În urmă cu câteva zile, am primit un mesaj pe WhatsApp de la o persoană, direcționată către mine de o doamnă iubitoare de lumina, ce a trecut prin mâinile mele la terapie și care i-a spus că eu o pot ajuta cu „unele lucruri legate de aură”.

Am înțeles că erau noțiuni noi pentru ea. Simțind-o dornică să cunoască și să acceseze lumea subtilă, i-am spus că o programez pentru terapie. Mi-a scris că peste câteva zile sora ei urmează să plece din țară și m-a rugat să o primesc, că ar avea mai multă nevoie de ajutor.

Eram pe șezlong în fața casei și înainte de a-i trimite un răspuns, m-am întrebat în sinea mea: oare sora ei dorește cu adevărat terapie sau decide ea în locul surorii sale, pentru că aflase că o pot ajuta?

În timp ce mă gândeam la aceasta, dintr-o dată, am simțit o energie ca o adiere ușoară de vânt, ce a adus către mine, chiar lângă șezlongul pe care stăteam pe scările din fața casei, simbolul AUM. Am simțit mângâierea diafană a aripilor îngerilor care mi-au transmis să o primesc, pentru că au deschis cale de lumină ca ea să ajungă la mine.

La terasa din fața casei, de un suport pentru flori, aveam agățați niște clopoței de vânt. Ața de care era prins simbolul AUM s-a rupt. Biluța s-a rotit pe alee până la poartă, iar simbolul AUM, prin bătaia aripilor îngerilor, a ajuns pe scări lângă mine. Știind semnificația simbolului, am rămas impresionată. Am sunat-o, am vorbit cu ea, i-am trimis poza cu simbolul AUM și am primit-o la terapie în aceeași zi.

Într-adevăr a fost lucrarea îngerilor, fiindcă avea mare nevoie de ajutor. Îl ceruse îngerilor, ca să poată să lucreze pentru sănătatea și evoluția sa spirituală. A primit binecuvântarea îngerilor și am văzut în câmpul ei o pană de lumină albă.

Lucrând asupra sa, am văzut că avea tatuată pe mâna dreaptă o pană. Am întrebat-o dacă știe ce semnifică tatuajul de pe mâna sa. Mi-a spus că numele ei, Aniela, vine de la Angel (înger) și a dorit o pană de înger, simbol al numelui său. I-am spus că atunci când îngerii luminii doresc să lase un semn al iubirii și afecțiunii lor pentru persoana în preajma căreia vin, lasă ca semn o pană albă.

Nu știam nimic despre ea. Era prima dată când o întâlneam, dar îngerii mi-au arătat suferința cu care se confruntă și binecuvântarea primită, ca ea să știe că este ajutată și susținută. M-am bucurat pentru ea. A simțit energiile și a văzut culori frumoase. Eu simt și văd schimbarea în corpul de lumină a persoanei pe care lucrez. Indiferent dacă omul simte sau nu energiile,  lucrarea divină are loc.

Însă atunci când omul simte energia cum vibrează în corpul său și vede cu ochii închiși culori frumoase, nu se mai poate îndoi de ceea ce simte el însuși și crede în existența și ajutorul îngerilor vindecători. Am fost impresionată de lucrarea îngerilor. I-am relatat că AUM este sunetul creației divine, a cărei vibrație ajută omul să ajungă la lumina sinelui divin din interiorul ființei sale.

I-am dăruit cartea „Lumina Sinelui Divin” ca amintire a zilei în care îngerii i-au deschis cale de lumină să  ajungă în Casa de Lumină Maria, să o îmbrac în lumină și să o ajut să ajungă la lumina Sinelui Divin. Atașez poza cu simbolul AUM pe care îngerii, prin bătaia aripilor lor, l-au adus pe scări în fața mea și mi-au transmis îndemnul de a o ajuta pe Aniela, fata cu nume de înger.

Astăzi am primit o nouă confirmare despre ajutorul îngerilor. În jurul prânzului, m-am gândit să merg să mă tund. Nu din cauză că aveam părul prea mare, ci voiam să fiu aranjată pentru ziua de marți, având un eveniment important. Fiul meu, Gheorghe, urma să aibă festivitatea de absolvire a facultății. Luni, fiind sărbătoare, urmau ca frizeriile să fie închise, așa că voiam neapărat să mă tund azi.

În drum spre cabinet, am oprit mașina la trei frizerii. La prima frizerie, era închis. La a doua frizerie, avea foarte multe programări. La a treia frizerie, erau persoane care așteptau afară la rând. Eram dezamăgită în sinea mea, pentru că nu mă gândisem cu câteva zile mai repede. Am ajuns la cabinet, am aerisit, am udat florile și am rămas un timp în liniște. Am transmis îngerilor că mi-am dorit să mă tund pentru acest eveniment, însă nu am reușit. I-am rugat să deschidă cale de lumina, să rezolve cum știu ei mai bine.

Afară se înnorase să plouă. Cum mai aveam puțin timp până să mă întâlnesc cu cineva, m-am gândit să duc gunoiul. Cu punga de gunoi în mână, am trecut prin fața frizeriei, iar frizerul se odihnea pe scări. Surprinsă, l-am întrebat dacă este liber. „Da, acum m-am eliberat și m-am așezat să mă odihnesc câteva minute.” „Odihniți-vă până duc gunoiul, căci vin să mă tundeți”. I-am spus că am cerut ajutor îngerilor. Până m-a tuns pe mine, au venit alte persoane care așteptau la rând la frizerie.

Cu multă bucurie, am scris aceste trăiri ca o confirmare a lucrării îngerilor. Vă îndemn să invocați ajutorul îngerilor, pentru că ei ne ajută în orice domeniu al vieții noastre. Îngerii ne respectă liberul arbitru și nu intervin în viețile noastre fără ca noi să le cerem ajutorul. Mulțumim îngerilor luminii, care ne ocrotesc, ne inspiră, ne veghează, ne ajută și ghidează pașii pe calea vieții.

Tuturor cititorilor,

Binecuvântarea îngerilor luminii!

Nicoleta Păsat

Sibiu, 10 iunie 2022