Binecuvântarea Măiastrei
Luni, 6 septembrie, am primit în dar cartea „Aparițiile Fecioarei Maria” de la domnul Corneliu, iubitor de lumină din Constanța. Am strâns cartea la pieptul meu și am cerut îngerilor să-mi dea un semn.
Am deschis cartea la întâmplare, iar cartea s-a deschis la pagina 134, la capitolul „Aparițiile de la Seuca”.
Când am citit numele capitolului, a coborât peste mine binecuvântarea Maicii Sfinte și am simțit o energie arzătoare care mi-a străbătut ființa. Cu multă bucurie, le-am arătat soțului și copiilor numele capitolului la care s-a deschis cartea și am mulțumit cerului pentru binecuvântarea primită.
L-am sunat pe Domnul Corneliu să-i mulțumesc pentru cartea trimisă și i-am povestit de faptul că am deschis cartea la capitolul „Aparițiile Fecioarei Maria din Seuca”, despre care am scris în cărțile mele.
Domnul Corneliu mi-a relatat că atunci când a citit în cartea „Misterul Păsarii Măiastre” despre apariția Fecioarei Maria din Seuca, a simțit să-mi trimită în dar cartea „Aparițiile Fecioarei Maria”, în care sunt cuprinse aparițiile Fecioarei Maria din mai multe locuri.
Bucuroasă, am pus cartea pe măsuța din sufragerie, urmând să o citesc atunci când voi avea timp.
A doua zi, marți, 7 septembrie, după ce am îmbrăcat în lumină o româncă iubitoare de lumină, care locuiește în Irlanda, am rămas câteva momente în liniște. Deodată, am auzit cântecul Păsării Măiastre!
Este un sunet divin pe care îl aud în urma unei trăiri spirituale din decembrie 2004, ce nu se aseamănă cu nimic din ce se cântă pe pământ. De aceea, l-am numit „Cânt de Pasăre Măiastră”!
O bucurie imensă mi-a cuprins inima și am simțit cum tresaltă fiecare celulă a corpului meu. Când am deschis ochii, privirea mi-a fost direcționată spre cartea „Aparițiile Fecioarei Maria”, pe care o aveam pe măsuță.
În timp ce priveam cartea, am fost îndemnată să scriu despre cântecul Măiastrei, să transmit binecuvântarea Maicii Domnului cititorilor și editorului cărții și să fac cunoscută această carte persoanelor care doresc să citească despre harurile și binecuvântările divine oferite pământenilor de Maica Domnului la Lourdes (Franța), Guadalupe (Mexic), Siluva (Lituania), Laus (Franța), Salette (Franța), Baneux (Belgia), Heede (Germania), Fatima (Portugalia), Seuca (România), Medjugorje (Bosnia-Herțegovina), Zeitoun (Egipt), Knock (Irlanda), Beauraing (Belgia).
În vremuri de răstriște, de conflicte între națiuni, de sărăcie și suferințe, Maica Domnului nu ne-a lăsat orfani, ci a apărut în multe locuri pe pământ. Prin persoane cu sufletele pline de lumină și credință, a adus în lume pacea, lumina, iubirea și vindecarea sufletelor și trupurilor. Numită „Regina Păcii”, „Regina Luminii”, „Neprihănita Zămislire” sau „Inima Imaculată”, Ea este Mama noastră Divină.
Cartea „Aparițiile Fecioarei Maria” a apărut la București, editura Paul Edition 2018, redactori Nicoleta Petcu și Mihaela Enache. Am sunat la editură, am transmis mulțumiri și binecuvântarea Maicii Domnului pentru carte. Nicoleta, una dintre redactorii cărții, mi-a relatat că a adunat cu multă bucurie aceste texte vechi despre aparițiile Fecioarei Maria și le-a cuprins în carte.
Scriu aceste rânduri astăzi, 8 septembrie, când creștinii sărbătoresc „Nașterea Maicii Domnului”.
Știm din cărțile sfinte despre rugăciunile Sfinților Părinți Ioachim și Ana, care se rugau Domnului să fie izbăviți de lipsa pruncilor. Ioachim a auzit un glas din cer, care i-a spus:
„Vei primi un prunc care va fi o slavă nu numai pentru tine, ci pentru lumea întreagă!”.
Iar Sfintei Ana, îngerul i-a spus:
„Dumnezeu a auzit rugăciunea ta și vei naște pe vestitoarea bucuriei, și îi vei pune numele Maria, căci prin ea se va face mântuirea întregii lumi!”.
Și așa a fost!
Ana cea stearpă a născut-o pe Maria, luminătoarea a toate și grabnică ajutătoare a pământenilor!
Mulțumesc Domnului Corneliu pentru carte, mulțumesc sinelui meu divin pentru îndemnul de a scrie, mulțumesc Păsării Măistrare pentru cântecul divin, care îmi înalță sufletul în lumină și-mi umple inima de bucurie!
Mulțumesc Măicuță Sfântă, lumina sufletului meu
Ce-mi luminează calea vieții, la bine și la greu!
Tuturor cititorilor,
Binecuvântarea Maicii Domnului
Nicoleta Păsat
Sibiu, 8 septembrie 2021