craciunÎn 15 decembrie dimineața, îngerii mi-au arătat că la meditația zilei din 21 decembrie sunt cu noi în rugăciune și meditație mii de oameni. Vedeam Casa de Lumină Maria și străzile din jur pline de oameni. Când am văzut atăt de multă lume, am spus emoționată: parcă ar fi aparițiile de la Seuca. Am primit atunci și daruri de lumină, aveam în centrul inimii o lumină mare strălucitoare în formă de stea, iar pe frunte o diademă formată din mai multe steluțe ce emiteau raze de lumină.

Peste două zile, în 17 decembrie dimineața, m-a sunat Dobrița din Buzau. Mi-a spus că a cuprins pe sait evenimentele care au loc în lume în 21 decembrie, iar îngerii i-au adus aminte că 21 este ziua de rugăciune a Casei de Lumină Maria și m-a rugat să-i trimit programul de rugăciune și meditație pe care îl desfășor lunar în  data de 21, să-l afișeze pe saitul de evenimente spirituale. Atunci am înțeles ceea ce-mi arătaseră îngerii, că se vor alătura lucrării noastre mii de oameni.

Spre miezul nopții de 20 decembrie, am trăit o mare bucurie. Eram împreună cu Ionuț în cameră, când deoadată, în locul frunții mele s-a făcut o lumină mare de culoare aurie și am văzut în ea pe Domnul Iisus, care ne-a binecuvântat și ne-a transmis:

<<Sunt cu voi în lucrarea ,,Lumina Iubirii !”>>

Odată cu binecuvântarea Sa, întreaga mea ființă a vibrat în lumina iubirii sale și mi-a adus înțelegerea clară că ziua de 21, reprezintă zorii unui nou început.

,,Cer nou și pământ nou„ erau cuvintele care răsunau în inima mea.

La meditația din 21 decembrie, ora 19, în Casa de Lumină Maria am fost fizic 43 de persoane, dar în spirit am fost mii de oameni, așa cum îmi arătaseră îngerii cu șapte zile în urmă. Am început cântând colinda ,,O ce veste minunată ” și am văzut Casa de Lumină Maria plină de îngeri, iar din Înalt cum se revarsă raze de lumină peste noi.

Au fost cu noi Domnul Iisus, Maica Sfântă, Măicuța Vian, Arhanghelul Mihail, Părintele Arsenie, Mitruț și multe alte entități de lumină. Au fost multe persoane în sală, unele venite pentru prima dată, care au vizualizat sau au simțit energiile. Au fost copii care mi-au spus că au văzut lumini ca  și săgețile de foc. Iată și alte confirmari:

Tatiana, Sibiu

<<21 Decembrie 2012 a revărsat peste noi, din Înalt, energii atât de puternice cum n-am mai simțit. Chiar și acum, când am început să scriu, ceakra coroanei îmi arde și-mi trec  fiori prin tot corpul. La ora 18:40 când am ajuns în Casa de Lumină Maria ne așteptau  Domnul Iisus într-un veșmânt de lumină alb-strălucitor, Arhanghelul Mihail și bineînțeles Măicuța Sfântă. Ea și-a întins Cinstitul Omofor (Acoperământul) ca o cupolă peste Casa de Lumină Maria și de sus ne veghea cu mult drag. Când am cântat cu toții „Fecioara la munte”, Maica Domnului a coborât printre noi, a trecut pe la fiecare și ne-a binecuvântat după care s-a dus la Nicoleta, a îmbrățișat-o și ne-a spus tuturor: ”ea este fata mea, să aveți încredere în ea”. Din Înalt cobora un flux mare de lumină. În el se vedea Steaua de la Răsărit (cu 8 colturi) care i-a călăuzit pe Magi, cunoscută și ca Steaua Maicii Domnului sau Steaua Bethleemului cum o numesc evreii. La un moment dat Steaua a început să se rotească și din ea cădea peste noi o ploaie aurie. Au fost împreună cu noi îngeri, arhangheli, sfinți și multe entități de lumină. Cu bucurie i-am văzut pe părintele Arsenie Boca, Vlad Țepeș , Măicuța Vian, Maica Tereza. A fost într-adevar o seară magică. >>

Mihaela (Constanta),

Care s-a conectat de la distanță cu noi: >>La  rugăciunea și meditația din 21 am vizualizat jucării în culori mov și roz (motiv de bucurie pentru că toți suntem copiii lui Dumnezeu!), după care ”gânditorul„ de la Hamangia. Am văzut aripile deschise ale unei păsări, (o vedeam de jos în sus, cum ne acoperea cu aripile). Pe Nicoleta am vizualizat-o cu o diadema pe frunte. În timpul meditației am simțit energii puternice și aveam o stare de bine, de calm și liniște. Spre sfârșitul meditației am văzut o floare frumoasă, ca o margaretă cu petale mov, iar mai târziu în camera în care am făcut meditația, energii mov.>>

Să ne străduim să gândim frumos, să iubim necondiționat, să fim mai buni, să trăim în armonie cu noi și universul întreg. Nimeni nu poate ști cu exactitate ce va fi, pentru că totul depinde de noi, dar dacă gândim binele, bine va fi, așa cum ne-a transmis Tatăl Ceresc prin Maica Vian:

<<Gândiți binele și binele va fi cu voi >>

Crăciun fericit și un An Nou cu bucurii!

Nicoleta Păsat,

Sibiu, 23 decembrie 2012