Binecuvântarea Sfântului Nectarie
Dimineața, împreună cu familia, am mers la Ocna Sibiului pentru băi de sare, nămol și soare. În jurul prânzului, în drum spre casă, am trecut pe la Piața Cibin și ne-am oprit să cumpărăm pește, fructe și legume. De la una din tarabe m-a strigat Dana, sora lui Ionuț. Era împreună cu soțul ei la piață ca să cumpere căpșuni pentru gem.
Dana mi-a spus: „Nico, ce mult mă bucur să te întâlnesc. Am cerut ajutor Divinității și iată că îngerii te-au adus în calea mea.” În urmă cu câteva săptămani, ea a trecut printr-o operație. La trei zile de la operație, ne-am întâlnit în spirit și am înțeles că a ales să ardă o parte din suferința membrilor familiei sale.
Mi-a povestit că săptămâna trecută s-a simțit foarte rău și a cerut ajutor Cerului. I-am venit în gând și mi-a cerut să o ajut. Atunci i-am apărut în spirit, iar azi, îngerii au rânduit să ne întâlnim și fizic. M-a intrebat: „Mai am de ars, Nico? Mi-e greu…” I-am răspuns: „Știu că vrei să ajuți, să arzi suferința altora, însă boala nu este întâmplătoare și ni se dă pentru ca noi să ne schimbăm modul de viață, de gândire și simțire, iar fiecare persoană este responsabilă pentru vindecarea și evoluția sa.”
Ajunsă acasă, am rămas un timp în liniște. M-am gândit la Dana, care mereu a fost ajutătoare și săritoare și a ținut post și a făcut rugăciune pentru membrii familiei. Am cerut ajutor Sfinților Vindecători și lucrând în câmpul ei, a apărut în spirit o entitate luminoasă. Când a ridicat mâna spre binecuvântare, în locul umerilor, am văzut aripi de lumină alb-strălucitoare, care ne-a învăluit în lumină. Simțind blândețea și iubirea sa, am spus în sinea mea: „Este un Sfânt Vindecator al bolnavilor!” Entitatea a cunoscut gândul meu, și binecuvântându-ne, a dispărut vederii mele. Bucuroasă, am coborât în bucătărie, i-am povestit soțului meu și am luat telefonul să o sun pe Dana.
Atunci am văzut că primisem pe WhatsApp câteva fotografii de la Tatiana, care era plecată în concediu în Grecia, pe Insula Eghina. Erau poze cu Mănăstirea Sfântului Nectarie și o fotografie cu capul Sfântului Nectarie. În fotografia cu capul Sfântului Nectarie, în spatele sfintelor moaște, am văzut imaginea Sfântului. Când am privit-o, am tresărit și am înțeles că Sfântul Nectarie era entitatea care a apărut în spirit când lucram pe Dana.
I-am scris Tatianei că-i mulțumesc pentru poză. Prin poza ei cu moaștele Sfântului Nectarie, am primit confirmare la ceea ce trăisem astăzi. Tatiana mi-a relatat că ieri a fost la Mănăstirea Sfântului Nectarie, a vizitat mănăstirea. A făcut rugăciune la Sfântul Nectarie, unde a simțit energie și pace sufletească. I-a cerut să-i dea un semn, apoi a plecat. După ce a făcut câțiva pași spre ieșire, i-a spus soțului ei să o aștepte, că se întoarce să facă o poză cu capul Sfântului Nectarie, ca să mi-o trimită mie. Azi, când i-am spus toate acestea, s-a minunat de lucrarea Sfinților.
Cu inima plină de bucurie, am sunat-o pe Dana ca să-i spun că rugăciunile ei nu au rămas fără ecou, că a primit binecuvântarea Sfântului Nectarie când am îmbrăcat-o în lumină și i-am transmis ce are de făcut. Cum stăteam în liniște, am auzit îndemnul Sinelui meu Divin: să trimit poza cu moaștele Sfântului Nectarie Mariei Cornelia, membră a grupului de rugăciune, care și-a sărbătorit ziua aniversară pe 3 iunie, ca binecuvântare de la Sfântul ei de suflet. Maria Cornelia mi-a scris:
„Doamne drag, îți mulțumesc pentru Sfinții noștri, care ne îndrumă și ne ajută în drumul nostru spre lumină. Ție, draga mea soră într-Un Hristos, îți mulțumesc pentru bucuria pe care mi-ai făcut-o!”
Iată dragi cititori cum lucrează îngerii luminii și Sfinții noștri ajutători. Să mulțumim Divinității pentru ajutorul și binecuvântarea lor, pentru că Dumnezeu trimite îngerii și Sfinții Săi să ne ajute atunci când noi invocăm ajutorul. Așa cum scrie psaltirea, „Minunat este Dumnezeu întru Sfinții săi!”.
Urmând ghidarea sinelui, am amânat pe mai târziu activitățile casnice și am scris acestea ,ca prin energia rândurilor scrise binecuvântarea Sfântului Nectarie să ajungă la toți cititorii, spre bucuria inimilor și înălțarea sufletelor!
Pace și iubire!
Nicoleta Păsat
Sibiu, 4 iunie 2022