Marturii ale vietii de dincolo de moarte,din taramul unde mortii merg pentru a renaste!

Aşa cum am scris în primul capitol, Maica Sfântă m-a îndrumat să fiu mesagerul fiinţelor vii de pe alt tărâm şi să aduc la cunoştinţa cititorilor acestei cărţi, EXISTENŢA VIEŢII dincolo de moarte.

Cei plecaţi din planul fizic, consideraţi morţi de noi pământenii, sunt de fapt vii şi mai conştienţi decât noi, deoarece odată eliberaţi de corpul fizic devin liberi şi realizează adevărul. Nu există moarte, ci un proces firesc de trecere într-o altă formă de existenţă, moartea având menirea de a descătuşa sufletele şi de a le elibera.

Cel care moare este trupul, adică vehicolul nostru terestru cu care din păcate ne-am confundat în timpul vieţii. Odată desprinşi de trupul fizic, realizăm un mare adevăr şi anume, că nu suntem trupul de care tocmai ne-am eliberat din limitările planului fizic, ci suntem SCÂNTEIE DIVINĂ şi adevărata noastră bogăţie este LUMINA.

Când sufletul s-a separat de trup, realizăm că am fost la şcoala vieţii planetare pentru a evolua spiritual, nu material. Nu mai are importanţă câte vile şi maşini deţinem, ci cât de multă lumină avem. Toate bogăţiile terestre răman pe Pământ, însă luăm cu noi ca şi călăuze prin spaţii LUMINA şi IUBIREA.

Din propriile trăiri vă spun că noi, cei rămaşi în planul fizic, putem comunica cu fraţii noştri de dincolo de voal, care ne ghidează, ne veghează şi ne ajută cu iubirea lor şi care aleg să se reîntoarcă, chiar în familiile noastre pentru a-şi continua evoluţia spirituală.

Atunci când te-ai eliberat de trup şi eşti liber de limitările planului fizic, realizezi că eşti una cu toţi semenii tăi, chiar dacă te-ai manifestat ca şi personalitate individuală. Atunci îţi doreşti cu tot sufletul să revii printre cei dragi şi să le spui şi lor adevărul.

Când vii în corp energetic printre cei dragi, îi strigi pe nume, dar realizezi că urechile lor fizice nu aud, îi îmbrăţişezi în braţele tale de lumină, dar ochii lor nu văd lumina şi astfel alegi să revii în corp fizic şi să aduci lumina cunoaşterii în sufletele lor. Însă din păcate, când revii în planul fizic se şterge cunoaşterea din memorie şi prins în lanţurile materiei uiţi din nou adevărul.

De aceea este nevoie să aprofundăm cunoaşterea, să creştem spiritual pas cu pas şi să ne înălţăm spre lumină. Să ne aducem aminte că noi suntem trup, suflet şi spirit. De fiecare dată moare trupul, însă sufletul se înalţă şi creeaza trup după trup, pentru a se întoarce la şcoala vieţii terestre şi a spiritualiza materia. Spiritul este Scânteia Divină din noi care este nemuritoare.

Voi relata în acest capitol exemple de persoane dragi sufletului meu, care au plecat din planul fizic (au murit cum spunem noi) dar în realitate sunt vii şi conştiente într-o altă formă de existenţă. Sunt persoane plecate din planul fizic, care deşi nu mai au corp fizic mi-au ghidat paşii vieţii terestre şi m-au învăluit în iubirea şi lumina lor.

Se doreşte ca noi pământenii, să cunoaştem adevărul şi să nu mai suferim când cei apropiaţi nouă şi-au încheiat misiunea în planul fizic şi pleacă spre alte spaţii. Doresc ca prin aceste exemple să înţelegeţi că nu există moarte, că sufletele se eliberează de corpul fizic şi se înalţă spre alte spaţii, corespunzătoare evoluţiei lor. Nu trebuie să suferim după sufletele plecate de lângă noi, căci energia emoţiilor noastre ajunge la ele şi le produce suferinţă. Dacă dorim să ajutăm aceste suflete, o putem face emiţând către ele fluxuri de lumină şi iubire, sau ajutând în numele lor pesoane din jurul nostru, care trec prin situatii dificile.

Iată câteva exemple de persoane, care au avut un impact deosebit asupra vieţii mele cât au trăit în corpuri fizice pe Pământ şi care m-au ghidat şi învăluit cu lumina iubirii şi după trecerea lor în alt tărâm, unde cu toţii vom merge pentru a renaşte.

1. Bunica mea,Ioana

Plecată din plan fizic cu peste 20 de ani în urmă, este pentru mine o călăuză din lumea nevăzută, care mă ghidează mai ales prin vise. Ea m-a călăuzit în multe din evenimentele importante care au avut loc în viaţa mea. Amintesc aici doar câteva:

Când mi-am dat licenţa la Facultatea de Geografie din Bucureşti, eram foarte îngrijorată. Trebuia să plec pentru câteva zile din Sibiu, fiul meu Andrei avea câtiva anişori, mă preocupa faptul că mă costă mult cazarea prin Bucureşti, ce subiecte să aprofundez la materia respectivă şi multe alte gânduri.

Chiar înainte cu o săptămână de a pleca spre Bucureşti, m-am întâlnit în vis cu bunica mea, care m-a îmbărbătat spunându-mi: „Draga mea, fii liniştita, totul va decurge frumos, vei găsi un loc de cazare aproape de facultate, subiectele vor fi dificile într-adevăr pentru mulţi colegi de-ai tăi care nu vor lua examenul, dar tu vei trece examenul şi chiar cu o notă frumoasă.” I-am relatat soţului meu de vestea bunicii, iar el zâmbind a spus: „Sper să fie aşa.” Eu credeam în vorbele bunicii mele pentru că mereu m-a călăuzit.

Nu-mi mai făceam griji şi eram convinsă că totul se va rezolva. Starea mea interioară era alta. Simţeam bucurie, reuşită.

Şi iată că înainte cu trei zile de a pleca spre Bucureşti, am primit un telefon de la o cunoştinţă cu care colaborasem în domeniul comercial de câţiva ani. Eu i-am povestit bucuroasă ca vin la Bucureşti şi-mi caut cazare şi deodată am întrebat: „Nu ştiţi pe cineva care m-ar putea găzdui câteva zile ?” Bucurosă că mă poate ajuta cu gazda, mi-a spus că are o mătuşă plecată din Bucureşti la copii în provincie, care deţine un apartament chiar aproape de Facultatea de Geografie. În sufletul meu simţeam bucurie. Eram încrezătoare şi în faptul că voi lua licenţa, aşa cum mi-a spus bunica. Şi aşa a fost !

Am avut cazare foarte aproape de facultate, subiectele au fost dificile, ceea ce a făcut ca mulţi colegi să nu fie admişi după examenul scris, însă eu am luat examenul chiar cu notă bună şi am obţinut şi licenţa.

Un alt exemplu:

Doream foarte mult să schimb locuinţa, căci locuiam la parter. Se născuse şi Gheorghe, doream un apartament mai mare, mai luminos. Am cerut ajutor îngerilor luminii să gasesc locuinţa potrivită tot în cartierul de la marginea pădurii, să am unde să mă plimb cu copiii.

Într-una din seri, m-am întâlnit din nou cu bunica mea în vis, care mi-a spus: „Nu te îngrijora, în prima zi de vară te vei muta.” Am întrebat pe bunica, unde mă voi muta şi mi-a răspuns doar atât: „Vei vedea tu la momentul potrivit, nici măcar nu-ţi imaginezi unde.”

Am dat anunţ pentru apartament să-l vând, pe la mai multe agenţii şi am avut încredere în ce-mi spusese bunica, chiar dacă toţi în jurul meu spuneau contrariul, adică, nu voi vinde apartamentul, că nu se vinde nimic în această perioadă şi multe altele.

Mai erau trei zile până la începutul verii. Ionuţ când a văzut că nu am dat încă apartamentul, ca să nu fiu necajită m-a invitat la munte pentru câteva zile. Şi am plecat la Păltiniş împreună cu soţul şi copiii, de vineri până duminică. Am mers pe potecă, m-am bucurat de frumuseţea naturii şi am fost convinsă în sufletul meu că se va rezolva vânzarea apartamentului, chiar dacă şi Ionuţ se îndoia acum de aceasta.

Duminică seara eram acasă, făceam baie la copii şi a sunat cineva la uşă. Era o doamnă de la agenţie, fericită că ne găseşte acasă, spunând că ne cauta de două zile. A venit însoţită de un client care a fost încântat de apartament şi mi-a dat o parte din contravaloarea lui pe loc. Am privit zâmbind pe Ionuţ şi am mulţumit bunicii, mesager al lumii îngerilor. Am vândut apartamentul în ultima zi de primăvară. Acum unde o să ne mutăm era preocuparea noastră.

Şi iată că îngerii au avut grija noastră ! Am aflat de la o agenţie imobiliară că o familie doreşte să se mute din Valea Aurie urgent, deja luase o parte din lucruri din apartament. Aşadar se eliberase chiar în blocul de peste drum o locuinţă. Îngerii o pregăteau pentru familia mea. Aşa se face că ne-am mutat exact în blocul vecin, pe aceeaşi stradă, la etajul doi, într-un apartament mult mai spaţios şi luminos.

L-am întrebat pe Ionuţ: „Acum ai încredere în lumea îngerilor care ne ghidează ?” Mi-a răspuns zâmbind că da, deşi sincer spunea că de data aceasta îşi pierduse speranţa.

Sint multe alte exemple, dar voi relata aici un exemplu care m-a ajutat să fac încă un pas în evoluţia mea spirituală şi luminarea semenilor.

Bunica mea a fost cea care mi-a spus când m-am întâlnit cu ea în vis în februarie 2007, că mi se cere să aduc pe lume un copil, crescut în meditaţie, luminare şi iubire necondiţionată. Şi aşa s-a născut în iulie 2008, primul meu copil de suflet şi spirit „MISTERUL PĂSĂRII MĂIASTRE” ! Copil pe care l-am crescut aşa cum bunica mi-a spus, în meditaţie, rugăciune şi iubire necondiţionată, căci nu poţi scrie altfel, decât atunci când eşti într-o stare de înaltă frecvenţă vibraţională şi permiţi să curgă iubirea din inima ta.

Acest copil spiritual, „Misterul Păsării Măiastre” mi-a adus multe împliniri sufleteşti, căci prin el s-au înălţat multe inimi şi fiinţe terestre.

Mulţumesc bunicii mele, mesager din lumea nevăzută pentru iubirea sa !

2 Tatăl meu pământean, Gheorghe

Tatal meu a plecat din planul fizic într-o seară fierbinte de vară, în luna iulie 2007. Mi-aduc aminte că seara, în jurul orei 22:00 am primit vestea că tatăl meu a murit, de la o rudă apropiată.

Imediat ce am aflat aceasta, chiar dacă am simţit în inima mea durerea despărţirii, nu am plâns ci m-am îndreptat spre locul meu de meditaţie şi rugăciune şi am luminat drumul tatălui meu spre spaţii celeste.

Povestisem de multe ori cu el despre lumea nevazută. După ce a împlinit 80 de ani, se simţea bătrân şi neputincios şi-mi punea mereu întrebări despre viaţa de dincolo. Îi spuneam să nu-i fie teamă că merge în lumea îngerilor, căci acolo suntem primiţi cu atât de multă iubire şi lumină, iar el răspundea: „Ce bine ar fi să fie cum spui tu…” Tatăl meu era puţin contrariat, eu îi spuneam cu totul altceva decât ceea ce ştia el, referitor la noţiunile despre rai şi iad.

Tata a întâlnit-o de multe ori în vis pe mama sa, de care a fost foarte apropiat în timpul vieţii. Mi-aduc aminte că de multe ori îl vedeam fericit dimineaţa şi ne povestea şi el amănunte din viaţa de dincolo. Ne spunea că s-a întâlnit cu bunica într-o gradină frumoasă plină cu flori, povesteau mult timp stând pe o bancă în acea grădină, unde era totul înveşmântat în lumină.

Niciodată însă nu s-a întâlnit cu tatăl său. Chiar a întrebat-o pe bunica „De ce nu este aici şi tata, că mi-e dor şi de el.” Bunica i-a răspuns: „El este în altă parte, ţine minte fiul meu”, îi spunea bunica, „fiecare merge acolo unde-şi pregăteşte.”

Tata era un om înţelept, iubitor al postului tăcerii, care se bucura cu puţine lucruri. Pensionar fiind, îi plăcea să stea în faţa casei în grădina de flori şi să citească psalmii sau diverse pasaje din biblie, înconjurat de nepoţi. Dorea să meargă pe la fiecare copil al său să vadă cum trăieşte, să-i spună că-l iubeşte şi să stea puţin timp în casa lui. Astfel şi-a făcut paşaport după 75 de ani şi a plecat în Austria, să vadă cum trăieşte una din fiicele lui.

Fire veselă şi optimistă, dăruia cu multă iubire celor din jur din puţinul pe care-l avea şi se străduia să nu producă suferinţă semenilor sau altor vietăţi.

Mi-aduc aminte că odată, în dulapul mamei de zestre, au intrat câţiva şoareci care au ros plapumele. Pentru mama mea care a muncit atât de mult să le coase, a fost o mare suferinţă, iar atunci când a descoperit cuibul de şoareci a alergat după ei să-i prindă, dar tata nu i-a permis să facă aceasta, era înduioşat de faptul că erau şi pui mici de şoareci în cuib şi se gândea că ce fac ei fără mama lor şi a ţinut-o pe mama de mâini până au fugit toţi şoarecii.

Nu voi uita niciodată cum a doua zi dimineaţa după ce murise, m-am întâlnit cu tata. Eram în bucătărie, dimineaţa devreme chiar în ziua după ce am aflat că a murit. Mă preocupa plecarea către casa părintească, unde se făceau pregătirile pentru îmormântarea tatei. Deodată am văzut în bucătărie o sferă de lumină albă, care pulsează în jurul meu. M-a învăluit în lumina sa, care trecea de o parte şi de alta a corpului meu. Şi dintr-o dată am simţit, am ştiut că este tatăl meu.

Am spus emoţionată: „Tată, tu eşti cu adevărat ?” iar el mi-a transmis telepatic: „Da eu sunt, am trecut pe la toţi copiii mei, i-am mângâiat şi strâns în braţe, dar nu m-au simţit în preajma lor. I-am strigat pe numele lor, dar nu m-au auzit.

„O tată”, ii spun eu, „atât de mult mă bucur că te întâlnesc, o să le transmit eu tuturor iubirea ta. Ştiu acum cu adevărat, că eşti lumină !”

A dispărut vederii mele şi am rămas câteva clipe cu lacrimi în ochi. Mă gândeam că merg acasă şi le spun tuturor adevărul şi anume că tata este viu, în sferă albă de lumină, iar în sicriu este doar trupul, vechicolul care l-a purtat în planul fizic. Când am ajuns acasă şi am intrat în energia tristeţii care a cuprins casa şi familia mi-au dat lacrimile, chiar dacă trăisem întâlnirea cu tatal meu şi ştiam că este sferă de lumină. Plângeam mai mult de suferinţa mamei. Conştientizam că este mai greu pentru cei care rămân în planul fizic, decât pentru cei care pleacă. Mă gândeam la mama mea, care-şi pierduse tovarăşul de-o viaţă cum spunea ea, aveau peste cincizeci de ani de căsătorie.

Am încercat să le spun tuturor că tata mi-a apărut în sferă de lumină în casa mea, că este bine, este viu şi că acum este în sferă de lumină în preajma noastră. M-au privit gândind în sinea lor că am luat-o puţin razna de la durerea sufletească şi m-au povăţuit să merg să mă odihnesc puţin, că sunt obosită de pe drum. Văzând acestea am renunţat să vin cu argumente şi nu am mai spus nimic. Eu ştiam că tata ne îmbrăţisează, că este lângă noi, că ne iubeşte şi nu înţelegea suferinţa noastră.

Am comunicat de multe ori cu tatăl meu în vise şi chiar în planul fizic, el a venit sub forma unei sfere albe de lumină în jurul meu. Din comunicarea cu tatăl meu am înţeles că dupa ce a părăsit planul fizic, a rămas o perioadă în jurul nostru în sferă de lumină, aşa cum l-am perceput eu iniţial, la moartea sa.

În tabara din Rarău, m-am întâlnit cu tata în vis. Mi-a spus să-i dăruiesc o carte, că este în preajma noastră o perioadă şi-l voi întâlni în sferă de lumină ca înger protector al zonei Rarău.

În 31 august 2008 eram la o nuntă în Moldova. Acolo este obiceiul ca atunci când mireasa iese din casă să meargă la cununia de la biserică, rudele să formeze o horă în faţa casei şi să danseze împreună cu mireasa, dansul miresei. Ne-am prins de mâini şi am început să dansam „Hora miresei”. Deodată am văzut o sferă de lumină lângă umărul mamei mele. Pulsa atât de frumos în jurul mamei şi mi-a transmis: „Nu observă nimeni că sunt şi eu aici, la nunta nepoatei mele ?”

„Ba, da tată”, i-am raspuns eu, „le spun tuturor acum că eşti

cu noi la nuntă.” În timp ce dansam le-am spus celor apropiaţi că tata este cu noi, se bucură şi dansăm împreună. Cu lacrimi în ochi şi cu inima săltând de bucurie am dansat împreună Hora miresei. A fost emoţionant !

Când s-a terminat hora, mireasa ne-a relatat: „Acum două seri l-am visat pe bunicul, mi-a spus că va veni la nunta mea. Şi iată că a venit, eu nu am văzut sfera de lumină, dar i-am simţit prezenţa. Mulţumesc Bunicule, că ai venit să mă vezi mireasă !”

Fratele meu cel mare era puţin îngândurat. Se tot gândea că tata este supărat pe el, de ce vine de atâtea ori la mine şi el nu l-a visat niciodată. De ce comunică cu mine şi nu merge şi la casa lui. Tata mi-a transmis următoarele: „Am fost de multe ori în preajma tuturor, copiii mei. V-am îmbrăţişat, v-am mângâiat, am vorbit cu voi, dar nu m-aţi auzit. Vă iubesc pe toţi !”

Înainte de plecarea la Bucureşti la întâlnirea cu „Lumea misterelor”, în 26 octombrie 2008, când inima mea era îndoită încotro să mă îndrept, spre casa mamei, sau spre Bucureşti la întâlnirea cu fraţii mei dornici de evoluţie spirituală, tata m-a binecuvântat spunând-mi că va fi şi cu mine la Bucureşti şi cu rudele acasă, că acum se deplasează foarte repede, căci aşa cum spunea el, unde gândeşte, acolo este. Realizam că asta se spune şi în cartea sfântă, unde este comoara ta, acolo este şi inima ta.

Asta se întâmplă şi cu noi, unde ne este gândul acolo suntem, chiar dacă avem impresia că rămânem pe loc datorită corpului fizic.

Din octombrie 2008 nu m-am mai întâlnit cu tata în vis şi nici nu a venit în preajama mea în sferă de lumină. Dorinţa mea de a comunica cu el era foarte puternică, deoarece mi-era tare dor de el.

În februarie 2009, într-una din seri înainte de culcare, am cerut îngerilor să-mi aducă veşti de la tata. Şi chiar în acea noapte m-am întâlnit în vis cu el. Mi s-au arătat atunci următoarele:

Era un loc cu multe căsuţe micuţe şi foarte luminoase, semănau oarecum cu căsuţele noastre de vacanţă. Erau de o parte şi de alta a unei alei foarte frumoase, înconjurate de flori. Nu mi s-a permis să intru în acel loc, vedeam toate acestea de la poarta care era vegheată de îngeri. În gradina respectivă puteau merge doar cei plecaţi, nouă celor din planul fizic ni se permitea să mergem numai până la poarta veghetă de îngeri.

Am rugat să-l cheme pe tata, să pot vorbi cu el. Dupa un timp de aşteptare, din căsuţa a patra de pe partea dreaptă a acelei alei frumoase, am văzut pe tata venind spre mine. Mi-a spus atunci următoarele: „Nu am mai luat legătura cu tine, pentru că sunt într-un loc special de refacere. Spune tuturor că mă odihnesc puţin, sunt în căsuţa de lumină unde mă pregătesc pentru momentul când voi reveni să-mi achit datoriile.”

Bucuroasă, l-am îmbrăţişat şi am venit în planul fizic. Mă întrebam la ce se referea tata când spunea „să-şi achite datoriile”. Am înţeles ulterior, prin vocea sinelui meu că noi cât timp suntem în trup, ne legăm unii de alţii prin sentimente mai puţin luminoase sau ne eliberăm prin iubire. Trebuie să ne întoarcem la şcoala vieţii planetare, să ne achităm datoriile faţă de alţii, sau să-şi achite datoriile alţii faţă de noi şi în felul acesta să se echilibreze karma. Revenim în jurul celor dragi, care să ne creeze condiţiile favorabile să creştem spiritual şi să ne reglăm datoriile.

În 25 februarie 2009 m-am reîntâlnit cu tata. Era fericit şi îmbrăcat ca de sărbătoare. Am întrebat care este motivul acestei bucurii. Mi-a răspuns zâmbind: „Sunt într-o nouă misiune. Mă reîntorc în mijlocul vostru.”

„Vii cu adevărat ? Te vei naşte din nou tată, dar în ce familie ? Cum voi şti cine eşti ?”

„Vei afla în curând că cineva din familia noastră îţi va aduce vestea. Tu vei simti în inima ta adevărul.”

Bucuroasă, l-am îmbrăţişat pe tata şi i-am spus că-l aştept. Voi afla când va fi momentul de venirea lui în planul fizic.

După aproximativ o lună de zile, mai precis în 28 martie 2009, am primit un mesaj de la una din rudele mele, care mi-a transmis fericită că familia noastră se va mări cu un nou membru. Am tresărit şi mi-a venit în gând tata ! Apoi am înţeles că acest bebeluş este spiritul tatălui meu, care a ales să vină tot în familia noastră, să-şi achite datoriile şi să aducă bucurie sufletelor noastre. Şi aşa s-a întâmplat. A revenit în planul fizic într-o zi frumoasă de toamnă. I-am sărutat mânuţele şi i-am transmis fericită: „Bine ai revenit în familia noastră !”

Iată o dovadă clară că suntem nemuritori, că de fiecare dată moare trupul, adică vehicolul nostru terestru, iar sufletul se înalţă, se încaracă de lumină şi revine la şcoala vieţii pământene, în mijlocul celor dragi, faţă de care nutreşte sentimente profunde de iubire.

3.Domnul N.V.

În anul 2005 am cunoscut o persoană care a avut un rol pozitiv asupra evoluţiei mele spirituale. Se numea N.V., renumit astrolog şi vindecător spiritual, român stabilit în America.

Mi-a făcut horoscopul şi impresionat fiind de susţinerea pe care o am din partea Cerului, m-a îndemnat să urmez chemarea sufletului, aceea de a deschide un cabinet de terapii alternative şi mai ales, spunea el, de a desfăşura vindecările spirituale. Mi-a spus că va veni în ţară şi chiar până la Sibiu, să-mi aducă câteva cărţi care să mă ajute în evoluţia mea.

Într-unul din mesajele primite de la domnul V. în 2006, mi s-a spus că va lua legatura cu mine peste o perioadă de timp, pentru că acum este puţin răcit şi trece printr-un proces de vindecare. Au trecut o săptămână, două, trei şi nu am mai primit nici un mesaj. Deschideam calculatorul de câteva ori pe zi, cu speranţa în suflet că voi primi o veste de la el. Sincer vă spun, că-mi lipseau mesajele lui, ce-mi înălţau sufletul când le citeam.

Într-una din zile a ajuns în mâinile mele Revista Fenomene-lor Paranormale şi am citit în ea un articol scris de Doamna Aurora Inoan, prin care spunea că domnul V. a părăsit planul fizic. Citeam articolul şi plângeam. Simţeam o mare durere sufletească. Omul care a adus lumina cunoaşterii în viaţa mea, părăsise planul fizic.

După câteva săptămâni de la plecarea sa din planul fizic m-am întâlnit cu el în vis. M-am bucurat de întâlnirea noastră şi i-am spus: „Am suferit mult când am aflat că aţi plecat din planul fizic. Eu vă aşteptam în Sibiu cu cărţile promise.”

Domnul V. m-a privit zâmbind şi mi-a răspuns: „De ce ai suferit Nicoleta ? Ai uitat că aici este adevărata noastră casă ? Noi suntem asemeni soldaţilor aflati în misiune şi când timpul acordat misiunii s-a terminat, ne întoarcem acasă, indiferent că ne-am îndeplinit sau nu misiunea.”

„Da, am uitat acestea”, i-am răspuns eu, dar mă bucur că mi-ai reamintit.” Apoi m-a invitat într-o cameră unde era pe perete o bibliotecă, dar fără nici o carte în ea. „Unde sunt cărţile ?”, l-am întrebat eu, iar el mi-a răspuns: „Se vor materializa atunci când le vei scrie.”

Am zâmbit spunându-i că eu nu scriu cărţi. Apoi i-am adus aminte că mi-a promis înainte de a pleca din planul fizic, câteva cuvinte sacre care mă vor ajuta în terapii.

El mi-a răspuns: „Vor ajunge către tine la momentul potrivit. Ţine minte ! Orice informaţie Universul o aduce către cel pregătit să o primească.”

Înainte de a ne despărţi, mi-a transmis un mesaj pentru rudele sale, care sufereau din cauza plecării sale din planul fizic: „Sunt bine, sunt în lumină, nu fiţi trişti din cauza mea, m-am întors acasă. Aici este adevărata noastră casă. Vă iubesc !”

Mi-aduc aminte că la câteva săptămâni după această întâlni-re, am luat legătura telefonic cu fratele domnului V. I-am spus printre altele că m-am întâlnit în vis cu domnul V. şi că este bine. Domnul a fost foarte amabil şi mi-a răspuns doar: „Bine, bine.” Nu am insistat să aduc mai multe detalii referitor la întâlnirea mea cu fratele domniei sale, întrucât nu ne cunoşteam personal, iar intenţia mea când l-am sunat a fost aceea de a promova o afacere, nu neapărat să-i aduc veşti de la fratele lui plecat din planul fizic.

Am fost fericită că l-am întâlnit pe Domnul V. Mi-a spus bine atunci când a scris ultimul mesaj către mine, că peste o perioadă ne vom întâlni. Iată că ne-am reîntâlnit, chiar dacă eu sunt în corp fizic, iar el în corp energetic.

Încă o dovadă clară, că nu există bariere între lumea fizică şi cea subtilă şi că noi ne putem întâlni şi comunica cu fraţii nostri care au părăsit planul fizic, cărora le-a murit doar trupul, însă ei sunt vii şi conştienţi, chiar mult mai conştienţi decât noi pământenii.

Acum când scriu acestea, realizez că a avut dreptate domnul V. atunci când mi-a arătat biblioteca goală şi mi-a spus că ca voi pune în ea cărţile pe care eu le voi scrie. Am zâmbit şi nu am dat crezare spuselor domniei sale, caci la acea dată nu scriam cărţi, eram în anul 2006.

Iată că între timp am început să scriu, astfel s-a materializat cartea „Misterul Păsării Măiastre” în iulie 2008, cartea „Revelaţii” în martie 2009 şi „Cartea Fiinţelor Vii” care va fi editată în curând.

Faptul că biblioteca era amenajată pe un perete întreg şi avea nevoie de multe cărţi care să umple rafturile, înseamnă că vor urma şi alţi copii spirituali, cu care să umplu întreg raftul cu cărţi.

Multumesc Domnului N.V. pentru iubirea şi ghidarea sa !

4.

12 februarie 2009. Domnul D.

De câteva săptămâni s-a rânduit să plece din planul fizic o persoană dragă sufletului meu. Un om care a avut menirea să fie în preajma mea într-o perioadă dificilă, prin care am trecut cu aproximativ 20 de ani în urmă.

Simţeam că Îngerii l-au adus în calea mea să-mi ofere bucurii în planul fizic, însă peste ani am înţeles că această întâlnire a fost de fapt o probă pentru mine. Era foarte bine ancorat în planul fizic, deţinător de case, terenuri, maşini. Pentru mine, care în perioada aceea, nu aveam decât câteva lucruri pe care le puteam pune într-un geamantan, era o mare tentaţie, o probă cam greu de trecut, într-adevăr.

În sinea mea deseori puneam întrebarea: „Aleg situaţia materială bună şi dependenţa de un om care avea un mod de gândire total diferit faţă de ceea ce eu simţeam în sufletul meu, sau aleg să fiu modestă material, dar independentă şi să fac ceea ce simt în sufletul meu ?” Tentaţia de a fi împreună cu el era atât de mare, căci el avea multe bogăţii materiale cărora eu le duceam dorul, dar era si foarte prezentabil. Multe persoane din jurul meu îmi spuneau că este partida perfectă pentru mine, că arată bine şi cu el nu aş duce lipsă de nimic material ,ca avea case, maşini şi resurse financiare.

Şi eu simţeam o bucurie sufletească atunci când îl aveam în preajmă, însă faptul că el îmi cerea să renunţ la preocupările mele, pe care le considera simple fantezii şi să cred, aşa cum dorea el doar în existenţa planului fizic, făcea să fie şi mai grea alegerea mea.

Într-una din zile, am cerut ajutor îngerilor şi i-am rugat să mă ajute să iau decizia cea mai bună pentru mine. Am rămas mult timp fără să scot un cuvânt şi deodată, mi-au venit în gând cuvintele Sf. Ioan Gura de aur „La ce-i foloseste omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său ?” Atunci am tresărit şi am ştiut răspunsul. Am ales să mă bucur cu puţine împliniri materiale, dar să fiu liberă şi independentă şi să aloc timp studiului şi accesarii lumii subtile care mă fascina.

El mereu mi-aducea aminte că preocupările mele sunt fantezii şi mă îndemna să nu mai pierd timpul visând la o lume care nu există, că după părerea sa nu s-a întors nimeni niciodată de pe celălalt tărâm, să spună cum este şi în concluzie el spunea că nu există viaţă dincolo de planul fizic.

Într-adevăr bine am făcut că am ascultat de ceea ce simţeam în sufletul meu, că peste un timp, viata mi-a scos în cale omul care m-a înţeles şi susţinut în trăirile mele. Au venit către mine şi împlinirile materiale, nu foarte mari, dar nu mi-a lipsit niciodată nimic din ceea ce am avut cu adevărat nevoie.

Domnul D. şi-a urmat calea împlinirilor materiale, a iubit viaţa cu toate bogăţiile ei, s-a căsătorit la maturitate împlinindu-şi astfel şi visul de a avea un copil. Acţionând sub impulsul de a-i asigura fiului său o viaţă îndestulată, s-a afundat şi mai mult în realizările planului material.

Ne-am reîntâlnit după ce am deschis cabinetul şi m-a între-bat cu ce mă ocup. Eu i-am răspuns bucuroasă: „Fac consiliere spirituală, iar la sfârşitul terapiei îmbrac omul în lumină”, ii spuneam, „că unde aşez eu mâna, curge lumina şi iubirea divină.” Mi-a spus zâmbind că tot aşa am rămas, iar după parerea sa, spunea să mă ocup de lucruri mai serioase, mai pământeşti… Ne-am luat la revedere, el zâmbind a spus cu voce tare: „Auzi ce face… îmbracă omul în lumină”, s-a urcat în maşina sa şi a plecat.

Niciunul din noi nu bănuia că acea întâlnire, care cu siguranţă nu a fost întâmplatoare, ci aranjată de îngerii luminii, a fost un mod de a ne spune la revedere, căci după o scurtă perioadă, a sosit timpul plecării lui din planul fizic.

Eu am aflat de moartea sa fizică chiar în seara zilei în care a fost înmormântat şi cu siguranţă, s-a întâmplat aceasta întrucât avea nevoie de un flux de lumină şi iubire. I-am transmis: „Drum bun spre lumină.”

În mai puţin de o lună de zile de la plecarea sa din planul fizic, în noaptea de 12 februarie 2009, m-am întâlnit cu acest prieten în vis. Desi fără corp fizic, el nu realiza că nu mai aparţine planului fizic. Se agăţase cu disperare de bunurile rămase şi de fiul său, de care nu avea forţa să se despartă. A întins către mine o mână şi mi-a transmis: „Te rog ajută-mă !” Mâna sa, oricât se forţa să o întindă către mine, nu ajungea însă până în dreptul meu.

Impresionată fiind de ceea ce mi se arăta, de strigătul lui după ajutor şi de iubirea pe care i-am purtat-o cândva, am cerut ajutor îngerilor care ne vegheau şi am întins mâna mea de lumină către el. Vedeam cum ajutată fiind de îngerii luminii, care emiteau către mine fluxuri de lumină, mâna mea energetică s-a mărit tot mai mult până a ajuns în dreptul său. Prin fluxul luminii emise din inima mea şi cu ajutorul îngerilor l-am îmbrăcat în lumină, căci asta cerea, LUMINĂ !, să se poată desprinde din astralul inferior şi să se înalţe spre lumină.

Am fost tentată să-i aduc aminte cum el încerca să mă convingă că nu există viaţă dincolo de moarte, dar am renunţat şi în numele iubirii pe care i-am purtat-o cândva am emis către el LUMINĂ şi IUBIRE, pentru a-i lumina drumul spre spaţii celeste. Am făcut aceasta cu multă bucurie şi mi-am adus aminte de faptul că în perioada dificilă a vieţii mele, chiar daca aveam idei diferite despre viaţă şi moarte, mi-a fost un prieten care mi-a oferit multă afecţiune şi bucurii.

Ofer şi eu ţie, prieten drag al sufletului meu, LUMINĂ şi IUBIRE din inima mea şi a lui Iisus, daruri cu care tu poţi înainta dincolo de voal, spre spaţii celeste !

Peste câteva săptămâni ne-am reîntâlnit în vis. Era îmbrăcat frumos, într-un costum gri deschis. A venit special să-mi mulţumeas-că pentru lumina şi iubirea emise către el. Avea în braţe un buchet de frezii albe. Mi-a spus zâmbind: „Nu am uitat că sunt florile tale preferate, te rog să le primeşti din partea mea.” Am primit florile şi l-am îndemnat să se înalţe, să lase bunurile pământului, în grija celor rămaşi pe Pământ.

Răsunau în Univers gândurile sale de mulţumire şi iubire. „Mulţumesc, Coco, mulţumesc !…” Coco, era numele dat mie de un nepoţel drag sufletului meu, care atunci când era mic nu putea să-mi spună Ni-co, ci spunea: Coco, repeta doar ultima silabă, iar cei apropiaţi s-au luat după nepotul meu şi-mi spuneau Coco.

Timp de câteva luni nu m-am mai întâlnit cu prietenul meu, însă pe la sfârşitul lunii iulie mi-a apărut din nou în vis spunându-mi că are mare nevoie de hrană. Eu i-am spus că am şi alte preocupări şi nu am timp să mă ocup de hrana lui, dar voi ruga pe altcineva să-i ofere. Peste zi m-am luat cu alte treburi şi am uitat de cerinţa lui. Seara în jurul orei 19:00 eram în bucătărie, făceam mâncare şi ascultam radio pe Magic FM cu melodii vechi, dar frumoase şi înălţătoare pentru suflet. Deodată a început să cânte o melodie a lui Elton John, „Sacrificiu”. Când a început refrenul am simţit prezenţa prietenului meu lângă mine şi vocea sa care-mi cânta: „Coco, hai…”

M-a trecut un fior şi am început să plâng. Era melodia noastră preferată, pe care o ascultam de fiecare dată când mă plimba cu maşinile lui „Mercedes” şi-mi cânta cu mare drag refrenul „Coco, hai…” Atunci, am lăsat toate treburile casnice deoparte şi m-am îndreptat spre locul meu de meditaţie să-i ofer prietenului plecat din planul fizic hrană, adica LUMINĂ şi IUBIRE.

În jurul orei 20:00 a venit acasă soţul meu. M-a privit gânditor şi m-a întrebat: „De ce eşti răvăşită ?” I-am povestit cum de dincolo de lumea aceasta spiritul prietenului meu, care mi-a cerut hrană, a venit lângă mine, m-a îmbrăţişat cu iubirea sa şi mi-a cântat refrenul melodiei „Sacrificiu”, pe care cândva cu douăzeci de ani în urmă îl cântam împreună. Soţul meu impresionat mi-a spus: „Ce puternică este iubirea din sufletele oamenilor.”

Iată o dovadă că iubirea din sufletele noastre nu moare niciodată, ci IUBIREA ne leagă unul de altul şi ne poartă spre veşnicie.

Eu vă îndemn pe toţi cititorii acestor rânduri să credeţi în existenţa vieţii de dincolo de moarte, avem dovezi despre aceasta chiar în propriile trăiri. Străduiţi-vă să creşteţi în IUBIRE şi LUMINĂ, este bogăţia pe care o purtăm cu noi printre lumi şi care ne ajută să ne înălţam spre spaţii celeste.

Tuturor cititorilor acestor rânduri:

IUBIREA FIINŢELOR VII de pe tărâmul unde morţii merg pentru a renaşte !

Nicoleta Pasat(Sibiu)

Comments are closed.

Pagini

Arhive

decembrie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
     
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Linkuri utile

`
visitor counter