prin corp şi mi-au dat lacrimile. M-am întrebat: „Oare ce să însemne toate acestea ? De unde cunosc eu harta şi cine mi-a dăruit-o ?” Ulterior prin discuţia cu Ramona, mi-am adus aminte că este harta pe care ea mi-o dăruise cu aproximativ un an în urmă şi este făcută de Gicu Dan. O perioadă harta a stat într-un sertar la birou, iar peste un timp când am făcut ordine şi am dat din nou peste hartă, am luat-o în mâinile mele şi am simţit să o aşez sub icoana Maicii Sfinte, zicând în sinea mea: „Maică Sfântă ocroteşte România”.

În drum către casă m-am întrebat: „Oare ce înseamnă acele luminiţe aurii ? Să fie răspunsul Forţelor Luminii la mulţumirea mea sau am simţit energia persoanei care a făcut harta ?” Însă indiferent care aspect se confirma, eu simţeam lacrimi de bucurie în inima mea.

Harta fiind realizată de Gicu Dan, i-am scris trăirea mea legată de harta României cu cele 24 de piramide şi i-am mulţumit. Gicu mi-a răspuns cu multă bucurie şi mi-a propus: „Deoarece RIOT nu este tipărit şi nici nu va fi, ai putea ca în noua ta carte «Sunet Divin», pe coperta din spate să afişezi harta cu cele 24 de piramide energetice primordiale.”

Iată semnificaţia trăirii mele interpretată de Gicu:

–      „Cele 24 de piramide energetice primordiale poziţionate în spaţiul românesc, ne desecretizează valoarea prezenţei lor în mod treptat, după nivelul pe care conştiinţele noastre îl ating pe calea ascensiunii spre 5D.

–     Utilitatea acestor piramide energetice primordiale rezidă din însăşi programul lor de funcţionare iniţial prestabilit de către civilizaţiile extraterestre, care le-au materializat şi le-au plasat în mod ştiinţific în spaţiul românesc (dar şi la celelalte piramide energetice primordiale aflate pe Terra este la fel).

–     Legătura noastră cu aceste piramide energetice primordiale derivă din însăşi experimentul Terra 1, la care noi în eternitatea trecută am participat ca membri ai echipajului galactic şi intergalactic „Ashtar Sheran”.

–     Acum când prin intenţia şi imaginaţia noastră suntem co-creatori ai Terrei 2 (Noul Pământ 4D şi apoi 5D), bineînţeles că sub o formă sau alta Fiii Luminii pot reaccesa aceste piramide energetice primordiale în ipostaze personale specifice.

–     Ceea ce tu ai vizualizat pe acea simplă hartă, pe care eu şi Floare Bândariu din Timişoara am făcut-o ca o iantră de racordare a meditatorului pe cele 24 de piramide energetice primordiale, reprezintă un prim pas de interconectare a ta la energiile şi informaţiile celeste multidimensionale existente în acestea.

–     De fapt, prin meditaţia şi simpla ta percepţie a celor 24 de piramide energetice primordiale metamorfozate în luminiţe (mici sfere) aurii, ţi se confirmă în mod direct reactivarea acestor piramide la cote din ce în ce mai înalte, care ne susţin în munca noastră misionară de materializare a Epocii de Aur a noii civilizaţii terestre 5D.

–     Fiorul care ţi-a străbătut corpul şi lacrimile care ţi-au umezit ochii, sunt rezultatul interconectării tale cu energia şi informaţia luminii aurii a celor 24 de piramide energetice primordiale.

–     Iată de ce a fost necesară precizarea învăţătorilor Iisus Christos, Eli şi Fecioara Maria (vezi în cartea „România Inima Ocultă a Terrei – RIOT”) ca harta cu cele 24 de piramide energetice primordiale să fie afişată la vedere alături de alte hărţi din RIOT în instituţii şi case, tocmai în ideea ca misionarii României să se interconecteze treptat la zestrea spiritual divină existentă în aceste piramide.

–     Tu ai respectat acest lucru, iar în viitorul apropiat, dar în mod treptat, vei putea deschide multe portaluri infor-maţionale şi energetice aflate în aceste piramide.

–     Un alt aspect foarte interesant, este acela că prin vizualizarea celor 24 de piramide energetice primordiale sub formă de luminiţe (sfere) aurii, ţie dar şi nouă prin tine, ni se confirmă faptul că noua grilă cristalin aurie a Terrei 2 (a Noului Pământ) este deja interconectată cu aceste piramide aurii, dar în acelaşi timp este interconectată şi cu noi (în 5D vom avea corpuri de lumină aurie) într-o unitate funcţională inseparabilă.

–     În această nouă ipostază ascensională pe care am atins-o, este momentul ca de acum încolo să conştientizăm faptul că în mod inevitabil, Fiii Luminii din România (şi de pe Terra) vor putea crea noi aşezări omeneşti 5D în apropierea acestor piramide energetice primordiale, ca de altfel şi în apropierea piramidelor fizice celeste (încă nedezvelite), cât şi în locurile sacre ale spaţiului românesc (încă nedesecretizate complet).

–     Fiindcă tu ai avut comunicări telepatice cu Înţeleptul Christic Constantin Brâncuşi, repostez acum o informaţie sintetică din cartea RIOT, în care Învăţătorul Brâncuşi ne spune particularizând:

«- În privinţa importanţei spirituale, nu pot decât să vă ofer următoarea formulare: Piramida fatală de la Târgu-Jiu, este o PIRAMIDĂ ENERGETICĂ de o VALOARE INESTIMABILĂ.

(Această piramidă energetică a fost construită de o civilizaţie extraterestră.Construcţia ei a fost terminată acum câteva milioane de ani.

– Cu ce scop ? S-a înglobat în această lucrare foarte multă cunoaştere extraterestră.

– De ce tocmai aici ? Zona Gorjului are o vibraţie foarte înaltă.»)”

Pace si iubire !

Nicoleta Pasat